duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2263

Premiile Deșteptarea 2018: Profesorul model care a adus Europa printre elevii de la Colegiul Catolic

„Sunt doar un om care consideră esențial respectul față de meserie, familie și față de cei din jur”. Asta mi-a spus mereu, de câte ori ne-am întâlnit. Și mereu mi-a oferit o lecție despre motivația de a fi dascăl. Un dascăl dedicat elevilor săi. Dar și îndrumător, diriginte, coordonator de proiecte, în continuă perfecționare, în căutare de informație, de nou. Un adevărat OM. Modest, iubitor și mereu cu zâmbetul pe buze.

Irina Ștefură este cadru didactic titular, șef al Catedrei de Limbi moderne și coordonator al Comisiei de Proiecte și Parteneriate din Colegiul Național Catolic „Sf.Iosif” din Bacău. Aici și-a văzut împlinit visul din copilărie. Asta și-a dorit mereu: să fie profesor. Au trecut de atunci deja 16 ani.

„În clasa a VIII-a, pe când eram elevă la Școala Generală nr. 4, am fost întrebată la ora de dirigenție ce îmi doresc să devin. Răspunsul meu a venit repede și fără ezitări: profesor. A fost să fie chiar profesor de limba engleză, disciplină pe care am iubit-o încă de la primele ore, din clasa a V-a. Astăzi, profesor fiind, pot să înțeleg mai bine, prin prisma propriei experiențe de viață, cât de important este omul care te învață ceva și, mai ales, cât de important este modul în care încearcă să facă acest lucru. Așa cum au făcut și profesorii mei cu mine. De aceea cred cu tărie că un profesor trebuie să știe să se facă plăcut atât ca om, cât și ca educator în clasă: ca om, prin atitudine, ca educator, prin siguranța de sine, deci prin pregătire.”

Timpul a trecut, iar prof. Irina Ștefură se poate mândri acum cu generații întregi de elevi, unii urmând același vis. O confirmare a muncii depuse, a iubirii față de cei de alături, a calității actului didactic, a valorii și dedicării, a modului în care știi să oferi ceea ce deja cunoști, de a te dărui, de a îndruma și a educa.

„Personal, consider că nu poți spune niciodată «Gata! Știu destul!…» atunci când ești profesor. Mereu caut să fiu la curent cu noutățile, să aflu, să știu mai multe”, explică, pe un ton care arată siguranță, voință și sinceritate. S-a specializat la cursuri și conferințe pentru profesorii de limbă engleză.

A urmat cursurile de masterat în domeniul comunicării, a participat la numeroase întruniri și seminarii, dar și la trei stagii de formare în Marea Britanie. În anii 2006 (în Norwich), 2010 și 2013 (în Londra) a accesat fonduri europene prin programul de formare continuă pentru cadrele didactice derulat prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Acele programe europene pentru învățământ care au reprezentat o gură de aer proaspăt pentru învățământul românesc.

Mii de profesori au avut șansa să urmeze cursuri de perfecționare în alte țări europene, la fel și mii de elevi au avut, astfel, șansa să înțeleagă și să vadă cu ochii lor ce începe acolo unde se termină spațiul românesc. Pentru unii aceasta a însemnat o schimbare radicală de mentalitate, pentru alții începutul îndeplinirii unui vis sau a unui drum în viață altfel decât au crezut că ar fi posibil. Așa cum a fost și în cazul ei. Au fost apoi, mai multe cursuri de formare internaționale, tot pe fonduri europene, pe domeniu tineret.

„Aplicațiile mele pentru parteneriatele multilaterale și proiectele europene au adus și rezultate. Am reușit să le facilitez și elevilor mei drumul spre Europa. Poate pentru ei, cea mai mare realizare a fost Proiectul Euroscola, prin care clase întregi din colegiul nostru au ajuns în Parlamentul European, de la Strasbourg, și au fost și ei parlamentari europeni pentru o zi. Au participat la ședințe, au dezbătut diferite probleme ale întregii omeniri, cu elevi din toate țările europene, au propus soluții”, a mai spus prof. Irina Ștefură. De patru ori a câștigat acest proiect și, de fiecare dată, elevii săi s-au făcut remarcați, fie prin calitățile în materie de utilizare a limbilor engleză și franceză, fie prin calitatea, originalitatea și pertinența ideilor exprimate și a întrebărilor adresate.

„Ziua Euroscola îmi stârnește aceleași emoții și îmi aduce aceleași satisfacții ca și prima dată. Din exterior poate părea o rutină, o obișnuință, însă din interior este un proiect plin de emoție, dar, mai ales, de realizări.”

Trofeul Deșteptarea 2018 s-a acordat prof. Irina Ștefură pentru că, prin multiplele proiecte europene derulate cu și pentru elevi, a adus Europa în Bacău, dar a și dus Bacăul în Europa.

E mândră de fiecare generație, de fiecare elev, de fiecare clasă pe care o coordonează. Se simte un profesor împlinit. „Dar nu unul deosebit. Am reușit multe, dar nimic extraordinar. Ca mine sunt mii de alți profesori și toți merită respectul societății”, adaugă prof. Irina Ștefură.

Un dascăl care a simțit vocația pentru această meserie, căruia chiar îi place ceea ce face, care vrea mereu să atingă perfecțiunea cu elevii ei. Are împliniri, dorințe, regrete. Dar și multe satisfacții în ceea ce face, iar dovada cea mai mare sunt chiar copiii pe care îi îndrumă în viață, zi de zi, an de an. Prin visului ei din copilărie devenit realitate!

În prezent, prof. Irina Ștefură derulează proiectul „Paroles d’ici, musiques d’ailleurs”, care a început anul trecut și se derulează pe parcursul a doi ani. Și nu se va opri aici. De anul viitor, va aplica pentru alte noi proiecte. Toate, pentru formarea ei, dar și a elevilor săi.

Premiile Deșteptarea 2018: Mary Gibson, nonagenara care ne învață rostul adevărat al vieții

În vara acestui an am cunoscut, în satul Hârja (comuna Oituz) un om minunat, pe doamna Mary Gibson. Venise la aniversarea de 25 de ani a unui proiect căruia ea însăși i-a dat viață, împreună cu Fundația „Friends of Children in Romania”, din Marea Britanie, Asociația „Copiii în sânul familiei”, un centru caritabil în care sunt crescuți zeci de copii fără părinți.

Doamna Mary tocmai împlinise 90 de ani, dar nu a pregetat să revină din țara sa la Hârja, să-și revadă copiii și prietenii. Pentru tot ceea ce a făcut pentru România și pentru exemplul pe care ni-l dă prin viața ei, i-a fost înmânat Trofeul Deșteptarea 2018.

Un exemplu de viață pentru toți

Mary Gibson a venit în România în 1991. Împreună cu Beatrice Grigoraș, acum managerul Asociației „Copiii în sânul familiei”, a dezvoltat complexul care este Centrul caritabil pentru copii. Este, indiscutabil, un exemplu de viață pentru noi toți, pentru că a început proiectul din Hârja în momentul în care a ieșit la pensie. Niciodată Mary nu e obosită, niciodată nu spune că nu poate.

Dedicată comunității, păcii și voluntariatului

Mary Aurelia Gibson s-a născut în Sussex, Marea Britanie. Pe 18 aprilie a împlinit 90 de ani.
A lucrat pentru membrii Parlamentului britanic, ca asistent manager. A fost magistrat al Păcii. A înființat un club pentru tineri în Sussex și a fost implicată în mai multe misiuni umanitare.

După ce s-a pensionat, a venit în România și a înființat întâi Romanian Orphanage Trust și apoi s-a retras din această organizație pentru că era prea mare și a înființat Asociația „Copiii în sânul familiei” din Hârja, în anul 1993.„A fost – ne spune Beatrice Grigoraș – foarte afectată de tot ce a văzut în țara noastră, în 1990, după căderea lui Ceaușescu.

A simțit că este obligația ei să ajute cei aproximativ 100.000 de copii abandonați în orfelinate, prin interme­diul unui program de televiziune britanic denumit Blue Peter și a reușit astfel să adune în jur de 9 milioane de lire sterline pentru un proiect în România.”

Așa și-a început povestea ONG-ul, Romanian Orphanage Trust. După el a luat ființă, în 1993, Asociația Copiii în Sânul Familiei Hârja (Friends of Children in Romania). ONG-ul a construit două case în Hârja. Mary vizita proiectul de patru ori pe an, proiect sponsorizat în mare parte cu bani adunați în Marea Britanie.

Acum Mary vine de două ori pe an în România, dar ține mereu legătura cu toți copiii și în continuare adună fonduri pentru acest proiect. Mary Gibson are ea însăși patru copii, acum ajunși la 55 – 65 de ani, care au susținut-o permanent cu proiectul de la Hârja.

La aproape 91 de ani de viață, tocmai și-a vândut casa și ferma unde a trăit 30 de ani, dar unde era destul de izolată, și a cumpărat o căsuță fără etaj într-un sat mai populat, „unde să pot socializa și unde să pot să fac voluntariat la vreo școală”, spune ea.

De oameni ca Mary Gibson, deciși să schimbe ceva în jurul lor, avem nevoie!

„Le mulțumesc tuturor celor care mă apreciază. Este mereu o bucurie pentru mine să mă aflu la Hârja. Pentru mine este un privilegiu să primesc dragostea tuturor, să fiu printre prietenii din România, în marea familie din Hârja, pe care cu bucurie o sprijin. Tot ce s-a spus despre mine este valabil și pentru Beatrice Grigoraș, pentru că dacă nu era ea proiectul nu ajungea la etapele în care a ajuns. Am luptat pentru binele acestor copii și îi iubesc foarte mult, ca și pe cei care au grijă de ei.”
Mary Gibson,
fondator Asociația „Copiii în sânul familiei”

De Crăciun mă întorc acasă

    Bianca Crengăniș, fostă eleva a Colegiului Național de Artă din Bacău, a lansat, de Crăciun, o nouă melodie.

    Premiile Deșteptarea 2018: Ofițer pe frontul cinstirii permanente a eroilor patriei

    Prin acest titlu putem caracteriza în numai câteva cuvinte activitatea col. (retr.) Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, dar și vicepreședinte al acesteia. Pe 29 noiembrie, pentru cariera sa militară de 35 de ani, dar și pentru modul în care s-a dedicat organizării manifestărilor cinstirii memoriei eroilor patriei, a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău. Iar la începutul acestei luni a primit, pentru aceleași merite, Trofeul Deșteptarea 2018.

    Cine l-a cunoscut pe col. (retr.) Paul Valerian Timofte și i-a urmărit aparițiile publice i-a putut remarca vocea puternică, dedicată evenimentelor pe care le-a condus ca inițiator, organizator, prezentator sau ca moderator al unor importante activități. Calitățile sale nu se limitează, însă, doar la atât. Paul-Valerian Timofte este și un bun manager de proiecte dedicate, de asemenea, cinstirii memoriei eroilor patriei, dar și un istoric documentat și un publicist redutabil. Sub conducerea sa, Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (ANCERM) a continuat trendul impus de fondatorul ei, regretatul col. Corneliu Chirieș.

    „Datorită pasiunii cu care colonelul Chirieș a susținut reînființarea asociației și organizarea activității ei suntem noi, astăzi, grupați în aceasta – spunea, la aniversarea de 20 de ani a filialei, Paul-Valerian Timofte. Dedicarea sa unei asemenea cauze ne-a impulsionat. Am căutat peste tot monumente ale eroilor, în toate cătunele și le-am refăcut, în multe cazuri și cu ajutor de la oamenii locului.”

    Stau mărturie numărul mare de cimitire ale eroilor reorganizate și al monumentelor renovate, dar și numărul impresionant de manifestări închinate eroilor căzuți pentru patrie pe Valea Oituzului, pe Valea Trotușului și chiar în toată țara. Din anul 1996, Paul-Valerian Timofte este organizatorul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor Neamului din județul Bacău și al manifestărilor „Memoria Oituzului” – ceremonial militar și religios la Cimitirele Eroilor din Oituz și Poiana Sărată, în colaborare cu Garnizoana Bacău, Consiliul Local Oituz și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Din anul 2014 a inițiat și organizat manifestarea „Marșul Eroilor”, realizată în parteneriat cu Primăria Bacău și Inspectoratul Școlar Județean, la care participă, anual, peste 2.000 de elevi de la cercurile „Cultul Eroilor”.

    Din anul 2012 Paul-Valerian Timofte este și vicepreședinte la nivel național al Asociației Cultul Eroilor, iar în prezent îndeplinește și funcția de președinte al Filialei județene Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Iar din anul 2010 este directorul fondator și coordonatorul revistei „Bacăul Eroic”, publicație de educație patriotică și de cinstire a eroilor neamului. Președintele filialei Bacău Cultul Eroilor este și autorul cărții „Bacău – Consemnări istorice”, apărută în anul 2013 și editată sub egida Asociației Cultul Eroilor, cu o mulțime de articole publicate timp de câțiva ani, în special în ziarul Deșteptarea.

    Colonelul Paul-Valerian Timofte este, de asemenea, Cetățean de onoare al orașului Comănești, dar și al comunelor Oituz și Scorțeni, pentru atragerea autorităților locale în organizarea manifestărilor dedicate eroilor neamului. Ca vicepreședinte al ANCERM, a îndrumat, sprijinit și coordonat activități în filialele județene Suceava, Botoșani, Neamț, Vrancea, Covasna și Bistrița Năsăud. Anii 2017 și 2018 sunt considerați vârfuri ale implicării sale în cinstirea eroilor, iar ca apreciere a întregii sale activități a primit 30 de medalii și peste 600 de diplome omagiale, de excelență și aniversare.

    „Sunt onorat de titlurile și de medaliile care mi-au fost conferite în ultimii aproape 20 de ani, pentru
    o activitate care cred că ar trebui să-l caracterizeze pe fiecare dintre noi. Dar unul dintre cele mai importante și mai dragi trofee este cel conferit acum de ziarul Deșteptarea, un cotidian a cărui istorie se identifică exact cu aceea a Revoluției din 22 Decembrie 1989. Atunci, pentru libertate și democrație în țara noastră și-au jertfit viața un important număr de eroi. Deșteptarea este rodul acelui moment istoric, o publicație în care mulți dintre noi am avut posibilitatea să ne facem cunoscute opiniile. Este, însă, și ziarul pe care filiala Cultul Eroilor din Bacău l-a simțit mereu aproape.”
    Col. (retr.) Paul-Valerian Timofte

    Două proiecte ce ne luminează sărbătorile

    Două evenimente au ţinut capul de afiş al ultimei săptămâni de dinaintea Crăciunului, unul care ţine de viaţa spirituală, de moştenirea culturală a Bacăului, iar celălalt se încadrează în ceea ce am putea numi încheierea unui drum extrem de lung şi complicat al unei investiţii mult aşteptate şi necesare.

    Nu-i mai puţin adevărat că şi aprobarea de către Consiliul Judeţean a achiziţionării „Casei Alecsandri” a necesitat ani şi ani de tergiversări, de procese prin diferite instanţe, de renunţări şi reveniri, care, până la urmă, au fost finalizate cu un gest ce trebuie apreciat al consilierilor judeţeni, de data aceasta, cu votul unanim.

    Dincolo de actul administrativ şi politic, în spatele, de multe ori efectiv în centrul luptei pentru ca acest imobil să revină comunităţii, chiar cu un sacrificiu financiar, a fost un om, un intelectual care nu s-a dat bătut, nu a renunţat, a pus suflet, timp, răbdare, a bătut la multe uşi ferecate, şi-a susţinut în parlamentul local, la numeroase instituţii de cultură, în instanţe, a mobilizat opinia publică, personalităţi ale culturii române, cu argumente, cu documente, faptul că acea casă trebuie să devină o emblemă a oraşului, o instituţie de cultură, indiferent cum s-o numi ea.

    Această mare izbândă aparţine profesorului Ioan Dănilă, în faţa căruia trebuie să ne ridicăm căciula, să-i mulţumim şi să-l lăsăm să-şi ducă gândul la faptă: Casa Memorială „Vasile Alecsandri”, mândră şi frumoasă, acum, la împlinirea a 200 de ani de la naşterea poetului.

    Al doilea eveniment de care pomeneam la început este semnarea contractului de realizare a Centurii ocolitoare a Bacăului. Parafrazând, această investiţie este visul de ani şi ani al băcăuanilor, care a plecat de la o idee, de la o necesitate, de la un proiect pus pe planşetă tot de un băcăuan, fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, Sergiu Sechelariu.

    Au trecut aproape 15 ani de atunci, timp în care s-au semnat contracte, au fost inaugurate lucrările, au trecut potop de promisiuni. Acum s-a semnat un nou contract, parafat de factorii decizionali, de data aceasta cu un constructor român, băcăuan, care va trebui să demonstreze şi aici că este unul dintre cei mai buni din ţară. Se spune că orice lucrare, la români, cere sacrificii, spune legenda că uneori a fost nevoie chiar de sacrificii umane, dar este legendă, acum „sacrificiile” înseamnă inerţie, birocraţie, orgolii, rea credinţă, pe alocuri incompetenţă.

    Cum obişnuim să spunem că tot răul este spre bine, să introducem în calcul şi o nouă speranţă, astfel ca peste 36 de luni Bacăul să scape din chingile prea strânse din trafic, de poluare, astfel ca lumina să pătrundă prin tunelul deschis spre dezvoltare ,dar şi prin tunelul deschis spre cultură.

    Linii de gardă deschise în spitale și centre de permanență

      În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, până pe 2 ianuarie 2019 (exceptând zilele de 27 și 28 decembrie 2018, cu program normal de funcționare), asistența medicală de urgență prespitalicească şi spitalicească va fi asigurată 24 de ore din 24 pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice de către următoarele structuri medicale:

      • Spitalele publice au activitate permanentă, vor funcționa cu linii de gardă de profil și vor acorda asistență medicală de urgență, după cum urmează:
      – Spitalul Județean de Urgență Bacău – tel: 0234.511.065 – Unitate de Primiri Urgențe;
      – Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti – tel: 0234.362.520 – Compartiment Primiri Urgențe;
      – Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Luca” Oneşti – tel: 0234.314.389 – Compartiment Primiri Urgențe;
      – Spitalul Orășenesc Buhuşi – tel: 0234.262.220 – Compartiment Primiri Urgențe;
      – Spitalul Orăşenesc „Ioan Lascăr” Comăneşti – tel: 0234.374.215 – Camera de gardă.

      • Serviciul de Ambulanță Județean Bacău funcționează în regim permanent și poate fi solicitat pentru urgențe medico – chirurgicale la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

      • Centrele de Permanență vor asigura asistența medicală de urgență după următorul program de lucru: zile lucrătoare: 15.00-08.00; sâmbăta, duminica, sărbători legale: 08.00-08.00 (24 de ore din 24)
      – Centrul de Permanenţă Ghimeş – Palanca: sediul CMI dr. Viziru Zghibarta Liliana comuna Palanca – tel: 0234.385.008 și sediul CMI dr. Viziru Mihail comuna Ghimeş Făget – tel: 0234.385.660
      – Centrul de Permanenţă Stănişeşti: sediul CMI dr. Andriescu Cătălin comuna – Stănişeşti – tel: 0234.284.610
      – Centrul de Permanenţă Agăș: sediul CMI dr. Neacșu Ciprian, comuna Agas – Cotumba – tel: 0234.381.200

      • Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bacău va asigura serviciul de gardă permanent pe următoarele compartimente: Control în Sănătate Publică, Epidemiologie, Laborator microbiologie, Evaluarea Factorilor de Risc din Mediul de Viaţă şi Muncă, tel. 0234.512.850.

      Atenție la ce mâncați!

      Și pentru că e perioada în care se fac excese alimentare, medicii recomandă precauție. După postul îndelungat al Sărbătorilor de Iarnă şi din experienţa anilor trecuţi, tentaţia de a consuma alimente în exces, mai ales carne de porc şi preparate tradiţionale (tobă, cârnaţi, caltaboş, leberwurst, şuncă), maioneze, dulciuri etc. toate acestea stropite din belşug cu băuturi alcoolice, poate duce la: dispepsii gastro-intestinale (indigestii), crize de ulcer, acutizarea colecistopatiilor cronice, pancreatite, infarct de miocard etc.

      Recomandări: cumpăraţi produse numai din surse autorizate sanitar-veterinar şi în termen de garanţie, ţinând cont că există riscul apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, salmonelozelor (prin folosirea ouălelor de raţă la maioneze şi creme), trichinelozei (prin consum de carne de porc netestată trichineloscopic)

      Dacă petreceţi sărbătorile în unităţi de alimentaţie publică, evitaţi consumul preparatelor care au aspect, gust sau miros neplăcut.

      Colinde pentru cei 3.400 de câini din Adăpostul Primăriei Bacău

        Cei peste 3.400 de câini „cazați” în Adăpostul municipalității băcăuane vor asculta începând de luni, 24 decembrie, colinde.

        Anunțul a fost făcut de șeful Serviciului Gestionare Cîini Fără Stăpîn din Primăria Bacău, Dinu Păncescu.

        Acesta a anunțat că peste sutele de boxe de cazare, peste cele 12 hectare ale adăpostului, pentru cei 3400 de câini și pentru cei 10 angajați se va difuza muzică.

        „Acum doi ani, cineva din actuală echipa administrativă a orașului Bacău mi-a spus: «am încredere că vei transformă complet adăpostul și că, într-o zi, vom ajunge să punem muzică cățeilor din adăpost, ca o terapie». Ei, va anunț că această zi a sosit!”, a scris Dinu Păncescu pe facebook.

        El a mai spus că în Ajunul Cracinului, angajații Adăpostului nu vor ieși să captureze cîini ci să colinde.

        O reclamă interzisă

        O reclamă la un lanț de restaurante fast-food din Africa de Sud a fost interzisă în țară pe motiv că… tratează cu prea puțină importanță colonialismul.

        Reclama – de fapt, un filmuleț de două minute – înfățișează un tânăr african părăsind continentul, pe la 1650, în căutarea aventurii, la bordul unui vas cu pânze. Străbate mările, trece prin tot felul de pericole și aventuri – referințele culturale la o serie de filme cunoscute sunt prezente peste tot – și, chiar când vasul găurit se scufundă, pășește pe cheiul Amsterdamului (vă amintiți secvența din Pirații din Caraibe?).

        Îi place noul contient și pentru că vede o sfoară, se decide să-l boteze Iu-rope (rope=sfoară)…

        Filmarea este bună, povestea a stârnit deja patimi, multă lume cerând să se facă dacă nu un film, măcar ceva de vreo jumătate de ora, dar comisia specială din Africa de Sud a interzis difuzarea spotului în țară.

        Măsuri pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare

          Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău a dispus intensificarea controalelor în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarnă, când în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește. Se verifică peste tot condițiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte alimente de origine animală și nonanimală destinate consumului uman.

          Este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la persoane neautorizate sau în alte locuri neaprobate sanitar veterinar.

          Sacrificarea porcilor în scopul comercializării se realizează numai în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine. La ora actuală, în județul Bacău sunt autorizate două abatoare situate în comunele Nicolae Bălcescu și Cașin.

          Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar.

          Sacrificarea porcului și consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului și a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave. Dacă porcul este bolnav de trichineloză sau de o altă boală infecțioasă, prin vânzarea necontrolată riscați să îmbolnăviți alți oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau la om se pedepsește conform legii.

          Solicitați vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru:

          -verificarea stării de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
          – îndrumare privind probele ce trebuie luate la sacrificare și analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol.

          Nu consumați carnea și nu o preparați până nu obțineți de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru trichinellaspiralis cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea de la porcii mistreți. Examenul trichineloscopic se poate solicita prin circumscripțiile sanitare veterinare oficiale aflate în incintele piețelor agroalimentare autorizate din tot județul sau direct în Laboratorul DSVSA, pe strada Bucovinei nr. 21.

          Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

          Pentru a putea fi efectuat examenul trichineloscopic, proba de carne trebuie să fie compusă din: mușchii diafragmei, mai exact mușchiul care separă cutia toracică de abdomen (adică plămânii de intestine) și mușchii intercostali (3-4 coaste prinse una de alta, alăturate, de 10-15 cm.

          Cumpărați produse alimentare, carne de porc și produse din carne de porc numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

          În cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publica, consumatorii sunt rugați sa sune la telefoanele 0234/586233; fax 0234586372 – DSVSA Bacău.

          „Informam consumatorii cu privire la riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără și consumă came de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine, sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar (inclusiv examenul pentru identificarea Trichinellaspp.)”.
          Dr. Niky Liviu Vrabie, directorul DSVSA Bacău

          9 salvări noi pentru Serviciul Județean de Ambulanță Bacău

            În vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective, Serviciul Județean de Ambulanță Bacău, la fel ca multe alte orașe din țară, a primit autospeciale noi. Este vorba de 9 ambulanțe tip B 4×2, achiziționate prin Programul POR. Acestea sunt dotate cu toate echipamentele necesare pentru intervențiile în caz de urgență și pot fi folosite atât de medici, cât și de asistenții medicali.

            „Deja se face instruirea personalului pe aceste noi ambulanțe, care vor fi apoi distribuite în teritoriu, în substațiile noastre din Onești, Moinești, Comănești, Buhuși, Podu Turcului și Tg. Ocna. Aceste ambulanțe nu sunt neapărat suplimentare față de cele pe care le avem deja, nu înlocuiesc ambulanțele vechi, unele dintre ele care ar trebui casate pentru că au foarte mulți kilometri parcurși. Mai avem nevoie de astfel de dotări, dar acest lucru înseamnă și suplimentare de personal, deoarece și solicitările au crescut foarte mult. Totul se va analiza însă, anul viitor. Important este că au venit aceste mașini noi, care ne ajută foarte mult, atât pe noi, cât și pe băcăuanii cărora le acordăm asistență medicală.”
            Dr. Aura Crețu, director Serviciul Județean de Ambulanță Bacău

            La finele anului mai este așteptată să ajungă la Stația centrală din Bacău încă o ambulanță, tot de tip B, dar 4×4. La nivel național s-au distribuit în total 420 de ambulanțe. Dintre acestea, 56 sunt pe Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Iași).

            Daruri de la copii pentru copii

              Și anul acesta, profesorii și elevii de la Liceul Teoretic „Henri Coandă” au reușit să îl aducă pe Moș Crăciun la 131 de preșcolari și elevi de la Școala Glodișoarele din comuna Secuieni, Școala Petricica din comuna Strugari și Centrul de zi din comuna Orbeni.

              Pentru al treilea an consecutiv, proiectul „Dăruim un zâmbet” s-a bucurat de o mobilizare deosebită, liceeni reușind să ofere daruri consistente cu jucării, dulciuri, fructe, rechizite, cărți și hăinuțe, spre bucuria copiilor beneficiari.

              Atmosfera a fost una plină de zâmbete și veselie, au răsunat colinde cântate de către toți cei prezenți și abia asteaptă să se revadă.

              Premiile Deșteptarea 2018: Confesiuni din „mașinăria războiului binelui”

              Pentru asumarea menirii de a lupta împotriva sărăciei și abuzurilor, la Roma, i-a fost înmânat pr. Benoni Ambăruș Trofeul „Deșteptarea” 2018.

              Plecat din anii studenției în capitala credinței, pr. Benoni Ambăruș este unul dintre băcăuanii care ne fac cinste peste hotare. Născut la 22 septembrie 1974, la Somușca, a intrat la Seminarul din Iași, în anul 1990, apoi a absolvit cursurile superioare în anul 1996, când a plecat la Roma. De atunci și până în iunie 2000 a frecventat cursurile de la Pontificio Seminario Romano Maggiore, obținând diploma în Teologie. Până în anul 2012 a fost educator, colaborator parohial, viceparoh, an în care devine paroh la Santa Elisabetta e Zaccaria, la Valle Muricana. În octombrie 2017, a fost numit vicedirector „Caritas” Roma și în septembrie 2018, director.

              – Suntem la Vatican. Măreția acestui templu închinat credinței naște în multe persoane uimire și în altele semne de întrebare. În urmă cu 22 de ani, când ați venit aici, ce ați simțit la vederea acestor locuri?

              – Îmi amintesc doar fiorii care m-au luat când m-am uitat la Basilica San Giovanni in Laterano și apoi la Basilica San Pietro. Simțeam istoria, care mă copleșește. Știți că în perioada aceea, pentru România, orizonturile către străinătate abia se deschideau. Eu văzusem la televizor câte ceva din ce am găsit aici, dar să văd cu ochii mei istoria prin intermediul acestor edificii mărețe mi-a provocat fiori de nedescris.

              – Din cei 44 de ani pe care îi aveți, jumătate i-ați trăit în Italia. În ce limbă sunt gândurile Sfinției Voastre?

              – De foarte mulți ani gândesc și visez în limba italiană. După primii şapte ani petrecuți în Italia, s-a produs această schimbare. Totuși, când este vorba de România, de frați, de locurile de acasă, gândurile și cuvintele mele sunt în limba română. Oricât de bine te adaptezi într-o țară străină, când vine vorba de locul în care te-ai născut, de origini, automat în minte și în inimă totul e în graiul natal.

              – De-a lungul timpului ați fost student, formator, vicar și paroh. Ce vă vine în minte când vă gândiți la aceste perioade?

              – Când eram student, a fost perioada cea mai grea. Îmi amintesc că mergeam foarte mult pe jos, nu aveam bani de bilet… Totuși consider că experiența cea mai importantă pentru un preot este cea de paroh. Ești păstorul unei comunități și, în același timp, ești în postura de a demonstra cât ești de capabil. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care sunt străini și primesc această numire. Enoriașii vor să simtă că ești unul de-al lor. Și aceasta este o adevărată provocare.

              – Pentru că am vorbit de perioada în care ați fost paroh, nu putem trece peste data de 26 mai 2013, când papa a vizitat parohia în care activați. Ce ne puteți spune din culisele acestei vizite?

              – Legat de vizita papei în parohie, trebuie să vă spun că inițial trebuia să vină papa Benedict, la sfârșitul lunii martie. Acesta însă a demisionat și cumva noi am răsuflat ușurați, pentru că a pregăti o vizită a papei într-o parohie în care ești în primul an pastoral e un factor serios de stres. Când am auzit vestea demisiei, am zis că „am scăpat”. Totuși, în Săptămâna Mare, m-a sunat cardinalul Vallini și mi-a zis să aleg o duminică din luna mai pentru vizita papei Francisc în parohie. Eu am spus că nu aleg nicio duminică, pentru că avem Prima Împărtășanie în comunitate. Cardinalul a închis telefonul și a revenit peste două ore, când mi-a spus: „Papa vine la tine pe 26 mai și face Prima Împărtășanie”. Așa că am luat-o de la capăt cu toate pregătirile. Ziua vizitei a fost extrem de importantă pentru toți. Închipuiți-vă că era vorba în perioada aceea despre „Ciclonul Francesco”. Era puțin timp trecut de la numirea sa ca papă, dar reușise deja, prin mesajele sale, să-i uimească pe toți. Imaginați-vă că ne sunau oameni din toate colțurile Italiei să afle informații despre această vizită.

              – În anul 2017, ați fost numit vicedirector al „Caritas”-ului, și anul acesta, director. Ce presupune o zi de muncă de când aveți această numire?

              – De când sunt director la „Caritas” – de fapt încet, încet realizez acest lucru –, pot să vă spun că am două agende: una personală și cea din secretariat. Această funcție a adus cu sine o suprapunere de evenimente, întâlniri pe care le am din postura de director și, bineînțeles, la acestea se adaugă sarcinile pe care le am ca păstor al unei comunități. Practic, umblu de dimineața până seara. Ce nu realizează mulți e faptul că printr-o întâlnire poți să schimbi viața unor oameni. E o vorbă aici în Italia care spune că „atingi cu mâna”. Practic asta se întâmplă când te implici cu adevărat: pui mâna și faci ceva concret, pentru schimbare în bine. Mai simplu, filosofia mea de zi cu zi este: „Astăzi trebuie să mai facem un bine, atât cât putem și ține de noi”.

              – Pentru cei care nu știu exact ce presupune „Caritas”, încercați să faceți o scurtă descriere a activității acestui organism.

              – „Caritas”-ul își desfășoară activitatea la nivel internațional, național, diecezan și chiar parohial. Dacă e să ne raportăm la „Caritas” Roma, pot să vă spun că sunt în jur de 50 de centre cu profil diferit: centre de primire pentru cei fără locuință, cantine sociale, case pentru mame singure, case de primire pentru minorii abandonați, case pentru femeile maltratate sau victime ale prostituției, centre de distribuție alimente și, bineînțeles, o serie de birouri pastorale care coordonează aceste centre. Foarte important: ne ocupăm și de cei care cad în plasa viciilor legate de jocurile de noroc. Ca o sinteză, „Caritas”-ul este ca o mașinărie complicată, dar îmi place să spun că e o mașinărie a războiului binelui.

              – Se spune că atunci când întâlnești zi de zi aceeași situație, e greu să fii impresionat. Cum e să trăiești zi de zi ancorat în problemele oamenilor?

              – Nu e greu să fii impresionat dacă nu rămâi doar la suprafața problemelor și nu ești legat de cifre și statistici. Dacă întâlnești oamenii și îi asculți, nu ai cum să fii superficial. De aceea, le spun de multe ori colaboratorilor mei să asculte povestea oamenilor. Oamenii nu au nevoie doar de lucruri materiale; ei vor și să-i asculte cineva. Vă dau un exemplu. Curând am trecut pe la cantină, unde mănâncă în jur de 300-400 de persoane în fiecare seară. Am făcut vizita în mod neoficial. Bineînțeles, marea majoritate a beneficiarilor nu mă cunosc. Am mers printre ei, i-am salutat, le-am urat poftă bună. La un moment dat, un domn care lua masa a chemat un om din echipa noastră și l-a întrebat cine sunt eu, pentru că i se pare că mă cunoaște și m-a văzut și cu alte ocazii. După ce a aflat că sunt directorul „Caritas”-ului, a venit la mine și mi-a spus: „Nu vreau să rezolvați problemele noastre. Încercați doar să ne ajutați câte puțin, cum faceți acum. E mai mult decât suficient”. Vedeți, astea sunt lecțiile pe care le primim zilnic și ele ne dau forță.

              – Care este sfatul dvs. pentru cei care vor să ajute, să schimbe ceva în jurul lor?

              – E simplu: faceți lucruri aparent mici. Se apropie Crăciunul. Fiți aproape de cei singuri, vorbiți cu ei, mergeți să-i colindați, invitați-i la masă. Lucrurile mari se fac prin gesturi mici. Vă mărturisesc că am un vis mare: îmi doresc ca în ziua de Crăciun centrele noastre de primire să fie goale. Pentru ca asta să se întâmple, ar trebui ca fiecare să invite la masă, în zi de sărbătoare, un beneficiar. Așa ar fi un Crăciun fericit pentru oamenii săraci! Să stea la masă și să vorbească cu alți oameni. În zilele noastre se întâmplă un lucru grav. Lucrăm la legi care pedepsesc abandonul animalelor, dar parcă facem o lege din a ne abandona aproapele. Văd o inversare a umanității în această privință.

              – Trecem granițele cu gândul și mergem în România: Bacău, Somușca, locul unde v-ați născut. S-a ivit vocația pentru preoție din fragedă copilărie?

              – Da. Cred că aveam 6-7 ani când am spus prima dată că aș vrea să fiu preot. Cred că am simțit o înflăcărare interioară. În sufletul unui copil asta se întâmplă: vede pe cineva care face un lucru și își dorește și el să fie la fel. Eu l-am privit o dată pe parohul din sat când ieșea din casa noastră și mi-am spus în gând: „Ca el vreau să fiu”.

              – Revenind la amintiri și la amprentele lăsate de timp și oameni, care este persoana care a contat cel mai mult pentru evoluția dvs. în copilărie?

              – Dacă e să mă raportez la credință, părinții și bunicii – dar bunicul, în special – mi-au îndreptat pașii spre Biserică. În ceea ce privește școala, familia de profesori Bichescu (dânsul preda istorie și soția dumnealui, paradoxal, matematică) s-a ocupat de mine, în sensul că am avut mereu senzația că au crezut în mine. Legat de vocație, bineînțeles, parohul din sat și-a pus amprenta asupra mea, pr. Eduard Ferenț, dar și părintele Mihai Gal, care mi-a fost paroh mulți ani.

              – Viitorul îl știe doar Dumnezeu. Noi știm ceea ce am trăit până acum. De aceea vă rog să completați fraza: „Închid ochii și aș vrea să retrăiesc…”

              – Totul! Așa cum a decurs viața mea din copilărie, cu simplitatea din sat… Când am mers la Seminar, la 15 ani, gândeam în limba maghiară. Totul era mecanic, învățam totul pe de rost, pentru că eram obișnuit cu limba maghiară… Nu a fost ușor; proveneam dintr-un sat simplu, micuț, însă am trăit atât de frumos acolo, în sărăcie, simplitate, dar demnitate mare! Apoi anii petrecuți la studiu în Iași, venirea în Italia… Totul aș vrea să retrăiesc. Tot ce am trăit a contribuit la ceea ce sunt astăzi!

              Acţiune a poliţiştilor în judeţul Bacău

                Joi, 20 decembrie a.c., un efectiv de 131 de poliţişti a acţionat pe diferite intervale orare în municipiul Bacău şi pe raza celor 46 de comune din competenţa secţiilor de poliţie rurală, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ ilicit, a muncii la negru, a respectarii normelor privind circulaţia pe drumurile publice, a celor sanitar veterinare şi de mediu, de protecţie împotriva incendiilor, precum şi a asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică, silvic, legalitatea desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, precum şi a furturilor de animale.

                S-a acționat pe un număr de 108 drumuri județene și comunale unde au fost instituite un număr de 20 de filtre.

                Poliţiştii au verificat un număr de 94 unităţi economice, carmangerii şi unităţi de alimentaţie publică, în special a celor situate în incinta pieţelor sud, nord şi centrală din municipiul Bacău, 827 autovehicule, din care 37 înmatriculate în alte state, 61 de atelaje hipo, 15 mopede și 25 de bicicliști, fiind legitimate totodată 1073 de persoane.

                Cu ocazia desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, au aplicat 368 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 86940 lei, din care 261 contravenţii au fost constatate la regimul rutier, 57 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, 12 pentru efectuarea unor acte de comerţ ilicit, 4 pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare, iar restul pentru alte abateri, fiind reţinute, totodată, 10 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

                De asemenea au fost confiscate bunuri în valoare de 160 lei constând în 0,55 mc material lemnos şi produse lactate.

                Poliţiştii vor continua organizarea de astfel de acţiuni preventiv- reactive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

                Poveste de Crăciun: „O, ce veste minunată!”

                  Spectacolul oferit băcăuanilor sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 15.00, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”, de Ansamblul Folcloric Profesionist “Busuiocul”, a fost, de la primul colind, până la Pluguşorul rostit (cântat) de Costel Haidău, o poveste, o frumoasă poveste de Crăciun, una spusă domol, uneori în şoaptă, de zâne, de însuşi Moş Crăciun, de colindători veniţi cu Steaua, cu Ursul sau cu Capra, de departe, din negura timpului. Spusă copiilor care se zgâiesc la fereşti sau se prefac că dorm, aşteptându-l pe Moş sau visând la Pruncul Iisus, spusă bătrânilor, rămaşi singuri, cu gândul la copiii care nu mai vin.

                  Un mare spectacol, pornit cu urarea “Deschide uşa creştine!” şi continunând cu “Vin colindătorii de Crăciun”, “Doamne Ler, Doamne!, cu frumoasa melodie “Galbenă, gutuie”.

                  Au venit, cu vocile lor frumoase, cu mesajul binecuvântat “La toată casa-i Lumină”, preoţii Ionuţ Avram, Ciprian Ignat şi Ion Ciobanu, trei solişti care au umplut sala cu bucuria Naşterii Lui Iisus. Şi povestea a continuat cu superbele colinde din Maramureş, aduse de Grupul folcloric din Iza, cu Grupul de fete al Ansamblului “Busuiocul”, au curs lin, ca fuiorul de fum ce iese din casele pline de miros de colaci, cozonac şi busuioc “ alte poveşti, alte colinde, alte melodii: “O, ce veste minunată!”, “Colindăm în toată ţara”, “Bună sara gospodari!”, întărite de jocul caprelor, al toboşarilor vestitori ai Crăciunului, dar şi ai Anului Nou. În marea “curte” a Teatrului “Radu Beligan” au intrat dansatorii “Busuiocului”, cu hore, sârbe şi vestitul dans “Căluşul”, nu au lipsit frumoasele cântece ale copiilor, membri ai Ansamblului “Busuiocul”, recent întorşi din Italia, de la un mare festival.

                  Şi, după obiceiul pământului, colindătorii, urătorii, toţi veniţi cu drag şi bucurie să colinde tot pământul, au primit colaci şi nuci, semn de belşug şi viaţă lungă.

                  Şi fiindcă se apropie grăbit şi Anul Nou, s-a cântat “Sanie cu zurgălăi! Şi “Sorcova vesela”,
                  La anul şi la mulţi ani!


                  Povestea a fost ticluită de maestrul Petre Vlase, ajutat de Moş Crăciun (Viorel Baltag) şi pusă pe note de Mihai Gherghelaş.

                  29 de ani de la Revoluţia din 22 Decembrie 1989: Comemorarea Eroilor Martiri

                    22 Decembrie 1989 – 22 Decembrie 2018. Au trecut 29 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, ziua de 22 decembrie a devenit simbol naţional şi a fost declarată de Parlamentul României, prin Legea 273/7 decembrie 2011, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii. În memoria eroilor martiri, care s-au jertfit pentru libertatea noastră, în Cimitirul Central din Bacău a fost ridicat un monument impresionant din marmură albă, pe frontispiciul căruia a fost scris pentru eternitate: SLAVĂ EROILOR REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989”. În spatele monumentului sunt mormintele eroilor băcăuani ai Revoluţiei: slt. Marius Costel Hasan (1971 – 1989), student Ciprian Pintea (1968 – 1989), George Dorel Nechita (1960 – 1989), Gheorghe Rusu (1965 – 1989).

                    Pe Mormântul Eroilor stă scris cu litere bătute în placa memorială:
                    „Eroului Nemuritor

                    Copile scump, tu jerta cea supremă
                    Pe altarul Patriei o ai depusă.
                    Un neam întreg s-a coborât în bernă
                    Și tot meleagul doinelor a plâns.
                    Cu sânge ai stropit străbuna glie
                    Cu viața peste moarte ai călcat.
                    Dar ne-ai lăsat o nouă Românie
                    Și un crez sfânt în Cel ce ne-a creat.”

                    Sâmbătă, 22 decembrie 2018, la ora 10.00, la Cimitirul Central a avut loc un ceremonial militar şi religios, de comemorare şi cinstire a eroilor Revoluţiei. Garda de Onoare, constituită din Plutonul cu Drapel al Batalionului „Smaranda Brăescu”, trupe ale Bazei Aeriene 95, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Gruparea Mobilă de Jandarmi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene”, comandată de lt.col. Cezar Sachelaru, în acompaniamentul Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău a prezentat onorul prefectului Maricica Luminița Coşa, care a salutat Drapelul Unităţii Militare, apoi a fost intonat Imnul României. La festivităţi au participat reprezentanţi ai Primăriei Bacău, Consiliului Judeţean, ai asociaţiilor de revoluţionari, membri ai familiilor eroilor martiri, ai altor instituţii centrale şi locale, militari, preoţi, cât şi numeroşi băcăuani. Ceremonialul a fost condus de mr. Cristian Breahnă.

                    „Este o zi importantă, este o zi în care ne aducem aminte de cei care acum 29 de ani au căzut pentru libertate. O libertate pe care ne-am dorit-o mereu. La care am visat cu toții, dar puțini au îndrăznit atunci să iasă, în decembrie 1989, și să spună «Nu». Să strige libertatea! Este o zi deosebită, o zi frumoasă, de comemorare. Și să nu îi uitam niciodată pe Eroii Revoluției, pentru că prin ei suntem noi, cei de astăzi.”
                    Mircea Olindaru, Președintele Asociației Revoluționarilor din Bacău „22 Decembrie 1989”

                    „Noi suntem cei care au făcut Revoluția. Noi suntem muncitorii care atunci au strigat «Jos Comunismul». Suntem azi, aici, pentru a ne aduce aminte de ce a fost atunci. Nu uităm niciodată ce a fost atunci. Noi am intrat în Prefectură, atunci s-a adunat lumea aici, în centru. Noi strigam «Jos Ceaușescu!» și «Libertate!». Acum suntem doar 20 de membri în asociație, și e frumos să fim mereu aici, pe 22 Decembrie, alături de acești tineri care au murit pentru libertate.”
                    Ioan Vasile (Gringo), președintele Asociației Luptătorilor Anticomuniști Decembrie 1989 din Bacău

                    „O lacrimă pentru voi, eroi ai neamului românesc”

                    A urmat o slujbă religioasă de pomenire a eroilor martiri, oficiată de un sobor de preoţi din cadrul Episcopiei Romanului şi Bacăului.
                    În acordurile Imnului Eroilor, interpretat de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, dirijor lt. Valeriu Balan, au depus coroane Constantin Scripăţ, din partea Primăriei Bacău, Maricica Coşa – Instituţia Prefectului, Sorin Braşoveanu şi Silviu Pravăţ, preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Olindaru şi Gheorghe Popa, din partea Asociației Revoluționarilor „22 Decembrie 1989”, Ioan Vasile (Gringo), președintele Asociației Luptătorilor Anticomuniști „Dreptate şi Adevăr”, cât şi din partea structurilor militare ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, a unor partide politice şi organizaţii obşteşti.

                    „Este o zi specială, o zi istorică, pentru noi, băcăuanii, la 29 de ani de la Revoluție. Această comemorare este un gest frumos de normalitate în memoria Eroilor Revoluției.”
                    Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

                    „Îl plâng neîncetat de 29 de ani”

                    Ca în fiecare an, ca în fiecare zi, mereu, doamna Elena Nechita își plânge copilul, singurul băiat, Eroul George Dorel Nechita. La mormântul lui, mama e mereu prezentă, mereu cu ochii în lacrimi, și își pomenește fiul. A fost și azi, 22 decembrie 1989. „Îl plâng neîncetat de 29 de ani. În fiecare zi trăiesc cu lacrimi și cu gândul la el. Am mulțumirea că lucrez cu cei mici, cu copiii necăjiți, și așa mă refugiez în muncă. Deci, nu m-am despărțit de școală. Îi ajut cum pot, la teme, pentru a ajunge oameni mari.
                    Fac asta pentru George al meu. A fost inginer de aviație. Chiar a doua zi, pe 23 decembrie, trebuia să predea un aparat de bord de contracarare a bombelor, dar nu a mai fost să fie. Avea de două săptămâni și o logodnică frumoasă, care acum e profesor universitar la Harvard. Și când vine în țară, mereu ne vedem și îl plângem pe George”, ne-a spus cu lacrimi în ochi mama îndoliată.

                    22 decembrie este o zi care va rămâne în memoria tuturor. O zi sfântă, în inimele și sufletele tuturor românilor, ca o zi care a deschis noi orizonturi spre libertate și democrație.


                    Roxana Neagu
                    Gheorghe Bălţătescu
                    Foto: Ioan Bîşcă

                    S-a semnat contractul de execuție pentru Centura Bacăului

                      Astăzi, la Centrul de Afaceri și Expoziții, a fost semnat contractul de execuție pentru Centura Ocolitoare a municipiului Bacău, între reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și cei ai constructorului – UMB Spedition.

                      La ceremonie au participat, pe lângă ministrul transporturilor, Lucian Șova, parlamentari de Bacău, oficiali locali dar și primari PSD din județ.

                      Senatorul de Bacău Dragoș Benea a amintit că un asemenea contract a mai fost semnat o dată, cu o firmă turcească, pe 1 aprilie 2015, însă compania nu a reușit să execute decât 2% din lucrări.

                      „Avem acum unul dintre cei mai buni constructori din România, avem finanțare”, a spus Narcis Neaga, directorul CNAIR. El a dat și câteva date tehnice ale șoselei de centură: aceasta va costa 668,3 milioane de lei, circa 142 milioane de euro, va avea o lungime de 30,8 kilometri, din care 16 km cu profil de autostradă și va avea 12 lucrări de artă – șase poduri și șase pasaje. Proiectarea este programată să dureze șase luni iar execuția – 30 de luni.

                      Primarul Bacăului, Cosmin Necula a explicat faptul că șoseaua de centură este neapărat necesară deoarece toate studiile care au fost făcute de administrația locală iau în calcul o zona de trafic bazată pe aceasta. „Indiferent câte sensuri giratorii, pasarele vom face, acestea nu vor putea suplini centura”, a spus el.

                      Senatorul Dragoș Benea a reamintit istoria șoselei de centură, pentru care s-au depus primele acte în 2004. „Atunci era privită ca un obiectiv care să susțină dezvoltarea municipiului Bacău. Astăzi, Centură trebuie să fie o soluție pentru un oraș care se sufocă”, a spus el. Benea a reamintit episoadele cu „inaugurarea” șantierului, realizată de Ludovic Orban în campania electorală din 2008, episod care a fost, dealtfel, singurul moment în care s-a mai amintit cât de cât despre șoseaua de centură între 2004 și 2013. Senatorul băcăuan a dorit să le mulțumească tuturor colegilor parlamentari ai PSD care au susținut proiectul cât și parlamentarilor de la ALDE – Viorel Ilie și Constantin Avram – care au susținut Guvernul. I-a amintit și pe liberalii Tudorița Lungu și Ionel Palar, dar în contextul în care aceștia au inițiat și votat o moțiune contra unui ministru al transporturilor din Bacău.

                      Ministrul Lucian Șova a lăudat CNAIR, care a fost campioana absorbirii de fonduri europene în acest an – și-a îndeplinit țintele 120%, fiind cea mai performantă companie a Ministerului Transporturilor. Cât despre experiența petrecută în minister el a spus că a avut așteptări mici dar a descoperit că în timp scurt se pot pune în funcțiune circuite administrative care să pună în mișcare mastodontul care este Ministerul Transporturilor.

                      Hublou / Ca un zid afectiv

                      Mai de mult, „scriitorincul” Dan C. Mihăilescu, așa se autodefinește el, cu binecunoscutu-i spirit ludic și năstrușnica inventivitate lexicală, a lansat o expresie memorabilă, „caprovecinita”. Care a făcut carieră, fiind invocată în multe ocazii. Recent, am dat de ea într-un articol despre invidia la români, dintr-un dilematic dosar consacrat acestei maladii naționale. Care nu e singura, din păcate, pe lângă oftica asta pe calitățile și bunurile vecinului, aproapelui, stând scenarita, suspicionita, neseriozitatea, bășcălia groasă, negativismul, fatalismul. Nu mai amintesc de mulțimea de bârfitori și de duplicitari, că astea-s boli cu răspândire mai mare, le găsim și pe la alte nații, dar „caprovecinita”, tradusă și ca lipsa spiritului de corp, de solidaritate intelectuală, de breaslă, ține tare mult de un nefericit specific românesc. Iar mie, invidia mi-a fost urâtă, dintotdeauna, pentru că este, de fapt, mărturisirea implicită a unui complex de inferioritate. Și mie nu-mi plac inșii pestriți la mațe, roși de complexe, ranchiunoși, vindicativi. Cei care umblă cu sforării, calomnii și cabale distructive. De calomnii nu cred că scapă nimeni, mai ales când e persoană publică, pentru că nu poți să ai parte de simpatia tuturor, și nici nu e de dorit genul ăsta de unanimitate nivelatoare. Iar calomnia, din păcate, e așa cum spune Don Basilio (din „Bărbierul din Sevilla”), un vânt ușor de seară, care se umflă și plesnește, transformându-se într-o furtună, o tornadă, și din care mereu rămâne ceva. Mie mi se pare logic să reacționezi în unele cazuri, mai ales în cele în care la mijloc sunt și categorii, principii, entități care trebuie apărate, fiindcă, altminteri, dacă taci, se va crede că defăimarea ascunde un adevăr.
                      Dar cel mai bine e să te ferești de „pizma celor vinovați și răi”, de cei îngălbeniți de invidie joasă, de ciudoșii verzi de atâta fiere adunată, de egocentrici, de geloși, de ofticoșii care se simt întotdeauna nedreptățiți, lezați de ceva. Prostul se naște vexat, habar n-am unde am citit asta, dar știu că m-a amuzat, pentru că am recunoscut imediat câteva prototipuri de care mă izbisem la un moment dat. Pentru mine, prostia se însoțește și de clișee, fiind ceva încremenit, nu neaparat în proiect, ci, mai curând, în lucruri luate de-a gata, pe nemestecate, cum sunt prejudecățile. Îi auzi pe unii zicând „cine se scuză se acuză” (așa sună un proverb galic), fiindcă nu sunt în stare să înțeleagă diferența, faptul că ești altfel construit decât el sau ea. Că ai o structură de alt tip, altfel de educație, de sensibilitate, de motivații, că înțelegi viața potrivit unor concepții proprii, ținând de personalitatea ta.
                      Cât de mult contează, enorm, de fapt, să ai norocul de a crește într-un mediu care să-ți stimuleze dezvoltarea intelectuală, umană, să-ți rafineze sensibilitatea, să-ți cultive talentele. Să fii înconjurat de prezențe luminoase, catalizatoare, de oameni cu harul prieteniei subtile, cu arta conviețuirii pașnice, armonioase. Eu sunt dintre acei oameni care au convingerea că prieteniile adevărate dau valoare vieții noastre, că ne îmbogățesc, ne asigură un fel de protecție, ferindu-ne de urât, de rău. Ca un zid afectiv. Din păcate, „nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”, vă mai amintiți de dialogul dintre vulpe și Micul Prinț al lui Antoine de Saint- Exupéry ?Nu mai au prieteni, pentru că nu mai au timp să cunoască nimic, și „nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim”.

                      „Tu nu vezi că ai praful de-un deget/pe suflet…”

                      Cu Dan Petrușcă, acest „creator rar de poeticitate”, „poet născut și nu făcut” (Constantin Dram), ai sentimentul că locuiești într-un Paradis… special, „ca un apostol ratat” care a înțeles „într-o zi că lumea/ este cam expirată”, că „războaiele încep și se sfârșesc/ convențional, lamentabil, anost/ iubitele se tot dezbracă pentru mine în fața oglinzii/ chiar nevestele mele își prind în cârlige/ tăcerile, pe frânghii, la uscat, pe balcon/ zeii au ajuns de mult personaje/ iar Dumnezeu e deja mult mai ieftin”.
                      „Oarecum anacronic” (Editura Limes, Cluj, 2018), noul său volum de poeme, cu un discurs care „îi reinvestește pe antici, pe renascentiști, îi reapropie pe moderniști de postmoderniști”, are forma „tratabilă a unei tristeți numai de el știută și asumată profund”, după cum admirabil sintetizează prefațatorul, criticul și istoricul literar Constantin Dram. „Ludic serios” (Carmen Mihalache), el străbate, ca un Don Quijote, când imperii pe care, cu invidie, le-ar revendica un Emil Brumaru – „și-acum, chiar acum, într-o/ cameră în care lumina vine/ de pretutindeni, ea se dezbracă/aruncând hainele incendiate/ de pe trupul de promoroacă/ umeri sfârcuri buze moi/ țâțele sunt doi broscoi/ pântec surd buric smerit/ șarpe lung încolăcit/ unghiul coapselor la ea/ mârâie ca o cățea/ trupul ei mă geme hâd/ mor acum și vreau să râd”–, când teritorii pe care numai el înfige steagul, ca un aventurier al marilor începuturi: „însă din iureșul de mașini în foșnetul acesta metalic/ de pietoni de care și moartea se sperie/ dintr-o dată îmi răsare în minte/ un sonet de Pierre de Ronsard/ ceva din Iubirile lui/ pentru Casandra Maria Elena pentru una/ astăzi aproape că nu mai contează/ așa cum era alintată frumoasă trufașă/ căreia nici nu putea să-i treacă prin cap/ că peste câteva sute de ani/ eu voi afla despre ea că a fost/ de la el dintr-un vers”.
                      Când (auto)ironic – „Pentru că n-am nimic de făcut/ și mă pregătesc de-o vacanță perpetuă/ sunt ceva mai vesel decât/ un câine bolnav și flămând/ umblu prin piața din sudul orașului după/ cățeaua asta de poezie/ care se-ncurcă printre picioarele piețarilor” –, când frate de cruce cu lihtisul unui Casanova postmodernist – „am avut o noaptea ca naiba/ ne-am ținut în brațe, o vreme/ spre dimineață, eu și femeia am tot tresărit/ fiecare în partea lui de pat/ am dormit pe sponci amândoi/ luna a lătrat toată noaptea, departe/ și nu voi putea desluși în ce fel/ dragostea aceasta miroase a hoit/ a gin tonic/ sau a miresme de floare înfierbântată”– Dan Petrușcă, acompaniat ba de „un înger beteag”, ba de niște domnișoare care „erotic mecanic oftează”, mărturisește: „mi-a ajuns cuvântul cu silă pânʼ la os/ și simt enorm/ și văz monstruos”.
                      Universul poematic petrușcian, locuit singurătăți („nu e nimeni cale de trei zile”), bâjbâind tulburător de estetic „sub fusta metaforei”, cu ani „rătăciți dispăruți decapitați îngropați sub pat” și tăceri care „latră prelung prin pereți”, cu îngericare nu „mai răspund la salut” și un Dumnezeu care „,s-a retras în camera lui” e doldora de absurd și de vânătăi: „Tu nu vezi că ai praful de un deget/ pe suflet că Ion este John/ că Maria este Mary că Elena este Helen/ că la sfârșit de săptămână e week-end/ iar șmecherul e înțelept, că nu ai/ nici sfârșit nici măcar început/că priviri și vorbe și gândurile put/ și doar sentimentul de fluture ars/îți locuiește spinarea”.
                      Pentru pudibonzii de serviciu, discursul său liric ar putea avea și accente licențioase, dar, după ce Gustave Courbetne-a dăruit celebrul tablou „Originile lumii” (1866), nici licențiozitatea nu mai e ce a fost. Dan Petrușcă reconstruiește Lumea și Sinele ca pe o tulburătoare/ provocatoare poveste de dragoste în care nu e loc pentru ferfenițe de suflet, ci doar de incertitudini seducătoare, de chemări de prăpăstii și de absurd care întemeiază esențe: „poate că n-ar trebui să mai scriu/ cu cât mâzgălesc mai mult despre dragoste/ cu atât iubesc mai puțin/ uite, sunt hotărât să-mi pun pe pervaz/ picioarele pântecul mâinile respirația/ limba vederea auzul cuvintele/ toate sub formă de firimituri/ și așa, ciugulit de păsări, îmi spun/ că de dragostea mea cineva are totuși nevoie”…
                      După ce-am citit și „Oarecum anacronic”, am priceput și mai mult de ce Nora Iuga mi-a spus că-i este drag poetul Dan Petrușcă…
                      Ion Fercu

                      Privind înapoi, păşim înainte!

                        Pe 22 decembrie, cotidianul Deșteptarea împlinește 29 de ani de la prima apariție. O vârstă frumoasă, care nu a fost atinsă de prea multe publicații apărute în acele zile nebuloase ale anilor 1989 – 1990. Am fost primii care au apărut în județul Bacău, și am rămas, iată, din nou singurii.

                        La începuturi

                        Presa românească a avut, în 1990, un start extraordinar. Cei care au trăit acele vremuri își amintesc, poate, sutele de titluri care apăreau zilnic. Lumea era disperată să citească, să afle noutăți, să afle idei noi, opinii. Presa era și hobby și afacere, se câștiga din vânzarea tirajului, nu din publicitate. A fost perioada romantică a presei, care avea să se sfârșească odată cu transformările economice. Au crescut prețurile, costurile, tirajele au scăzut, s-au căutat alte soluții. A urmat perioada ziarelor-afaceri, în care se investea cât mai puțin ca să se obțină cât mai mult. Odată cu explozia televiziunilor și cu transformările politice, s-a trecut la o nouă etapă: cea a presei de influență, cu interese de tot felul, ceea ce a dus, evident, la intrarea în moarte clinică a presei centrale. Spre deosebire de presa locală, care a știut să-și apropie cititorii.

                        O adaptare permanentă

                        Unde este Deșteptarea în acest moment? Cotidianul Deșteptarea a trecut prin etapele presei naționale. A avut perioada sa romantică în anii ’90. De altfel, cotidianul băcăuan este unul dintre primele apărute în țară, în data de 22 decembrie 1989. Scris și tipărit când încă nu se știa care va fi rezultatul răzmeriței. A scris, de-a lungul timpului, despre problemele cetățenilor, despre ceea ce se întâmplă în județ. Deși s-a confruntat cu diferiți concurenți, Deșteptarea s-a menținut pe primul loc ca tiraj. După anii de romantism, Deșteptarea s-a transformat în afacere. Nimic peiorativ aici. Doar că proiectul editorial a fost regândit după principii economice, ca orice afacere. Fără, însă, ca acest lucru să însemne o rupere de cititori. Să nu uităm, însă, că și cititorii s-au schimbat odată sau, poate, chiar înaintea Deșteptării. Faptul că ziarul trăiește astăzi, că nu a sucombat ca și concurenții săi sau ca ziarele naționale se datorează tocmai acestei adaptări permanente a ziarului la schimbări. O adaptare care nu a fost întotdeauna nici ușoară și nici lină.

                        Un ziar al comunității

                        Deșteptarea și-a propus să fie un ziar al comunității. Care să reflecte lucrurile bune și mai puțin bune care se petrec în oraș și în județ. Să scrie și despre serbarea de la o grădiniță dar și despre vizita președintelui, și despre un copil talentat dar și despre efectele inundațiilor. Despre eroii de atunci și de acum, despre plusuri și minusuri. Un astfel de ziar trebuie să fie calm, moderat, bine ancorat în realitate. Să ofere informație în articolele informative și soluții în cele de opinie. Să spună ce se întâmplă dar și de ce se întâmplă.
                        Cum rostul unui ziar este să scrie, Deșteptarea a scris. Și despre alegeri, și despre inundații, despre accidente, examene, reforme, talente, despre spectacole, despre oameni și locuri, visele unora sau ceea ce au construit alții. A scris și despre bune și despre rele, pentru că așa e viața: te mai urcă, te mai coboară… Deșteptarea a avut campanii umanitare, a ajutat la salvarea unor oameni, a pus umărul atunci când era nevoie. Nu ne-am rezumat numai să dăm informații. Am și ajutat cât am putut atunci când a fost cazul. Pentru că facem parte din comunitate.

                        Dacă vrei ca lumea să se schimbe, fă schimbări în propria ta lume

                        Adaptarea s-a produs și la nivelul distribuției informației. Până la urmă, hârtia este doar un suport. Când suportul se schimbă, trebuie să te adaptezi. Așa a apărut, pe lângă ediția tipărită, și ediția online. Care a evoluat de-a lungul timpului, încercând să găsească cea mai bună cale de a aduce cititorului informația proaspătă.
                        Se spune că ziarele tipărite o să dispară, că sunt reminescențele unui trecut care nu se va mai întoarce iar viitorul este digital. Deșteptarea este prezentă de ani de zile și pe Internet, ediția online fiind, de departe, cea mai accesată pagină web de știri din județ. Suntem prezenți și pe rețelele sociale – Facebook și Twitter, în primul rând dar tatonam și alte rețele pe măsură ce acestea devin populare. De exemplu, avem o prezență, deocamdată discretă, ce-i drept, pe VK – vkontakte, versiunea rusească a FB. De ce VK? Pentru că lucrurile se schimbă și există o importantă comunitate românească acolo. Pe Facebook am depășit de curând numărul de 80.000 de fani și vom continuă să ne facem simțită prezența pe această rețea socială.

                        Un public tânăr

                        Să luăm statisticile pe luna trecută. 81% dintre cititorii Deșteptarea.ro sunt din România. Urmează cititori din Italia, Anglia, Germania sau Franța. Avantajul unei ediții online este că poate fi citită din orice colț al lumii. 54,15 % din cititori sunt bărbați și 45,85% sunt femei. Cel mai numeros segment de public este cel cu vârstă între 25-34 de ani (33,50%), urmat de cel cu vârsta între 18-24 de ani (27,50%). Urmează segmentul 35-44 de ani (15,50%) și 45-54 de ani (12,50%). Peste trei sferturi dintre cititori (76,58%) ne citesc de pe telefoane mobile, în vreme ce 20,12%, de pe sisteme desktop. Pe primul loc la telefoanele celor care citesc Desteptarea.ro se află modelele iPhone, urmate de Samsung.

                        Ce se găsește pe site

                        În afară de secțiunea de știri, care este secțiunea principală a site-ului și care cuprinde principalele știri ale zilei, atât din ediția tipărită cât și știri de ultima oră, există mai multe secțiuni care oferă alt gen de informații. „Bacăul Vorbește” este o secțiune la care cititorii ziarului își pot publica opiniile cu privire la diferite aspecte ale vieții din județul Bacău. O parte dintre aceste opinii ajung și în ediția tipărită. Există două secțiuni de anunțuri – locuri de muncă și imobiliare – unde cititorii își pot face cont și publica anunțurile, plata făcându-se on-line. O altă secțiune este cea de «Decese și Comemorări», unde, la ora 17.00 a fiecărei zile se publică anunțurile care vor apărea a doua zi în ediția tipărită. Nu în ultimul rând, secțiunea PDF oferă varianta digitală a ediției tipărite, accesibilă în fiecare zi, după miezul nopții.

                        Cum va fi viitorul?

                        Probabil că într-o zi, presa tipărită o să dispară. Dar în celelalte zile până atunci, va trebui să apară în fiecare dimineață la chioșcuri. Până să dispară printul va mai trece un timp, așa cum radio-ul nu a murit atunci când a apărut televiziunea. Vom rămâne pe baricade și vom scrie în continuare, indiferent care va fi mediul de distribuție al informației. Cert este că supraviețuirea depinde de capacitatea de adaptare. Vom continua să căutăm noi modalități de a ajunge la cititori și noi modalități de a prezenta informația.

                        „Toți oamenii președintelui” sau „Spotlight?” Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce film cu ziariști prefer, aș alege „Absence of Malice”. Afacerea Watergate a fost, fără îndoială, o lovitură magistrală de presă iar ancheta referitoare la preoții din Chicago a însemnat o muncă imensă pentru a se scoate adevărul la suprafață. Totuși, filmul cu Robert Redford – „Absence of Malice” – care s-ar traduce „Fără răutate” pune în lumină nu reușitele ziariștilor, ci pericolele care-i pot bântui și care-i pot face, oricând, să greșească. Iar dacă greșesc, pot să distrugă vieți. Filmul este despre o reporteriță care primește un „dosar” al poliției despre un „mafiot”. Scrie articolul dar mafiotul se dovedește a fi fost doar un comerciant care încurca niște afaceri. Personajul interpretat de Redford se răzbună inteligent, construind o capcană în care vor cădea polițiștii și procurorii care îl doriseră distrus. „Fără răutate” este despre modul în care trebuie să scrie un ziarist: fără să se implice emoțional, fără să dea verdicte.

                        Click pentru Premiile Deșteptarea

                        Colind, colindă sau amândouă?

                        Presiunea femininului
                        Dacă ne pune cineva întrebarea din titlu, nici nu stăm pe gânduri şi răspundem: „Colindă, că doar nu conjug verbul a colinda”. „Bine, dar şi colindă este o formă a aceluiaşi verb şi tot la timpul prezent.” Puşi în dificultate, vom alege iar femininul, colindă, ca şi urătură, cel mai bun vecin al său.

                        Da, dar…
                        Frecvenţa celor doi termeni din titlu este aproape înjumătăţită, motiv pentru care DOOM-ul din 2005 ne permite să folosim ambele variante: colind şi colindă. Deşi nu se menţionează în vreo lucrare a Academiei Române, există o anumită specializare: neutrul colind pare să fie preferat de limba literară, iar femininul, de registrul colocvial.

                        Şi dacă-s mai multe?
                        Ni se întinde o capcană pentru primul: fiind substantiv neutru, avem de ales între desinenţele -e şi -uri (colinde, ca dividende, respectiv colinduri, ca ştranduri), numai că DOOM şi MDA, de sub egida Academiei, dau un singur plural pentru amândouă: colinde. (Păcat că IOOP IV, V sar de la colilie la coliniar, pedepsindu-ne să nu ştim nici variantele colindei, nici pluralul. Strămoşul său, din 1909, nu era ateu: „colind, -nzi”, ca verb, şi „colindă, -de”, ca substantiv.) Lipseşte total forma de plural „colinzi”, chiar dacă există „grinzi” sau „benzi”, cu alternanţa consonantică d/z. (În viaţa de zi cu zi, mi-a ajuns uneori la urechi *„colinzile”.) Pentru „colind”, cu sensul de „colindat”, nu ni se dă pluralul, ceea ce ne face să credem că e corect „colinduri”, după modelul „colindaturi” (şi acest plural lipseşte).

                        DOOM1, DOOM2
                        Suntem avantajaţi: din 2005 avem explicaţii: colind desemnează atât faptul de a colinda, cât şi cântecul. (DOOM2 a uitat să pună semnul exclamării înaintea lui „colind2/colindă”, aşa cum a făcut la „colind1”, în locul participiului verbului a colinda.)

                        De unde avem cuvântul?
                        Sunt două surse: slavul kolenda (de unde şi variantele în alte limbi: „sărbătoarea Crăciunului”, în bulgară, dar şi „cântec de felicitare în prima zi a Anului Nou”, în neogreacă) şi latinescul calendae/Kalendae („zi întâi a fiecărei luni, la romani”; Horaţiu vorbeşte despre tristes calendae, pentru că prima zi a oricărei luni era termenul de plată a datoriilor; de aici, ad calendas Graecas solvere „a plăti la calendele greceşti”, adică niciodată, grecii neavând calende).

                        Productivitate lexicală
                        Întâlnit în „Anonymus Caransebesiensis”, colind (derivat regresiv de la a colinda) şi verbul au generat derivate precum colindar „copil care umblă cu steaua”, colindare, colindat, colindaş (sinonim pentru colindător), colindăresc (referitor la colindători), colindătură, colindiş, colinduţă, colindiţă (ultimele trei, pentru colind). În limba veche, apărea şi un r în plus (a colindra, colindră, colindrător, colindreţ, colindroi; ultimul, cu sensul de „hoinar”) sau în locul altui sunet (a corinda, corindă). Colindeţ, diminutiv popular, este colăcelul sau pâinişoara (de fapt, orice oferă gazda) primit/primită în dar de colindători. Apare în expresia „a umbla cu colindeţele”, echivalentă cu „a umbla cu colindul”. Cuvântul, care mai înseamnă „colindă” sau „colindător”, este uitat de Dicţionarul normativ al limbii române („Corint”, 2009). Pluralul este colindeţe, dar şi colindeţi, iar regional apare în forma bolindeţ/bolindeaţă.

                        Au… cuvântul scriitorii băcăuani
                        DEXI reproduce două versuri din colecţia lui Vasile Alecsandri („Sculaţi, voi, români plugari,/Florile dalbe,/Că vă vin colindători”), iar NDULR, un enunţ din opera lui George Bacovia: „Colindători glăsuiau în noapte urări de Anul Nou”.
                        Ioan Dănilă