duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2392

Un tată s-a adresat instanţei pentru a-şi aduce copiii acasă

    Un bărbat din Moineşti a cerut instanţei sprijin pentru aducerea în ţară a celor doi copii ai săi, aflaţi în prezent pe teritoriul Republicii Moldova. Băcăuanul susţine că mama ar fi plecat cu minorii, fără acordul lui, fiind cercetată penal pentru infracţiunea de răpire internaţională.

    În martie 2018, acesta a deschis o acţiune la Judecătoria Moineşti, împotriva fostei soţii, prin care a solicitat suplinirea consimţământului acesteia pentru deplasarea minorilor din Republica Moldova la locuinţa tatălui din România şi pentru întocmirea paşapoartelor simple pentru cei doi copii.

    „Conform hotărârii de divorţ, locuinţa minorilor a fost stabilită la locuinţa reclamantului din România. În prezent, minorii se află pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimţământul tatălui, pârâta săvârşind infracţiunea de răpire internaţională, fiind cercetată penal pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

    Pârâta este plecată în Belgia, minorii sunt cetăţeni români, domiciliul lor este în România, aflându-se în Republica Moldova peste voinţa lor; locuiesc la bunica maternă în condiţii mizere”, se arată în acţiune. Prin urmare, tatăl s-a văzut nevoit să ceară instanţei să facă demersuri pentru aducerea copiilor acasă.

    De cealaltă parte, mama a cerut respingerea acţiunii, motivat de faptul că a fost nevoită să părăsească România din cauza conflictelor cu fostul soţ şi familia acestuia. Ea a arătat că nu are niciun sprijin aici, familia sa aflându-se în Republica Moldova.

    Însă, instanţa a luat în calcul sentinţa de divorţ şi a admis cererea bărbatului: „Suplineşte consimţământul pârâtei pentru ca minorii să se deplaseze împreună cu tatăl lor, din Republica Moldova la locuinţa acestuia din România şi cu privire la întocmirea actelor necesare pentru eliberarea paşapoartelor minorilor.” Sentinţa poate fi contestată.

    Cum era vremea acum 130 de ani?

    Răzvan Bibire

    Am găsit pe site-ul Bibliotecii Județene un „Dicționar geografic al județului Bacău” publicat la 1892 de Ortansa Racoviță. Între multele informații din secolul XIX despre Bacău există și câteva extrem de interesante despre datele meteo, culese în comuna Letea, din coasta orașului.

    Observațiile s-au făcut în anul 1887 și le-am comparat cu datele furnizate de stația meteo Bacău în 2012. Evident, nu e o analiză laborioasă, e doar o constatare a unor cifre, însă, aș spune că putem trage o concluzie interesantă cu privire la modul în care a evoluat vremea în această perioadă.

    Nimic spectaculos, e o concluzie care apare cam peste tot în lume, însă datele acestea sunt importante pentru că vorbesc despre zona noastră.

    Astfel, iernile erau mai reci, dar și verile. Temperatura medie anuală a lunii ianuarie 1887 a fost de -7,9 grade Celsius, față de -2,4 în anul 2012. În luna mai temperatura medie înregistrată a fost de 13,9 grade față de 17,1. Iulie: 20,6 față de 25,2; în august: 18,7 față de 22,1; în octombrie: 9,9 față de 11,1. Încălzirea globală nu e un mit și trebuie ținut seama de acest aspect.

    Mai importante, însă, decât valorile temperaturilor, sunt precipitațiile. La 1887 s-au înregistrat lângă Bacău, la Letea, 70 de zile cu precipitații cu un total de 361,2 l/mp, în vreme ce în 2012 au fost 136 de zile cu precipitații care au însumat 627,2 l/mp. Precipitațiile s-au dublat atât în privința cantității, cât și în ceea ce privește perioadele.

    Dacă 627 l/mp vi se pare mult, să notăm că la începutul lunii, maxima înregistrată în România a fost de 370 l/mp în doar șase zile. Cu ce ne ajută aceste informații? În primul rând cu ideea că ar fi bine să ne facem asigurări la case. În al doilea rând cu faptul că trebuie să înțelegem că viața noastră va suferi schimbări dramatice din cauza schimbărilor climaterice.

    E greu să conștientizăm acest lucru, dar să ne uităm în jur: după inundațiile catastrofale din Balcani sau Japonia, incendiile de pădure din Grecia, temperaturile de peste 30 de grade dincolo de Cercul Polar ar trebui să ne dea de gândit.

    Fotbal/ Liga a II-a: În linie dreaptă

    Aerostar Bacău a intrat în linia dreaptă a pregătirilor pentru Liga a II-a, al cărui debut va avea loc la finalul săptămânii viitoare. Astăzi și sâmbătă, „aviatorii” vor bifa ultimele două amicale ale verii. Azi, de la ora 11.00, băcăuanii vor primi vizita Forestei Suceava, într-un joc ce se va disputa, cel mai probabil, la Letea Veche, pentru ca sâmbătă, tot de la ora 11.00, echipa lui Cristi Popovici să întâlnească Focșaniul, pe stadionul „Aerostar”.

    În prima etapă de campionat, programată pe 4 august, Aerostarul va juca acasă, împotriva Pandurilor Târgu-Jiu. „Sper ca până la ora primului joc oficial să am tot lotul valid și să debutăm cu o victorie în campionat”, a spus antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici, care nu a putut conta în ultima perioadă pe serviciile lui Roșca, Covasan și D. Munteanu.

    „Vom avea un început de campionat dificil. În primele patru etape întâlnim trei formații foarte bune, FC Argeș, Mioveni și Petrolul, plus o nou-promovată, Aerostar, în prima rundă, într-un meci în deplasare”, a declarat antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, după jocul de verificare câștigat sâmbăta trecută cu 1-0 contra divizionarei C Flacăra Horezu.

    În acest test, Pandurii a folost garnitura: M. Cotolan- Brânzan, Ciobanu, Vasilescu, Cenaj, Vodă, Tudoran, Pîrvulescu, Butucel, Trancă, C. Cotolan.
    Programul turului eșalonului secund

    Etapa 1 (4 august): U Cluj- Metaloglobus București (echipă care a luat locul Afumațiului), Aerostar Bacău- Pandurii Târgu-Jiu, CS Mioveni- Academica Clinceni, Dacia Unirea Brăila, Ripensia Timișoara, Daco-Getica București (fosta Juventus București)- UTA Arad, CS Energeticianul (fosta ACS Șirineasa)- Luceafărul Oradea, Farul Constanța- Poli Timișoara, FC Argeș Pitești- CS Balotești, Petrolul Ploiești- Sportul Snagov, Politehnica Timișoara- Chindia Târgoviște.

    Etapa 2 (11 august): Academica Clinceni- Daco-Getica București, Chindia- U Cluj, CS Balotești- Petrolul, ACS Energeticianul- Politehnica Timișoara, Luceafărul Oradea- Ripensia, Metaloglobus- Aerostar, Pandurii Tg. Jiu-FC Argeș, Poli Timișoara- Dacia Unirea Brăila, Sportul Snagov- CS Mioveni, UTA- Farul.

    Etapa 3 (18 august): U Cluj- Energeticianul, Aerostar- Chindia, CS Mioveni- CS Balotești, Dacia Unirea Brăila- UTA, Daco-Getica București- Sportul Snagov, Farul- Academica Clinceni, FC Argeș- Metaloglobus, Petrolul- Pandurii Tg.Jiu, Politehnica Timișoara- Luceafărul Oradea, Ripensia- Poli Timișoara.

    Etapa 4 (25 august): Academica Clinceni- Dacia Unirea Brăila, Chindia- FC Argeș, CS Balotești- Daco-Getica București, Energeticianul- Aerostar, Luceafărul Oradea- Poli Timișoara, Metaloglobus- Petrolul, Pandurii Tg. Jiu- CS Mioveni, Politehnica Timișoara- U Cluj, Sportul Snagov- Farul, UTA- Ripensia.

    Etapa 5 (1 septembrie): U Cluj- Luceafărul Oradea, Aerostar – Politehnica Timișoara, CS Mioveni- Metaloglobus, Dacia Unirea Brăila- Sportul Snagov, Daco-Getica București- Pandurii Tg. Jiu, Farul- CS Balotești, FC Argeș- Energeticianul, Petrolul- Chindia, Poli Timișoara- UTA, Ripensia- Academica Clinceni.

    Etapa 6 (9 septembrie): U Cluj- Aerostar, Academica Clinceni- Poli Timișoara, Chindia- CS Mioveni, CS Balotești- Dacia Unirea Brăila, Energeticianul- Petrolul, Luceafărul Oradea- UTA, Metaloglobus- Daco-Getica București, Pandurii Tg. Jiu- Farul, Politehnica Timișoara- FC Argeș, Sportul Snagov- Ripensia.

    Etapa 7 (15 septembrie): Aerostar- Luceafărul Oradea, CS Mioveni- Energeticianul, Dacia Unirea Brăila- Pandurii Tg. Jiu, Daco-Getica București- Chindia, Farul- Metaloglobus, FC Argeș- U Cluj, Petrolul- Politehnica Timișoara, Poli Timișoara- Sportul Snagov, Ripensia- CS Balotești, UTA – Academica Clinceni.

    Etapa 8 (22 septembrie): U Cluj- Petrolul, Aerostar- FC Argeș, Chindia- Farul, CS Balotești- Poli Timișoara, Energeticianul- Daco-Getica București, Luceafărul Oradea- Academica Clinceni, Metaloglobus- Dacia Unirea Brăila, Pandurii Tg. Jiu- Ripensia, Politehnica Timișoara- CS Mioveni, Sportul Snagov- UTA.

    Etapa 9 (29 septembrie): Academica Clinceni- Sportul Snagov, CS Mioveni- U Cluj, Dacia Unirea Brăila- Chindia, Daco-Getica București- Politehnica Timișoara, Farul- Energeticianul, FC Argeș- Luceafărul Oradea, Petrolul- Aerostar, Poli Timișoara- Pandurii Tg. Jiu, Ripensia- Metaloglobus, UTA- CS Balotești.

    Etapa 10 (6 octombrie): U Cluj- Daco-Getica București, Aerostar- CS Mioveni, Chindia- Ripensia, CS Balotești- Academica Clinceni, Energeticianul- Dacia Unirea Brăila, FC Argeș- Petrolul, Luceafărul Oradea- Sportul Snagov, Metaloglobus- Poli Timișoara, Pandurii Tg. Jiu- UTA, Politehnica Timișoara- Farul.

    Etapa 11 (10 octombrie): Academica Clinceni- Pandurii Tg.Jiu, CS Mioveni- FC Argeș, Dacia Unirea Brăila- Politehnica Timișoara, Daco-Getica București- Aerostar, Farul- U Cluj, Petrolul- Luceafărul Oradea, Poli Timișoara- Chindia, Ripensia- Energeticianul, Sportul Snagov- CS Balotești, UTA- Metaloglobus.

    Etapa 12 (13 octombrie): U Cluj- Dacia Unirea Brăila, Aerostar- Farul, Chindia- UTA, Energeticianul- Poli Timișoara, FC Argeș- Daco-Getica București, Luceafărul Oradea- CS Balotești, Metaloglobus- Academica Clinceni, Pandurii Tg.Jiu- Sportul Snagov, Petrolul- CS Mioveni, Politehnica Timișoara- Ripensia.

    Etapa 13 (20 octombrie): Academica Clinceni- Chindia, CS Balotești- Pandurii Tg. Jiu, CS Mioveni- Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila- Aerostar, Daco-Getica București- Petrolul, Farul- FC Argeș, Poli Timișoara- Politehnica Timișoara, Ripensia- U Cluj, Sportul Snagov- Metaloglobus, UTA- Energeticianul.

    Etapa 14 (27 octombrie): U Cluj- Poli Timișoara, Aerostar- Ripensia, Chindia- Sportul Snagov, CS Mioveni- Daco-Getica București, Energeticianul- Academica Clinceni, FC Argeș- Dacia Unirea Brăila, Luceafărul Oradea- Pandurii Tg.Jiu, Metaloglobus- CS Balotești, Petrolul- Farul, Politehnica Timișoara- UTA.

    Etapa 15 (3 noiembrie): Academica Clinceni- Politehnica Timișoara, CS Balotești- Chindia, Dacia Unirea Brăila- Petrolul, Daco-Getica București- Luceafărul Oradea, Farul- CS Mioveni, Pandurii Tg. Jiu- Metaloglobus, Poli Timișoara- Aerostar, Ripensia- FC Argeș, Sportul Snagov- Energeticianul, UTA- U Cluj.

    Etapa 16 (10 noiembrie): U Cluj- Academica Clinceni, Aerostar- UTA, Chindia- Pandurii Tg. Jiu, CS Mioveni- Dacia Unirea Brăila, Daco-Getica București- Farul, Energeticianul- CS Balotești, FC Argeș- Poli Timișoara, Luceafărul Oradea- Metaloglobus, Petrolul- Ripensia, Politehnica Timișoara- Sportul Snagov.

    Etapa 17 (17 noiembrie): Academica Clinceni- Aerostar, CS Balotești- Politehnica Timișoara, Dacia Unirea Brăila- Daco-Getica București, Farul- Luceafărul Oradea, Metaloglobus- Chindia, Pandurii Tg. Jiu- Energeticianul, Poli Timișoara- Petrolul, Ripensia- CS Mioveni, Sportul Snagov- U Cluj, UTA- FC Argeș.

    Etapa 18 (24 noiembrie): U Cluj- CS Balotești, Aerostar- Sportul Snagov, CS Mioveni- Poli Timișoara, Daco-Getica București- Ripensia, Energeticianul- Metaloglobus, Farul- Dacia Unirea Brăila, FC Argeș- Academica Clinceni, Luceafărul Oradea- Chindia, Petrolul- UTA, Politehnica Timișoara- Pandurii Tg. Jiu.

    Etapa 19 (28 noiembrie): Academica Clinceni- Petrolul, Chindia- Energeticianul, CS Balotești- Aerostar, Dacia Unirea Brăila- Luceafărul Oradea, Metaloglobus- Politehnica Timișoara, Pandurii Tg. Jiu- U Cluj, Poli Timișoara- Daco-Getica București, Ripensia- Farul, Sportul Snagov- FC Argeș, UTA- CS Mioveni.

    Cosmina Pană, triplă laureată

    Succese în serie pentru halterofilele CSM Bacău la Europenele Under 15 ce se desfășoară la San Donato Milanese, în Italia.

    Prima care a dat lovitura a fost Alice Halmac, triplă laureată cu aur duminică, la categoria 48 kg. Marți a venit rândul Cosminei Pană să urce pe podiumul continental de premiere.

    În cazul său, la 44 kg. Eleva lui George Călin și-a adjudecat titlul de vice-campioană europeană la aruncat, cu un rezultat de 79 kg și la total, cu 140 kg, bilanțul său fiind completat cu un bronz la smuls, acolo unde a înregistrat 62 kg.

    La această categorie de greutate, titlul european a revenit bulgăroaicei Ivana Georgieva Petrova, cu 65 kg la smuls, 80 la aruncat și 145 la total. De menționat că, anul acesta, secția de haltere a CSM Bacău și-a adjudecat nu mai puțin de opt medalii la Campionatele Europene, reușitele lui Alice Halmac și Cosmina Pană fiind precedate de cele două locuri 3 obținute de Ionuț Ilie în primăvară, în întrecerea continentală a Seniorilor.

    Elevii care au scutire la sport vor face șah

      La propunerea Federației Române de Șah, Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a emis o hotărâre prin care elevii scutiți la orele de educație fizică și sport să practice șahul. O hotărâre care, se pare că, deocamdată nu a ajuns și în teritoriu, pentru a fi pusă în aplicare.

      Se vorbește că, în prezent, 2.500 de profesori de educație fizică și sport au fost deja pregătiți în acest sens, iar la nivel național sunt școli care au primit table de șah și manuale. Cum stau lucrurile însă la nivelul județului Bacău?

      Nimic oficial în teritoriu

      „Noi nu am primit nimic oficial în acest sens. În momentul când vom primi ceva, vă vom informa”, a declarat prof. Oana Bărbuț, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău. Aflat în concediu, și prof. Iulian Vrînceanu, inspector școlar de educație fizică și sport la ISJ Bacău, a precizat telefonic pentru Deșteptarea: „Sunt câțiva profesori care au făcut cursuri de șah, dar nu vă pot da un număr exact.”

      Interesantă a fost și părerea profesorului de educație fizică și sport Iustin Antonie: „Am auzit propunerea, dar nu știu dacă este aprobată. Este o treabă bună în condițiile în care îți dă posibilitatea să desfășori această activitate în același timp cu ora propriu-zisă. Dar dacă trebuie să supraveghezi pe cei care fac gimnastică, handbal sau altă disciplină și în același timp să coordonezi și pe cei de la șah…ce faci? Cred că cel mai bine ar fi ca toți elevii scutiți să fie centralizați și să li se facă ora separat.”

      Timpul de așteptare pentru proba practică a examenului auto este de 51 de zile

        Băcăuanii care au trecut de proba teoretică a examenului auto au de așteptat aproximativ o lună și jumătate până să susțină proba practică sau orașul. Reprezentanții Instituției Prefectului județului Bacău declară pentru Deșteptarea că timpul de așteptare pentru susținerea examinării auto, proba practică, este de 51 de zile calendaristice.

        Datele sunt furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Bacău din subordinea Instituției Prefectului județului Bacău.

        „În acest interval sunt în așteptare 3.200 de candidați care au trecut proba scrisă. Proba teoretică se susține în zilele de luni, marți și joi. Programul de lucru cu toate detaliile pentru cei interesați este afișat pe site și poate fi consultat accesând adresa bc.prefectura.mai.gov.ro/permise-auto-si-inmatriculari/serviciul-regim-permise-si-inmatriculari-program.”
        Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului județului Bacău

        Aceeași sursă arată că în primele 6 luni ale anului, la SPCRPCÎV Bacău au fost efectuate 17.260 de înmatriculări și transcrieri auto. Raportat la aceeași perioadă au fost radiate din circulație 9.805 de autoturisme.

        Pagina 1

          Două victime din ignorarea pericolelor de electrocutare

            Un bărbat de 50 de ani și un băiat de 16 ani din județul Bacău s-au electrocutat zilele trecute, accidente în urma cărora bărbatul a decedat, iar băiatul a ajuns în spital cu răni foarte grave.

            Tânărul de 16 ani – am aflat de la purtătorul de cuvânt al companiei Delgaz Grid din Grupul E.ON, Corneliu Zaiț – s-a urcat pe un post de transformare să facă o fotografie şi s-a electrocutat la 20.000 V.

            „Este vemea vacanţelor pentru copii şi adulţi, mergem în aer liber, încercăm să ne depăşim limitele, iar natura ne oferă provocări – a opinat Corneliu Zaiț. Rămâne însă întrebarea: suntem conştienţi de pericolele care pot apărea în apropierea instalaţiilor electrice? Nu trebuie doar să atingem un cablu electric pentru a ne electrocuta. Și încălcarea distanţei de protecţie poate duce oricând la un accident”.

            Compania Delgaz Grid face din nou câteva recomandări, pentru a nu se mai ajunge în astfel de situații.

            Să nu intervenim în instalaţiile electrice;
            Să nu atingem tablourilor electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;
            Să nu sustragem elemente componente ale instalaţiilor de distribuţie;
            Să nu executăm lucrări de construcţii sau săpături în vecinătatea reţelelor de distribuţie, fără aviz din partea companiei Delgaz Grid;
            Să nu atingem stâlpii sau a conductoarele (firele), chiar căzute la pământ şi interzicem accesul persoanelor, animalelor sau autovehiculelor în zonă;
            Să respectăm indicaţiile inscripţiilor de avertizare amplasate pe instalaţiile de distribuţie;
            Să nu urcăm pe stâlpii liniilor electrice aeriene;
            Să nu tăiem vegetaţia din zonele de protecţie ale liniilor electrice aeriene, fără asistenţă din partea companiei noastre;
            Să nu maverăm obiecte metalice (schele, scări, ţevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;
            Să nu folosim unelte de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene;
            Să nu lansăm baloane, zmeie sau avioane de jucărie în apropierea liniilor electrice aeriene.

            „Totodată – a mai precizat Corneliu Zaiț -, vă rugăm să ne anunţaţi de urgenţă la numărul de telefon 0800 800 929 dacă observaţi conductoare căzute la pământ sau alte situaţii cu potenţial pericol”.

            20 de străini cu ședere ilegală depistați în primul semestru al acestui an în Bacău

              În primul semestru al anului 2018, poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Bacău au desfășurat activități potrivit competențelor în domeniul migrației străinilor prin reglementarea dreptului de ședere și combaterea șederii ilegale a acestora pe teritoriul României, asigurând managementul șederii și rezidenței pentru aproape 1900 de persoane din state terțe și Uniunea Europeană/SEE/CH.

              În urma acţiunilor și controalelor organizate, au depistat 20 de străini cu şedere ilegală, au emis 8 decizii de returnare, au constatat 3 căsătorii de conveniență şi au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6900 de lei.

              Controlul permanent asupra legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate sunt acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

              Astfel, în prima parte a anului 2018, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău au desfăşurat 86 de acţiuni şi controale, cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 20 de străini care nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României. Aceştia provin din state precum: Republica Moldova, Federația Rusă, Statele Unite ale Americi, Republica Populară Chineză, Mauritania, Serbia și Turcia.

              Pe numele a 8 străini au fost emise decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația de a părăsi țara, unul a fost luat în custodie publică și condus sub escortă la Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni, iar în cazul a 11 dintre aceştia a fost reglementată şederea.

              Totodată, ofițerii de interviu din cadrul serviciului au efectuat verificări specifice și au constatat încheierea a 3 căsătorii de conveniență între cetățeni albanezi și români. A fost administrat probatoriul pentru refuzul emiterii permisului de ședere în cazul celor trei străini, stabilindu-se că aceștia intenționau să obțină în mod fraudulos documente care să le ateste șederea pe teritoriul României.

              În perioada de referinţă au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6900 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată și O.G 25/ 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

              În ceea ce priveşte reglementarea şederii/rezidenţei pe raza judeţului, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări – Bacău au asigurat managementul pentru 1148 de străini cu drept de şedere temporară, 129 cu drept de şedere permanentă, precum şi 604 de cetăţeni din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană cu drept de rezidenţă.

              Având în vedere dinamica fenomenului migraţionist, Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

              Ce partide ar vota băcăuanii

                Sociologul Marius Pieleanu a prezentat în emisiunea „Punctul de întâlnire” de la Antena 3 rezultatele unui sondaj de opinie al Avangarde.

                Sondajele au fost făcute în șapte județe mari din România și arată intenția de vot a oamenilor pentru Parlamenul României

                „Marja de abatere este undeva la 3%. Am selectat primele șapte județe, unde vom avea ușoare surprize. Clujul este o surpriză uriașă. Sondajele nu au fost făcute simultan, dar au fost făcute în ultimele 4-5 luni, nu putem spune la rigoare că intenția de vot este cea pe care o prezentăm, dar nu poate fi nici mult diferită”, a spus Marius Pieleanu.

                Pentru județul Bacău rezultatele sunt oarecum așteptate, cu singura surpriză a dispariției din preferințe a USR, care a dat, totuși, un deputat la alegerile din 2016. În locul USR figurează Ro100, partidul lui Dacian Cioloș.

                Restul rezultatelor pot fi aflate aici.

                Sorin Zlat, jazz-live la Aeroportul Bacău

                Miercuri după amiază pasagerii care au tranzitat Aeroportul Internațional George Enescu au avut surpriza să asiste la un mini concert live susținut de cunoscutul interpret de jazz Sorin Zlat.

                Artistul, singurul pianist din afară SUA care a obţinut Marele Premiu la The Great American Jazz Piano Competition, a venit special la AIGE pentru a participa la lansarea unui concept de interacțiune cu pasagerii unui aeroport, respectiv relaționarea prin muzică.

                “Când am aflat de acest proiect am ținut neapărat să fiu prezent. Că băcăuan sunt mândru să pot să asist la un eveniment care încadrează aeroportul nostru în galeria aeroporturilor internaționale cu prestanță. Cu o astfel de abordare, aeroportul e viu, nu doar o clădire static de tranzit”, a declarant Sorin Zlat.

                Astfel, în incinta noului terminal a fost amplasată o pianină la care, în afară de artiști, va putea să-și exprime cunoștințele muzicale orice persoană care se află în trecere prin aeroport. “Este o inițiativa prin care dorim să facem așteptarea sau procesarea pasagerilor cât mai plăcută”, a explicat Cezara Ficuță, purtătorul de cuvânt al AIGE. La aveniment au demonstrat cât sunt de talentați și câțiva elevi de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”Bacău.

                O veste bună și una proastă în legătură cu Centura Bacăului: în cursă au rămas doar românii dar turcii au făcut contestație

                  În cursa pentru Centura Bacăului ar fi rămas doar asocierea de firme Spedition UMB și Tehnostrade, turcii de la IC Ictas Insaat Sanayi Ve Tickaret AȘ fiind eliminați din cursă, după cum scrie economica.net.

                  Aceeași sursă spune, însă, că firma turcească ar fi depus contestație, ceea ce prelungește până în august termenul de declarare a câștigătorului.

                  Conform economica.net, constructorul turc contestă decizia prin care oferta sa a fost declarată neconformă şi solicită reevaluarea acesteia. „Informaţii privind contestaţia apar atât în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), precum şi pe portalul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Tot în SEAP se arată şi că procedura se prelungeşte până pe 14 august”, scrie sursă citată.

                  În acest proiect vor fi construiți 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

                  Valoarea estimată a contractului este de 773,65 milioane de lei fără TVA, iar durata acestuia este de minim 96 de luni și include: 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuție a lucrărilor și minim 60 de luni perioada de garanție (ce poate crește la 84 de luni, în funcție de perioada de garanție ofertantă în cadrul factorilor de evaluare).

                  O tentativă de construie a centurii Bacăului a eșuat în anii trecuți după ce câștigătorul licitației, firma turcească Eko Inssat VE Ticaret, a decis să abandoneze proiectul, după ce a realizat doar 2% din lucrări.

                  Cod galben de ploi, până la ora 21

                    Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă, aceasta fiind prelungită până astăzi, 25 iulie, la ora 21.

                    În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice și în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

                    Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

                    Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

                      Prefectul județului Bacău a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință de analiză a situațiilor create ca urmare a ploilor masive și a inundațiilor din ultima perioadă și stabilirea măsurilor ce se impun pentru soluționarea problemelor

                      Marți, 24 iulie 2018, de la ora 14.00, la sala mare a Palatului Administrativ, s-a desfășurat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul județului, doamna Maricica-Luminița Coșa, împreună cu subprefectul Valentin Ivancea.

                      La ședință au participat primarul Municipiului Bacău, domnul Cosmin Necula, precum și primari ai unităților administrativ-teritoriale din zona Dărmănești.

                      Pe ordinea de zi au fost cuprinse trei puncte, astfel:

                      Analiza situației create ca urmare a ploilor masive și a inundațiilor provocate pe râul Trotuș și afluenții acestuia din perioada iunie-iulie a.c. care au afectat conducta de aducțiune a apei Valea Uzului – Bacău, precum și alte conducte și rețele existente în zona comunei Târgu Trotuș, sat Tuta și în zona Târg a orașului Dărmănești;

                      Stabilirea unor măsuri de ordin tehnic, a responsabilităților tuturor factorilor implicați precum și a responsabilităților de finanțare în regim de urgență a lucrărilor de consolidare a întregii zone afectate și de stopare a fenomenului de eroziune, respectiv de punere în siguranță a conductelor și rețelelor afectate;

                      Stabilirea unui plan de măsuri concret prin care S.C. CRAB S.A. Bacău va asigura minimul de apă necesară în punctele critice (spitale, școli, grădinițe, etc), precum și populației în situația confruntării cu alte întreruperi ale apei.
                      Discuțiile purtate au vizat efectele produse atât de defecțiunile tehnice în executarea lucrărilor conductei de apă, cât și de eroziunile solului și alunecările de teren din zonă, care produc avarii la conducta de aducțiune de apă în municipiul Bacău.

                      Subprefectul județului Bacău, domnul Valentin Ivancea, a subliniat că este imperios necesar a se stabili, concret, măsuri viabile, solutii tehnice alternative urgente, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a întregii zone afectate, pentru a se asigura apa populației, spitalelor și altor obiective ce asigură servicii cetățenilor, pe timpul unei posibile avarii.

                      Prefectul județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, a dispus constituirea unei comisii care să efectueze, în după-amiaza acestei zile și mâine, o deplasare în teren, în zona Dărmănești, astfel ca să se asigure eficiența și eficacitatea măsurilor ce se vor aplica, pe baza situației reale ce privește starea solului, precum și a conductei ce asigură aducțiunea de apă în municipiul Bacău.

                      De asemenea, a solicitat tuturor factorilor responsabili asigurarea permanenței, în special pe perioada codului portocaliu, monitorizarea evoluției fenomenelor hidrometeorologice și a cursurilor de apă, acționarea cu maximă operativitate pentru diminuarea efectelor negative posibil a se produce. A cerut implicarea responsabilă a tuturor membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în toată această perioadă pentru gestionarea specifică corespunzătoare a situației, astfel încât populația să nu fie afectată.

                      Spune-mi cum te numești, să-ți spun cât de hoț ești

                      Cine nu a auzit sau nu a cunoscut cazuri de oameni ajunși la a treia tinerețe care primul lucru pe care îl fac atunci când primesc pârdalnica de pensie se duc și achită, întâi, ce e de plătit la asociația de locatari, la întreținere sau chiar la primărie ori la bugetul statului.

                      E, poate, o apucătură datorată vârstei, poate un motiv de a-ți mai umple uneori timpul liber. O fi și efectul vreunei sperieturi, după atâtea cazuri în care unii datornici au fost aproape executați public, fie și numai moral.

                      Dar eu unul cunosc și cazuri în care destui oameni caută să fenteze orice plată, orice funizor de servicii și produse, dacă se poate. Cine nu a auzit de „fentarea” contorului de electicitate, a plății unei facturi, de a te face că plouă când ești așteptat la vreun ghișeu cu banii în contul unei datorii acumulate.

                      Românul, se spune, e inventiv și iese din orice situație! Însă unele metode folosite parcă te lasă cu gura căscată. Nu ți-ai fi imaginat asemenea posibilități. Un locatar din Bacău, pentru a întârzia cât mai mult plata întreținerii, și-a schimbat, pur și simplu, numele. Cum? Legal, în instanța de judecată, cum se procedează.

                      Deci, am trăit să o aud și pe asta! Păi cât îți trebuie să obții legal o schimbare de nume? Proces la tribunal, termene, dovezi, acte, motive plauzibile etc. Plus ceva bani, că nimic nu e gratis. Sigur, pentru o datorie mare parcă se merită orice efort. Dar, stau și mă întreb: cui prodest?

                      Cu tehnologiile din ziua de astăzi se pare că poți fi găsit și în gaură de șarpe, deci până la urmă tot plătești. E drept, pe unii „șmenari” care au subtilizat miliarde din bani publici parcă nu-i mai găsește nimeni. Dar asta e altă problemă, alt tertip să scapi de poteră și de taxe.

                      EXCLUSIV: Ultima găselniță în materie de eschivare de la plata întreținerii: schimbarea numelui

                        Marii debitori la plata întreținerii au găsit o nouă metodă de a se eschiva de la achitarea acestor datorii. Este vorba despre schimbarea numelui, ceea ce nu face decât
                        să prelungească cât mai mult termenii stabiliți de instanță pentru stingerea debitelor față de asociația de proprietari.

                        Cu un astfel de caz s-a confruntat, recent, Asociația de proprietari nr. 17 „Sfântu Vasile” din cartierul Cornișa. Conform declarațiilor lui Constantin Cojoc, administrator la asociația amintită, persoana care ține capul de afiș în topul datornicilor și-a schimbat numele, întârziind astfel demersurile făcute de asociație în instanță în vederea recuperării datoriilor. Din luna iulie 2014 și până în prezent, debitorul a acumulat în fișa de întreținere peste 10.000 de lei, din care aproape jumătate sunt penalități pentru neplată.

                        Administratorul Constantin Cojoc duce o luptă continuă cu debitorii/foto: Ramona Ionescu

                        „De ani de zile mă lupt cu persoana aceasta în instanță pentru a recupera din datorii, însă ne-am izbit de fiecare dată de amânări pe varii motive. Recent am aflat de la vecini că pârâtul și-a schimbat numele, însă, odată notificat să prezinte la asociație documente justificative acesta a refuzat. Pe cine taxez acum!?! Mai mult, instanța ne-a suspendat dosarul în cauză pe motiv că nu am numit o persoană să ne reprezinte. Se pare că pârâtul s-a simțit dezonorat că asociația l-a afișat cu datorii la scara blocului.”
                        Constantin Cojoc, administrator la Asociația de proprietari nr. 17 „Sfântu Vasile”

                        „Oamenii nu plătesc din răutate”

                        Topul debitorilor este completat de o altă familie care a acumulat din luna aprilie 2016 și până în prezent datorii de aproximativ 5.000 de lei. La fel ca în cazul prezentat anterior, aproape jumătate din sumă este reprezentată de penalizări.

                        „I-am acționat în instanță pe cei doi restanțieri pentru că nu vor să plătească din răutate! Nu sunt cazuri sociale și nu vorbesc aici despre oameni fără venituri. Pur și simplu nu vor să plătească! Își fac concediile în tot felul de locuri, dar nu vor să-și achite datoriile! Nu pot trece cu vederea asemenea cazuri! Cei vizați speră să treacă timpul ca să li se anuleze debitele. Culmea este că avem în asociație cazuri sociale, iar oamenii aceștia chiar au înțeles că trebuie să plătească”, mai spune Constantin Cojoc.

                        Cu privire la cele două cazuri, administratorul spune că debitorii ar trebuie să-și achite debitele măcar de rușinea vecinilor. Dacă furnizorii de utilități nu-și primesc banii pentru serviciile prestate, toți proprietarii vor avea de suferit din pricina rău platnicilor. Constantin Cojoc întrevede o soluție pentru reducerea pe cât posibil a datornicilor: facturile să aibă în instanță titlu executoriu, astfel încât judecătorul să nu mai prelungească termenele la nesfârșit și să decidă în consecință.

                        Specialiștii băcăuani, trimiși în țară să lupte cu pesta porcină

                          Pesta Porcina Africană (PPA) nu mai este demult o glumă, periculosul virus făcând deja pagube uriașe la nivelul întregii țări. Potrivit Agenției Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), până la acest moment, s-a confirmat prezența virusului PPA în nu mai puțin de șase județe: Tulcea, Constanța, Bihor, Satu Mare, Brăila și, recent, Ialomița. La data de 4 iulie 2018, un raport al Oficiului Internaţional de Epizootii (OIE) indica 237 de focare de pestă porcină africană, în întreaga țară.

                          Detașați în „focul” problemei

                          Ministerul Agriculturii este, practic, în priză, din cauza fenomenului care riscă să se extindă la nivel națonal. Astfel, zeci de angajați ai ministerului din toată țara, specialiști în agricultură (medici veterinari, ingineri agricoli etc), inclusiv din Bacău, au fost detașați în județul Tulcea, unde, se pare, sunt cei mai mulți porci purtători ai periculosului virus. Specialiștii au fost dotați, pe de o parte, cu auto-laboratoare, pe de alta, cu atomizoare de dezinfecție, acționând în filtrele amenajate pe principalele căi rutiere de acces din județul Tulcea, la toate vehiculele (camioane, autoturisme etc) care se deplasau spre diferite destinații din țară.

                          Medicii veterinari au acționat inclusiv la eutanasierea mai multor animale din gospodăriile particularilor. „Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, au transmis reprezentanții ANSVSA.

                          Zeci de mii de porci sacrificați

                          Din păcate, tocmai pentru că virusul este extrem de agresiv (animalele mor în maximum 5 zile de contactarea lui), mii de porci din bătăturile țăranilor au fost sacrificați, alte 44.580 de capete dintr-o exploatație comercială din județul Tulcea urmând să aibă aceiași soartă.

                          „Carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operațiune au fost aduse din județul Timiș, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile. După depopulare, vor urma operațiunile de curățare mecanică, dezinfecție, deratizare și dezinsecție a zonelor afectate și a mijloacelor de transport”, au precizat reprezentanții ANSVSA. Din păcate, capacitatea incineratoarelor mobile este depășită de realitatea din teren, utilajele putând arde maximum 1.000 de cadavre pe zi. De altfel, acestea incinerează non-stop, cantitățile de lemn folosite fiind imense.

                          Pagube de sute de milioane de euro

                          Estimările asociațiilor profesionale din domeniul creșterii porcilor indică pagube de sute de milioane de euro. Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri conform prevederilor legale. De altfel, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a solicitat UE sprijin financiar în contextul pestei porcine africane.

                          Sumele vor fi folosite pentru instituirea de măsuri excepţionale care vor include compensaţii pentru animalele ucise sau distruse din focare şi din exploataţiile contact, pierderile suferite ca urmare a încetării producţiei de carne de porc pe o perioadă determinată, produsele de origine animală distruse, pierderile fermierilor generate de scăderea preţurilor pentru porcii din zonele afectate trimişi la abator. În plus, ajutoarele vor viza şi costurile operaţionale legate de curăţirea, dezinfecţia, transportul şi distrugerea furajelor, inclusiv cheltuielile legate de ecarisare.

                          Vecinii iau măsuri

                          Riscurile răspândirii virusului sunt atât de mari încât vecinii bulgari au și anunțat că vor construi un gard la graniţa cu România pentru a preveni intrarea mistreţilor, responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane (PPA).

                          Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut alarmant în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării.

                          În Bacău, până acum, nu a fost confirmat vreun astfel de caz.

                          Ne întoarcem la Marx (II)

                          Răzvan Bibire

                          Dacă nu v-ați prins până acum, motivul pentru care lefurile nu au crescut în România în același ritm cu productivitatea muncii a fost existența unei mase suficient de mari de persoane neangajate care erau folosite de patronica sperietoare: „dacă mai cereți creșteri de salarii, va dau afară, că am 10 care așteaptă la ușă să vă ia locul!”.

                          Deschiderea granițelor și principiul liberei circulații a forței de muncă în UE au golit, însă, zonele urbane de personal valid aflat în căutarea unui job. Prin urmare, angajatorii s-au văzut nevoiți să caute la țară. Dar țăranii trebuiau forțați să accepte slujbele de doi lei oferite.

                          Prin urmare, întreaga clasă politică a pus umărul și a rezolvat situația în cel mai fascist stil cu putință. Iar lumea aplaudă această măsură fără să înțeleagă că, prin aceasta se perpetuează mecanismul care a permis menținerea salariilor la nivele foarte joase în țară.

                          Unde este Marx în toată această poveste? Ei, bine, acum 150 de ani, Karl Marx spunea că salariile sunt menținute scăzute de o „armată de rezervă forță de muncă”, mecanism pe care l-a explicat folosind tehnici economice clasice: capitaliștii doresc să plătească cât mai puțin posibil forța de muncă și acest lucru este mai ușor de făcut atunci când există prea mulți lucrători.

                          De exemplu, după o recesiune, putem anticipa că șomajul ridicat se va menține, nivelul salariilor stagnând deși profiturile sunt în creștere pentru că muncitorii sunt prea speriați de șomaj pentru a renunța la joburi sau pentru a negocia cu patronii.

                          În mijlocul crizei dintre 2008-2012, Wall Street Journal nota: „În ultimul timp, revenirea din criză a S.U.A. a afișat câteva trăsături marxiste. Profiturile corporative sunt la niveluri extrem de înalte, iar creșterea productivității a permis companiilor să se îmbogățească fără a reduce prea mult rândurile enorme ale șomerilor”.

                          Revenind la discuție, legea care leagă ajutorul social de acceptarea unui loc de muncă, în afară de faptul că este imorală și incorectă, produce grave consecințe la nivel macroeconomic, permițând angajatorilor menținerea salariilor scăzute în ciuda faptului că forța de muncă este tot mai greu de găsit.

                          Unde-i Casa de Cultură? (VI)

                          Grupul Hilaris

                          Spectacolul „Jocul” și Grupul „Hilaris”

                          În condițiile în care se trecuse pe autofinanțare, și se punea un accent uriaș pentru a face rost de bani, la începutul anilor ’80, activitățile culturale s-au diversificat și mai mult. Val Mănescu, venit de la Slănic Moldova, își aduce bine aminte:

                          „După directorul Dorneanu a venit profesorul Vasile Iacob, cu o concepție nouă de management a Casei de Cultură. El a avut curajul să investească într-un echipament de discotecă, unic în România. Pot să spun că era cea mai modernă discotecă din țară, cu tehnică de vârf: televizoare color, proiecții video, videocasetofoane, stroboscoape, jocuri de lumini sofisticate.”

                          În fiecare joi, sâmbăta și duminica, „căsoaia”, cum îi spuneam noi, era arhiplină. Erau 2000 de persoane permanent.

                          „În sală, unde erau 750 de locuri, în fiecare miercuri susțineam spectacolul «Jocul». Și aceea era arhiplină. Stăteau oamenii în picioare. Începea la ora cinci după-amiaza și se termina… când era nevoie. S-a întâmplat să fie și pe la unu noaptea. Susțineam momente artistice de diferite genuri. De la recitări, la fragmente de teatru, balet, folclor, muzică ușoară…

                          Era un spectacol interactiv, de ce să nu recunosc, inspirat din Cenaclul «Flacăra» a lui Adrian Păunescu, cu excepția momentelor de emulație patriotică – să le zic așa. Pentru că eu am considerat că a fi patriot nu înseamnă să aduci osanale lui Ceaușescu, partidului sau conducătorilor iubiți. A fi patriot înseamnă să iubești ce creează neamul tău. Cam asta era linia pe care mergeam.”

                          Cenaclul Artelor, Vasile Sporici, Sergiu Adam, Petru Cimpoieșu, George Genoiu

                          Totuși, la fiecare spectacol veneau observatori din partea organelor de partid, din partea cenzurii, a securității chiar. „Îmi reproșau uneori că nu există poezii dedicate lui Ceaușescu și cântece dedicate partidului. Le răspundeam, că tot ce se întâmpla acolo era dedicat României. Oamenilor care muncesc și trăiesc în țara asta. Inclusiv poezia de dragoste, tot iubire de patrie înseamnă. Spectacolul s-a ținut în fiecare miercuri, până în 1992, ca dovadă că nu avea nimic politic în el. Venea din spiritul tineresc pe care îl aveam și eu la vremea aceea.”

                          Azi, amatorii devin peste noapte profesioniști

                          Val Mănescu își amintește și de colaboratori. Lucrau în diferite întreprinderi – fabrici și instituții din Bacău. După program, își petreceau timpul liber la Casa de Cultură, creând momente artistice. Erau atunci artiști amatori, care i-au susținut ideile și au urcat pe scenă, ca interpreți.

                          Nu ar vrea să-i numească, de teamă… să nu uite pe cineva. Totuși, iată câteva nume: Nicoleta și Dimitrie Grigoraș, Marina și Dan Ivanovici, Mariana și Ștefan Severin, Elena Zavate, Costel Miron, Geo Seminaru, Ion Goranda, Viorel Bosnea, Florin Țuțuianu, Tudor Ionescu, Mirela Atudorei, Doina Lungoci, Gil Ioniță, Flori Ionescu…

                          Membrii Studioului de Teatru şi Poezie de la Casa de cultură Vasile Alecsandri Bacău în perioada 1978 – 1992 (actori, recitatori, interpreţi de umor)

                          Ana Mengoni
                          Andreea Sandu
                          Cătălin Hâncu
                          Cesonia Postelnicu
                          Dan Cojocaru
                          Dan Ivanovici
                          Dan Măciucă
                          Dana Olariu
                          Diana Dumbravă
                          Doru Octavian Dumitru
                          Dumitrel Grigoraş
                          Elena Bogdan
                          Eugen Cucu
                          Fernando Călinescu
                          Florin Bogdan
                          Florin Martin
                          Florin Zăncescu
                          Geo Seminaru
                          Georgeta Cacinschi
                          Ioana Busuioc
                          Iulia Cociorvă
                          Lăcrămioara Gâțu
                          Mariana Publik
                          Marina Ivanovici
                          Muchiţă Dumitrescu
                          Nicoleta Grigoraş
                          Silvia Mireanu
                          Ştefan Severin
                          Ştefana Sava
                          Suzana Macovei
                          Tudor Ionescu
                          Viorel Bosnea
                          Voicu Alexandrescu

                          Grupul Hilaris, Doru Octavian Dumitru

                          „Și Doru Octavian Dumitru a debutat aici. Venise la un concurs de preselecție, prin 1985. S-a lansat repede. Imediat în anul acela am participat la Vaslui, la Festivalul național de umor «Constantin Tănase», cel mai prestigios din țară la vremea aia. Președintele juriului era Valentin Silvestru. Doru, cu grupul abia înființat, «Hilaris», a luat locul întâi, înaintea consacratului grup studențesc «Divertis», care s-a clasat pe locul doi.”

                          Grupul Hilaris

                          Litera cosmopolită

                          Tot în ’85, s-a organizat la Bacău prima gală a muzicii rock din România. La întreprinderea de avioane de la URA, activa deja formația Rokada. „Toți băieții de atunci sunt în diferite formații și cântă prin străinătate. Erau foarte talentați. Au ieșit și ei pe locul unu. Aici e ceva ce merită povestit, legat de litera «cosmopolită» K din cuvântul Rock.

                          Am făcut afișul, pe care scria mare «Festivalul de muzică rock», și m-am dus cu el la Comitetul de Cultură, pentru aprobare. Cine răspundea acolo de latura asta, mi-a spus că nu se poate. Festival este unul singur în țară,«Cântarea României».

                          Viorel Bosnea

                          Și ăsta-i cu rock! Nu știu ce vă trebuie vouă zbânțuială. Nu prea înghițeau unii muzica venită din vest, de dincolo de cortina de fier. Mi-a zis că dacă îmi dă aprobare tovarășul Hegheduș, de la Minister, nu are nimic împotrivă.

                          Am pus afișul sub braț și am plecat la București. După o jumătate de zi de stat pe culoarele întunecate ale Ministerului Culturii, care funcționa în Casa Scânteii, m-a primit tovarășul ministru adjunct, care dădea aprobări pentru astfel de manifestări. M-a luat cu… ce vrei flăcăule, ce-i cu chestia asta? Nu există alt Festival, decât unul singur. Păi îi spun atunci Gală, zic.

                          Tudor Ionescu și Constantin Dimitriu

                          Ce părere aveți? Așa mai merge! Da’ rock de ce ai scris tu cu Kapa? Pentru că așa se scrie, nu? Asta-i o literă cosmopolită, și mi-a tăiat-o cu roșu pe afiș. Tovarășu’ ministru, da’ kg, km de ce se scriu cu K. Păi nu, că astea sunt clasice!”

                          Val Mănescu mai spune că și atunci când a ajuns în tipografie cu afișul însemnat cu roșu, să-l tipărească, tipografii au avut o teamă, să nu pățească ei ceva. Atunci nu te jucai cu litera scrisă.

                          „Renumitul realizator TV Titus Munteanu a venit și el la Bacău. În 1988, i-am fost asistent de regie la spectacolul de estradă «Bacău, oraşul soarelui» cu care Bacăul a obţinut medalia de aur, la festivalul «Cântarea României». Au fost zeci și zeci de așa-ziși amatori, dar care, ca valoare, se ridicau la nivel de profesioniști. Din păcate, unii dintre ei s-au pierdut pe drum. Pe parcurs, am adus în spectacolul «Jocul» și nume consacrate: Constantin Chiriac, Mircea Baniciu, Ilie Micolov (care ne-a părăsit recent, pe 21 iulie, la 69 de ani).”

                          În zilele de joi, când jos era discotecă, în incinta bibliotecii, cu bunăvoința doamnei Mărgărinta Lupescu, avea loc Cenaclul Artelor. Va urma!



                          Unde-i Casa de Cultură? (I)

                          Unde-i Casa de Cultură?(II)

                          Unde-i Casa de Cultură? III

                          Unde-i Casa de Cultură? (IV)

                          Unde-i Casa de Cultură? (V)

                          Unde-i Casa de Cultură? (VI)

                          Unde-i Casa de Cultură? (VII)

                          Volei masculin: A2 e de noi!

                          În viitorul sezon, Știința va miza în mare parte pe juniori, obiectivul revenirii în prima ligă fiind exclus

                          Vara trecută, echipa de volei masculin a Științei Bacău se retrăgea din prima ligă din rațiuni financiare. Studenții sperau ca perioada de… carantină să dureze un singur sezon, timp în care să se redreseze și situația economică. Din păcate, deși au acces la turneul final de promovare, băcăuanii nu au reușit să facă din nou pasul către Divizia A1. Și nici bugetul nu a înflorit.

                          Dimpotrivă. În aceste condiții, perspectivele sunt gri. Știința va aborda ediția 2018-2019 a Diviziei A2 cu un lot alcătuit în mare parte din juniori, ceea ce exclude din start un eventual come-back în prima ligă. „Nu se pune problema promovării.

                          Cel puțin, nu în viitorul campionat”, a declarat antrenorul Eusebiu Țurcanu, care a pierdut o bună parte din titulari: „Vițelaru s-a înțeles cu cei din Câmpia Turzii, Târcavu a plecat la Buzău, iar Roberto Lazăr a pus punct carierei din motive medicale. De văzut ce decizie va lua Todoruț și cât și cum ne va mai putea ajuta Răzvan Purice, care face parte și din staff-ul tehnic al echipei feminine”.

                          La capitolul noutăți, pe lângă juniorii cadeți care vor fi promovați de la CSȘ Bacău, un singur nume la Știința: cel al tulceanului Cosmin Ciubotariu, un centru de 2.05 metri înălțime, aflat la vârsta majoratului.

                          „Ne-am înțeles cu Ciubotariu, chiar dacă nu am semnat încă nimic. Am mai fost în discuții cu doi jucători de la Oradea, care au preferat însă să plece la Timișoara, și cu un gălățean, care a ajuns la Cluj, în A1. E greu să atragem jucători în condițiile financiare date.

                          Prin urmare, obiectivul nostru în viitorul apropiat va fi cel de a crește jucătorii din pepiniera CSȘ-ului. Rămânem în A2 în speranța că, la un moment dat, ne vom putea gândi din nou la promovare”, a spus Sebi Țurcanu, care a fixat reunirea lotului pe data de 13 august.