26 aprilie 2024
ActualitateBăgați viteză!

Automobilism/ Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile

Băgați viteză!

După Argeș și Arad, a venit vremea Bacăului. Vineri și sâmbătă, 57 de piloți se vor întrece în Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, care, ajuns la ediția cu numărul nouă, contează pentru cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019.

Prima zi de concurs programează trei probe speciale de macadam în zona Moinești, plus SuperSpeciala din centrul Oneștiului. Sâmbătă, în partea a doua a competiției, vor fi câte trei treceri pe o succesiune de trei probe speciale în zona Hemeiuș, Trebeș și Racova, urmate de festivitatea de premiere programată în centrul Bacăului, după ora 21.00.

„Sperăm ca și vremea să țină cu noi și să avem parte de un Raliu cât mai aproape de perfecțiune”, a declarat vice-președintele Federației, Denny Ungur la conferința de presă de aseară, ce a precedat startul festiv din Piața Tricolorului. Alături de Ungur și de organizatorul Raliului Moldovei Bacău, Adrian Răspopa, care revine de data aceasta și în calitate de concurent, la conferință au mai fost prezenți trei dintre aspiranții la podium: Titi Aur, Dan Gîrtofan și Vali Porcișteanu.



Șansele lor de victorie sunt însemnate în condițiile absenței câștigătorului de anul trecut, Simone Tempestini, aflat în „focul” luptelor din Campionatul Mondial. De altfel, absența lui Tempestini a fost salutată și de Adi Răspopa: „Trebuie să fiu onest și să spun că mă bucură absența lui Simone, care ar fi «ucis» pur și simplu competița”. Câștigător al primei ediții derulată în 2011, Vali Porcișteanu este un admirator al Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile:

„Având în vedere succesul repurtat aici în 2011, nici nu poate fi altfel. E un raliu scurt, de 100 km, un raliu care-mi place, în special în ceea ce privește probele dure de la Moinești. Îmi place mult și SuperSpeciala de la Onești, unde anul trecut am scos un timp foarte bun. Sper să ofac și de data aceasta”.

De Bacău este legat și Titi Aur: „Mai ales că aici am făcut armata, în urmă cu 36 de ani. Vin mereu cu plăcere la Raliul Moldovrei Bacău pentru că e un Raliu de macadam pe care-l iubesc.

Probele de la Moinești sunt favoritele mele. Totodată, Raliul Moldovei este inteligent împărțit, având în spate un triunghi format din orașele Bacău, Oneăti și Monești”. Și Dan Gârtofan era să facă armata în Bacău:

„Nu acum 36 de ani, ci acum 32. Tot la tancuri, pentru că după perioada de instrucție de la Timișoara eram împărțitiți în mai multe centre din țară, iar Bacăul era una dintre destinații. Dacă nu am ajuns cu tancul, am făcut-o cu mașina, cu ocazia Raliului, care este unul ce nu-ți oferă posibilitatea să greșești.

Probele sunt un pic cam scurte, iar traseul se prefigurează mai dur ca anul trecut. Sper să supraviețuim și să facem puncte”.

Pe parcursul celor două zile de concurs TVR, prin TVR3 și TVR Moldova va acoperi zece ore de transmisii live. Și în acest an, partenerul principal al Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile este Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onesti, Primăria Moinesti, Primăria Bacău și Primăria Zemeș.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri