19 martie 2024
ActualitateFoarte ușor

VIAȚA E FĂCUTĂ DIN ALEGERI

Foarte ușor

Vă temeți că veți rămâne vulnerabil, neajutorat, expus tentațiilor, fără ca nevoile dumneavoastră culinare să fie satisfăcute și fără să vă simțiți sătul. Veți descoperi că nu trebuie să fie chiar așa! De fapt, viața va fi mult mai plină de satisfacții și nu va fi greu pentru dumneavoastră. Începeți prin a face o listă cu avantajele pe care le obțineți și stabiliți o ierarhie a sarcinilor. Din acest moment începeți să avansați pas cu pas. Ocupați-vă mai întâi de sarcinile cele mai ușoare și continuați treptat, până ajungeți să le abordați pe cele mai dificile. În acest fel veți reuși să stăpâniți noi deprinderi.

Schimbarea radicală a modului nostru de viață impune efectuarea unor schimbări în modul nostru de alimentație? Răspunsurile mele sunt: “Da, da, da și iar da! Fă același lucru pe care îl faci deja bine și fă-l din nou și din nou!” O practică dobândită este mână în mână cu strategia, scopul și tactica. O abordare inteligentă include și practici de tipul “așa să nu faci “. Claritatea și specificitatea unei îndrumări bune ajută oamenii să își păstreze cumpătul, astfel contribuind la reușită.

“Am lucrat încet și metodic, întocmai cum făcusem și în ultimele 90 de zile”,povestea Marius despre momentul crucial: „Cu hotărâre am stabilit ora prânzului, apoi am verificat încă o dată lista cu recomandările culinare.” Acum, probabil vă gândiți: “Ok, principala problemă a lui Marius a fost legată de masa de prânz. Mare lucru! Ce dacă o decalăm cu 2-3 ore? Tot masă de prânz se numește.” Ce ar fi să-ți creezi un “dosar” cu sancțiuni pentru toate scăpările tale, inclusiv pentru tot ce se poate în mod plauzibil să meargă prost. Apoi reia “lista cu reproșuri” de fiecare dată când schimbi ora prânzului și rotește-te la 360 de grade pentru a fi sigur că ai înțeles unde ai greșit. Cu cât mai neiertător vei fi, cu atât mai sănătos trebuie să fii!



Un stil de viață sănătos forțează introducerea ordinii în mijlocul haosului.Impune consecvența întru-totul! Descoperirea principală este de fapt modul în care Marius a aderat la respectarea orei de prânz și a alimentației sugerate, cu o disciplină maximă și mult mai perseverent decât era de obicei. Secretul lui ilustrează durabilitatea și calitatea unui mod de viață tipic pentru oamenii sănătoși: o versiune de meniu de prânz diferită de cea folosită de marea majoritate. Acum, probabil, vă gândiți: ”Dar stați puțin! Poate că Marius avea probleme de sănătate, pe care eu nu le am.” Aveți dreptate, fiecare decide ce este mai bun pentru el, deoarece sănătatea ne-o putem controla cel mai bine singuri. Din acest motiv vă reamintesc că masa de prânz reprezintă a doua masă ca importanță a zilei, ea trebuind să aibă, la fel ca masa de dimineață, un aport de cca 40% din totalul caloric al zilei. Legumele, leguminoasele și cerealele sunt recomandările de bază.

Leguminoasele sunt cele pe care vreau să le evidențiez în mod special, deoarece am constatat că sunt deseori lăsate deoparte. Ele sunt valoroase în principal pentru conținutul lor bogat în proteine și fibre, dar și pentru numeroasele vitamine și minerale. Ele conțin glucide complexe, benefice organismului și sunt foarte bogate în proteine: mazărea cca 20%, lintea 22%, năutul 23%, fasolea 23%, iar soia 25%. O cană de leguminoase gătite ne furnizează 12-15 g de proteine, substanțe necesare pentru construirea și întreținerea celulelor din țesuturi. Proteinele nu se găsesc doar în carne, ci și în leguminoase, care alături de nuci și cereale, trebuie să fie prezente în alimentație de cel puțin 5 ori pe săptămână, ideal în fiecare zi. Pentru masa de prânz se recomandă a se consuma legume în proporție de 75% din totalul hranei ingerate și cca 25% leguminoase. Când se folosesc și cereale (orez, hrișcă, grâu) proporțiile trebuie reduse. Fiecare aliment are și o anumită doză de calorii de care este bine să se țină seama la problemele ponderale, atât în situația când vrem să mai renunțăm la kilograme cât și invers, când vrem să mai câștigăm în greutate.

Cum este? Greu? Înțelepciunea convențională ne spune că schimbarea este dificilă. Dar dacă schimbarea este atât de dificilă, de ce vedem o schimbare radicală la Marius, luat drept exemplu? De ce a avut el un așa mare succes? Deoarece schimbarea nu este cel mai dificil aspect. Cu mult mai dificil decât să implementezi schimbarea este să te complaci într-un stil de viață nesănătos. Atunci când fizicul tău este în declin, sănătatea ta suferă prima. În acest caz, identifică drept antidot respectarea mesei de prânz și nu uita de leguminoase! Rețeta aceasta funcționează pentru oricare dintre noi: “Am lucrat încet și metodic și am concluzionat că fiecare dintre noi are un prag al acțiunilor întreprinse pe care trebuie să-l atingă pentru a rămâne în program. Dar odată ce ai depășit pragul minim, în special într-un mediu tentant, faptul că ești mult mai sănătos decât înainte contează cel mai mult. A fost greu, dar acum nu mai este” , spune Marius. “Au trecut deja 120 de zile. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege să fac același lucru. Unii oameni cred că nu vor reuși deoarece este complicat. Și totusi, marea ironie este aceea că, atunci când am analizat stilul meu de viață care era incontrolabil, am descoperit că modul de viață sănătos pe care îl practic acum este mult mai ușor de respectat.
Chiar foarte ușor!

Carmen Barcan, terapeut

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri