19 aprilie 2024
ActualitatePrimarul Ștefan Șilochi a fost exclus din PSD

Primarul Ștefan Șilochi a fost exclus din PSD

Ștefan Șilochi, primarul orașului Tg. Ocna, a fost exclus din PSD la Conferința extraordinară a organizației județene, care a avut loc vineri, 21 iunie, la Centrul de Afaceri și Expoziții.
Divorțul PSD de primarul Șilochi a fost anunțat de Dragoș Benea, președintele organizației. „Chiar dacă PSD nu traversează un moment fericit, asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsurile organizatorice, politice și morale care se impun”, a declarat Dragoș Benea.

Propunerea a fost votată în unanimitate. Încă din aprilie, liderul PSD afirma că edilul nu mai reprezintă partidul, principalul reproș fiind faptul că drumul spre Salina Tg. Ocna, cu o lungime de 867 metri, nu a fost asfaltat nici până azi deși are finanțarea asigurată din 2015.

Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării a fost la Primăria Tg. Ocna și a ridicat documente care vizează această investiție, iar dacă vor exista motive contractul cu firma de construcție va fi reziliat, a explicat Theodora Șotcan, deputat PSD.



Nu este singurul obiectiv blocat: „Există trei milioane de euro alocate pentru infrastructura școlară și nu s-a făcut nicio licitație”, a mai spus Theodora Șotcan. E vorba despre suma destinată modernizării Colegiului Național „Costache Negri”.

„Îmi duc mandatul până la capăt”
Ștefan Șilochi nu știa că a fost exclus din PSD și s-a declarat surprins: „Dacă așa a considerat conducerea PSD că merit după 27 de ani și patru mandate în care PSD a fost întotdeauna pe locul I în Tg. Ocna, la toate alegerile, asta e! Numai în acest an PSD a ieșit pe locul III, dar nu m-am ocupat eu de organizarea campaniei”, a afirmat Ștefan Șilochi.

Primarul susține că drumul spre Salina Tg. Ocna e o falsă problemă: „Acest drum reprezintă 10 la sută din cele 12 străzi finanțate prin PNDL I. Nouă au fost realizate 100 la sută, iar trei sunt în curs de realizare. Noi am făcut lucruri bune aici, nu am făcut lucruri de mântuială. Aștept concluziile Corpului de Control și dacă am greșit voi suporta consecințele.”

Nu știe dacă va intra în alt partid, nici dacă va mai candida sau nu în 2020. „Mai sunt multe de rezolvat până la anul. Eu îmi duc mandatul de primar până la capăt, așa cum cred eu că este bine, în interesul cetățenilor”, a precizat Ștefan Șilochi, în final.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri