Răzvan Bibire

Dacă nu v-ați prins până acum, motivul pentru care lefurile nu au crescut în România în același ritm cu productivitatea muncii a fost existența unei mase suficient de mari de persoane neangajate care erau folosite de patronica sperietoare: “dacă mai cereți creșteri de salarii, va dau afară, că am 10 care așteaptă la ușă să vă ia locul!”.

Deschiderea granițelor și principiul liberei circulații a forței de muncă în UE au golit, însă, zonele urbane de personal valid aflat în căutarea unui job. Prin urmare, angajatorii s-au văzut nevoiți să caute la țară. Dar țăranii trebuiau forțați să accepte slujbele de doi lei oferite.

Prin urmare, întreaga clasă politică a pus umărul și a rezolvat situația în cel mai fascist stil cu putință. Iar lumea aplaudă această măsură fără să înțeleagă că, prin aceasta se perpetuează mecanismul care a permis menținerea salariilor la nivele foarte joase în țară.

Unde este Marx în toată această poveste? Ei, bine, acum 150 de ani, Karl Marx spunea că salariile sunt menținute scăzute de o “armată de rezervă forță de muncă”, mecanism pe care l-a explicat folosind tehnici economice clasice: capitaliștii doresc să plătească cât mai puțin posibil forța de muncă și acest lucru este mai ușor de făcut atunci când există prea mulți lucrători.

De exemplu, după o recesiune, putem anticipa că șomajul ridicat se va menține, nivelul salariilor stagnând deși profiturile sunt în creștere pentru că muncitorii sunt prea speriați de șomaj pentru a renunța la joburi sau pentru a negocia cu patronii.

În mijlocul crizei dintre 2008-2012, Wall Street Journal nota: “În ultimul timp, revenirea din criză a S.U.A. a afișat câteva trăsături marxiste. Profiturile corporative sunt la niveluri extrem de înalte, iar creșterea productivității a permis companiilor să se îmbogățească fără a reduce prea mult rândurile enorme ale șomerilor”.

Revenind la discuție, legea care leagă ajutorul social de acceptarea unui loc de muncă, în afară de faptul că este imorală și incorectă, produce grave consecințe la nivel macroeconomic, permițând angajatorilor menținerea salariilor scăzute în ciuda faptului că forța de muncă este tot mai greu de găsit.