miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2276

Știința, calificată în optimi

Succes notabil al voleibalistelor de la Știința Bacău.

Învingătoare în tur cu 3-2 pe terenul sârboaicelor de la Zeleznicar Lajkovac, băcăuancele s-au impus și în această seară, pe teren propriu, cu 3-0 (19,21,16).

Prin această victorie dublă, echipa antrenată de Florin Grapă s-a calificat în faza următoare a Cupei CEV.

În „optimi”, Știința va întâlni formația olandeză Sliedrecht, prima manșă fiind programată în Bacău în perioada 18-20 decembrie.

Premii, cercetare, dezvoltare și investiții în Spitalul Municipal de Urgență Moinești

    Prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, alături de dr. Oana Acsinte, de la Secția de Obstetrică – Ginecologie, dr. Roxana Novac, de la Secția de Endocrinologie, dr. Oana Zală – directorul medical și Alina Vrânceanu – șef Departamentul de management al calității, au organizat ieri o conferință de presă în care s-au prezentat liniile de dezvoltare profesională și de cercetare în cadrul unității medicale, dar și proiectele de dezvoltare a infrastructurii, care vor duce la creșterea calitații actului medical. Publicăm succint toate aceste realizări, iar în edițiile noastre viitoare vă vom oferi mai multe informații, pe fiecare capitol în parte.

    Spitalul Municipal de Urgență Moinești se prezintă din nou. Cu alte succese medicale, cu noi proiecte de cercetare medicală, dar și cu noi planuri privind dezvoltarea infrastructurii.

    Recunoașteri naționale și internaționale la conferințe științifice

    Secția de Obstetrică-Ginecologie a spitalului moineștean, prin dr. Oana Acsinte, a obținut recent cel mai mare premiu la AAGL Global Congress an Minimally Invasive Gynecology, cu lucrarea „Best video article publishes in JMIG (Jurnalul de ginecologie minim-invazivă, n.r.)” care a avut loc la mijlocul lunii trecute la Las Vegas. Un succes răsunător, având în vedere că la acest congres participă somități din întreaga lume medicală, acesta fiind singurul premiu obținut de un medic român la ediția din acest an.
    Un alt premiu care a fost primit de un medic de la Spitalul Municipal Moinești a fost cel al dr. Roxana Novac, de la Secția de Endocrinologie, cu lucrarea „Brown tumor of the palade as first manifestation of primary hyperparatiroidism” de la al XXI-lea Curs Postuniversitar al Societății Europene de Endocrinologie, care a avut loc, tot luna trecută, la Minsk (Belarus).

    Tot pe linie medicală, se remarcă și participarea cu lucrări științifice și prezentări a dr. Eugen Tincu, doctor în științe medicale, medicul șef al Secției ATI, cu studiul de caz cu tema „Point-of-Care Visual Medicine in the Management of Emergency Intensive care patients”, la Congresul de la Chișinău, a dr. Silvia Chirobocea, de la Neurologie, care a prezentat „Sindromul Sneddon” la Conferința Națională de la București (din octombrie), dar și a echipei de la Chirurgie, condusă de prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, la al 120-lea Congres de Chirurgie al Asociației Franceze și la a 25-a Săptămână Medicală Balcanică, de la Atena. Și pe partea de management, directorul Spitalului Municipal de Urgență Bacău, dr. Adrian Cotîrleț, a participat recent la alte două conferințe naționale importante de Management Sanitar (de la Brașov) și Management Medical Modern în spitalele publice (de la Sinaia).

    Proiecte de cercetare

    Pe de altă parte, în spitalul din Moinești, puțină lume știe că, de mai bine de 10 ani, se desfășoară și o intensă activitate de cercetare medicală. În prezent sunt în lucru 2 proiecte de cercetare: unul pe endocrinologie (unde se analizează efectul a doi markeri asupra riscului de fractură osteoporotică) și unul pe un medicament necesar în tratamentul hemoragiilor digestive. În viitor, echipa de aici va participa la alte două studii în care parteneri vor fi clinici din țară, dar și din sud-estul Europei. Detalii, într-o ediție viitoare, într-un interviu cu dr. Andrei Zală, șeful acestui Departament de Cercetare.

    Bani pentru modernizare, extindere și infrastructură

    Și cum fără dotări și o infrastructură corespunzătoare actul medical de calitate nu poate avea loc, Spitalul Municipal de Urgență Moinești a gândit noi proiecte de dezvoltare și pe această linie. Sunt proiecte care țin de extinderea spațiilor de spitalizare, a blocului materno-infantil, de îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru pacienții care vin și din restul județului, dar și din județele limitrofe, îmbunătățirea accesului pacienților la serviciile medicale de urgență ale spitalului și dotarea ambulatoriului de specialitate. Finanțările provin fie de la Compania Națională de Investiții, fie prin proiectele depuse și aprobate în Programul Operațional Regional 2014-2020, dar și din venituri proprii. Toate acestea în condițiile în care spitalul înregistrează anual circa 16.000 de spitalizări de zi, 15.000 de spitalizări continue și 98.000 de consultații.

    „Ne dorim o îmbunățățire continuă a calității serviciilor medicale, o prioritate absolută a noastră, creșterea accesului la serviciile de sănătate, satisfacerea nevoilor și așteptărilor pacienților, furnizarea de servicii medicale consistente și uniforme, cu rezultate performante, dar și îmbunătățirea sistemului de sănătate cu viteza cerută de societate.”
    Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului

    „M-am întors de la acest congres cu dorința de a crea și în Spitalul Municipal de Urgență Moinești condiții «ca afară», pentru că se poate. Important este să știm ce vrem și să dotăm spitalul la nivel american și european. Am venit de acolo cu ideea că trebuie să progresăm neapărat. Participarea mea la congres a fost un moment deosebit, pentru că acolo am văzut alte perspective și abordări privind chirurgia minim-invazivă. O experiență extraordinară din care am avut multe de învățat.”
    Dr. Oana Acsinte

    Documentul original al Tratatului de la Trianon este expus la Onești

      Exemplarul unicat în formă originală a Tratatului de la Trianon redactat în limba română este expus, până vineri, 7 decembrie, inclusiv, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești. Documentul a fost prezentat oficial publicului miercuri, 5 decembrie, alături de alte obiecte din aceeași colecție particulară în care se află și Tratatul.

      „Cartea document a Tratatului de la Trianon – ne-a spus directorul Bibliotecii, Ionuț Tenie – a ajuns și la Onești, după ce a fost expusă doar la Palatul Șuțu, în București, apoi, cu ocazia Zilei Naționale a României, la Alba Iulia.

      Acum se află pentru prima dată în Moldova. Documentul provine dintr-o colecție privată, a fostului parlamentar Haralambie Vochițoiu, care l-a achiziționat printr-o licitație organizată pentru vânzarea unor bunuri care au aparținut lui Corneliu Vadim Tudor. Documentul este însoțit și de un certificat de autenticitate”.

      La prezentarea documentului au vorbit, despre semnificația Tratatului și a evenimentelor istorice la care se referă, primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, gen. (r) Jenică Apostol, istoricul Vilică Munteanu, prof. dr. Bogdan Romandaș și Haralambie Vochițoiu.

      Tratatul de la Trianon a fost semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în război.

      Semnarea Tratatului a avut loc în Palatul Marele Trianon de la Versailles, de 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Astfel, au fost stabilite frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi.

      FOTO: Eugen Poncoș

      „Totul are un preț…” de Ionuț Iftimoaie

        Este lecția pe care a ținut-o cunoscutul luptător de K1 Ionuț Iftimoaie la o oră de diriginție susținută ieri la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Sportivul a fost invitat în fața elevilor de către prof. Angela Sterpu pentru a le vorbi despre cum poți să reușești în viață.

        „La orele de diriginție obișnuiesc să aduc invitați speciali, iar astăzi l-am adus pe Ionuț Iftimoaie să ne vorbească despre perseverență, profesionalism, sportivitate și despre alte lucruri, pentru că el este un model de reușită”, a declarat prof. Angela Sterpu.

        Întâlnirea programată în amfiteatrul colegiului la care au participat elevi de clasa a IX-a și a XI-a a debutat cu aplauze furtunoase la apariția camionului K1. Iftimoaie a povestit pentru început câte ceva despre el după care le-a prezentat tinerilor un film de la ultimul său meci, în care a fost victorios.

        Apoi le-a povestit elevilor că viața nu este compusă numai din reușite și că și eșecurile au rostul lor. Ionuț Iftimoaie, în stilul său spumos, presărat cu poante, a reușit să capteze toată atenția și să le transmită tinerilor că trebuie să-și urmeze visele și că pentru a ajunge acolo unde și-au propus trebuie să muncească, că totul are un preț pe care fiecare dintre noi trebuie să-l plătim.

        „Este important să transmitem mai departe tot ceea ce sportul, mie de exemplu mi-a oferit, ideea de a reuși în viață, de a crede în ceea ce sunt de fapt idealurile tale și să găsești metoda cea mai potrivită astfel încât visul tău să devină realitate. Să găsești metoda potrivită ca în fiecare zi tu să pui o cărămidă la ceea ce trebuie să fie viitorul tău. Și iată că se poate. Dacă am putut eu, poate oricine”, a explicat Ionuț Iftimoaie.

        La final au avut loc discuții libere, în care elevii au pus întrebări iar Ionuț Iftimoaie a încercat să le satisfacă curiozitățile. Tinerii au fost interesați de anumite aspecte din viața campionului, de…tatuaje și de cum a fost experiența în Madagascar în reality show-ul „Ultimul trib”.

        A cincea prelevare de organe, anul acesta, în Spitalul Județean de Urgență Bacău

          Astăzi, la cea mai mare unitate medicală din Bacău, Spitalul Județean de Urgență, s-a desfășurat a cincea prelevare de organe din acest an. Acestea aparțin unei paciente de 41 de ani, care se afla în moarte cerebrală încă din luna septembrie. A fost ținută pe aparate și monitorizată până acum pentru că, deși a existat acordul prealabil al familiei pentru donarea de organe, birocrația din sistem a prelungit procedura.

          Echipa medicală care a participat la această prelevare a fost formată din prof. dr. Andrei Nica – responsabilul Băncii de țesut din Spitalul Colentina și medic ortoped, dr. Dan Sucoveschi, tot de la spitalul din București, medicii băcăuani – dr. Dana Călțaru, medic șef Secție Oftalmologie, și dr. Bianca Purcărin, medic anestezist, dar și medici din Iași. La conferința de prezentare a cazului au mai participat asist. Iulian Direa, coordonatorul programului de transplant din Spitalul Județean Bacău, Adrian Popa, manager, și dr. Ioana Dinu, director medical.

          S-au prelevat corneea, țesut osos, tendoane, cei doi rinichi și ficatul, care vor ajunge în clinici universitare din Iași și București. Întreaga procedură a durat toată noaptea de marți spre miercuri.

          Spitalul Județean de Urgență Bacău este inclus în Programul Național de Prelevare de 5 ani, iar luna trecută a obținut reacreditare pentru următorii 5 ani.

          „Este a treia oară când sunt în spitalul băcăuan și felicit echipa medicală de aici pentru profesionalismul de care a dat dovadă în tot ce înseamnă Programul Național de Prelevare de Organe. Este foarte importat ca Spitalul din Bacău să facă demersurile necesare și pentru efectuarea de transplanturi, nu numai de prelevări de organe în vederea efectuării transplantului.”
          prof. dr. Andrei Nica – responsabilul Băncii de țesut din Spitalul Colentina

          Mihai Gosav, campion în Panama

            Panama City a găzduit recent ediția a VI-a a Jocurilor latino-americane ale polițiștilor și pompierilor, competiție adresată cadrelor din sistemele de ordine publică și siguranță națională din țările latino-americane de pe întreg mapamondul.

            Competiția a reunit la start peste 2500 de sportivi din 15 țări, aceștia întrecându-se la mai multe discipline: fotbal, volei, baschet, tir sportiv, aletism, box, judo, jiu-jitsu, lupte libere, etc. România a fost prezentă pentru prima oara la această competiție cu doi sportivi care au participat la judo si jiu-jitsu.

            Inspectorul de penitenciare Mihai Gosav, profesor în cadrul Școlii Naționale de Pregatire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a reușit să obțină locul I la judo categoria 100 kg după ce a învins în finală un sportiv din țara gazdă, și locul II la jiu-jitsu la categoria 100kg.

            Cel de-al doile sportiv participant a fost Daniel Lazar, agent de poliție la I.P.J. Arad, campion la categoria 66 kg judo.

            Următoare competiție, Jocurile Mondiale ale polițiștilor și pompierilor, va ave loc în China, la Chendun, anul viitor în luna mai.

            Hai cu calificarea!

            Știința Bacău – Zeleznicar Lajkovac (azi, ora 17.00, Sala Sporturilor/ în tur 3-2)

            Voleibalistele Științei Bacău atacă accesul în optimile de finală ale Cupei CEV. Asaltul decisiv va avea loc în această seară, pe teren propriu, odată cu returul contra sârboaicelor de la Zeleznicar Lajkovac.

            Studentele pornesc cu avantajul victoriei din tur. Miercurea trecută, în Serbia, Știința s-a impus cu 3-2 la capătul unui joc care a durat aproape două ceasuri. În acest context, băcăuancelor le este necesară o nouă victorie, indiferent de scor, pentru a ajunge în „optimile” competiției, acolo unde o așteaptă olandezele de la Sliederecht Sport. Pentru a se califica, gazdele au și alternativa unei înfrângeri în tie-break, cu condiția să se impună în „setul de aur”.

            „Ne dorim foarte mult calificarea și ar fi foarte bine dacă am obține-o printr-o nouă victorie. Știm că ne așteaptă un meci greu, nimic nu e tranșat, dar vom lupta pentru a ne continua parcursul european”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Interesant este că în sezonul trecut, Rogojinaru și compania au spus „adio” Europei după o dublă manșă cu elvețiencele de la Sm’Aesch Pfeffingen, în care victoriei cu 3-2 din deplasare i-a urmat o înfrângere acasă cu 3-1 în returul „optimilor” Cupei Challenge.

            „Am încredere că putem evita erorile din trecut”, a punctat Grapă, care mizează pe forma foarte bună pe care o manifestă în această perioadă echipa sa. Astfel, la patru zile după succesul de la Lajkovac, Știința a revenit pe podiumul Diviziei A1 datorită unei victorii cu 3-0 contra unuia dintre „granzii” campionatului intern, CSM Târgoviște.

            „Victoria din campionat ne oferă un moral bun pentru returul cu sârboaicele. Sperăm ca publicul sa fie prezent într-un număr cât mai mare la sală, iar noi să-i oferim satisfacția unei calificări”, a concluzionat Florin Grapă.

            Mai săraci ca acum și ca de când suntem, am fost vreodată?

            Ultimul Raport European al Plăților Consumatorilor, preluat în aceste zile în multe publicații românești și mai ales comentat pe rețelele de socializare, a trezit și interesul celor plecați la muncă în străinătate.

            Raportul arată că un sfert dintre români se împrumută pentru a-și plăti facturile curente, iar circa o treime (32%) dintre conaționali afirmă că sunt dispuși să emigreze din cauza situației financiare din țară. Raportul mai arată cum economisesc românii și dacă o fac mai mult bărbații sau femeile și cam pentru ce se fac economiile.

            În acest context, România se clasează pe penultimul loc din Europa la valoarea sumelor economisite, în timp ce Elveția este în frunte, cu o medie de 590 de euro economisiți lunar.

            În schimb, România este în topul clasamentului (locul al doilea) atunci când vine vorba despre numărul persoanelor care și-au exprimat deschiderea către emigrare, cu un procent de 32% din total.

            Doar Ungaria depășește România, înregistrând un procent de 35% din populație care își dorește să emigreze în viitorul apropiat. Iar aceste procente sunt duble fața de media europeană.

            De pauperizare în România eram deja convins și această realitate mă strânge de spate. Însă acum am sesizat mai ales cât de atenți au devenit românii din străinătate vizavi de cifrele Raportului European al Plății Consumatorilor. În publicațiile lor de orice fel, cei din „diaspora” dau și concluziile din Raport.

            Oare de ce tocmai acum când guvernanții încep o adevărată campanie să-i aducă pe stranieri acasă?

            Benchea, sută la…sută!

            La „Maratonul 1 Decembrie”, organizat în cinstea celor 100 de ani de la Marea Unire, atletul băcăuan Martin Benchea Joca a cucerit medalia cu numărul…100 din carieră! O întâmplare? Mai degrabă nu. Veteranul atletismului băcăuan și-a dorit ca cele două evenimente să se suprapună.

            A făcut calculele necesare încă din iunie. Adică imediat după ce și-a trecut în cont medalia cu numărul 90. „La Crosul Olimpic din iunie mi-am dat seama că dacă îmi voi atinge obiectivele la competițiile ce urmează, voi putea bifa medalia 100 chiar la Maratonul de Centernar”, spune atletul în vârstă de 64 de ani. Benchea-Joca recunoaște însă că a cam trebuit să…alerge după medalii:

            „Pentru a se potrivi calculele, îmi trecusem în cont două medalii la Balcaniadă. Le-am luat, dar ușor n-a fost deloc. Apoi, era să o zbârcesc chiar la medalia cu numărul 99. S-a întâmplat la Crosul Unirii de pe 24 noiembrie, de la Alba Iulia, când m-am întrebuințat serios pentru a prinde bronzul”.

            La București, la „Maratonul 1 Decembrie”, sportivul CSM Bacău și-a bătut performanța de la Naționale, parcurgând proba în patru ore, șase minute și 26 de secunde. Și asta în ciuda faptului că a alergat la minus șase grade.

            „Nici apă n-am băut deloc pe parcursul maratonului. Era prea rece”, mărturisește Martin Benchea- Joca. Din cele o sută de medalii (prima a fost obținută acum zece ani, la Crosul organizat cu prilejul a 600 de ani de la prima atestare documentară a Bacăului) cea mai aproape de suflet îi este argintul ce i-a adus în 2013 titlul de vice-campion balcanic la 8000 metri la Atena.

            „Am fost singurul din delegația României care s-a întors atunci cu un titlu”, își aminteste Benchea, care spune că nu are de gând să se oprească din alergat prea curând: „Dacă mă țin picioarele și inima, vreau să ajung cel puțin la 200 de medalii”.

            Chiar vrem „o țară ca afară”? Criza deșeurilor: Întâlnire ANRSC-Romprest-ADIS Bacău

              Reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) au sosit în Bacău pentru a se întâlni cu membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) și ai operatorului Romprest.

              Părțile discută despre situația la zi a crizei deșeurilor și încheierea unui act adițional cu operatorul. „Se analizează posibilitatea de a continua contractul, modificarea ritmului de colectare și modificarea tarifelor”, a declarat Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS Bacău.

              Ajustarea ritmului de colectare la realitate este prevăzută în contract. Pe scurt, ce rost are să trimiți o mașină în cinci comune ca să aducă 10 kg de sticlă?

              „Putem face aceste ajustări la realitățile din județ pentru că proiectul a fost declarat eligibil de Autoritatea de management pentru POS Mediu în septembrie”, explică șeful ADIS.

              Curat (sau) murdar!

              Consiliul Local Bacău a aprobat plata a 2,2 milioane de lei către Eco Sud, prin ADIS. „Decizia a fost apreciată pozitiv de Eco Sud, sub rezerva că toți primarii ar trebui să procedeze la fel pentru a se stinge datoria. Toate cele 65 de unități administrativ-teritoriale (UAT) ar trebui să plătească suma aferentă Eco Sud”, a declarat Bogdan Seto. Suma aferentă Eco Sud din datoria pe care UAT-urile o au față de Romprest: 14 milioane de lei.

              Din această datorie se scad 300.000 de lei, sumă achitată de CJ Bacău drept cotizație, și 700.000 de lei trași de executor din contul ADIS (reprezentând, de asemenea, cotizații), pe care asociația îi va recupera (cândva!) de la UAT-uri.

              Așadar, cele 65 de UAT-uri trebuie să achite 13 milioane „curat”, pentru ca județul Bacău să nu ajungă cel mai murdar din țară în 2-3 zile după ce Romprest va rezilia contractul.

              Care va fi direcția în care vom merge? Ne vom sufoca în gunoaie sau ne vom decide să plătim taxa la zi, ca trăim, nu-i așa, „într-o țară ca afară”? Depinde de primari și de cetățeni.

              27.000 de băcăuani vaccinați antigripal. 1.670 de afecțiuni respiratorii

                Până la această dată, 27.240 de persoane s-au vaccinat antigripal, conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bacău (DSP), din cele 35.830 de doze primite de la Ministerul Sănătății.

                Au dreptul la această vaccinare antigripală gratuită persoane cu vârste cuprinse între 6 luni și 64 ani, aflate în evidența specialiștilor cu afecțiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, cu virusul imunodeficienței umane, femeile gravide, medicii, cadrele sanitare medii și personalul auxiliar, atât din spitale, serviciile de ambulanță, cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariații instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, persoanele, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, cei care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc mare de îmbolnăvire, precum și toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, vaccinul fiind distribuit prin medicii de familie, spitale și instituții de ocrotire.

                Pe de altă parte, tot DSP-ul raportează că numai într-o săptămână s-au prezentat la medicul de familie sau la cel specialist din spital nu mai puțin de 1.672 de persoane, diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii, iar 83 dintre acestea (cei mai mulți copii) au necesitat și internare. Și pneumoniile și bronhopneumoniile fac ravagii: 336 de prezentări, din care 92 internări.

                „De aceea se recomandă vaccinarea, care este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor”, au precizat reprezentanții DSP, prin cons. Anda Dumitrescu, de la Biroul de Relații Publice și Comunicare.

                Dreapta Liberală are prim-vicepreședinte din Bacău

                  Tiberiu Andrian

                  Noul partid politic înființat de omul de afaceri originar din Bacău Viorel Cataramă, Dreapta Liberală (DL), are de marți, 4 decembrie, primul său prim-vicepreședinte interimar. Acesta este tot băcăuan și tot un om de afaceri, Tiberiu Andrian, care a înființat și a inaugurat prima filială a partidului, în Bacău, și a devenit astfel președinte interimar la nivel județean.

                  Noul prim-vicepreședinte se va ocupa cu problemele organizatorice la nivel național aferente unui partid abia în formare.

                  „Vreau să aduc în partid cei mai buni oameni – spune Tiberiu Andrian. Eu voi fi în toată țara și voi ajuta pe fiecare aderent. Pentru că eu nu sunt doar prim-vicepreședinte, ci colegul lor de echipă”.

                  Funcția sa, în județul Bacău a fost preluată de Sorin Bontaș, director al Project Geotop Building Bacău. „Am lucrat numai în mediul privat, din 1997 încoace, și sunt get-beget din Bacău – ne-a declarat noul președinte interimar județean. Nu am făcut politică niciodată.
                  Am optat acum pentru DL pentru că eu cred că România trebuie schimbată în bine și numai sectorul privat va genera bunăstare”.

                  Sorin Bontaș are 47 de ani, este căsătorit și are o fetiță de 13 ani.

                  Dreapta Liberală are deja filiale în Moinești, Comănești, Onești, Târgu Ocna și Buhuși, dar și în Sascut și Podu Turcului.

                  Sascutul este Sat European de Tineret 2019

                    Patru sate din România vor purta în 2019 titlul de Sat European de Tineret într-un proiect pilot „National Youth Village – Romania” inițiat de Asociatia Pentru Dezvoltare Activa ADA din Bacău, Asociatia DEIS, Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile.

                    „European Youth Village” este un proiect ce vine cu o viziune nouă, urmărind să contribuie la dezvoltarea sectorului tineret în mediul rural din România, având la bază experiența organizațiilor partenere de a desfășura activități cu tinerii din mediul rural și comunități multietnice.

                    Demersul este sprijinit de autoritățile locale din cele patru comune, între care se numără și Sascut, județul Bacău. Programul va fi lansat de Ziua Internațională a Voluntariatului, pe 5 decembrie 2018, când reprezentanții tinerilor și ai autorităților locale din Sascut vor prelua oficial titlul de Sat European de Tineret.

                    „European Youth Village este un program pilot ce urmărește facilitarea cadrului necesar consolidării politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național și internațional, prin dezvoltarea unui program pilot care să contribuie la activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități.

                    Prin implementarea acestui program ne propunem să dezvoltăm bune practici în domeniul tineretului și să oferim un model pozitiv de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, un model ce va putea fi multiplicat la nivel județean, național și european”, a declarat Victor Cătălin Toma, președinte al Asociației pentru Dezvoltare Activă Bacău și coordonator proiect.

                    „#Sascut2019 – Un sat pentru tineri” este sloganul sub umbrela căruia se vor desfășura în perioada 5 decembrie 2018 – 4 decembrie 2019 activitățile planificate în cadrul programului pilot prin care se va contribui la creșterea sectorului de tineret în comuna Sascut. Proiectul este finanțat prin programul Uniunii Europene, Erasmus+RO, Acțiune cheie 3 – Dialog Structurat.

                    Iar despre migrație

                    Răzvan Bibire

                    Există opinii care fac răspunzătoare actuala guvernare, cea trecută sau cea de dinaintea ei pentru decizia milioanelor de români de a emigra în străînătate, pentru a-și găși un loc de muncă mai bine plătit.

                    După mine, aceste opinii sunt eronate atâta vreme cât nu țin cont de factori economici interni și externi. Dacă depopularea s-ar fi produs doar în România am fi putut spune că este un fenomen local, care ar fi putut să fie cauzat de deciziile politice interne. Dar, întreagă Europa de Est are aceeași problemă a depopularii; toate țările din fostul bloc comunist se confruntă mai mult sau mai puțin cu problema lipsei forței de muncă locale ca urmare a migrației.

                    Noi ne gândim numai la cazul României, dar în jurul nostru se întâmplă același fenomen. The Economist citează un raport ONU care prevede că populația Bulgariei o să scadă de la 7,2 la 5,2 milioane de persoane până în 2050. Tot ONU spune că în 2050 populația României va ajunge la 16,3 milioane, față de 19,5, cât numără acum.

                    Previziunile pentru Ungaria spun că țara va înregistra o scădere de la 9,6 milioane la 8,2 iar Polonia de la 38,0 milioane la 32,3. Niciunul dintre aceste numere nu se referă la populația efectiv rămasă în țară.

                    Și revenim la problemă: cum se face că în țările fost comuniste populația a ales să emigreze în masă către vestul continentului?

                    Nu e un secret: pentru un salariu mai bun în condițiile în care în țările de origine lefurile erau ținute cât mai jos (sau micșorate, cum a fost cazul României) pentru a fi cât mai atractive pentru investitorii străini.

                    Secretul pare să fie, însă, altul: că acest flux migrator al esticilor către vest nu a fost o întâmplare, ci ar fi fost programat pentru a umple golurile create în Occident de îmbătrânirea populației.

                    Anii de bunăstare pe care i-a cunoscut Europa de Vest au determinat și scăderea natalității, ceea ce a dus la un spor natural negativ; economiile țărilor respective având disperată devoie de forță de muncă. O perioada, această nevoie a fost satisfăcută prin importarea de est-europeni; când sistemele de educație din est s-au prăbușit iar forța de muncă provenită din fostul bloc comunist a încetat să mai fie suficient de calificată, Occidentul a căutat alte resurse: țările arabe.

                    Și ajungem in cealaltă extremă, pentru că orice rezolvare naște noi probleme: surplusul de imigranți rămas după ce Occidentul își va fi ales forța de muncă necesară, să fie redistribuit in Europa de Est, căci, nu-i așa?, există și aici un deficit de populație. De asta nu se discuta Pactul pentru Migrație, de asta politicienii noștri nu au curajul să se împotrivească deciziilor Bruxelles-ului de a împărți imigranții.

                    Noi, in loc să discutăm problemele acestea, care amenință să ne afecteze viitorul ca țară si popor, pierdem vremea cu dezbateri sterile, agenda publică neavând aproape nici o legătură cu realitatea.

                    Mihaela Iordache Farcaș a lansat „Dragă Românie”

                      Interpreta de muzică populară Mihaela Iordache Farcaș a lansat de curând un cântec și un videoclip dedicat Centenarului Unirii. „Dragă Românie” vine la șase ani de la lansarea primului album al comăneștencei Mihaela Iordache Farcaș, album intitulat „Asta-i hora mare”.

                      „Sunt bucuroasă să aduc în dar României, un cântec patriotic , în respect pentru înaintașii noștri care au realizat prin sacrificiul suprem, România Mare.

                      Un cântec dedicat centenarului, acestui an cu însemnătate istorică deosebită, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, un motiv de sărbătoare, dar și un prilej de gândire, pentru fiecare român de azi”, au fost primele cuvinte ale Mihaelei cu privire la noul cântec care este un omagiu în memoria celor ce s-au jertfit pentru țara noastră. Versurile emană pozitivitate, ne îndeamnă a ne păstra în unitate, a ne bucura de țara noastră și de tot ce avem drag și sfânt. Textul reunește sentimentul de mândrie cu identitatea națională.

                      Acompaniamentul muzical și orchestrația acestui cântec au fost materializate împreună cu maestrul dirijor Vitalie Dorin și Orchestra Rapsozii Moldovei din Chișinău. Linia melodică este scrisă de rapsodul comăneștean Ion Olteanu, mare instrumentist din generația lui Ion Drăgoi. Versurile sunt scrise de Mihai Pascar, iar videoclipul a fost realizat de Media Tab – Mihai Tăbăcaru.

                      „Indiferent de tot ce ne desparte, suntem români, iar odată cu acest cântec sper să ne întâlnim cu fiorul și mândria de a fi român și să privim încrezători spre viitor! Post ușor și timp binecuvântat , vă doresc, sărbători frumoase cu toți cei dragi aproape”, a mai spus Mihaela Iordache Farcaș.

                      Zi de sărbătoare în Salina din Târgu-Ocna

                        Zilele de bucurie și de sărbătoare din Protoieria Onești prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 și-au găsit continuitate în Salina de la Târgu-Ocna, unde preoți și credincioși, uniți într-un cuget și într-o simțire, au retrăit momente binecuvântate, momente simțite în locașurile de închinare din adâncurile pământului.

                        În ziua de 4 Undrea, când Biserica noastră strămoșească face pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului nostru Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în locașul de închinare din Salina Târgu-Ocna, realizat cu migală și talent de mineri, s-a săvârșit slujba hramului închinat Ocrotitoarei minerilor de pretutindeni. Sub protia Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, un sobor de preoți au săvârșit slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia părintele militar Ioan Roncea de la Baza 95 Aeriană din Bacău a ținut un cuvânt de învățătură.

                        În predica sa a amintit importanța legăturii dintre Mănăstirea Măgura Ocnei, aflate în perioada de după 1990 sub oblăduirea vrednicului de pomenire Arhimandritul Epifanie Bulancea, și biserica din Salina Târgu-Ocna, implicarea părintelui în conceperea acestui locaș din sare, precum și binecuvântarea pe care o are orașul Târgu-Ocna prin prezența numeroaselor biserici aflate la diverse cote. De asemenea, părintele Ioan a subliniat și aspecte din viața Sfintei Varvara, făcând iarăși o conexiune între faptul că Sfânta Muceniță a fugit de prigonirea tatălui ascunzându-se într-o stâncă, la fel cum și credincioșii și minerii au ocazia sa intre în acest munte de sare și să fie păziți de incercările veacului acesta în biserica aflată la 240 m adâncime.

                        Tot în timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniți eroii neamului nostru românesc, precum și minerii care au adormit în Domnul în perioada de când s-a sculptat în sare acest locaș și până astăzi.

                        Au fost înmânate diplome și icoane conducerii Salinei din Târgu-Ocna, dar și ctitorului principal al bisericii, domnului inginer Milea Cernea. Directorul Sucursalei, domnul inginer Ilie Ionel a ținut să mulțumească tuturor pelerinilor și închinătorilor pentru dragostea lor față de Sfânta Varvara.

                        La sfârșitul slujbei grupul psaltic „Stavros” a interpretat câteva colinde bizantine, împodobind astfel sărbătoarea hramului prin cântările lor.

                        Să avem și noi parte de binecuvântarea Sfintei Mare Mucenițe Varvara și de ocrotirea ei întru cele mai de jos ale pământului!

                        (A consemnat Pr. Elisei Roncea)

                        Banca Națională a lansat o bancnotă cu chipurile Regelui Ferdinand și Reginei Maria

                        Cu acest prilej, Banca Națională a României a marcat și o triplă premieră: prima bancnotă de după 1947 reprezentând pe un Suveran al României, prima bancnotă românească reprezentând o femeie anume (au mai existat doar alegorii și portrete generale feminine) și prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI (ultima a fost bancnota de 2000 lei vechi, emisă în 1999, cu ocazia Eclipsei de soare).

                        Bancnota cu valoarea nominală de 100 de lei, reprezentând pe Regele Ferdinand și Regina Maria, Suveranii Marii Uniri, a fost introdusă de către Banca Națională a României pe 1 decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Unirii.

                        Bancnota este asemănătoare cu cele obișnuite, are fundalul albastru și aceeași dimensiune, dar prezintă altă imagistică. Pe lângă portretele Suveranilor, se mai pot observa o imagine de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, cât și intrarea în București a Regelui Ferdinand, la 18 noiembrie /1 decembrie 1918, într-o imagine de epocă, pe fundal tricolor.

                        Un alt element grafic îl constituie fragmentul din sceptrul Regelui Ferdinand I, partea reprezentând cele patru femei în costume populare specifice provinciilor românești unite: Basarabia, Vechiul Regat, Țara Ardealului și Bucovina.

                        Bancnota a fost emisă în 10.000 de exemplare (100 lei x 100 ani) și are putere circulatorie. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se poate realizeaza prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. (Fl. Șt.)

                        Reabilitarea sălii de sport de la Liceul cu Program Sportiv

                          Lucrările de reabilitare a sălii de sport de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) sunt în plină desfășurare.

                          Sala de sport a LPS era nefuncțională din 2014, ultimele lucrări de reabilitare realizându-se la părți din acoperișul clădirii, în urmă cu 7-8 ani.

                          Valoarea contractului de reabilitare și modernizare a sălii se ridică la 1,52 milioane lei (fără TVA).

                          Se deschide patinoarul din Parcul Catedralei. Accesul publicului va fi gratuit

                          Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău realizează în această perioadă lucrările pentru amenajarea patinoarului din Parcul Catedralei.

                          Potrivit contractului semnat cu Primăria Municipiului Bacău, suprafața totală a gheții va fi de peste 600 de metri pătrați.

                          Societatea va pune la dispoziția băcăuanilor, gratuit, 50 de perechi de patine. Patinoarul are toate dotările necesare pentru a funcționa în condiții optime: instalații de răcire, module, agent de înghețare, iluminat ambiental și de siguranță dar și o cabină din care vor putea fi închiriate patinele, unde va exista și o trusă de prim ajutor, în caz de accidente.

                          SSPM Bacău va monta, pentru confortul băcăuanilor, două toalete publice.

                          Patinoarul va fi deschis publicului începând cu sfârșitul acestei săptămâni. Programul de funcționare va fi zilnic, timp de 12 ore, până la ora 23.

                          Patinoarul va funcționa în Parcul Catedralei până pe 14 februarie, dar dacă temperaturile vor fi optime, sub 8 grade Celsius, funcționarea patinoarului va fi prelungită.

                          Dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului

                            La data de 03 decembrie a.c., o patrulă mixtă, formată din poliţist şi jandarm, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vrancea, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                            În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevazută şi ped. de art. 336 din C.P. urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

                            La data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din Oneşti au depistat în flagrant un tânăr de 25 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                            În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.