20 aprilie 2024
EducațieConducerea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică în vizită oficială la Universitatea „Vasile...

Conducerea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică în vizită oficială la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

În perioada 21-24 iunie 2019, conducerea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (FIEP), Brazilia va vizita Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Delegaţia formată din Președintele FIEP World – Profesor Almir Adolfo GRUHN (Brazilia) şi Secretar General FIEP World – Profesor Mag. Rodolfo Pablo BUENAVENTURA (Argentina) va avea întâlniri oficiale cu conducerea universităţii şi conducerea Facultăţii de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii.

Pe 24 iunie, începând cu ora 12:30, în Aula Universităţii va avea loc Festivitatea de decernare a diplomelor și distincțiilor FIEP World și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, precum şi semnarea oficială a Acordului Cadru Instituțional.

FIEP este o organizaţie independentă, non-guvernamentală, care are scopul de a susţine educația fizică ca un proces de educare.
Fondată în 1923, la Bruxelles, obiectivul principal al F.I.E.P. este de a promova dezvoltarea diferitelor activităţi în domeniile Educaţiei, Educaţiei Fizice şi Educaţiei Sportive, Sportului pentru toţi, Fitness şi Sănătate, Recreere şi folosirea şi protejarea naturii, pentru oamenii de toate vârstele şi din toate ţările lumii, de a susţine şi contribui la cooperarea internaţională în aceste domenii.
Federaţia pune la dispoziţie o reţea de contacte şi mijloace de comunicare şi schimburi de experienţă între persoane individuale şi organizaţii şi are poziţia de Organizaţie Recunoscută de UNESCO, încă din anul 1956.



Drept recunoaștere a activității profesionale și de cercetare științifică a colectivului de cadre didactice din Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, această facultate a devenit, în anul 2015, membră cu drepturi depline a FIEP Europe.

Prorector pentru etica şi imaginea universităţii,
Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIŢĂ-BUZOIANU

PROGRAMUL ÎNTÂLNIRII OFICIALE
între
Conducerea Federației Internaționale de Educație Fizică (FIEP), Brazilia
şi Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, România
cu privire la lansareaACORDULUI CADRU INTERINSTITUȚIONAL
(INTERINSTITUTIONAL FRAMEWORK AGREEMENT)

21 – 23 iunie 2019 – Primirea şi vizita oficialităților FIEP World:

Președintele FIEP World – Profesor Almir Adolfo GRUHN (Brazilia);
Secretar General FIEP World – Profesor Mag. Rodolfo Pablo BUENAVENTURA (Argentina).

24 iunie 2019 – Lansarea festivă a ACORDULUI CADRU INTERINSTITUȚIONAL (INTERINSTITUTIONAL FRAMEWORK AGREEMENT) între Federația Internațională de Educație Fizică și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău:

9:00 – 11:00: Întâlnirea oficială între conducerea FIEP World și Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău –– Cabinet Rector UVAB;

11:00 – 12:00: Întâlnirea oficială între conducerea FIEP World și Conducerea Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău –– Consiliul Facultății;

12:00 – 12:30: Prezentarea Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică (FIEP) –– Aula „Vasile Alecsandri”;

12:30 – 13:00: Festivitatea de decernare a diplomelor și distincțiilor FIEP World și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău –– Aula „Vasile Alecsandri”;

13:00-13:30: Semnarea oficială a Acordului Cadru Instituțional –– Aula „Vasile Alecsandri”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri