miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2292

Poliția în acțiune

    Autor de furt prins în flagrant de poliţiştii din Hemeiuş

    La data de 15 noiembrie a.c, poliţiştii din Hemeiuş au fost sesizaţi de către un bărbat de 47 de ani, din comuna Mărgineni, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă din curtea imobilului.
    Poliţiştii au efectuat verificări şi au depistat în flagrant un tânăr de 16 ani, din comuna Hemeiuş care i-ar fi sustras bărbatului de 47 de ani, o bicicletă pe care o avea depozitată în curtea locuinţei sale.
    Bunul sustras a fost recuperat şi predat păgubitului.
    În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

    Alcool la volan

    La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din Dărmăneşti au depistat în flagrant un bărbat de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Trotuşului.
    În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

    La aceeaşi dată, polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant un bărbat de 41 de ani, din comuna Ghimeş-Făget, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
    În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

    Mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de poliţişti

    La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din Huruieşti au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Bacău.
    Bărbatul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de şantaj și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

    La aceeaşi dată, polițiștii din Gârleni au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Buhuşi.
    Bărbatul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

    Au început lucrările la Digul Bârnat

      Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret a început lucrările de apărare împotriva inundațiilor pe pârâul Trebeș, în municipiul Bacău. Viiturile puternice din perioada iunie-iulie pe Trebeș au dus, pe 30 iunie, la revărsarea cursului de apă și la inundarea mai multor proprietăți și obiective din zona cunoscută ca „Digul Bârnat”.

      ABA Siret a obținut finanțare pentru lucrări la obiectivul de investiții „Amenajare de afluenți pe râul Bistrița, municipiul Bacău”, care constă în refacerea corpului de dig afectat de viiturile produse pe pârâul Trebeș (Bârnat).

      Lucrarea presupune supraînălțarea digurilor pe o lungime de circa 1.030 m, pe sectorul cuprins între podul de cale ferată Bacău-Roman și Podul cu Lanțuri, precum și decolmatarea și recalibrarea albiei pârâului Trebeș (Bârnat) pe tronsonul sus-menționat.

      Valoarea totală alocată obiectivului de investiții este de peste patru milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate din surse proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”.

      Conform planului de investiții, lucrarea trebuie încheiată până la sfârșitul acestui an.

      Gheorghe la UEFA

      Mi-a plăcut mult Gică Hagi ca jucător. Și apreciez ce face ca finanțator la Viitorul. Despre antrenorul Hagi mai avem de discutat; nu acum și nu aici. Nu-l agreez, în schimb, deloc, dar absolut deloc pe acel Gheorghe Hagi care se prezintă în fața camerelor de luat vederi și-i ceartă pe toți. De la adversari la jurnaliști, de la arbitri la oficiali. Mai nou, lui Hagi i-a cășunat pe „UEFA și FIFA sau mai mult UEFA”, ca să-l citez.

      Discursurile lui Hagi sunt cunoscute pentru faptul că dau de pământ cu gramatica și cu logica. „Lucrurile erau foarte 50-50”, sau „o să ne bată și oricine” au intrat deja în folclor. Numai că acum Hagi vrea să dea folclorului o tentă internațională. Cu sediul UEFA drept scenă. „Producătorul de fotbal”, așa cum s-a autointitulat, este revoltat de faptul că, din 2019, campioana României va fi nevoită să dispute și turul întâi preliminar din Liga Campionilor.

      „Mă duc în fața lor să-mi dea explicații de ce ne aruncă trei tururi preliminare. Să ne dovedească de ce fac această discriminare față de fotbal”, s-a răstit Hagi. Lucrurile sunt atât de simple, încât nici nu ar merita explicate. Totuși… De ani de zile, fotbalul nostru este tot mai slab, iar contra-performanțele europene își pun amprenta asupra coeficientului de țară. „Și noi suntem buni, și noi merităm să fim în Champions League”, susține „Regele”, ignorând că după câștigarea titlului de campioană, propria sa echipă, Viitorul, a fost umilită de ciprioții de la APOEL (scor 0-4) în tururile preliminare. „Măcar campioana să meargă direct. De ce să nu mergem direct?

      Am câștigat și noi Liga Campionilor, Supercupa Europei”, a mai spus Hagi, invocând ca argument, performanțe de acum peste 30 de ani. E ca și cum ai pretinde să fii admis la Medicină, eventual cu bursă, doar pentru faptul că bunică-tu a fost doctor. Pentru a ieși la lumină, fotbalul românesc nu trebuie neapărat să bată cărare până la Nyon.

      Trebuie să facă mai întâi curat în propria-i ogradă. Băgând mâna în buzunar, punând piciorul pe minge și lacăt la gura „doctorilor”.

      Gazdele, favorite

      Voleibalistele Științei atacă a patra victorie stagională. O fac sâmbătă, de la ora 17.00, în runda a cincea a Diviziei A1, pe teren propriu, contra Agrolandului Timișoara, una dintre revelațiile sezonului trecut.

      „Timișoara este și anul acesta o echipă cu pretenții. Ne așteaptă un meci destul de important sâmbătă. Jucând acasă, pornim cu prima șansă. Sper să facem un joc bun și să luăm toate cele trei puncte”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. În condițiile în care Penicilina Iași a fost exclusă din campionat, țintarul face ca băcăuancele să joace etapă de etapă contra adversarei care a stat runda precedentă.

      „Dacă se joacă sâmbătă de sâmbătă, nu e o problemă pentru noi că întâlnim echipa care a stat etapa trecută. Când apar însă intermediare, așa cum a fost și săptămâna aceasta, atunci acest lucru poate crea un dezavantaj în ceea ce ne privește”, a spus Grapă. Concret, miercuri, în runda a patra – prima intermediară din 2018 – Agroland Timișoara a stat, în timp ce Știința a jucat la Galați.

      Băcăuancele s-au impus cu 3-0 (18, 19, 12) contra galățencelor de la Galați, la capătul unui meci pe care l-au controlat aproape în totalitate. „Aș spune că a fost un meci normal, contra unui adversar destul de bun, cu multe jucătoare din străinătate. Am jucat spre bine pentru un joc susținut în deplasare. Din fericire, am avut parte și de un arbitraj corect, ceea ce contează în astfel de situații”, a afirmat Florin Grapă.

      La Galați, Știința a mizat pe formula: Kapelovies (3 puncte), Rogojinaru 10 (Filipaș 2), Cazacu 14, Otasevic 6, Faleș 11, Koleva 8, Monova- libero.
      Celelalte meciuri din etapa a cincea: CSM Târgoviște – U NTT Data Cluj, CSM Lugoj – Belor Galați, Dinamo – CSM București. Alba Blaj stă.

      Moral bun, rost de puncte?

      Un lucru e cert: indiferent ce se va întâmpla în etapa a 17-a, Aerostar va rămâne deasupra „zonei roșii”, care marchează locurile retrogradabile. Neînvinși în ultimele cinci meciuri și victorioși în ultimele trei, de când îl au pe banca tehnică pe Florin Bratu, „aviatorii”…zboară. Și doresc să fie la înălțime și sâmbătă, la Clinceni. Partida nu se anunță una facilă, Academica făcând parte din grupul pretendentelor la promovarea în Liga I.

      „Chiar dacă a pierdut în ultima etapă cu 3-0 împotriva Universității Cluj, Clinceniul rămâne o echipă redutabilă. Asta nu ne sperie, ci ne motivează și mai mult. Mergem să opunem rezistență și să încercăm continuarea acestei serii de rezultate bune”, a declarat antrenorul băcăuanilor, Florin Bratu, care nu acuză indisponibilități de lot.

      „Știm că ne așteaptă un meci greu, dar rezultatele din ultima perioadă ne dau încredere”, a spus și Cornel Căinari, mijlocașul care a semnat golul victoriei în jocul de săptămâna trecută, cu UTA Arad. De partea cealaltă, tehnicianul Academicii Clinceni, Ilie Poenaru, fost coleg cu Bratu în cadrul clubului Dinamo, și-a avertizat jucătorii: „Aerostar a devenit un adversar periculos după venirea lui Florin Bratu”. În final, ca o curiozitate, să notăm că Academica Clinceni este singura echipă din Liga a II-a, care nu a cunoscut încă remiza!

      Programul complet al etapei a 17-a

      Sâmbătă, ora 11.00: Farul Constanța – Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila – Daco-Getica București, Ripensia Timișoara – CS Mioveni, Academica Clinceni – Aerostar Bacău, CS Balotești – ASU Politehnica Timișoara, Pandurii Tg. Jiu – ACS Energeticianul, Metaloglobus București – Chindia Târgoviște. Ora 13.00: ACS POli Timișoara- Petrolul Ploiești.

      Duminică, ora 11.00: Sportul Snagov – Universitatea Cluj. Ora 13.00: UTA Arad – FC Argeș.

      Clasament

      1. Chindia 16 12 2 2 36-17 38p.
      2. Sportul Snagov 16 11 3 2 28-13 36p.
      3. Petrolul Ploiești 16 11 2 3 33-14 35p.
      4. Universitatea Cluj 16 10 3 3 38-13 33p.
      5. Academ. Clinceni 16 11 0 5 33-11 33p.
      6. FC Argeș 16 9 5 2 30-12 32p.
      7. CS Mioveni 16 10 2 4 29-11 32p.
      8. Energeticianul 16 7 3 6 25-19 24p.
      9. UTA Arad 16 7 2 7 25-23 23p.
      10. Pandurii Tg. Jiu 16 6 3 7 29-24 21p.
      11. Daco-Getica 16 5 6 5 26-25 21p.
      12. ASU Politehnica 16 6 2 8 15-19 20p.
      13. Metaloglobus 16 6 2 8 14-30 20p.
      14. Luceafărul 16 5 3 8 21-30 18p.
      15. Aerostar Bacău 16 5 3 8 21-31 18p.
      16. Ripensia Timiș. 16 3 5 8 18-29 14p.
      17. Farul Constanța 16 4 1 11 21-37 13p.
      18. CS Balotești 16 3 2 11 14-35 11p.
      19. ACS Poli 16 1 2 13 13-41 5p.
      20. Dacia Unirea 16 0 5 11 14-49 5p.

      Finanțiștii amenință cu blocarea colectării veniturilor la bugetul de stat

      Iulian Cerbu (al doilea din dreapta) în Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe

      Proiectul reducerii numărului de personal din instituțiile statului cu 10.000 de salariați, anunțat de Guvern, îi neliniștește în primul rând pe angajații Ministerului Finanțelor Publice, sistem de unde ar urma să fie reduse cele mai multe posturi. „Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe – ne-a declarat Iulian Cerbu, liderul Sindicatului salariaților Administrației Județene Bacău a Finanțelor Publice, membru al Consiliului Național – a purtat, pe această temă, discuții cu ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici și i-a adus la cunoștință că există premisele declanșării unui conflict de muncă prin care se poate bloca activitatea de colectare și de administrarea veniturilor la bugetul statului”.

      Consiliul Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe s-a reunit în ședință extraordinară pentru a analiza declarațiile publice privind reducerile de personal, în condițiile în care sistemul fiscal de colectare și administrare a bugetului național al României are un deficit de aproximativ 3.700 de funcționari publici, generat de lipsa angajărilor în ultimii șapte ani.

      „Deficitul de personal a generat un mare volum de muncă – a precizat Iulian Cerbu. Acest deficit nu a putut fi acoperit prin acordarea de timp liber corespunzător, dar nici nu este plătit în consecință. Totalul orelor suplimentare efectuate de colegii noștri, la nivel național, este de 742.500 de ore lunar, însemnând un total de 17.820.000 de lei neachitați în fiecare lună salariaților din sistemul fiscal din România”.

      În plus, spun finanțiștii, pe lângă personalul insuficient sistemul fiscal din România se confruntă, de o lungă perioadă, cu dotări materiale total insuficiente (calculatoare, softuri etc.), la care se adaugă și condițiile uneori improprii pentru desfășurarea activității (sedii insalubre, lipsa spațiilor de arhivare etc.).

      Potrivit informațiilor privind proiectul de reducere a numărului de salariați, numai din Finanțe ar urma să fie tăiate circa 5.000 de posturi. Iulian Cerbu crede că în primul rând vor fi blocate și eliminate 3.276 deposturi deja vacante, după care ar putea urma și disponibilizări de personal. „Culmea e că sunt situații în care salariații nu mai pot pleca în concediu, pentru că nu are cine să le prea sarcinile de serviciu. Mai poate fi vorba, astfel, de reduceri de posturi?”, a opinat liderul sindical băcăuan.

      O șansă

      Răzvan Bibire

      Pe 22 iulie a fost protestul de pe Calea Bârladului, în timpul cărora primarul Bacăului a promis că se vor aloca bani pentru reparația străzii. Contractul a fost semnat, însă, abia pe 14 noiembrie.

      Aproape patru luni au durat procedurile birocratice cerute de lege și încă a fost bine pentru că s-a folosit „procedura simplificată” a licitației și nu au fost contestații. O lună a durat numai pregătirea actelor, astfel că aprobarea s-a dat la 23 august iar pe 29 august a fost publicată licitația în Serviciul Electronic de Achiziții Publice.

      Câștigătorul licitației a fost anunțat pe 22 octombrie iar contractul s-a semnat, după cum am spus, miercuri, 14 octombrie.

      Aproape patru luni în care se putea lucra au fost pierdute pentru a se respecta proceduri birocratice menite să țină corupția la distanță.

      Deocamdată, aceste proceduri au ținut la distanță constructorul. Dacă vom extinde imaginea la ansamblul întregii țări, vom vedea de ce marile lucrări de infrastructură stagnează. Vedem cum licitația pentru Centura Bacăului a dat chix o dată și se lungește nepermis a doua oară.

      De autostrăzi nu mai vorbim. Revenind pe plan local, chiar și în condițiile în care municipalitatea are propria sa firma de utilități, tot dura zece zile de proceduri birocratice de când se dădea comanda și până când se putea interveni ca să se astupe o groapă în asfalt.

      Birocrație anticorupție, vor spune cei mai optimiști, în vreme ce speculanții politici exploatează electoral acest aspect. Totul în numele unor paradigme de genul „luptei anti-corupție” sau „statul e cel mai prost manager”, etichete politice care încearcă să mascheze ideologic tacticile neocon.

      În aceste condiții, eu aș da o șansă deciziei de a da în administrarea Societății de Servicii Publice drumurile și străzile din Bacău. Măcar pentru faptul că nu va mai exista nici o scuză atunci când gropile semnalate de băcăuani vor rămâne neacoperite.

      Piața Moinești geme de legume. „Se fac comenzi pentru murături!”

        Elena Ghineț are comenzi pentru toată săptămâna

        Miroase tare frumos în piața din Moinești, a pere dulci, a gutui și a frunze de țelină. Când e vorba de culoare, învingătoare ies roșiile, apoi ardeii și ridichile. Sunt, probabil, ultimele legume proaspete din această toamnă. Și prețurile anunță, parcă, venirea frigului. Poți cumpăra roșii românești cu 7 lei kilogramul sau roșii de Buzău cu 6 lei, păstârnac cu 10 lei și salată la 4 lei buchetul.

        Ana-Maria Gavriliu vine de la Rîmnicu Sărat cu legume și fructe și, cât ține sezonul, stă în gazdă la localnici, plătind 10-15 lei pe noapte. „O dată pe săptămână, soțul meu aduce marfă proaspătă”, explică tânăra grădinăreasă. Conopidă, dovlecei, kapia, gogoșari, morcovi, verdețuri, orice găsești în hala asta… Stana Fodulu are castraveți, ceapă, varză albă și varză roșie, țelină și păstârnac.

        Roșiile de Pîncești costă 5 lei/kg, față de 6 lei cele aduse din Găzărie, care-i la doi pași. Pe lângă legume, Elena Ghineț, din Ardeoani, a adus la piață și conserve pentru iarnă. „Să știți că primim comenzi cu o săptămână înainte să le pregătim și să le aducem aici, la vânzare. Femeile sunt foarte ocupate în ziua de azi și nu mai au timp de murături”, spune Elena Ghineț.

        Un borcan de cinci kilograme cu zarzavat pentru iarnă costă 15-20 de lei, unul cu ardei iute, 20 de lei, castraveciorii, 50 de lei, iar sfecla roșie, 5 lei. Toate ce are pe tarabă a crescut în propria grădină și în solarii. Cei care știu gustul murăturilor Elenei Ghineț fac comenzi pentru cantități mai mari, „bidoane de 25, 30 sau 50 de kilograme”, nu cumpără la borcan. E foarte curată piața din Moinești, dar cam goală. Doar spre weekend e ceva mișcare, când lumea își mai găsește ceva timp să facă aprovizionarea.

        Înconjurul lumii în opinci

        Scriitorul german cu origini românești Paul LucianLetzner își va lansa volumul „Înconjurul lumii în opinci (100 000 km pe jos)”, la Consiliul Județean Bacău (17 noiembrie 2018, ora 11) și Biblioteca „George Bacovia” Buhuși (19 noiembrie 2018, ora 12).

        Despre captivantul/ impresionantul volum care reface extraordinara odisee a lui Dumitru Dan, buhușeanul care a înconjurat lumea pe jos, vor vorbi Liviu Chiscop, Ion Fercu, Daniel Nicolescu, Grigore Codrescu și, evident, autorul.

        Printre partenerii proiectului se numără: Consiliul Județean Bacău, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Agenția Literară „(CON)TEXTE”, Biblioteca ,,George Bacovia” Buhuși.

        Hublou/ Agresivitatea

          Nu ne putem lăuda cu multe lucruri, asta e sigur, pentru că mereu practicăm autoîmpiedecarea. Ura de sine, de care vorbea, la un moment dat, originalul filosof Luca Pițu, e foarte răspândită la noi, încât poate aspira la rangul de sentiment național. De unde și agresivitatea, pe care o întâlnești mai la tot pasul. O vezi în privirile, piezișe, ostile care-ți sunt aruncate aiurea, pe stradă, când simți cum ești măsurat din cap până-n picioare. Fețe încruntate, figuri cenușii, expresii acre, asta vezi peste tot, pentru că la noi nu există civilizația zâmbetului însoțitor al unui simplu salut. Așa cum se întâmplă în țările civilizate.

          La noi se îmbrâncesc oamenii pe la cozi și nu auzi pe nimeni cerându-și scuze, iar când se ciocnesc două mașini, ferească Domnul! de ce șuvoi de insulte grosolane îți este dat să auzi. Dar agresivă este și atitudinea unor lucrători din comerț, care te asaltează pur și simplu, de cum intri într-un magazin, chipurile ca „să te ajute”. Nici nu apuci să te uiți la ceva anume, să te orientezi în spațiu, să-ți faci o idee, să compari niște produse, să te hotărăști la ce te vei opri dacă vrei să cumperi ceva. În schimb, ești asediat de insistența unor vânzători, de excesul lor de zel, care se transformă într-o atitudine agresivă, care nu are nimic de-a face cu amabilitatea, promptitudinea unui gest profesional. Ești acolo să servești când ți se cere asta, fără să sufoci clientul cu prezența ta, lasă-l să aleagă singur, dacă nu-ți cere ajutorul.

          Numai că, în zilele noastre, politețea pare a fi căzut cu totul în desuetudine, părând un lucru inutil, un lucru de ieri. Deși există lucruri de ieri, cum ar fi diferențele, ierarhiile, elitele, care nu sunt deloc anacronice, dimpotrivă, ele ar trebui păstrate în lumea de mâine, o spune un mare prozator, laureat al Premiului Nobel, și anume Mario Vargas Llosa. Care a folosit într-un interviu, printre alte observații pătrunzătoare, expresia „democratizare a inculturii”. Un fenomen cât se poate de agresiv, care se rostogolește peste noi. Astăzi se face o cultură de masă, practicându-se diversiunea, manipularea, scoțându-se în față divertismentul facil.

          În dauna spiritului critic și a reflecției. Se vorbește un surogat de limbă, iar moda timpului și Internetul au impus un surogat de cultură. Or, cultura adevărată presupune frecventarea spațiilor culturale, impregnare, prin lectură, efort de memorie etc. Cultura vie, mai cu seamă, e un segment prețios și fragil, față de care trebuie avută multă grijă, în mod permanent. Nu cum se petrece la noi, când este scoasă în față doar cu prilejuri festive. Și mai rău este când anumite instituții, care au vechime, tradiție, prestigiu intelectual sunt atacate de inși submediocri, pedeștri, cu studii incerte, neterminate, vulgari până în măduva oaselor, intoxicați de emanațiile propriilor dejecții, pe care le-au înmagazinat ca niște adevărați oameni-pubelă. Sunt indivizi a căror agresivitate se naște din numeroase frustrări și din precaritatea pregătirii lor intelectuale, din neputința de a vedea binele, frumosul, normalitatea, pentru că nu au liniștea, calmul unei culturi așezate, interiorizate, și pentru că nu au construit nimic, având doar plăcerea perversă de a arunca lături, murdărind, denigrând tot ce ating.

          Într-un timp al „atrofierii” lecturii, în general, și când în România sunt cei mai puțini cititori, consumatori de media culturală, ba chiar ne putem „lăuda” că suntem pe ultimul loc din Europa în această privință, astfel de atitudini agresive, de o înverșunare obtuză, sunt un adevărat atentat la bunul-simț, un boicot grosolan a ceea ce, oricum, mărunțeii (invidioșii suferind de „complexul de aviditate”) care-și dau cu părerea (adică stau pe margine, cum e mai comod, și dau cu bățu-n baltă) nu pricep, nu frecventează, nu valorizează nicicum, fiindcă nu au organ pentru asta.

          Văz şi auz

          BINEFACERI COLATERALE. De când se discută chestiunea autostrăzii Iaşi – Târgu-Mureş, prin Târgu-Neamţ, urmăresc două elemente ortografice fluctuante: cratima şi â. În scris, lucrurile sunt clare: nefiind legătură logică între termenul generic târg(u) şi următorul component, se impune folosirea cratimei (ca şi la Târgu-Ocna, Târgu-Trotuş etc.). DOOM2 (2005) dă ca exemplu chiar scrierea toponimului Târgu-Mureş, dar îi pune o steluţă care poate produce derută. Asteriscul atenţionează asupra unui cuvânt nou introdus faţă de ediţia din 1982. De fapt nu este vorba decât de înlocuirea lui î cu â. Cât priveşte Târgu-Neamţul, acesta este dat ca exemplu de scriere cu cratimă în DOOM1 (p. XXX). Ca atare, nu vom scrie *Târgul Mureş sau *Târgul Neamţ, dar nu greşim când articulăm primul cuvânt în toponime ca Târgul Frumos, Târgul Secuiesc etc. Mai greu de sesizat este prezenţa lui -l în rostire: „Tronsonul Târgu-Neamţ – Iaşi se va realiza prin parteneriat public-privat” (RRA, 24 oct. 2018). În plus, am sesizat că uneori există interes pentru a diferenţia cratima de linia de pauză: Iaşi – Târgu-Mureş.

          LECŢIA DE LIMBA ROMÂNĂ, LA 90 DE ANI. Printre noutăţile Societăţii Române de Radiodifuziune la împlinirea a nouă decenii de la înfiinţare (1 noiembrie), am notat un admirabil „Imn al R.R.A.” Antrenând un compozitor, un textier şi mai mulţi solişti, Radio-România Actualităţi se prezintă şi acum drept cel mai ascultat dintre toate posturile de radio. Imnul are şi o întrebare tematică: „Cine vorbeşte corect româneşte?” Răspunsul e previzibil: la RRA nu am auzit despre „ora *doisprezece” şi nici despre ziua de „*doi octombrie”.

          NU MOARE SPERANŢA. Tocmai când ne descoperim pe punctul de a ne obişnui cu răul – aici, analfabetismul funcţional – , răsare o oază de perfecţiune a lucrului didactic care ne redă aripile. La sesiunea anuală a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău (10 nov.), un puşti de-a patra, Matei Viţelaru, aflat sub bagheta învăţătoarei Felicia Grigore, de la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Bacău, a recitat (deci nu a citit!) excepţional cunoscuta poezie găsită în raniţa unui soldat din Primul Război Mondial: „Nu plânge, maică Românie!” Fiecare vocală, silabă, afix, cuvânt (până la aparent banala prepoziţie) era filtrat/filtrată printr-o minte antrenată de priceperea dascălului. Nimeni nu l-a acuzat pe recitator că a refăcut un hiat („Că voi muri neîmpărtăşit”), de vreme ce pentru el importante erau ambele prefixe întregi: ne- şi -îm- . Sub imperiul emoţiei, am cerut învăţătorilor din sală să recunoască un adevăr: copiii sunt pretutindeni aceiaşi, nu şi cei puşi să le deschidă tainele cuvântului… A căpătat curaj şi conducătoarea corului, Manuela Potârniche: „Şi peste o sută de ani se va cânta tot în limba română”. Dă Doamne!

          RISCURILE UNEI INIŢIALE. La Conferinţa Facultăţii de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (9-10 nov.), după ce s-a vizionat un film demonstrativ pentru frumuseţea dansului („spectacolul coregrafic e ca scrisul pe apă”), s-a făcut şi o precizare: iniţiala prenumelui lui B. Fundoianu (1898-1944) nu e Barbu, ci Benjamin. Scriitorul (pe numele adevărat, Wexler) a ales pseudonimul după numele moşiei Fundoaia, din judeţul Dorohoi, de unde provenea familia tatălui. În varianta franceză, Fondane. „E o eroare perpetuată de unele bibliografii”, a precizat Ion Pop.

          ROMÂNA, LA EXPORT. O cursantă din anul pregătitor, originară din Franţa, mi se scuză după ce pronunţă „vineri” în trei silabe: „Am greşit! Am pus i lung la sfârşit în loc de i ultrascurt”. Să mai spună cineva că româna e dificilă…

          Ce facem în weekend?

          Premiere cinematografice

          Animale Fantastice: Crimele lui Grindelwald (Fantastic beasts:The crimes of Grindelwald 3D). Genul filmului: aventură, familie, fantastic. Distribuție: Eddie Redmayne, Katherine Waterston, Dan Fogler. Regia: David Yates
          Moromeții 2. Genul filmului: dramă. Distributie: Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Iosif Paștina. Regia: Stere Gulea

          Teatru

          Duminică ora 11.00 Cei Trei Purceluși. Dramatizare: Andreea Gheorghe. Distribuția: Ilinca Istrate, Alina Neagu, Tiberiu Gabor-Bitere, Marian Puiu Gheorghiu, Ion Coșa.
          Direcția de scenă: Gheorghe Balint. Scenografia: arh. Crizantema Sofronea și Gheorghe Balint. Muzica: Nicu Iftimie. Ilustrația muzicală și coloana sonoră: Gheorghe Balint și Nicu Iftimie.

          Concerte – Petreceri – Festivaluri

          Vineri și sâmbătă la Sala Ateneu, ediția a VII-a a Festivalului de muzică și dans „Sărbătoarea Artelor Moderne”.
          Vineri, sâmbătă și duminică, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, Festivalul de Spiritualitate, Medicină Naturistă și Terapii Complementare „Holistic Therapy” ediția a IV-a.
          Vineri, de la ora 21.00, Tonuri de Toamnă, Nidal Ștefan, concert de folk la Villa Borghese. De la ora 21.00 concert Los Anonimos Live în Myxology Pub. De la ora 23.00, „Ieșim vinerea din casă” la Valhalla.
          Sâmbătă de la 22.30 Don’t Ask@Let’s Dance, seară dansantă la Cafea cu Lapte.
          Duminică, de la ora 20.00 concert Mircea Baniciu în Mauro’s Pub.

          Sport

          Sâmbătă de la ora 17.00, la Sala Sporturilor, meci de volei feminin în Divizia A1 între Știința Bacău și Agroland Timișoara.

          Două victime într-un accident de taxi

            La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui eveniment rutier cu victimă.

            Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Doctor Alexandru Şafran, pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un localnic de 48 de ani, care se afla în depăşirea sa, fiind ulterior proiectat într-un capăt de pod.

            În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 48 de ani şi a unei pasagere din autoturism, o femeie de 47 de ani, care au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi.

            Cei doi participanţi la evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

            Un pas important pentru realizarea drumului de mare viteză Focșani – Bacău

              Miercuri, 14.11.2018, Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a semnat, Contractul de servicii “Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru drum de mare viteză Focșani – Bacău” cu operatorul economic CONSITRANS S.R.L.

              Obiectul contractului de servicii constă în Elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru „DRUM DE MARE VITEZĂ FOCȘANI – BACĂU”, pregătirea documentației de atribuire pentru execuția lucrărilor, precum și asigurarea asistenței pentru susținerea aplicației de finanțare și asigurarea asistenței pe durata desfășurării procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor, în conformitate cu Caietul de Sarcini și cu respectarea legislației în vigoare.

              Valoarea contractului este de 20.123.408,52 Lei fără TVA, iar durata de prestare a serviciilor este de 24 luni de la data de începere a contractului.

              Sursa de finanțare a acestui contract este: POIM 2014-2020 și Bugetul de Stat.

              Câștigătorul pentru proiectarea și execuția Variantei de ocolire Bacău rămâne același și după reevaluarea ofertelor

                Astăzi, 15 Noiembrie 2018, CNAIR SA a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii „Proiectareș și execuție Varianta de ocolire Bacău”, în baza deciziilor de soluționare a contestațiilor emise de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

                Prin urmare, CNAIR SA a desemnat câștigătorul contractului de proiectare și execuție a variantei de ocolire a municipiului Bacău ca fiind Asocierea SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL cu o valoare a propunerii financiare de 668.330.294,63 LEI fără TVA, echivalentul a 142 milioane Euro fără TVA.

                Obiectul principal al contractului „Proiectare și execuție Varianta de ocolire Bacău” îl reprezintă proiectarea și execuția lucrarilor ce constau în 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

                În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 36 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 30 luni pentru execuția lucrărilor. Menționăm că ofertantul declarat câștigător a ofertat o perioada de garanție a lucrărilor de 7 ani.

                Procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestațiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.

                În situația în care vor fi înregistrate contestații împotriva rezultatului procedurii, CNAIR SA va trebui să aștepte soluționarea acestora pentru a iniția procesul de semnare a contractului.

                10 mesaje preventive pentru un elev de nota 10

                  Pe STRADĂ, conduita preventivă este comportarea atentă a participanţilor la traficul rutier (pietoni, biciclişti, conducători auto) care asigură prevenirea accidentelor. În ultimii ani s-a intensificat circulaţia pe drumurile publice, iar numărul accidentelor rutiere a crescut alarmant, motiv pentru care se impune tot mai mult cunoaşterea şi respectarea cu stricteţe a regulilor de circulaţie şi semnificaţia indicatoarelor rutiere. Aceste reguli trebuie să vi le însuşiţi ca pe o necesitate.

                  Baza siguranţei voastre ca pieton o constituie respectarea cu stricteţe a regulilor de circulaţie şi semnificaţia indicatoarelor rutiere;

                  În majoritatea timpului liber, deplasările le faceţi pe jos, în calitate de pietoni. De aceea, trebuie să reţineţi că trotuarul este singurul loc unde puteţi să vă deplasaţi în siguranţă, iar în cazul în care nu există trotuare sau poteci laterale, deplasarea se va face numai pe partea stângă a sensului de mers;

                  Una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere este traversarea neregulamentară a străzii. Traversaţi strada numai la culoarea verde a semaforului electric, prin locuri marcate corespunzător cu indicator de trecere pentru pietoni sau pe la colţurile intersecţiilor – asigurându-vă de două – trei ori că puteţi traversa strada în siguranţă şi nu există pericolul de a fi accidentaţi. Traversarea se face în ritm alert, perpendicular cu axul drumului;

                  Vă expuneţi la mari pericole dacă, în timpul traversării vă jucaţi, vă fugăriţi, sunteţi atenţi la telefonul mobil sau aveţi căştile în urechi;

                  Nu traversaţi strada niciodată în fugă. Un automobil opreşte mult mai greu decât un pieton. Au fost multe cazuri în care colegi de-ai voştri şi-au pierdut viaţa sau au rămas cu infirmităţi din cauza neatenţiei şi imprudenţei;

                  De asemenea, vă expuneţi la mari pericole dacă traversaţi strada prin faţa sau spatele maşinilor aflate în mişcare sau staţionate (mai ales a mijloacelor de transport în comun). Aşteptaţi trecerea maşinii sau plecarea din staţie, asiguraţi-vă şi abia după aceea angajaţi-vă în traversare;

                  Jocul pe carosabil nu este numai interzis, dar este şi foarte periculos şi sub nicio formă nu vă agăţaţi de căruţe, tractoare sau camioane când acestea se află în mişcare;

                  După lăsarea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi îmbracăminte de culoare deschisă sau fluorescentă, care este vizibilă la lumina farurilor;

                  Pe partea carosabilă mergeţi în sensul opus deplasării maşinilor pentru a avea o bună vizibilitate asupra traficului şi pentru a vă putea feri sau proteja de autovehicule;

                  Manifestaţi atenţie sporită la tot ce se întâmplă în jurul vostru.

                  Caravana “Fii pregătit!” ajunge în județul Bacău!

                    Caravana “Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 17 noiembrie în Bacău și va fi amplasată în fața Hotelului Moldova și duminică, 18 noiembrie în Buhuși și va fi amplasată în fața Casei de Cultură.

                    Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 09:30 – 16:30 personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

                    Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.
                    Aceasta este al treilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației.
                    Caravana “Fii pregătit!” va ajunge în luna noiembrie și decembrie și în Bragadiru (24 Noiembrie), Buftea (25 Noiembrie) și București (1 Decembrie).

                    Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

                    În primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori din cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cele aproape 1.000 de sesiuni de pregătire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.

                    Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

                    Ziua porților deschise, la „Îngerașii” cu autism

                      Primul eveniment al Asociației „Îngerașii din Bacău”, după înființare, a fost „Ziua porților deschise”, organizată joi, de la ora 9. La fel ca alți băcăuani, am vrut și noi să aflăm ce face asociația și pentru cine face. Am fost întâmpinați de Andreea Miron-Tănase, copreședinte, care ne-a condus printre jucăriile terapeutice și ne-a ajutat să-i cunoaștem pe beneficiari: copiii cu autism și părinții lor.

                      Pe lângă multe alte servicii, ceea ce oferă nou această organizație este grupul de socializare pentru copiii mari. „Deoarece nu exista o asociație care să aibă grupuri de socializare pentru copiii mai mari de șapte ani am fost nevoiți să înființăm propria asociație, din fonduri proprii”, a mărturisit Nicoleta Filip, copreședinte.

                      Centrul este frecventat de copii cu vârsta între 7 și 14 ani, care formează „Grupul de socializare”, dar și de alți copii care beneficiază de terapie „unul la unul”, ceea ce înseamnă că psihologul lucrează cu un singur copil. Aceste ore de terapie sunt foarte importante, dar la fel de important este să nu izolezi copilul autist, afirmă părinții. Dar cum să-l salvezi de izolare când societatea ridică bariere?

                      „În grupul de socializare, copilul învață să comunice, să-și aștepte rândul, să se joace, să ia masa împreună cu alți copii, să accepte alimente noi și să privească în ochii celorlați, să fie interesat de prezența altor persoane și chiar să o caute”, explică Andreea Miron-Tănase.

                      Părinții spun că cel mai greu pentru ei a fost nu să accepte prezența autismului în viața lor, ci să facă față „reacției oamenilor și, în general, presiunii sociale.”

                      Îmbrățișări cu păpușa Pogany

                      Oamenii nu prea doresc să se apropie de copiii cu autism, nici aceștia nu sunt doritori să aibă în preajmă străini, dar exersează și, încet-încet, îi acceptă.

                      Pe lângă întâlnirile de fiecare zi, în cadrul grupului de socializare, centrul oferă și alte servicii: terapia de recuperare ABA, ce este bazată pe motivație și întărirea comportamentelor pozitive ale copilului, logopedie, ludoterapie, hipoterapie, care este un instrument adjuvant în cazurile de autism, consilierea famiilor și a persoanelor ce interacționează cu minorii cu dizabilități, terapia de integrare senzorială și terapia prin îmbrățișare, cu păpușa Pogany, în fiecare miercuri, de la 10 la 11.

                      Părinții pot urmări pe camerele de supraveghere activitățile de grup și terapie individuală, prin aplicație pe telefon. Am aflat tot ce voiam, dar înainte de a pleca un părinte îmi mărturisește că aici, la sediul din str. Ștefan cel Mare al Asociației „Îngerașii din Bacău”, „copiii se simt atât de bine încât vor să vină în fiecare zi și, dacă s-ar putea, să nu mai plece acasă.” Cred că asta e foarte important.

                      Și Andreea Miron are de adăugat ceva: „Noi încercăm să-i ducem pe copii la hipoterapie, în Hemeiuș, în locurile de joacă din Bacău sau în excursii, dar e dificil din cauză că nu avem cu ce să-i transportăm! Ne-am bucura foarte mult dacă cineva ne-ar oferi, atunci când avem nevoie, un microbuz.” Să sperăm că o aude cineva!

                      Ceremonial dedicat Zborului Marii Uniri

                        Aviatorul Vasile Niculescu, in carlinga avionului Farman 40 (primul din stanga).

                        Cu prilejul reeditării zborului istoric Bacău – Blaj, “Zborul Marii Uniri – 23 noiembrie 1918”, Garnizoana Bacău în colaborare cu autorităţile locale organizează în data de 20 noiembrie 2018, începând cu ora 10.30, un ceremonial militar şi religios în Piaţa Tricolorului din municipiul Bacău.

                        De la ora 12.30 va fi organizat şi un Simpozion la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”.

                        Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la marea sărbătoare a Reîntregirii Neamului Românesc din 1 Decembrie 2018, Garnizoana Bacău în colaborare cu Unitatea Administrativ Teritorială Mărgineni, organizează în data de 23 noiembrie 2018, începând cu ora 11.30, un ceremonial militar şi religios cu depunere de coroane şi jerbe de flori la monumentul închinat Eroilor Neamului din comuna Mărgineni, din judeţul Bacău.