Acasă Blog Pagina 2290

Amenzi pentru parcarea neregulamentară

    Polițiștii locali din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră au desfășurat, zilele trecute, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind abaterile statice: oprire, staționare, acces interzis precum și alte abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

    Acțiunea s-a desfășurat în mai multe zone: Piața Centrală, str. Ștefan cel Mare, Bd-ul Unirii, str. Mărășești, str. Milcov, str. Mioriței, str. Alexandru cel Bun, str. Republicii și str. 9 Mai.

    Au fost verificate cu prilejul acțiunii un număr de 40 autovehicule, aplicate un număr de 30 sancțiuni contravenționale în cuantum de 4.670 lei și 22 puncte de penalizare la permisul auto.

    „Pe această cale facem apel către conducătorii auto, care parchează/staționează neregulamentar pe raza municipiului Bacău, să evite aceste situații deoarece activitățile desfășurate de polițiștii locali pe această linie au un caracter permanent”, se arata într-un comunicat al Poliției locale.

    Final de sezon pe pârtia de schi Nemira din stațiunea Slănic-Moldova

      Având în vedere prognoza meteo din următoarea perioadă, pârtia de schi Nemira se va închide începând cu data de 14.03.2019, fapt care marchează și încheierea oficială a sezonului de schi 2018 – 2019.

      Starea bună a pârtiei a atras și în sezonul recent încheiat mii de schiori și turiști, care s-au bucurat de serviciile oferite de administrația pârtiei de schi Nemira. Condițiile optime pentru schiat, încadrarea în categoria pârtiilor ușoare, i-au conferit pârtiei un grad de atractivitate ridicat, fapt demonstrat și de prezența unui număr tot mai mare de copii și tineri dornici să deprindă tehnicile de alunecare pe schiuri.

      Nu au lipsit nici surprizele oferite de administrația pârtiei, printre acestea numărându-se sărbătorirea Dragobetelui, încheiată cu un concurs pentru perechile de îndrăgostiți, ca și cea a sosirii primăverii, care a prilejuit dăruirea de mărțișoare doamnelor, domnișoarelor și copiilor care s-au aflat pe pârtie în primul weekend din luna martie.

      Administratorul pârtiei de schi Nemira, respectiv Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, mulțumește tuturor celor care au ales să petreacă o parte din timpul lor liber pe pârtia de schi Nemira și îi așteaptă cu drag și în sezonul următor.

      Pagina 1

        Cu traista-n băț, migranți prin Europa

        După o epocă de împliniri mărețe, în care una spuneam și alta gândeam – ăsta stat paralel adevărat – nevoia de a vedea lumea avea să se împlinească. E drept, la început mai greu. Te mai lipeai de o trupă de teatru, de un ansamblu de dansuri, de o „chemare” a unei rude stbilită afară deja, care garanta pentru tine. Dacă nu, adunai ceva bănuți în valută, la negru, și te încredeai în seriozitatea călăuzelor și a vameșilor mituiți, trecând fraudulos frontierele.

        „Sindromul Finlandez”

        Zvonistica alimenta și ea visele românului „sufocat de viața fără orizont” din România ultimului deceniu al secolului XX. Un soi de nebunie a plecării a cuprins Bacăul în acea perioadă. Sute de oameni au luat cu asalt Agenția CFR, birourile de turism, aeroportul, Crucea Roșie și alte instituții, cerând „o viză pentru Filanda”.

        Iată ce constata jurnalistul Ștefan Radu, în articolul publicat în cotidianul Deșteptarea , la începutul lunii octombrie 1991: „Tragic este faptul că majoritatea celor care-și părăsesc familia, casa, țara sunt tineri, mulți cu studii superioare. Agenții de intermediere (precum farsa«Meridians») fac publicitate unor iluzorii contracte de muncă în Africa de Sud, Australia sau cine știe în ce alt colț îndepărtat din lume.

        Indiferent de pregătire, stare socială, religie sau etnie, oamenii plictisiți de reforma pauperizantă asediază consulatele, ambasadele sau „oficiile bine informate” în căutarea unei vize turistice, dacă tot li se refuză dreptul de rezidență undeva, în Occident.

        Puțini au informații despre obiceiurile, normele sau legile țării alese, în mod curent, aleatoriu. «Oriunde, numai dincolo să fie!»”

        Visul disperaților

        Nu se știe cine a lansat zvonul, că prin Crucea Roșie se fac contracte de muncă pentru Finlanda. Ceva adevăr era aici, numai că interpretat greșit. Crucea Roșie finlandeză anunțase disponibilitatea de a acorda ajutor umanitar, celor afectați de recentele inundații catastofale care loviseră Moldova. „S-a zvonit de asemenea că, la mijloc s-ar afla un întreg program de ajutorare a sinistraților din județ. Și atunci, cu mic cu mare, bacauanii s-au declarat «afectați de inundații».

        Se pare că figura «a ținut» și un grup a obținut dreptul de rezidență. Cert este că într-o singură zi (7 oct. 1991) casa de bilete pentru rute internaționale a înregistrat (conform datelor puse la dispoziție de dl. I. Enăchescu, șeful agenției) încasări în valoare de 1,1 milioane lei”.

        Mulți și-au încercat însă norocul, pe cont propriu, luîndu-și bilet spre Cernăuți. Iar de acolo, cale de peste 2000 de Km, spre St. Petesburg, prin Rusia lui Elțîn aflată în plină divizare. Din fostul Leningrad, aplicau aceleași metode folosite și la granițele din vest, mituind funcționarii feroviari sovietici, cu sume cuprinse între 100 -150 de dolari (leafa „nașului” pe jumatate de an), pentru un bilet dus spre Helsinki.

        Cert este că au ajuns atunci băcăuani în Finlanda, tocmai prin aceasta filieră, continuă reportajul Ștefan Radu: „De ce? Pentru că e una dintre puținele țări care, prin Constituție, exclud extrădarea. Altfel spus, dacă ai călcat pe pământul ei, nimeni nu te mai poate trimite acasă.” Dacă au ajuns nu înseamnă că toți au și rămas. Climă diferită, norme, reguli noi. Într-un stat cu o democrație reală, cetățeanul are multe obligații de respectat…

        Se mută țara?

        Dacă în Ungaria se ajungea ușor, în Israel,Grecia, Italia apoi Germania și Spania, distanțele fiind mai mari, și costurile erau pe măsură. Cum la șmecherii se pare că nu ne întrece nimeni, cererea fiind din ce în ce mai mare, unii sau gândit să facă din asta o afacere. Așa au apărut „samsarii” forței de muncă, care promiteau salarii bine plătite, cu contracte legale în străinătate. Așa au apărut și rețelele de prostituție. Mirajul unor câștiguri substanțiale, „afară”, i-au făcut pe mulți să apeleze la firme specializate în intermedierea forței de muncă, care facilitau obținerea vizei și a unui contract aparent avantajos.

        Până pe la mijlocul anului 1996, Israelul era una dintre țările preferate de bacauani. Se dusese vestea despre agricultura lor intensivă, despre avântul luat în construcții. Prin schimbarea situației politice, odată cu venirea la putere a primului ministru Benjamin Netanyahu, guvernul israielian a îngrădit drastic accesul muncitorilor străini, în special români.

        Contractele de muncă, semnate cu firmele de intermediere, s-au dovedit apoi destul de paguboase pentru angajați, aceștia primind doar o parte din bani, restul intrând în buzunarele samsarilor forței de muncă. Pentru mulți, chibuțurile din Israel au rămas doar promisiuni.

        S-ar părea că am depășit perioada de maxim a exodului, după ce ne-am obișnuit cu ideea de spațiu schengen. Unii băcăuani s-au întors în țară, din banii adunați cu greu încropind câte o mică afacere. Însă cei mai mulți, cu dublă cetățenie, nu se mai întorc. În România anului 2019, 90 de mii de familii au ambii părinți plecați la muncă în străinatate.

        Cine se ocupă de educația copiilor rămași acasă? Poate că lecția autoexilului nu dă bine și la politicieni, dacă ne mai referim și la situația demografică. „Vrem o țară ca afară” nu este doar lozincă, este un deziderat. Deșteptarea!!!

        Dotarea Ambulatoriului Bacău, declarată eligibilă!

          Consilierii județeni au aprobat miercuri, într-o ședință extrordinară, un proiect foarte important pentru băcăuani: „Dotarea infrastructurii Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău”.

          Indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții au fost aprobați anul trecut, după care Județul Bacău a depus proiectul spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional, prioritatea 8.1. Aceasta este destinată investițiilor care contribuie la diminuarea inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și creșterea accesibilității populației la serviciile medicale și sociale, în special pentru zonele sărace și izolate.

          „Vă anunțăm că proiectul a fost declarat eligibil, după munca depusă de echipa de specialiști ai Consiliului Județean și de echipa Spitalului Județean de Urgență, condusă de Adrian Popa”, a declarat Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău.

          Vizita în teren a avut loc la sfârșitul lunii februarie, după care proiectul a intrat în faza de precontractare, motiv pentru care Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est a solicitat aprobarea CJ Bacău. Adrian Popa, directorul SJU, a declarat că această investiție confirmă strategia de dezvoltare a serviciilor de sănătate din județ, respectiv a celor din ambulatoriu și de zi.

          Proiectul vizează dotarea cu echipamente performante, absolut necesare, unele dintre ele rare, și modernizarea serviciilor oferite de cele două policlinici (de copii și adulți) din Bacău. Valoarea totală, în întregime eligibilă, este de 10,4 milioane de lei. Cofinanțarea asigurată de CJ Bacău este de 2 la sută, ceea ce înseamnă 209.905 lei.

          S-a stins părintele protoiereu Ioan Negoiță, de la Protoieria Sascut

            Părintele protoiereu Ioan Negoiță, de la cea mai nouă protoierie a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului – cea de la Sascut, a pășit în după – amiaza zilei de 12 martie în Împărăția Cerului. Născut în toamna anului 1960 în comuna Podoleni (jud. Neamț) Ioan Negoiță a urmat după absolvirea liceului din Roznov (promoția 1980) Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Șaguna” a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

            A fost hirotonit ca preot în 1985 de către ÎPS Eftimie Luca, atunci Episcop al Eparhiei Romanului și Hușilor. Timp de 34 ani părintele Ioan Negoiță a păstorit credincioșii Parohiei Păncești, aici fiind o biserică la a cărei temelie are piatră adusă cu carele de boi din albia Trotușului.

            Este de remarcat faptul că această biserică are o catapeteasmă lucrată la Muntele Athos. În anul 2010 , în luna aprilie, părintele Ioan Negoiță a fost ridicat la rangul de protopop în cadrul unei festivități religioase deosebite de către PS Ioachim Băcăuanu, în prezent Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

            Cu această responsabilitate preotul protoiereu Ioan Negoiță a desfășurat o bogată activitate pastorală, Protoieria Sascut având în subordine peste 60 de parohii.

            În șirul pelerinajelor la care a fost prezent preotul protoiereu Ioan Negoiță îl menționăm și pe cel din Țara Sfântă, care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni (între 26 februarie – 3 martie), la care au participat credincioși din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

            Nu putem uita că părintele Ioan Negoiță și Protoieria Sascut au venit în sprijinul familiilor ce au avut de suferit la alunecările de teren din satul Gâșteni (comuna Răcăciuni), unde 14 case în care locuiau 43 de persoane au fost distruse în noaptea de 30 / 31 martie 2015.

            Dosare penale la regimul circulaţiei

              Poliția în acțiune

              La data de 12 martie a.c., o patrulă de poliţie rutieră din Comăneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 2G, a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 44 de ani, din comuna Balcani, care conducea un autoturism având permisul de conducere anulat.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu permisul anulat.

              La aceeaşi dată, în jurul orei 15.00, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în trafic, pe DN 12 A, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Ghimeş Făget care se afla sub influenţa alcoolului.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

              Poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în trafic pe raza comunei Căiuţi un oneştean de 44 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară aflându-se sub influenţa alcoolului.

              Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

              O patrulă de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 2 în localitatea Sascut, în jurul orei 01.30 a depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

              Accident de circulaţie cu trei victime

                La data de 12 martie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii rutieri au cercetat un accident rutier produs pe DN 12 A, în afara localităţii Ciobanuş, în urma căruia trei persoane au fost rănite.

                Din cercetarea efectuată la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 76 de ani, din Târgu Ocna, s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui autovehicul staţionat şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, de către un bărbat de 53 de ani, din comuna Agăş.

                În urma impactului, cei doi conducători auto şi o pasageră au avut nevoie de îngrijiri medicale.

                Testarea cu aparatul etilotest a celor implicaţi în evenimentul rutier a fost negativă iar în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                A fost demolat blocul NATO din Buhuși [VIDEO]

                  Blocul „NATO” de pe strada Tudor Vladimirescu din Buhuși a fost demolat și va fi transformat în spațiu verde. Imobilul a fost ocupat, la începutul anilor ’90, de familii de romi, care l-au distrus.

                  Video: Buhusi.net

                  Simulare la Matematică, în Evaluarea Națională: peste 700 de absenți

                    Ca și la prima probă a Simulării Evaluării Naționale, care se desfășoară în aceste zile în toate școlile și colegiile care au învățământ gimnazial, unde au absentat 675 de elevi la Limba și literatura română (366 de clasa a VII-a și 309 de clasa a VIII-a), ieri, la testarea de la Matematică, a doua probă, au ales să chiulească chiar mai mulți candidați: 407 la clasa a VII-a (din totalul de 6.079 de înscriși, au fost prezenți 5.672 de elevi) și 369 la clasa a VIII-a (din totalul de 6.095 de înscriși, au fost prezenți 5.726 de elevi).

                    Subiectele de la această probă pe care au susținut-o elevii de la cele două nivele de studii (clasa a VII-a, în premieră anul acesta, după cum am mai scris, și clasa a VIII-a) au fost construite pe structura subiectelor de la examenul propriu-zis. Nu au lipsit ecuațiile, numele reale, mulțimile, noțiunile de geometrie plană și în spațiu, diagramele, numerele naturale. Elevii au avut trei cerințe principale, fiecare cu mai multe subpuncte.

                    Simularea probei de Matematică a început la ora 9.00, în cele 148 de centre de examen din tot județul Bacău, și a durat 2 ore. Acesta este al șaselea an când Ministerul Educației organizează Simularea examenelor de Evaluare Națională la nivel național, ceea ce înseamnă că aceste testări au avut loc la aceeași dată, începând cu aceeași oră în toate școlile, cu aceleași subiecte de rezolvat. Subiectele de Simulare, la fel ca subiectele de la examenele propriu-zise, sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare.

                    Corectarea lucrărilor este realizată de către doi profesori din școlile în care elevii au susținut Simularea, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național. Prin aceste testări se urmărește familiarizarea elevilor de clasa a VIII-a cu rigorile examenului pe care îl vor susține la finalul ciclului gimnazial (între 18 și 21 iunie 2019), stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din vară.

                    47 de elevi, la proba de limbă maternă

                    Astăzi, 13 martie, se desfășoară ultima probă de Simulare a Evaluării Naținale la Limba și literatura maternă. În județul nostru, susțin această testare doar 20 elevi de clasa a VII-a și 27 de clasa a VIII-a, care studiază la clasele de bilingv de la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din Ghimeș Făget. Notele finale de la Simularea Evaluării Naționale vor fi cunoscute de către elevi pe 22 martie. Rezultatele simulării nu pot fi contestate și pot fi trecute în catalog dacă elevii depun solicitări scrise în acest sens.

                    Săptămâna viitoare este programată și Simularea examenului de Bacalaureat (la care participă elevii claselor a XII-a, dar și cei din clasele a XI-a).

                    Bârna electronică din ochiul Fiscului

                    După avertizarea cu iz de amenințare că din 15 martie comisarii de la Antifrauda fiscală vor lua la controlat casele de marcat cu jurnal electronic, o știre bulversează mediul de afaceri și, evident, instituțiile Fiscului.

                    Știrea vine chiar de la patronii de firme mici și mijlocii reuniți în Consiliul Național al IMM-urilor private, care critică acțiunile de control ale ANAF privind noile case de marcat cu jurnal electronic, în condițiile în care instituția statului nu dispune de sistemul informatic necesar colectării și analizei datelor transmise de aceste aparate.

                    Oamenii de afaceri spun că serverele Fiscului au picat de mai multe ori în ultima perioadă și au afectat activitatea contabililor și a antreprenorilor. O spun în condițiile în care cei de la Finanțe susțin că în ultimul timp casele de marcat electronice nu se mai cumpără, deși sunt obligatorii în anumite condiții la firme, iar efectele se văd clar în bugetul statului, care nu prea mai crește.

                    Și se mai spune că aceste case de marcat în acest moment sunt complet inutile, pentru că nu sunt legate la un server, datele nu sunt folosite în mod calitativ, nu sunt folosite în sensul unei mai bune colectări, în sensul eficientizării muncii publice, în sensul eliminării activităților la gri sau la negru.

                    Cei de la Finanțe încă nu au dezmințit în vreun fel știrea sau situația desconspirată, deci ne punem firesc întrebarea: dacă e adevărat, atunci ce mai caută comisarii de la Antifraudă prin birourile firmelor, în loc să caute chiar la ei acasă, acolo unde ar trebui să meargă lucrurile (mă rog, calculatoarele!) mai bine?

                    Situația îmi aduce aminte o vorbă veche despre cel care vede mai degrabă paiul din ochiul altuia, decât bârna din ochiul său.

                    Ori bârna din ochii Fiscului e una deosebită, poate chiar electronică.

                    Câștigătorul show-ului Hell’s Kitchen, condamnat la 10 ani de închisoare

                    Câştigătorul primei ediţii a show-ului culinar „Hell’s kitchen” a fost condamnat de Tribunalul Bacău la zece ani şi patru luni închisoare pentru omor şi consum ilicit de droguri. Decizia este definitivă.

                    Tânărul bucătar are 29 de ani şi a comis crima în ziua în care venise la înmormântarea bunicii lui. Era drogat, iar mărturia lui de la Tribunal e teribilă.

                    Crima şocantă de la Oneşti a avut loc acum un an, pe 9 martie, când un cunoscut bucătar de pe Litoral, care câştigase un concurs televizat de profil, a ucis în bătaie o femeie, pe scara blocului. El venise la Onești la înmormântarea bunicii sale.

                    Cu o zi înainte de aceasta, el a agresat o cerşetoare la priveghi. Tatăl băiatului a sesizat că e irascibil şi devine violent şi l-a dus acasă, într-un apartament la etajul 1, şi l-a încuiat înăuntru. El, însă, a sărit pe geam de la etaj şi, fiind desculţ, a intrat într-o altă scară de bloc, unde ştia că e un fotoliu.

                    Acolo a fost găsit de o bătrână de 78 de ani care mergea să ducă gunoiul. Un vecin l-a auzit pe bărbat cum ţipa la femeie şi a ieşit pe scară, dar tânărul l-a lovit cu pumnul. Vecinul s-a întors în casă să sune la 112, iar când s-a întors pe scară a văzut o privelişte şocantă. Criminalul era prăvălit peste bătrînă, femeia fiind plină de sânge şi fără cunoştinţă.

                    Ucigaşul ei aproape adormise peste ea, obosit probabil de la câte lovituri îi aplicase. Tavi Oprea a fost condamnat de Tribunalul Bacău la zece ani şi patru luni închisoare pentru omor şi consum ilicit de droguri. Decizia instanţei este definitivă.

                    „Îmi aduc aminte că m-am plimbat prin oraş, am fost la poalele unui deal şi am stat acolo având senzaţia că sunt urmărit de demoni şi că cineva ar vrea să mă omoare. Îmi aduc aminte că am intrat într-o scară de bloc, spre seară, cu intenţia de a mă odihni, iar apoi îmi aduc aminte că am fost trezit de către organele de poliţie, era foarte mare gălăgie, şi ca un flash în momentul în care am fost ridicat am observat probabil o persoană care era pe jos. Am fost întrebat de un poliţist: «Ce-ai făcut, inconştientule», după care am fost dus la secţia de poliţie.„, a declarat bărbatul achetatorilor.

                    (observator.tv)

                    Übermensch

                    Răzvan Bibire

                    Pe când se încorda lumea să găsească o definiție și să încadreze ideologic noul curent politic care bântuie prin țară, a venit răspunsul de la cine ne așteptam mai puțin. Ana Blandiana, fosta poetă proletcultistă, convertită la dizidență pe finalul regimului comunist, ulterior, descoperindu-și vocații de dreapta și foarte dreapta, a definit cât se poate de clar noul concept.

                    A spus că „chiar și fizic” membrii unui anumit partid sunt diferiți de cei ai altor partide. Lumea se chinuia să-i facă „progresiști”, „marxiști”, „sexo-marxiști”, alții le-au zis „TFL” de la nefericita expresie „tineri frumoși și liberi” cu care-i cadorisise o altă cucoană. Dar Ana Blandiana a nimerit-o: nouă generație politică se încadrează la categoria „Übermensch” și face parte din altă extremă a esicherului politic.

                    Conceptul nietzschean al supraomului a fost confiscat de naziști care au creat o întreagă teorie rasială pe baza căreia au împărțit lumea în „arieni” și „nearieni”. Nearienii, impuri rasial, au fost condamnați la extincție, milioane fiind omorâți în lagărele de exterminare. Am spus de mai multe ori că elitele noastre naționale sunt contaminate de fascism social: urăsc săracii, îi consideră deranjați mintal pe cei care votează altfel decât ei, se închină la cătușe și, în general, le cam pute democrația și ideea de egalitate in fața legii.

                    Avem, acum, un alt element care se adaugă ideologiei create de așa-zisele elite: superioritatea rasială. Ei sunt altfel decât ceilalți și din punct de vedere fizic. Evident, nu ca stirbii ăia împuțiți care „furaseră” protestul elitelor…

                    Țara asta e grav bolnavă și nu se va face bine fără un șoc zdravăn, care să o repună pe picioare. Mă tem, însă, că acel șoc va costa prea mult societatea.

                    Locuri de joacă, terenuri de sport, licee reabilitate

                      Consilierii municipali băcăuani sunt invitați să se pronunțe, la ședința extraordinară de vineri, 15 martie, asupra mai multor documentații tehnico-economice referitoare la construcția unor locuri de joacă pentru copii, a unor terenuri de sport și pentru renovarea unor licee din oraș.

                      În plus, va fi prezentată și documentația faza DALI pentru amenajarea unui Club al pensionarilor pe strada Aviatori, în incinta fostului Punct Termic 33. Aici, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, se va amenaja un centru de zi, cu vestiare, sală pentru activități artistice sau fizice și cabinet medical. Valoarea investiției este estimată la 845,6 mii de lei.

                      Două locuri de joacă vor fi amenajate pe strada Letea: unul la numărul 32 și unul la numărul 50. Primul va avea o suprafață de 127 mp și va fi dotat cu topogane, leagăne, bănci și va costă 62,2 mii de lei iar, al doilea, va fi dotat cu echipamente de joacă și de fitness iar amenajarea sa va costa 186 de mii de lei.

                      Două licee reabilitate

                      În ședința de vineri se vor aproba și documentațiile tehnice, faza DALI, pentru reabilitarea liceelor Karpen și Antipa.

                      Se au în vedere refacerea instalațiilor electrice, sanitare, de încălzire, a ventilației și instalațiilor de gaze, amenajarea și dotarea laboratoarelor, placări cu gresie și faianță, înlocuirea ușilor, lucrări de reabilitare termică, montare de tâmplărie de termopan și refacerea acoperișurilor.

                      Pentru CTC NV Karpen costul este de 8,2 milioane de lei iar pentru Liceul Grigore Antipa, valoarea lucrărilor se ridică la 5,8 milioane de lei.

                      Terenuri de sport

                      Tot vineri sunt puse în discuție și documentațiile tehnico-economice pentru construirea a trei terenuri de sport: unul pentru Colegiul Economic Ion Ghica, unul pentru Școala 10 și unul pentru Școala Mihai Drăgan.

                      Represiune nedreaptă (?)

                      Acest tip de infracţiuni, săvârşite de funcţionari publici; poliţişti, procurori ori judecători, sunt foarte rare, ori, foarte rar ajung să fie făcute publice. Respectiv „constituire de grup infracțional organizat în modalitatea coordonării, prev. de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal și complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal, în ref. la art. 48   alin. 1 Cod penal, rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal.” Ultima infracţiune, art. 283 are următorul conţinut: „Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

                      Despre ce este vorba? Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a transmis în data de 08.03.2019 pe site-ul instituţiei, un comunicat surprinzător, în care, deşi nu a nominalizat persoana la care se referă (fapt neobişnuit până acum), a recunoscut că: „Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, (cine să fie oare?), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat în modalitatea coordonării, prev. de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal și complicitate la represiune nedreaptă sub forma participației improprii, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal, în ref. la art. 48   alin. 1 Cod penal, rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal (cinci infracțiuni – 5 persoane vătămate). 

                      La data de 7 martie 2019 a fost adusă la cunoștința suspectului efectuarea în continuare a urmăririi penale. Faptele cercetate constau în aceea că, pe durata exercitării mandatului de procuror șef la Direcția Națională Anticorupție, în perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfășurată, prin ordine si dispoziții date, grupul infracțional inițiat de doi procurori  și un ofițer de poliție judiciară, la care au aderat alți trei procurori și un alt ofițer de poliție judiciară, iar aceștia ar fi acționat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals.

                      Ordinele și dispozițiile avute în vedere constau într-o circulară prin care a admis posibilitatea audierii pe parcursul urmăririi penale a aceleiași persoane, atât în calitate de martor cu identitate protejată, cât si în aceea de martor cu identitate reală, precum si într-un ordin, privind adoptarea unor practici unitare în administrarea probelor audio/video la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, ordin prin care ar fi fost încălcate dispozițiile art. 143 alin. 2 si 4 Cod procedură penală, întrucât s-a dispus transmiterea către instanțele de judecată numai a suporturilor care conțin convorbirile relevante în cauză.

                      Totodată, prin conduita sa de procuror ierarhic, prin dispozițiile pe care le-a luat cu privire la un act de sesizare al instanței prin ignorarea referatelor procurorilor cu funcții de conducere din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală, l-ar fi determinat pe un procuror șef secție să confirme, fără vinovăție, un rechizitoriu nelegal și netemeinic și să dispună, astfel, trimiterea în judecată a cinci persoane, despre care un număr de patru procurori au precizat în scris că nu se impune trimiterea în judecată.

                      Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale  reprezintă o  etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

                      Din moment ce, Procurorul General al României, domnul Augustin Lazăr, care avizează comunicatele de presă ale Ministerului Public a autorizat comunicatul, în condiţii vădite de susţinere necondiţionată a Laurei Kovesi, aceasta presupune că ori probele împotriva acesteia sunt de netăgăduit, ori există suspiciunea că Laura Codruţa Kovesi ar dori să candideze la prezidenţiale ori ar dori să susţină un anumit prezidenţiabil la alegeri ceea ce a determinat o schimbare de conduită în….. sistem. Sau, poate amândouă….

                      Jurist Adrian M. Ionescu

                      Ștafeta golurilor

                      Cei trei atacanți ai Aerostarului, Vraciu, Buhăcianu și Pop au marcat, pe rând, câte un gol, în cele trei partide oficale din 2019

                      Victorioasă la Timișoara, contra lui ASU Politehnica, Aerostar se pregătește să primească sâmbătă, de la ora 15.00, vizita Universității Cluj. Vice-lideră a ligii secunde, „U” este fruntașă la numărul de goluri înscrise: 53 în 24 de etape. O medie de peste două goluri per partidă. Nici Aerostar nu stă însă rău la capitolul eficacitate.

                      „Aviatorii” au al șaptelea atac al campionatului: 37 de goluri marcate. Din acestea, 25 aparțin cuplului Valentin Buhăcianu- Catălin Vraciu, 13, respectiv 12 reușite. Celor doi li s-a adăugat, din iarnă, o nouă „gură de foc” în persoana lui Alexandru Pop, venit de la UTA Arad.

                      Interesant este că fiecare dintre cei atacanți ai băcăuanilor a marcat câte un gol în meciurile oficiale din 2019. Și fiecare în alt joc. O adevărată ștafetă a golurilor! Concret, cine a fost titularizat ca „vârf” împins nu a dezamăgit, punându-și autograful pe tabela de marcaj. Balul a fost deschis de căpitanul Vraciu.

                      La Târgoviște, în primul joc din mini-retur. În debutul părții secunde a întâlnirii cu Chindia, la scorul de 1-1, Vraciu a punctat pentru 1-2, reluând acrobatic din vole un balon recentrat cu capul de Tabacariu la lovitura liberă executată de Carabela.

                      Intrat în min. 72, în locul lui Ciocâlteu, Buhăcianu a fost protagonistul a două contraatacuri care puteau periclita poarta lui Aioani. Alex Pop, în schimb, a avut prea puțin timp la dispoziție pentru a se pune în evidență, el evoluând doar în ultimele cinci minute. Runda următoare, contra Energeticianului, a fost rândul lui Vali Buhăcianu să lovească. Servit de Ciocâlteu, „Buhă” a înscris cu piciorul stâng golul de 1-0.

                      Tot el a avut în picior golul de 2-0, la un contraatac la care, talonat de Lung, a lobat cu stângul peste portar, dar și peste bara transversală. Introdus în min. 74 chiar în locul Buhăcianu, Alex Pop nu a marcat, deși a fost protagonistul a două faze-cheie. În min. 89,a fost blocat, cu prețul unei eliminări, de Guiti, la marginea careului, pentru ca în prelungiri să trimită cu capul peste poartă o minge pe care scria citeț „2-1”.

                      Pop s-a revanșat sâmbăta trecută, la Timișoara. În absența lui Buhăcianu, suspendat, atacantul clujean de 26 de ani a deschis scorul în meciul cu ASU Politehnica printr-un splendid șut la vinclu de la 23 de metri și tot el a stat la baza golului victoriei marcat în min. 38 de Ciocâlteu. „Mă bucur că atacanții noștri au foame de goluri. Cine intră, marchează”, remarca antrenorul Aerostarului, Florin Bratu, care se vede nevoit să amestece din nou cărțile. Sâmbătă, împotriva Universității Cluj, Cătălin Vraciu este suspendat. Cui îi vine rândul la gol?

                      Judo / Succese pe două fronturi

                      Judoka pregătiți de Aurel Chelariu și Dragoș Constantin Cremene la CSM și JC Royal Bacău au început sezonul de primăvară în forță. Luptând cu succes pe două fronturi: etapa de Euroregiune U14 și U16 și Cupa Mărțișorul rezervată categoriilor de vârstă 2008, 2009, 2010, 2011 si 2012, masculin și feminin.

                      Ambele competiții s-au derulat la finalul săptămânii trecute, la sala de Atletism din Bacău, cu precizarea că, ajunsă la cea de-a 41-a ediție, Cupa Mărțișorul a reunit la start, în organizarea DJTS, AJJ și JC Royal, un număr de 330 de sportivi de la 20 de echipe.

                      Iată rezultatele înregistrate de CSM- JC Royal:

                      Euroregiune U14

                      Locul 1: Ștefan Buga 34 kg, Miruna Vultur 40 kg, Andrei Buga 46 kg. Locul 2: Dragoș Cremene 42 kg.
                      Euroregiune U16

                      Locul 1: Lavinia Bălan 40 kg, Rareș Vultur 42 kg, Andreea Drobotă 44 kg, Marcus Herghelegiu 46 kg. Locul 2: Stefano Dumitru 81 kg.

                      Cupa Mărțișorul

                      Locul 1: Ștefan Toia 19 kg 2012, Cristian Prisacaraiu 21 kg 2012, Matei Anghel 38 kg 2010, Dragoș Nistor 27 kg 2011, Cosmin Ispas 30 kg 2009, Rareș Galea 34 kg 2009, Paula Stanciu 29 kg 2008, Răzvan Moisei 46 kg 2008. Locul 2: Răzvan Moisei 42 kg 2008. Locul 3: Matei Antonoaiei 21 kg 2012, Michael Nicoară 27 kg 2009, David Pisticiuc 27 kg 2009, Alex Cârlan 30 kg 2009, Maria Chevici 52 kg 2008.

                      Presa, în plus la întâlnirea lui Cioloș

                        Întâlnirea liderului PLUS cu simpatizanții din Bacău s-a produs cu ușile închise, reprezentanții presei fiind evacuați, ieri, din sală.

                        Liderii PLUS anunțasera că Dacian Cioloș se va întâlni, împreună cu doi candidați din zona Moldovei, plasați pe locuri neeligibile, cu simpatizanții din Bacău după care va „ajuta” la strângerea de semnături în oraș.

                        Numai că, la ora la care urma să ajungă liderul partidului, stafful a anunțat reprezentanții mass-media că nu au voie să asiste la întâlnire și că trebuie să părăsească sala.

                        Cu o zi înainte, Dacian Cioloș confundase Bacăul cu Buzăul la o emisiune de pe postul DIGI TV.

                        El a vorbit minute în șir despre modul în care s-a întâlnit cu primarul Bacăului care i s-a plâns de guvernul PSD și de problemele cu investițiile.

                        După emisiune, postul de televiziune a anunțat, într-o erată postată pe site, că Dacian Cioloș a precizat ulterior că se referea la primarul de la Buzău deși în timpul emisiunii a vorbit de edilul de la Bacău.

                        Bucurie în Mișcare

                          Bacăul este unul din cele 32 de orașe care au intrat în această primăvară în competiția „Hai în Pauza de Mișcare”, ce are drept miză câștigarea unui festival Bucurie în Mișcare pentru oraș. Cele 32 de orașe sunt împărțite în patru grupe, în funcție de mărime.

                          Vor câștiga câte un festival Bucurie în Mișcare primele trei clasate din fiecare grupă. Cu două zile înainte de finalul competiție, Bacăul se află pe locul trei în grupa sa (din opt), pe care trebuie să reziste până vineri, 15 martie, la ora 24.00!

                          Fiecare persoană care a împlinit 16 ani își poate susține orașul, postând pe Facebook și /sau Instagram o imagine sau un video în care arată cum face mișcare (pașii competiției sunt publicați pe site-ul bucurieinmiscare.ro).

                          Fiecare postare valorează 10 puncte, iar orașele care adună cel mai mare punctaj câștigă un festival Bucurie în Mișcare. Cele 12 festivaluri vor avea loc în perioada mai – iunie și presupun, în fiecare oraș, două zile cu zeci de activități în aer liber, demonstrații și concursuri diverse. Anul acesta, proiectul Bucurie în Mișcare va fi prezent și în mediul rural, unde nu au loc evenimente care să promoveze mișcarea și un stil de viață sănătos.

                          Asociația 11even, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și Kaufland România, va facilita participarea unui număr de aproximativ 1000 de copii din mediul rural în cele 12 evenimente Bucurie în Mișcare.

                          Pagina 1

                            ULTIMELE ȘTIRI