26 aprilie 2024
ActualitatePatru persoane, audiate în cazul scandalului de la Valea Uzului

Patru persoane, audiate în cazul scandalului de la Valea Uzului

Poliţiştii din Bacău şi Harghita, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în cele două judeţe, la persoane bănuite de lovire sau alte violenţe, distrugere şi furt.

Patru persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, pentru audieri.

​Poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti băcăuani, cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, au efectuat, în dimineața acestei zile, cinci percheziţii domiciliare, una pe raza judeţului Bacău şi patru pe raza judeţului Harghita, la imobilele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi furt, comise în zona Valea Uzului.



În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate mijloace materiale de probă, în vederea continuării cercetărilor.

​De asemenea, au fost puse în executare patru mandate de aducere, fiind conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 58 de ani, toţi din judeţul Harghita.

​Poliţiştii continuă cercetările în cele două dosare penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri