19 martie 2024
EducațieSeminar internațional organizat de Colegiul „Ferdinand I”

Seminar internațional organizat de Colegiul „Ferdinand I”

În organizarea Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Casa Corpului Didactic Bacău, Centrul Europe Direct Bacău, luni, 20 mai, a avut loc un seminar internațional 4 SCHOOLS- THE SAME LOVE 4 EDUCATION, coordonat de prof. Gabriela Laslău, în cadrul căruia s-au abordat teme privind provocările educației și expectanțele societății în secolul XXI. Au fost prezenți și au prezentat exemple de bune practici în managementul educațional și în predarea unor discipline ca religia, istoria și geografia profesori și directori de școală din Marea Britanie, exemple de bune practici ale școlii franceze în crearea motivației învățării la elevi sau rețeta succesului școlii letoniene (studiu de caz).

Seminarul a fost conceput ca o mărturisire de suflet a unor profesori, pedagogi, manageri de școli care se străduiesc să inoveze, să facă față noului profil educațional, să fie flexibili și adaptați unei lumi care se schimbă într-un ritm alert.

„Pregătirea de specialitate pare să fie dublată și, de ce nu, înlocuită de informația virtuală, iar rolul profesorului devine tot mai strâns legat de arta pedagogică, de personalitatea și vocația lui ca persoană ce imprimă un sens și o perspectivă, cel care amplifică valențele educative ale cunoștințelor. În școala românească, birocratizată, dar performantă în anumite segmente științifice, accentul cade mult pe informatie. Cum este în școlile din Franța, Anglia și Letonia? Care sunt provocările sistemului? Ce se așteaptă în secolul XXI de la profesor? Este/ ar trebui să fie profesorul un expert, un agent al schimbării sau sistemul de educație este atât de solid și coerent încât facilitează rolul profesorului în fața clasei? Ne-am propus o discuție despre puncte tari, puncte slabe și despre oportunități ale celor 4 sisteme de educație sau perspective educaționale, într-o lume a viitorului. Întrebări, răspunsuri și exemple de bune practici în această întâlnire prietenoasă și inspirațională au trecut prin toate cele patru ferestre deschise în cadrul întâlnirii profesionale.”
prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct al CN Ferdinand I, coordonatorul grupului de organizare a conferinței.



La întâlnire au participat inspector școlar programe și parteneriate europene, prof. Ana-Maria Rotaru, directorul colegiului, prof. Nicu Harasemciuc, directorul Casei Corpului Didactic, prof. univ. dr. Gabriel Leahu, reprezentanți ai Universității „Vasile Alecsandri” și Centrul Europe Direct, prorector Elena Nechita, respectiv coordonator Nadia Morărașu care au vorbit despre oportunitatea proiectelor internaționale într-o lume care călătorește și experimentează continuu, profesori ai colegiului, părinți, parteneri ai colegiului.

Fiecare dintre cei prezenți au susținut că întâlnirea a fost un bun prilej de reflecție asupra fenomenului social numit educație și rolul mentorului de la catedră în valorificarea potențialului tinerilor pentru construirea unei lumi a viitorului.
Seminarul a avut loc în sala de conferințe a Complexului Podu’ cu Lanțuri din Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri