Ansamblul „Roua Precistei”, spectacol de debut

    Un vis împlinit, Ansamblul „Roua Precistei” a prins contur în an centenar. Anul trecut, în 2018, a luat ființă, cu acte, un mic ansamblu ce își dorește să crească tinere mlădițe.

    Ceea ce la început a fost o dorință de a petrece timpul liber în mod plăcut, de a dezvolta gustul pentru frumos, dar și dragostea pentru tradiții, pentru portul popular și cântecul și jocul nostru, a devenit încet-încet o obișnuință, o dorință de a face acest lucru săptămânal, copiii cerând oră de dans în program.



    Astfel, vinerea a devenit zi de cântec, joc și voie bună, zi cu program prelungit pentru copiii Școlii Gimnaziale Filipești. Și ne numeam simplu, Grupul de „Dans și voie bună”. Și visam frumos, împreună, la ziua în care vom reuși să participăm la un concurs sau vom avea un spectacol al nostru. Spectacol, nu serbare. Cu pași mici, cu pași timizi, acea zi a venit.

    Astăzi, cu mândrie ne spunem Ansamblu. Ansamblul „Roua Precistei” ! Izvorât din bucuria copiilor, din strădania lor de a învăța cât mai bine cântece și dansuri populare, din chipul lor senin și fericit când pe scenă… „iese bine”! Ce este „Roua Precistei”? E bucurie, e viață, e chip senin! Și… da, este și muncă!

    În această muncă suntem sprijiniți acum de doi oameni buni, ce pun suflet alături de noi: doamna profesoară de canto, solista Mihaela Iordache Farcaș, și domnul coregraf Cătălin Adam, care împreună cu coordonatorul nostru, prof. Elena Delia Patrașcu, formează o echipă unită. Sperăm ca sub îndrumarea dumnealor să creștem frumos, aducând cinste și bucurie tuturor celor care de-a lungul timpului ne-au sprijinit.

    „În calitate de primar al comunei Filipești nu pot decât să fiu mândru de tânărul ansamblu «Roua Precistei» înființat, poate nu întâmplător, în anul în care am sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Comunitatea noastră are nevoie să își amintească de obiceiurile profund românești, doina și hora, care, de ce să nu recunoaștem, în ultimii ani au fost oarecum uitate în zona noastră, Filipești. Cu mare plăcere am observat cum aceste tradiții sunt reînviate de copiii noștri, a căror educație patriotică nu se face cu vorbe, ci cu fapte. Ei, cu bucuria și energia specifice vârstei, preluând datini și obiceiuri de la bătrânii comuntății, ne fac să fim mândri că suntem români.

    Ca membru fondator al ansamblului, alături de ceilalți șapte membri, am susținut-o pe coordonatoarea acestuia, d-ra prof. Elena Delia Patrașcu, pe tot parcursul lui, de la înființare până la obținerea de fonduri. Îi admir tenacitatea, perseverența și dragostea cu care îi îndrumă pe acești copii. Ei sunt abia la început de drum, dar un început promițător. Îi vom vedea cu toții în primul lor spectacol, mult doritul spectacol la care au visat. Ne punem cu toții speranța în ei că vor fi mesagerii culturali ai comunei Filipești pe cât mai multe scene, la festivaluri și la evenimente specifice.”
    Petrică Lungu, primarul comunei Filipești

    Cu drag invităm pe toată lumea iubitoare de frumos și tradiții, duminică,
    2 iunie 2019, la spectacolul nostru de debut, „Strop de rouă-n cânt și joc”. Vom avea cântece și dansuri populare – două suite, iar ca invitați pe: solista Mihaela Iordache Farcaș, Ansamblul Folcloric „Ca la noi”, profesor coregraf Robert Costrovanu, și trei tinere talente, solistele Anastasia Ciobanu, Paula Alexandra Hodea, care va fi și prezentatorul spectacolului, și Daria Hodea.
    Vă așteptăm!

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"