vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2245

Al Patrulea Reich a decis cine sunt „untermensch”-ii

Răzvan Bibire

Multă lume compară Uniunea Euroipeana cu Uniunea Sovietică. Este drept, exista multe analogii, care merg până la modul în care este programată propaganda și penibilul atins de cursurile de îndoctrinare. Uniunea Europeană, însă, în actuală formulă, aduce mai mult cu organizarea Europei propusă de Hitler. O țară fără state naționale, condusă de un nucleu de popoare „harnice”, cu lideri „vizionari”, care să pună la muncă suboamenii care populează restul teritoriului.

Viziunea nazistă asupra Europei devine realitate pe zi ce trece pentru că liderii țărilor care conduc UE au trecut de la o Europa a drepturilor politice la una a obligațiilor economice. Germania și Franța își dispută acapararea resurselor țărilor uniunii și, pentru asta, se folosesc de puterea lor politică și economică.

Așa a decis Parlamentul European să se taie fondurile europene țărilor care „nu respectă statul de drept”. Problema este că definiția statului de drept este extrem de elastică și depinde de interpretări și, mai ales, de numărul de voturi. Ca să dau un singur exemplu: Parlamentul European a condamnat intervenția jandarmilor români la mitingul ilegal de pe 10 august anul trecut dar a refuzat să ia măcar în discuție modul în care a intervenit jandarmeria franceză la mitingurile „vestelor galbene”, intervenții soldate cu cel puțin 10 morți și numeroși răniți grav.

România ar putea rămâne fără fonduri europene dacă așa decide Parlamentul European deși, de exemplu, Franța a fost mult mai dura în reprimarea manifestațiilor. Desigur, condiționarea fondurilor europene de respectarea „statului de drept” este doar o altă măsură a establishmentului european împotriva țărilor care nu mai acceptă maniera dictatorială în care birocrația bruxelleză conduce Europa.

Vizate sunt, în primul rând, Ungaria și Polonia, poate și Italia, deși, cu europarlamentarii pe care-i avem, ar trebui să ne facem griji și noi. Țările care încearcă să se împotrivească valului de măsuri dispuse de birocrații UE se transformă în țări de mâna a doua, „untermensch”-i (suboameni) care nu mai au dreptul de decizie, ci doar obligația de a servi stăpânii.

UE, in loc să se reformeze, preferă să pună biciul pe națiuni fără să se gândească la faptul că există riscul că, prin aceste măsuri, să-și facă mai mult rău.

Un nou Aerostar(t)

O nouă echipă, același obiectiv. Cu șapte jucători noi în lot, Aerostar Bacău dorește să-și îmbunătățească jocul și să se situeze, și la finalul sezonului, deasupra liniei retrogradării. Ocupantă a locului 15- primul care asigură salvarea- singura reprezentantă a Moldovei la nivelul ligii secunde și-a prezentat sâmbătă noile achiziții cu care va ataca restul campionatului, ce va debuta pe 23 februarie: portarul Andrei Udeanu (20 de ani, împrumutat de la Oțelul Galați), fundașii Dudu Drugă (28 de ani, venit de la Energeticianul), Stejărel Vișinari (19 ani, achziționat de la Bucovina Rădăuți) și Iulian Carabela (23 de ani, venit de la Daco-Getica), mijlocașii Alin Gojnea (21 de ani, venit de la CS Balotești) și Sorin Tabacariu (24 de ani, FC Argeș) și atacantul Alexandru Pop (25 de ani, venit de la UTA Arad). Cei șapte îi înlocuiesc pe Hărăguță, S. Ichim, Sahru, Fl. Istrate, Hurdubei și A. Pavel (disponibilizați de club), Gavrilă (al cărui împrumut de la Cluj a expirat) și Chirilescu (cedat sub formă de împrumut la Bucovina Rădăuți. „Nu este ușor să iei decizii nici atunci când te desparți de niște jucători, nici atunci când alegi să aduci alții noi.

Le mulțumim pentru colaborare celor care nu mai fac parte din lot și le urăm mult succes nou-veniților. Am apelat la toți acești jucători noi din dorința de a face un salt calitativ. Sintetizând, vrem să practicăm un joc plăcut ochiului care să aducă cât mai mulți spectatori, dar și cât mai multe puncte în clasament pentru a reuși salvarea de la retrogradare”, a declarat presedintele CS Aerostar, Doru Damaschin, la conferința de presă la care au mai luat parte antrenorul principal Florin Bratu, presedintele secției de fotbal, Valerian Voicu și team-managerul Gabriel Voicu. „Sunt jucători pe care mi i-am dorit și pe care partea administrativa a clubului ne-a ajutat să-i aducem. Acești jucători se pliază pe filozofia mea de joc. Ca fost atacant, îmi place golul și îmi doresc să creez o echipă cât mai ofensivă, dar, în egală măsură, țin foarte mult la organizarea jocului.

Ne așteaptă 17 etape foarte dificile- întotdeauna returul este mai greu decât turul- dar avem convingerea că la finalul sezonului vom reuși să ne atingem obiectivul”, a precizat Florin Bratu. De astăzi, Aerostar se va afla într-un stagiu de pregătire centralizată la Izvorani, cantonamentul urmând să se încheie pe 1 februarie. Pe 31 ianuarie, „aviatorii” vor susține primul amical al iernii: cu Unirea Slobozia. La revenirea de la Izvorani, băcăuanii vor disputa alte patru jocuri-test: pe 6 și 9 februarie, la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, respectiv Foresta Suceava, pe 13, la Roman, cu Bucovina Rădăuți și pe data de 16 februarie, la Miercurea-Ciuc, cu Csikszereda. Primul joc oficial din 2019 pentru Aerostar va avea loc pe 23 februarie, în etapa a 22-a a Ligii a II-a, cu Chindia Târgoviște, în deplasare.

Au cuvântul nou-veniții

Andrei Udeanu: „Încă din vară am fost dorit la Aerostar, probabil și ca urmare a jocurilor bune făcute contra echipei băcăuane campionatul trecut, pe vremea când mă aflam la Oțelul. Mă bucur că am venit la Aerostar și sper să contribui la realizarea obiectivului fixat”.
Dudu Drugă: „Revin cu plăcere la Bacău, fiind atras de ceea ce se dorește la clubul Aerostar. Pe majoritatea baieților de la echipă îi cunosteam și nu vor fi probleme de adaptare”.

Stejărel Vișinari: „Venirea la Aerostar Bacău este un pas foarte important în cariera mea. Știu că am fost dorit de mai multe echipe, dar am ales cu inima”.
Iulian Carabela: „Și pentru mine, venirea la Aerostar este un pas înainte. Nu mă mai simțeam foarte util la Juventus București, iar posibilitatea de a lucra cu domnul Florin Bratu la Aerostar m-a bucurat foarte mult”.

Alin Gojnea: „Toți cei care am venit în această iarnă am venit cu gândul de a ajuta Aerostarului. Ne dorim să ne clasăm cât mai sus în clasament”.

Sorin Tabacariu: „Ca moldovean, sunt foarte bucuros că am ajuns la Aerostar. Am dat aici peste oameni serioși și ambițioși. Colegii ne-au primit foarte bine și nu ne lipsește nimic pentru a ne atinge obiectivul. De altfel, sunt ferm convins că ni-l vom atinge”.

Alexandru Pop: „Dorința mea este să revin la cel mai bun nivel al meu. Știu ce pot și am convingerea că voi arăta asta la Aerostar. Vin după un tur de campionat mai greu la UTA unde, după ratarea a două penalty-uri, am simțit că pierd încrederea celor din conducerea echipei. Aerostar este o oportunitate pentru mine”.

Stejărel Vișinari- in, Liviu Gheorghe-out

Ultimul new-entry de la Aerostar este fundașul central Stejărel Vișinari, achiziționat sâmbătă de la divizionara C Bucovina Rădăuți. Aflat în ultima perioadă în vizorul a mai multor echipe (inclusiv FC Voluntari), Vișinari are 19 ani și 1, 91m înălțime și vine după un tur de campionat impresionant la Rădăuți. „E un jucător de perspectivă. La aceeași vârstă, eu nu aveam calitățile sale”, l-a prezentat conducătorul Bucovinei Rădăuți, fostul fundaș central al echipei naționale, Dorin Goian. La polul opus, Aerostar s-a despărțit de un alt jucător de 19 ani: Liviu Gheorghe. Mijlocașul aparținând lui Dinamo București a suferit o ruptură musculară la antrenamentele de anduranță, motiv pentru care „aviatorii” au renunțat la aducerea sa.

Finală cu repetiție

Pentru al doilea an consecutiv, Șc. Gimn. „Tristan Tzara” Moinești și Șc. Gimn. „Al. I. Cuza” Bacău au disputat finala fazei județene a Olimpiadei Gimnaziale la tenis de masă. Și, tot ca în 2018, moineștenii și-au asigurat calificarea la faza zonală. Nu fară emoții însă! Asemeni anului trecut, finala județeană 2019 a fost decisă de confruntarea de la dublu mixt.

Adică acolo echipa din Moinești s-a impus cu 3-0. La simplu, „Tzara” și „Cuza” și-au împărțit victoriile. La masculin, câștig de cauză au avut băcăuanii (Cosmin Văleanu- Darius Mirăuță 3-0) în timp ce confruntarea feminină a fost adjudecată de moineșteni: Delia Seleștin- Thea Nechita 3-0.

„Pentru noi este o mândrie faptul că am ținut din nou piept unui adversar redutabil, fiind la un pas de a crea surpriza”, a declarat profesorul Șc. „Al. I. Cuza”, Costel Păduraru. Școala „Tristan Tzara” (prof. Mihaela Ciubotaru) își continuă astfel parcursul, în timp Șc. „Al. I. Cuza” (prof. Costel Paduraru și Bogdan Ghica) ocupă locul secund.

Podiumul a fost întregit de echipa Șc. Gimn. „Domința Maria” (prof. Otilia Andrian). La faza județeană găzduită și organizată de Șc. nr. 10 Bacău (prof. Sebastian Rojniță) au mai participat Șc. Gimn. „Mihai Drăgan (prof. Alina Lăcătușu), Șc. Gimn. „Emil Brumaru” Măgura (prof. Călin Miron) și Șc. Frumoasa – Balcani (prof. Cornel Găbureanu).

Astăzi este Ziua Mondială a Îmbrățișărilor. Dar și Blue Monday

    Prima dată, Ziua mondială a îmbrățișărilor a fost sarbătorită, pe 21 ianuarie 1986 în Michigan, Statel Unite, iar de atunci s-a extins în mai multe țări. Initiativa acestui eveniment a fost a unui psiholog american, Kevin Zaborney, căruia i-a venit această idee după ce a observat că americanii se rușnează și se simt jenați atunci când îșsi afișează afecțiunea în public.

    Ziua mondială a îmbrăţişărilor are loc în luna ianuarie căci aceasta este, susține Kevin Zaborney, luna în care oamenii se simt cel mai deprimați.

    De altfel, astăzi este și Blue Monday, cea mai deprimantă zi din an. Aceata este calculată după o formulă matematică, creată de psihologul Cliff Arnall care a luat în considerare mai multe elemente cum ar fi vremea, facturile la utilități, datoriile, nivelul motivațional, precum și faptul că majoritatea oamenilor urăsc zilele de luni.

    Blue Monday, sau Lunea cea tristă, este numele dat zilei de luni din cea de-a treia saptămână din ianuarie. Numele de Blue Monday a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005, de către o companie de turism în cadrul unei campanii de publicitate.

    100 de ani în o sută de rânduri

      În urmă cu exact 4 ani, l-am întâlnit pe nea Gheorghe Căleap la el acasă. Familia îl sărbătoarea de 96 de ani. Timpul a trecut cu repeziciune și iată că nea Gheorghe a prins suta. Moment de mare bucurie, motiv pentru care s-a petrecut ca la carte. Astfel, vineri, 18 ianuarie, familia și rudele, împreună cu prietenii și vecinii s-au întrunit la pensiunea Balta Albastră. Peste o sută de persoane l-au sărbătorit pe Gheorghe Căleap la propriul centenar. La masa sa, i-au stat alături cei trei fii, soția Maria și un frate de 95 de ani.

      Vizibil sub imperiul emoțiilor, nea Gheorghe ne-a spus : „Am avut o viață plină de toate. Au fost vremuri grele iar cel mai rău a fost în prizonierat. Acum sunt bine, sănătos. Nu mă doare nimic, doar că nu mă mai duc roțile.” Și chiar dacă nu-l mai țin picioarele, asta nu l-a împiedicat pe nea Gheorghe să se prindă într-o horă, ce-i drept mai pe loc, alături de cei dragi lui. La cei 100 de ani, Gheorghe Căleap nu ia niciun medicament. Mai bea și câte un pahar cu vin, că face bine, după cum spune râzând. Veteranul din Letea Veche are o familie numeroasă, împreună cu soția, doamna Maria, având trei băieți (cu vârste de 69, 65 și 61 de ani), cinci nepoți, cinci stră-nepoți și o stră-stră-nepoată. La marea sărbătoare a familiei Căleap au fost prezenți și câțiva reprezentanți ai Jandarmeriei, preotul paroh, reprezentanți ai asociaților de veterani și ai Primariei Letea Veche în frunte cu primarul localițăii.

      „Ne bucurăm să avem în comunitatea noastră un veteran de 100 de ani, unicul din comuna noastră, și cu care ne mândrim. Am venit aici să-l decorăm și să-l cinstim cum se cuvine, oferindu-i o distincție aniversară, o diplomă, va semna în Cartea de Onoare și va primi un premiu în bani, atât din partea mea cât și din partea Primăriei”, a declarat Petru Dochiei, primarul comunei Letea Veche, fără să precizeze suma exacta oferită veteranului Căleap.

      „Gheorghe Căleap a activat în asociația noastră, a veteranilor de război «Eremia Grigorescu». A participat activ și permanent la activitățile noastre și ne mândrim cu el pentru că este un erou al națiunii, pentru că a luptat pentru întregirea teritoriului patriei noastre. În asociația noastră, la momentul actual, mai sunt 274 de veterani și 2014 de văduve de veterani de război”, a spus col. (r.) Constantin Robu, secretarul Asociației Veteranilor de Război filiala județului Bacău.

      Povestea lui Gheorghe Căleap

      S-a căsătorit la 19 ani, doi ani mai târziu avea deja doi copii. Tot la 21 de ani a fost luat în armată, fiind înregimentat la Compania 25 Infanterie Vaslui, în 1941. Apoi a plecat pe front unde l-a întâlnit pe fratele său mai mare Alexandru. Fratele a căzut prizonier, iar Gheorghe a dat peste mormântul lui, unde era era îngropat împreună cu alți patru ostași. Pe front, când avea un moment de respiro, dormea împreună cu camarazii în gropi săpate. Când era în linia întâi, nea Gheorghe trăgea cu pușca mitralieră și secera tot ce-i stătea în cale. Spune că nu-și aminteste câți inamici a ucis dar nu avea încotro. „Dacă nu trăgeai tu, erai tu cel împușcat”, a povestit batrânul. Un an mai târziu, in 1942, pe când luptau la Cotul Donului, a căzut prizonier. A fost dus, împreună cu alți prizonieri, în Kazahstan, la Karagandy la minele de cărbuni. Acolo au fost ani de chin, dar a rezistat.

      În 1948 a fost eliberat și au urmat alte „surprize”. Când a ajuns acasă, a nimerit exact când i se făcea dezgroparea de șapte ani. „A venit acasă un fost coleg de-al meu din război care a spus familiei mele că am murit și că el mi-a făcut mormântul. Soția mea s-a recăsătorit cu cel care a zis că m-a îngropat”, a continuat uluitoarea poveste Gheorghe Căleap.

      Se apropia de 30 de ani și a trebuit să o ia de la zero. În 1949 s-a căsătorit cu Maria și sunt împreună și astăzi. A muncit în agricultură până în decembrie 1981 când a ieșit la pensie. De-a lungul timpului, Gheorghe Căleap a primit mai multe distincții, cea mai importantă fiind, probabil, cea de „cetățean de onoare” a comunei Letea Veche, pe care a primit-o în anul 2006.

      Cu ocazia împinirii a vârstei de 100 de ani, Gheorghe Căleap a primit o diplomă de onoare din partea Asociației Veteranilor de Război din România, filiala „Eremia Grigorescu” județul Bacău, o plachetă aniversară și un premiu în bani din partea Primăriei Letea Veche și a semnat în Cartea de Onoare a localității.
      Pe lângă toate acestea, centenarul Gheorghe Căleap a primit o mulțime de cadouri de la cei dragi, dar și câteva torturi cu înscrisul „100” sau artificii, dulciuri din care s-au ospătat împreună. Totul a fost scăldat în voie bună, mese întinse și muzică de petrecere. Și toată această atmosferă de sărbătoare a fost închinată nu numai celor 100 de ani ai veteranului ci și cei 70 de ani de căsătorie pe care-i împlinesc Maria și Gheorghe Căleap peste două zile, pe 23 ianuarie. Și uite cum povestea merge mai departe…

      Povestea fără sfârşit a răului din lume

        Criticul Constantin Călin, poetul Ion Tudor Iovian şi criticii Bogdan Creţu şi Adrian Jicu, la lansarea volumul “şi omul n-a mai scos niciun cuvânt”

        Profesorul Ioan Ivan, pe numele lui de poet Ion Tudor Iovian, poet optzecist, născut, după cum chiar el spune, în satul Valea lui Ion, de lângă Buhuşi, “satul cu fabuloase zăcăminte de vise” şi-a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, volumul de poezii “şi omul n-a mai scos niciun cuvânt” (Editura Bibliotecii “Costache Strurdza”, 2018, în noua Colecţie Ex-Centrica), în Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţeane, instituţie unde a debutat ca “om al muncii”, prin repartiţie guvernamentală, după finalizarea studiilor universitare, în 1976.

        Primele poezii le publică în revista liceului “Floare albastră”, debutează cu un grupaj de poeme în Revista Ateneu, este prezent în Antologia “Tineri poeţi”, prefaţată de Eugen Simion, câştigă patru ani la rând Premiul I la Olimpiada de Limba şi Literatura Română. Scrie şi publică. Nonconformist, ca orice tânăr al acelor ani, intră în vizorul organelor represive ale statului, fiind vânat, prins, bruscat, tuns “în cruce”, era anul 1971, cu repetiţie în anul 1973, de data acesta în Bucureşti, momente care l-au marcat şi afectat profund. De altfel, după ultimele informaţii, Ioan Ivan va fi încă mulţi ani în vizorul Securităţii Statului, împreună cu alţi tineri poeţi din Bacău, fiind anchetat în mai multe rânduri, i se suspendă abuziv repartiţia guvernamentală, în 1977, devenind şomer cu studii universitare.

        Să alungăm în aer tristeţea. N-a fost să fie!

        Consacrarea vine în 1974, când, la propunerea criticului Nicolae Manolescu, i se publică un grupaj de poezii în România literară. Calvarul şi abuzurile continuă şi ceea ce trebuia să devină debutul editorial, în 1982, în urma câştigării unui concurs organizat de Editura Junimea, încălcându-se grav regulile concursului, în loc de un volum, îi apare “o plachetă” de 16 pagini, “Să alungăm în aer tristeţea”, fără nicio explicaţie. Perseverent, talentat, publică permanent în revistele literare, astfel că adevăratul debut se produce în 1983, cu volumul de versuri “Pădurea de pini” (Editura Cartea Românească” – 1000 de exemplare, un adevărat eveniment literar, atunci când, Ioan Ivan devine, la sugestia criticului Mircea Ciobanu, lectorul volumului, Ion Tudor Iovian, poet consacrat definitiv, cartea obţinând Premiul de debut al Editurii, Premiul S.L.A.S.T pentru debut şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România, dublate de criticile semnate de Laurenţiu Ulici, Constantin Călin, Cristian Livescu, Constantin Sorescu, Gheorghe Iorga.

        “Presiunea luminii” din 1987 îi aduce premiul “Vasile Alecsandri” al Revistei Ateneu, dându-i priliejul lui Nicolae Manolescu să scrie în România literară o amplă cronică: “Un poet remaracabil, subtil, original este Ion Tudor Iovian (…) un liric deplin format (…) sfâşiat între idealul frumuseţii pure şi realitatea ei nevăzută, viscerală, adesea dezgustătoare”, nota carcteristică a poeziei ioviene, pe care o regăsim şi în viitoarele volume, cu o schimbare de registru începând cu volumul “După-amiază cu scaun gol” (1995), în care sentimentul inutilităţii este atotstăpânitor. Bonom, retras, extrem de sensibil la mişcările şi curentele literare, de care însă nu se ataşează, Iovian îşi continuă drumul singular în literatura română, ceea ce-l determină pe Dan C. Mihăilescu (“Optzecismul în «Opera Omnia» , Dilema Veche, 2011) să afirme “Citească neoxpresioniştii de azi neoexpresionismul lui de acum un sfert de secol, că vor înmărmuri. E de-o actualitate . cum să-i spun? – seducătoare?, contrariantă? Minimalism, deprimism, nevroză, destrămare. Masca şi oglinda ca metaforă obsedantă.”

        Vorbeşte Iovian!

        Intrigă şi cu următorul volum, şi cu următorul, se apropie şi se departe de Bacovia, îl devorează pe Arghezi, devenind, o arată şi recentul volum “şi omul nu a mai scos niciun cuvânt”, “imaginea abisală a suferinţei (meta)fizice. O anume surzenie şi vorba scurt(at)ă, rară, îl caracterizează drept un ins retractil. Adevăratul Iovian este, însă, cel lăuntric, melcul din propria cochilie, după o confirmă volumul de faţă”, afirmă în Prefaţă recentei cărţi, criticul Adrian Jicu.
        Coincidenţă sau nu, lansarea volumului a avut loc, la fel ca şi în 2013, cu ocazia marcării “Zilei Culturii Naţionale”, unde, cum este firesc, “Vorbeşte Eminescu!” Atunci Iovian a lansat incitantul volum „Vedere de pe pod în infranegru. Poezii gris-piper sau Şi va veni apocalipsa textului” (Editura Junimea, Iaşi, 2012).

        La Biblioteca judeţeană, cât timp au vorbit invitaţii speciali, criticii Bogdan Creţu (Iaşi) şi Constantin Călin, despre poezia şi personalitatea poetului Mihai Eminescu) Ion Tudor Iovian şi-a păstrat impenetrabila atitudine de poet strivit de strălucitul predecesor, creatorul de limbă, “poetul naţional”, astfel că timpul nu a mai fost suficient şi pentru a vorbi despre volumul şi poezia lui Ion Tudor Iovian. Nu cred că este cea mai bună decizie o asemenea alăturare, într-un asemenea moment; astăzi stăm de vorbă cu şi despre Eminescu, căruia îi acordăm o zi, două, o lună, un an, un secol, mâine îi dăm cuvântul lui Ion Tudor Iovian, care este “unul dintre cei mai valoroşi poeţi pe care îi are România”, după o spune chiar organizatorul evenimentului. Argumentul că Iovian “ar fi şi eminescian” este forţat şi nelalocul lui. Sau poate fi apreciat ca o onoare! Mă rog.

        De la ontologic la axiologic

        Publicul, venit în număr mare, sunt încredinţat, fără să impietez numele şi creaţia eminesciană, pentru a-l vedea şi asculta pe Ion Tudor Iovian şi pe “criticii” lui, a acceptat provocarea: Ion Tudor Iovian a trecut de la revoltă, de la strigătul profund împotriva Răului, de la lupta cu paradoxul dostoievskian, la refuzul de a mai comunica. Prezent la mai multe lansări ale cărţilor lui Iovian, criticul Constantin Călin a făcut, mai întâi apel la memorie: “Dacă vă uitaţi în carte veţi observa, din tabelul chronologic, că sunt al doilea care am scris despre poezia lui Ion Tudor Iovian, de la debutul lui, întâmpinându-l cu toate laudele meritate. Şi o să mai vedeţi ceva, viaţa poetului nu a fost tocmai lină, o viaţă cu destule umbre, cu destule motive de ranchiună (!), ceea ce face un specific creaţiei lui Iovian. Vreau să scot în evidenţă relaţia cu totul şi cu totul deosebită dintre viaţă şi text, textul, la Iovian, este încastrat în viaţă, textul este trăit dramatic, textul este cel care provoacă suferinţă, textul nu este neapărat eliberator.

        Impresia pe care o ai când îl citeşti pe Ion Tudor Iovian este aceea că el posedă un secret, ceva, ca să-l parafrazez pe Bacovia «ceva ce nu ştie nimeni», mereu este la limita unei profeţii, cel mai adesea sumbre. Poezia lui este poezia existenţelor ameninţate, nu este o poezie a celor fericiţi, nu, este a celor care simt pericolele vieţii actuale. Ce adună poetul în discursul său, el adună toate lucrurile mărunte şi uneori nesemnificative, sau semnificative doar în plan poetic ale lumii actuale şi le împachetează cu un fel de scârbă, pentru a le nega. Există un polemism permanent al lui Ion Tudor Iovian, în fiecare dintre poemele sale.

        El apasă dureros pe anumite sintagme, de exemplu «alb funerar», «moarte», «mica vicioasă poezia», care nu e văzută în haine strălucite: «şi ea ticăloasa şi draga de ea/ rusupeşte aşa în transă descheiată la capot/ ambră prin odăile nefericirii fluturi de zăpadă nouă/ dă drumul la gramafon/ cu Mozart şi Palestrina şi Beethoven şi Gershwin să/ inunde plajele zilei/ şi sufletele lor să umble în papuci de casă/ pe străzi cu platani abia înfrunziţi care vor dispărea/ la căderea serii/ prin barurile inseminate cu fierul roşu/ prin cerul lăsat azi foarte jos/ ca să scrii cu briceagul poemele». Cititorul, care nu ştie multe despre biografia sa, se va întreba care e locul lui Ion Tudor Iovian, este, veţi vedea, o lume compozită, lumea străzii, a proximităţii, lumea urâtă de lângă şi de dincolo de noi. Ion Tudor Iovian este şi un poet religios şi vă recomand poezia “ai venit la ai Tăi şi ai Tăi nu Te-au primit”, în care se vede, răzbate sarcasmul faţă de realităţile lumii contemporane. Îmi plac asemenea oameni care cred în poezie şi care cred în dumnezeire”, a spus criticul Constantin Călin.

        Ion Tudor Iovian, un poet apocaliptic

        Adrian Jicu, după ce reface traseul poetic al al lui Ion Tudor Iovian, cel care se retrage în scris, în care găseşte unicul refugiu, ca protest împotriva celor care l-au abandonat sau îl tratează cu indiferenţă în provincia uitată de lume, descoperă în noul volum şi erotismul neaşteptat care se profilează îndărătul textelor despre condiţia poeziei, la care Iovian se raportează cu acelaşi ataşament agresiv. Textul emblematic pentru înţelegerea modului cum trăieşte el poezia se numeşte «dar ea este dintotdeauna în AND-ul tău», care sintetizează relaţia năbădăioasă a creatorului cu propria creaţie”, precizând apoi noutatea acestui volum, prin următoarele: “Ion Tudor Iovian este un poet eminescian, ce-i uneşte pe cei doi poeţi este problema răului, se ştie că la Eminescu toate au trecut, numai răul a rămas. Iovian este un poet apocaliptic, din zona violenţei, a răului, a golului, a pustiului.

        Poezia lui Iovian reface destinul pustnicului Iov, care este îndemnat să se lepede de Dumnezeu, însă Iov, în prima fază, le răspunde, caută argumente, încearcă să-i convingă, pentru a-şi justifica credinţa în Dumnezeu. Asta face şi Iovian. Discursul său este unul polemic cu toţi ceilalţi, el trăieşte poezia, se răzvrăteşte în toate celelalte volume, aici, şi titlul o spune: «şi omul n-a mai scos niciun cuvânt», avem o schimbare de atitudine, Iovian nu-şi mai bate gura, nu mai răspunde, nu o mai ia de la început, volumul acesta îmi dă acelaşi sentiment, Iovian a vorbit, a spus ce avea de spus, şi schimbă strategia, e un fel de închidere în sine, după ce a strigat, a urlat, a ales să nu mai spună nimic”, a sintetizat Adrian Jicu.

        Poezia care emană energie

        Prezent ca invitat de onoare, criticul Bogdan Creţu, care a vorbit, în deschidere, despre Eminescu ca “poet naţional”, a făcut câteva referiri şi la poezia lui Ion Tudor Iovian. “Poezia lui Ion Tudor Iovian pare una postapocaliptică, polemică, este mult bacovianism, dar nu în retorică. Este o poezie descurajantă, este o lume în care Iisus este privit de după perdea, dar nimeni nu-i mai iese în întâmpinare. Lumea lui Iovian este toxică, dar este frumoasă. Este o poezie care emană energie, pesonajul principal al cărţii este Iisus, un Iisus stingher, nebăgat în seamă, care nu-şi mai recunoaşte lumea pe care a lăsat-o şi pe care a iubit-o şi pentru care s-a sacrificat. Este o lume toxică, urâtă, murdară, care nici nu mai îndrăzneşte să-L primească, să-L privească pe Iisus. «şi ai Tăi Ţi-au dat ură şi scuipat şi frig şi/ întuneric şi oţet şi sânge/ şi ai Tăi Ţi-au trântit uşa în nas/ Ţi-au aruncat lumina odată cu scârna lor şi frica/ s-au lepădat de tine/ de parcă ai fost ciumat/ s-au scuturat/ de picurii de lumină cu care le-ai amintit că sunt/ nemuritori/ s-au lepădat de gânduri/ de cuvinte/ de tine/ s-au lepădat de de ei înşişi/ din cer.»

        Nici o iertare nu mai este posibilă, spune autorul şi, totuşi, obsesia poeziei lui Iovian este Cuvântul, care dă naştere unor poeme frumoase, complicate, cu vers lung, cu o cadenţă care ţine ritmul ideilor. Şi devine grav, când lumea nu mai încape în cuvânt, când poezia nu mai secretă sens, totul se pierde încă de la prima poezie. Totul vine de la viaţă poetului, când viaţa devine poezie emană energie, frumuseţe. Mai remarc că Iovian este şi un bun desenator, un grafician de excepţie, desenele lui ilustrează volumul, latură pe care nu i-o cunoşteam. Şi, ca să închei, apocalipsa vine, după cum se vede, se citeşte, atunci când omul nu mai scoate un cuvânt, când comunicarea se întrerupe, ceea ce anunţă evident apocalipsa textului, singura şansă este comunicarea cu Dumnezeu prin poeme, care devine rugăciune. Ion Tudor Iovian nu ne surprinde cu acest volum ci ne invită, pentru a-l înţelege, pentru a-l iubi, să-l citim”, a mai spus Bogdan Creţu.

        Răul n-a dispărut nici după sacrificiul lui Iisus

        Finalul a aparţinut poetului Ion Tudor Iovian, care a mulţumit pentru aprecieri şi, contrar titlului cărţii, a vorbit, a spus mai multe cuvinte, menite să lămurească unele sintagme. “Provenienţa poveştii fără sfârşit, povestea răului în lume, care n-a fost şi nu va fi rezolvată, problema suferinţei fără de vină, suferinţa de a fi pur şi simplu, suferinţa de a fi om, de a fi om nedreptăţit, dorinţa de a dispărea din lume, din pricina unui Dumnezeu care te-a zămislit dar te-a abandonat. Cărui Dumnezeu te închini, Iov cu cine stă de vorbă, răul este în Dumnezeu?

        Ne răzvrătim împotriva cui? Şi de aici alte şi alte întrebări pe care ni le spunem fiecare dintre noi. Una ar fi de ce Creatorul nu a creat o lume fără suferinţe. De ne-a făcut culpabili, capabili de rău? Răul n-a dispărut, chiar şi după sacrificiul lui Iisus, din contra, răul se înmulţeşte, creşte. În fiecare dintre noi există mici «iovi», în relaţia noastră cu Dumnezeu”, a spus, totuşi, în final, Ion Tudor Iovian.
        O carte dureroasă prin adevările enunţate, nu-i uşor şi nici comod sufleteşte să o citeşti, dar merită parcursă până la ultimul vers.
        Şi o altă surpriză, care merită remarcată: volumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean.

        De acelaşi autor, în afară de titlurile deja cele enunţate: „Şoricelul Kafka pe foaia de hârtie (mica vicioasa poezia)”, Editura Axa Botoşani, 1999; „Pagini alese. Doar o înfiorare între cuvinte”, Editura Plumb, 2001; „Gherla imaginarului arghezian” (eseu), Editura Plumb, 2003. Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău; “Baby-secol…Elegii, după victorie, la tobă, cinele şi corn englez”, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2004. Premiul pentru poezie a USR, Filiala Bacău; “Îţi voi injecta poezie în sânge, Antologie”, Editura Tipo Moldova, Colecţia Opera Omnia, Iaşi, 2011; „Vedere de pe pod în infranegru. Poezii gris-piper sau Şi va veni Apocalipsa textului”, Editura Junimea, Iaşi, 2012.

        Cafea, consultanță și joburi pe alese: la „Cafeneaua cu joburi”, în Bacău

          Mai mult de 2.000 de oameni au trecut pragul primului Târg de joburi organizat în Bacău de Agenția de recrutare de forță de muncă ECIM timp de două zile la finalul săptămânii abia încheiate. A fost un succes – au apreciat la final și organizatorii, dar și participanții, angajatori sau solicitanți de locuri de muncă. Târgul a fost organizat pe o matrice originală, în care un loc important l-au avut discuțiile relaxate dintre angajatori și solicitanți, la o cafea. De aceea, evenimentul s-a și numit „Cafeneaua cu joburi”. La cele 25 de standuri la care au luat loc angajatori din diferite domenii de activitate au fost oferite peste 700 de locuri de muncă.

          Greu găseai, astfel, un loc liber la standurile târgului de joburi. Coadă era și la standul Coffee Point, la care o cafea sau un ceai se puteau comanda gratuit. Ulterior, la o cafea, solicitantul unui loc de muncă putea sta relaxat de vorbă cu orice reprezentant al unui angajator, de multe ori chiar cu managerul sau cu administratorul firmei. Mai întâi sau poate și la final, se putea discuta și cu un consultant care să-i arate solicitantului cum se întocmește un CV sau cum trebuie să arate o scrisoare de recomandare.
          Dan Umbrărescu are numai19 ani. A mai lucrat, însă, și un timp chiar în străinătate.

          „A fost bine că un asemenea eveniment ne-a adunat pe toți la un loc: solicitanți și angajatori – ne-a spus el despre acest eveniment. Eu am vizat din start compania Aerostar. Am vrut să văd ce aș putea face în echipa lor și unde aș putea ajunge. Am mai lucrat și la Urgent Cargus, unde am fost sorter operator, dar și în străinătate. Am permis de conducător auto, am studii liceale și am căutat ceva potrivit pentru mine”.

          Și angajatorii au apreciat târgul

          La standul firmei Ideal Feroluc, din Bacău, importator și distribuitor de accesorii pentru mobilier, l-am cunoscut în prima zi chiar pe administratorul acesteia, Lucian Măriuț. „Noi – ne-a declarat administratorul – avem nevoie de lucrători pe posturi de operator manual, operatori în depozit, consilieri de vânzări, șofer, agenți de vânzări, director de vânzări etc. Am găsit din prima zi candidați, dar mai ales pentru meseriile cu mai puțină pregătire profesională, pentru lucrători comerciali, manipulanți, mai puțini pentru agenți și director de vânzări. Noi căutăm și oameni cu studii superioare pentru agenții de vânzări, de exemplu. Oricum, am fost pentru prima oară la un asemenea târg de forță muncă, pentru că firma noastră e numai din 2012 înființată”.

          Iar pentru că telecomunicațiile sunt, astăzi, în centrul atenției, am stat de vorbă și cu reprezentanta unei firme care recrutează pentru compania Orange. „La eveniment a venit mult mai multă lume decât ne așteptam, oameni de toate vârstele, cu mai multă sau mai puțină experiență – ne-a spus Cristina Nichita, team leader la firma Lugera. Dar au fost oameni care își doresc un loc de muncă și stabilitate financiară. A fost un târg de joburi reușit, un pic altfel decât altele. A fost mai multă relaxare, iar oamenii au fost astfel ceva mai interesați de locuri de muncă. Noi urmărim pe toată lumea doritoare de locuri de muncă diverse”.

          Evident, nu puteam ocoli standul celui mai căutat angajator, compania Aerostar. Acolo am discutat cu Dan-Paul Mălin Popa, director de Inginerie industrială și de Resurse umane al companiei. „Am fost bucuroși că în Bacău s-a organizat un eveniment de acest fel, într-o altfel de matrice decât cele clasice – ne-a spus domnul director. Manifestarea a fost chiar la un standard mai ridicat decât altele, timp de două zile și cu o mediatizare foarte bună. Astfel și afluxul de solicitanți a fost ceva mai mare. Aerostar a primit peste 200 de solicitanți la standul său, cam 30% cu studii superioare.

          Noi îi vom selecta în funcție de calificare și experiență profesională. Noi căutăm personal cu pregătire tehnică pentru a fi licențiați pentru mentenanța de avioane civile, dar și operatori CNC, prelucrători prin așchiere, electroniști, ingineri de mai multe domenii, persoane pentru inspecția calității și altele. În listă sunt circa 20 de calificări și ocupații”.

          „Noi, organizatorii evenimentului Cafeneaua cu joburi, am creat un context în care firmele care caută să angajeze oameni să se întâlnească direct cu ei relaxat, la o cafea. Am reușit la această primă ediție a evenimentului să depășim 2.000 de participanți, oameni care au căutat locuri de muncă. Au fost lăsate peste 1.000 de CV-uri angajatorilor și s-au făcut și angajări pe loc. Pentru noi este un succes și vom repeta evenimentul în luna martie la Suceava, dar în mai vom reveni în Bacău și intenționăm să-l dezvoltăm la nivel național.”
          Marius Petrea, managerul Agenției ECIM

          21 ianuarie 2019

            Pe urmele înfăptuitorilor Unirii cu elevii de la Ferdinand

              Cei 160 de ani de la înfăptuirea Unirii din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, au fost marcați, anticipat, de elevii clasei a X-a B de la Colegiul Național „Ferdinand I” printr-o excursie tematică la Iași. Alături de d-na prof. de istorie Mihaela Savin aceștia au pornit pe urmele înfăptuitorilor Micii Uniri.
              Prima oprire a fost la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.

              Casa care găzduiește azi Muzeul, i-a avut oaspeți de seamă pe pașoptiștii C. Negri, V. Alecsandri, Al. Russo, dar și pe domnii Mihail Sturdza și Grigore Alexandru Ghica. Tot aici se afla Mihail Kogălniceanu când a primit vestea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza drept candidat la tronul Moldovei și tot aici a fost găzduit principele Carol în aprilie 1869, la cea de a cincea sa vizită făcută la Iași.

              Explicațiile oferite de muzeograf, precum și obiectele de patrimoniu care se află în casă, au conturat elevilor, imaginea despre Kogălniceanu, o personalitate complexă a secolului al XIX-lea, exponentul generației de ctitori ai României moderne, ale cărui obiective declarate și perseverent urmărite au fost dezvoltarea conștiinței naționale, făurirea statului național, obținerea, recunoașterea și respectarea independenței.

              Următorul obiectiv a fost Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, prima instituție modernă de învățământ superior din România, inaugurată la 26 octombrie 1860 în prezența Domnitorului al cărui nume îl poartă din 1942. Încă de la întemeiere, instituția a reprezentat un simbol național și de-a lungul timpului aici s-au format savanți de prestigiu. Elevii au străbătut Sala Pașilor Pierduți și au aflat despre oferta educațională a UAIC.

              Muzeul Unirii, a reprezentat un alt punct de atracție, care cuprinde colecții importante privind istoria Unirii Principatelor Unite. Vizitatorii au putut observa la parter aspecte ale epocii unirii, precum și un istoric al casei. Printre temele abordate sunt cele ce privesc dubla alegere, oamenii Unirii, politica reformatoare a domnitorului Al.I. Cuza. Etajul este destinat apartamnentelor domnești și cuprinde principalele destinații ale locuinței princiare de la jumătatea secolului al XIX-lea: cabinetele de lucru ale Domnitorului și, respectiv, Doamnei Elena Cuza, sufrageria, salonul, camera de biliard, salonul Doamnei, un dormitor.

              In drumul spre Palatul Culturii am făcut mici popasuri: mai întâi la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, fiind considerat cel mai vechi și cel mai frumos edificiu de acest gen din țară. În fața clădirii tronează statuia marelui poet, care a scris „Hora Unirii”.

              A urmat apoi, Biserica Trei Ierahi, construită de domnul Moldovei, Vasile Lupu, ca necropolă domnească, locul de veci al lui Alexandru Ioan Cuza, aflată tot pe esplanada pietonală, unde elevii au adus un ultim omagiu domnitorului.

              Ultimul popas: Turnul Central, de la Palatul Culturii, în camerele rezervate ceasului cu carillon ( care cântă din clopote). Cele opt clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”. Melodia lui Al. Flechtenmacher este înregistrată pe un tambur cu 69 ştifturi.

              Lecția de istorie „altfel” prin care am marcat evenimentul din 24 ianuarie 1859, este o activitate a Proiectului educațional regional „Unirea românilor – Un vis de secole”, realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Berești-Tazlău”, coord. prof. dr. Viorel Georgian Dumitru.

              O persoana a murit și cinci au fost rănite într-un accident

                FOTO: ISU Bacău

                Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN 11, km 138+300, pe raza localității Bârsănești, județul Bacău.

                Un microbuz a derapat în afara părții carosabile, din accident rezultând o persoană decedată și cinci răniți.

                Din primele informații, cauza probabilă a nefericitului eveniment pare să fi fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum, în zonă carosabilul fiind uscat, cu porțiuni umede, informează DRDP Iași.

                Puterea culturii?

                A fost așa cum mă așteptam, de Ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, mult festivism, ca de fiecare dată, și multe discursuri, mai mult sau mai puțin interesante.

                S-au organizat manifestări, unele reușite, aducând în fața auditorilor puncte de vedere noi, dar și altele cu un aer școlăresc, banale, formale, cu multă vorbărie fadă. Și pe la noi, adică loco, dar și prin alte părți, așa după cum am constatat după ce am citit prin presă despre felul în care a fost sărbătorită această importantă zi. Am văzut destule comentarii ironice vizavi de formalism, de lipsa spiritului critic, singurul care poate construi cu adevărat și durabil în cultură. Și am să revin la un astfel de comentariu venit din partea unui demnitar.

                Dar mai întâi am să spun că l-am ascultat cu atenție pe academicianul Eugen Simion, în discursul său din Sala Ateneului Român, domnia sa semnalând câteva lucruri și aspecte care ar trebui să ne dea mult de gândit. A vorbit despre nevoia vitală a studiului serios în școală a istoriei noastre, a umanioarelor în general, și a făcut câteva observații profunde asupra unor stări de lucruri actuale, deloc prielnice actului de cultură, încheind cu două foarte bine alese citate din Eminescu și Eugène Ionesco. Amintindu-ne de „sabia spiritului” învingătoare peste vremi, de cultura care leagă oamenii, îi unește. Aceasta fiind puterea ei, cea mai nobilă dintre toate, benefică întru totul.

                Parcurgând cele scrise în presă și pe unele bloguri, am remarcat o postare cu un titlu având o evidentă nuanță de sarcasm: Domnul Goe la putere, de Ziua Culturii Naționale, aparținând unui fost ministru al Culturii, lui Ionuț Vulpescu. E un text foarte amar, care risipește orice urmă de iluzie, din moment ce autorul lui afirmă răspicat că nu mai e la modă meritocrația acum, la noi, și că trăim sub semnul lui Caragiale, nu ne-am desprins de lumea satirizată de genialul comediograf.

                Că la modă sunt impostura, oportunismul, promovarea non-valorilor, a unor inși cu studiile făcute pe sponci, la vreo „privată”. Așa se explică faptul că dl.Goe s-a emancipat și a ajuns mare, face și desface, conduce, „ne domină pe toți.” Într-o realitate de bâlci, în care „pretențiile, ifosele, tupeul, obrăznicia țin loc de competență, de ideologie, de reper moral”. Trist adevăr, desigur, dar greu de contrazis. De meritocrație nu am mai auzit de mult (oare când a fost cu adevărat la noi, într-un loc în care totul e la tarabă, se tranzacționează în funcție de interese) aveam speranța asta pe la începutul anilor ’90, dar mi-a trecut repede.

                A învins, în schimb, mediocraţia, toți mititeii descurcăreți nevoie mare, cocoțându-se cât mai sus. Mă și mir cum de nu-i ia amețeala. Sunt luaţi aşa, pe sus, de aer, pesemne, fiindcă-s uşori, goi pe dinăuntru, n-au niciun fel de substanţă, ci doar poftă de parvenire, de putere.

                Locuim tot „în țara miticilor”, atât de bine prinși în insectar de Caragiale, cu geniul său, cu inegalabila lui vervă fosforică, și am rămas tot „neamul nevoii”, aşa cum zicea Eminescu, excedat de atâta prostie și neputință. De veșnica noastră împotmolire, autoimpiedecare.

                Și totuși eu cred în reala putere a culturii, care e una gingașă, cucerind fără războaie, fără să lase învinși, modelând sufletul oamenilor. Pentru ca ei să capete și o înfățișare plăcută, cu trăsături blânde, cizelate, să fie luminați din interior, locuiți de spiritul binelui și frumosului.

                Încântătoare și frumoase… Per Sempre

                Sunt foarte mulți oameni care consideră că frumusețea este relativă. Și vorbim, în general, de frumusețea semenilor noștri. Probabil că au motivele lor să creadă acest lucru. Sigur, nu cu toții spunem despre cineva că este frumos sau frumoasă, pentru că depinde și de gusturi. Dar mai avem noi, oamenii, o vorbă: „Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!”
                Așa că astăzi ne-am propus să vorbim despre frumusețe, cum putem să o îmbunătățim și să o păstrăm vreme îndelungată. Pentru a afla mai multe despre frumusețe, am trecut pragul salonului Per Sempre unde, pe lângă informațiile importante despre acest subiect, am descoperit și o poveste interesantă a celei care conduce acest loc, Lidia Bogdan.

                După ce a terminat liceul, în anul 2000, tânăra Lidia a ales să plece în Italia. Acolo îi avea pe mama ei și pe iubitul ei, actualul soț. În scurt timp a găsit și primul loc de muncă, într-un salon de înfrumusețare, job de care s-a îndrăgostit iremediabil. Ca fiecare dintre noi, a căutat locul cel mai bun, așa că Lidia a lucrat în mai multe saloane, având posibilitatea să lucreze alături de mulți oameni importanți în domeniu. „Am fost școlarizată chiar la un renumit hair-stylist care avea școala lui, acum este trainer la Wella. Cam tot ce am învățat, am învățat de la el. Asta s-a întâmplat la Ancona”, ne-a spus Lidia Bogdan. Acest capitol a durat aproape șapte ani și jumătate.

                Înapoi în România

                „La sfârșitul lui 2007 am venit acasă în concediu și am rămas”, și-a continuat povestea Lidia. Pasionată în continuare de hair-style urmărea la televizor emisiuni de specialitate, la vremea aceea fiind în mare vogă Geta Voinea. „Din punctul meu de vedere erau lucrări simple, iar toate prietenele mele spuneau că totul e wow. Atunci am decis să încerc să fac ceva”, a mai spus Lidia Bogdan.

                Cum avea o garsonieră, la parter, pe str. Ștefan cel Mare, a trecut la fapte și a deschis un salon de înfrumusețare în care ea se ocupa de hair-style și o prietenă de manichiură.

                Practic, așa s-a născut Per Sempre. „Pentru mine, Per Sempre are o conotație specială, «Pentru Totdeauna», și este o confirmare”, a specificat Lidia care a continuat cu povestea salonului. După trei ani și jumătate, Per Sempre s-a mutat mai la nord, tot pe str. Ștefan cel Mare, vis-a-vis de Arena Mall, într-un spaţiu mai spațios, mai primitor și mai modern. Cu această ocazie au crescut și numărul de servicii, dar și numărul de angajați.

                Noul Per Sempre

                Odată cu noua locație, pe lângă serviciile de hair-styling și manichiură, clienții s-au putut bucura și de make-up. Astfel, numărul angajaților, ca și cel al clienților, a crescut.

                Personalul calificat s-a dovedit a fi de mare folos și pe gustul celor care apelau la serviciile Per Sempre. Lucrurile au mers pe acest făgaș, și după ce pe 31 decembrie s-a lucrat în salon, pe 1 ianuarie a.c. au început reamenajările. Astfel, anul 2019 a adus salonului o nouă înfățișare. Lucrările au durat zece zile, practic, acum Per Sempre fiind nou-nouț, cu un nou look, așa cum a precizat Lidia Bogdan.

                Cât privește personalul din salonul Per Sempre, șefa salonului ne-a declarat: „Pe partea de hair suntem trei fete și suntem în căutare de personal, iar pe manichiură și make-up avem câte o fată pentru fiecare specialitate.”

                Servicii la Per Sempre

                Hair-styling
                Vopsit, șuvițat, baleaj, aranjări pentru evenimente, tratamente cu keratină.
                Manichiură
                Manichiură simplă, manichiură cu gel, manichiură semipermanentă, pedichiură simplă.
                Cosmetică
                Epilat, tratamente faciale și make-up.

                De ce să alegem Per Sempre?

                „Asta nu aș putea să vă spun eu, ci clienții noștri”, susține Lidia Bogdan, considerând că tot ce face ea împreună cu echipa de la Per Sempre este cu simț de răspundere și profesionalism. Iar acest fapt îl demonstrează un număr impresionant de clienți care vin la Per Sempre de mulți ani. În același timp, salonul condus de Lidia încearcă să implementeze un nou sistem. „Este vorba de un alt stil, care nu știu dacă există la noi în oraș. Mai precis este vorba de lucrul în echipă”, ne explică Lidia Bogdan. Mai exact, clienta când intră în salon este preluată de o angajată care se ocupă de primul serviciu pe care îl dorește. Să spunem, de spălat. Apoi trece la altă specialistă care se ocupă de următorul serviciu, și tot așa. E un fel de sistem „pe bandă”. „Cel mai important lucru este organizarea.

                Dacă știi să te organizezi bine, poți să ai un număr foarte mare de clienți. Noi, în trei persoane, am făcut și 40 de clienți pe zi”, a explicat Lidia, precizând că și programările se fac organizat. Sunt și persoane care vor să beneficieze doar de serviciile unui singur specialist, dorinţă respectată la Per Sempre, planificare care se face în funcție de programul personalului.

                „Noi avem și un vibe bun. Per Sempre nu este un salon unde vine lumea și stă morocănoasă. La noi este mereu voie bună pe care o împărtășim cu toți clienții noștri”, ne convinge Lidia Bogdan.

                Per Sempre și în București

                Salonul de înfrumusețare băcăuan are, de anul trecut, un „frate” și în capitală. „Salonul din București l-am deschis pe 15 aprilie 2018. Atunci când am venit în țară mi-am spus că trebuie să fac ceva în plus, plus pe care mi-l doream în Capitală”, ne-a explicat Lidia Bogdan care a recunoscut că nu știe dacă a făcut bine sau nu, dar deocamdată merge bine. Chiar dacă este greu pentru ea, din punct de vedere al familiei, Lidia este susținută puternic de soțul ei.

                La salonul din București, Lidia a trimis o colegă foarte pregătită cu care a lucrat mulți ani în Bacău, și care a făcut acolo o echipă, pe manichiură, cosmetică și hair. În acest context, având în vedere că lunea e închis salonul din Bacău, Lidia lucrează la București primele două zile din săptămână. De miercuri până sâmbătă, inclusiv, este prezentă în salonul de acasă.

                Ce își doresc clienții celor două saloane ?

                Din capul locului, Lidia Bogdan ne spune că este o mare diferență între clientul din Bucureşti și cel de Bacău, din mai multe puncte de vedere. În primul rând ar fi de evidențiat că în capitala ţării sunt multe saloane foarte scumpe, ceea ce vorbește de la sine, dar și unități de duzină. În acest sens, șefa de la Per Sempre a subliniat că în capitală se adresează clasei de mijloc, dar oferă calitatea saloanelor scumpe.

                „Ce m-a determinat pe mine să fac aceste mișcări a fost și faptul că foarte mulți clienți de-ai mei au plecat în București și nu-și găseau locul acolo. Nu spun cu ce frizuri au venit…”, ne-a povestit Lidia Bogdan care a subliniat că bucureștencele nu sunt mai „cu moț”, dimpotrivă, moldovencele sunt mult mai cochete.

                Așteptări și trenduri pentru noul an

                Neașteptat de sinceră și deschisă, Lidia știe că va fi un an frumos și bun. Cât despre trenduri, ca de fiecare dată părerile sunt împărțite. Cu toate acestea, Lidia Bogdan nu se ghidează musai după trenduri, crezul ei fiind că fiecărui client îi stă bine cu ceea ce i se potrivește.

                „De la noi nu pleacă nicio clientă nemulțumită!”

                La salonul de înfrumusețare Per Sempre se folosesc doar produse profesionale de la mai multe branduri, cel mai uzitat fiind Nashi, care, conform specialistelor, se pliază cel mai bine pe nevoile clienților. Vopseaua este fără amoniac, cu uleiuri. Nu strică firul de păr și acoperă foarte bine părul alb. Personalul Per Sempre este specializat și anual participă la cel puțin două-trei cursuri de specializare, de preferință în străinătate.

                Unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri s-a întâlnit cu tinerii informaticieni din Bacău

                  Cristian Dascălu, unul dintre cei mai cunoscuți videobloggeri din România, a fost prezent în acest weekend în Bacău pentru a discuta cu pasionații de informatică angrenați în cercul de informatică „Programare cu răbdare”, coordonat de profesorul Bogdan Pătruț. Întâlnirea, organizată de Asociatia EduSoft, s-a petrecut la Fundatia Sfantul „Ioan Bosco, unde aproape 200 de tineri l-au ascultat pe vlogger vorbind despre experiențele sale.

                  Cristian a fost bursier la Facebook și Google, iar de curând tocmai a primit oferte din partea acestor companii, pe care le-a refuzat. De ce a ales Cristian să rămână în România? Ce planuri de viitor are? Ce fel de probleme se dau la interviurile din marile companii IT? Cum se rezolvă acestea? Despre acestea și despre multe altele s-a discutat timp de mai multe ore, într-o atmosfera relaxată.

                  Bogdan Pătruț, fost profesor la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, actualmente cadru didactic al Universității Al I Cuza din Iași, spune că acest gen de întâlniri se va repeta.

                  Între viitorii invitați la cercul de „Programare cu răbdare” se numără prof. Szabo Zoltan (Reghin) și prof. Adrian Panaete (Botoșani), care coordonează lotul României la Olimpiada Internațională de Informatică, Silvia Stegaru, specialistă în informatică, co-fondatoare Codette, o organizație care ajută femeile să lucreze în domeniul IT, prof. dr. Adrian Atanasiu și prof. dr. Stelian Niculescu, cadre didactice universitare din București, pionieri ai informaticii din România.

                  De asemenea, sunt invitați și oameni care în lucrează în alte domenii ale educației STEM, precum Cristian Presură, cercetător la compania Philips, Olanda, autorul cărții „Fizică povestită” și tânăra Daniela Andrioaie, bursieră de la Airbus, de care Deșteptarea a scris recent.

                  STEM reprezintă un concept educațional ce se bazează pe ideea de educare a elevilor și studenților în patru domenii: știință, tehnologii, inginerie și matematică, folosind o abordare mulți-disciplinară și aplicată. Mai degrabă decât a preda aceste discipline separat și distinct, STEM le integrează într-o paradigmă de învățare coerentă bazată pe aplicații din lumea reală.

                  Posesori de mandate de executare depistaţi de poliţişti

                    La data de 18 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei1 Poliţie Bacău au identificat și reținut un tânăr de 29 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău.
                    Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de 3 ani şi 6 luni pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
                    Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                    La aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Parincea au depistat o localnică de 47 de ani, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bacău.
                    Cea în cauză a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de 8 ani pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă de omor.
                    Femeia a fost încarcerată în Penitenciarul Bacău.

                    De asemenea, o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat pe raza comunei Valea Seacă, un tânăr de 29 de ani pe numele căruia Judecătoria Suceava a emis mandat de arestare preventive.
                    Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J.Bacău.

                    Doi adolescenți, prinși în timp ce jefuiau magazia unei școli

                      La data de 18 ianuarie a.c., o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au prins în flagrant, doi tineri, de 17 ani şi 19 ani, în timp ce sustrăgeau dintr-o magazie aparţinând unei unităţi de învăţământ, mai multe bunuri, constând în echipamente sportive şi articole de curăţenie.

                      Prejudiciul în valoare de 600 de lei a fost recuperat de poliţişti în totalitate.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                      Amenzi de peste 80.000 de lei date de polițiști

                        Poliţiştii băcăuani au depistat 11 autori de infracţiuni, au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 80.000 de lei şi au confiscat bunuri, în valoare de 15.000 de lei, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe raza municipiului Bacău, Moineşti şi Comăneşti, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

                        În perioada 17-18 ianuarie a.c., poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul silvic, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a respectării prevederilor legale privinid activităţile de prestări servicii în domeniul reparaţiilor auto, precum şi a ilegalităţilor de orice natură.

                        În acest sens, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat cu fermitate şi exigenţă în aplicarea prevederilor legale, sancţionându-i pe cei care încalcă legile.

                        Activităţile s-au desfăşurat împreună cu specialişti silvici, jandarmi şi poliţişti locali.

                        Cu ocazia executării acțiunilor au fost verificate 15 obiective economice, 22 de imobile, fiind, totodată, aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 80.000 de lei şi confiscate bunuri, în valoare de 15.000 de lei.

                        În urma acestor acţiuni, poliţiştii au legitimat peste 100 de persoane, din care 18 au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări, fiind identificaţi 11 autori de infracţiuni.

                        Reducerea fenomenului infracţional în diferite domenii, îndeosebi silvic şi economic, reprezintă priorităţi pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău care continuă desfăşurarea acţiunilor în sistem integrat, în baza planurilor naţionale de acţiune.

                        Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări la o societate comercială din Bacău ce are ca obiect de activitate comercializarea anvelopelor auto, second-hand.
                        Cu această ocazie, poliţiştii au constatat că operatorul economic nu respectă prevederile legale în domeniu, având 322 de anvelope în plus faţă de stocul scriptic.
                        Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 5000 de lei şi a fost dispusă măsura confiscării sumei de 14.490 de lei.

                        De asemenea, poliţiştii Comăneşti au depistat şi identificat doi localnici, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări s-a stabilit că cei doi bănuiţi ar fi sustras un telefon mobil de la un tânăr de 15 ani. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.

                        O mașină a intrat într-o țeavă de gaze [Video]

                          O mașină a intrat, azi-noapte, într-o țeava de gaz pe strada IS Sturza din Bacău.

                          În urma accidentului a luat foc o altă mașină și conducta de gaz.

                          Autoturismul a ars în proporție de 80 la sută. Au ars și cinci metri din gardul unei pensiuni.

                          Până la remedierea avariei la conductă, circa 500 de locuințe de pe străzile din zona accidentului rămân fără gaze.

                          Eclipsă totală de Lună pe 21 ianuarie

                            În dimineața zilei de 21 ianuarie 2019 se va produce o eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă și din țara noastră.

                            Dacă cerul va fi senin, din Bacău eclipsa se va putea observa în condiții bune până la ora 7.48, moment în care va răsări Soarele.

                            Eclipsele de Lună se produc atunci când Soarele, Pământul și Luna se aliniază, Luna intrând astfel în umbra Pământului. Dacă Luna intră (parţțial sau total) în conul de umbră al Pământului, ea se întunecă și capătă o nuanță roșiatică, atunci, se produce o eclipsă parțială sau totală de Lună.

                            Dacă Luna intră doar în conul de penumbră a Pământului, întunecarea ei este mai puțin vizibilă, atunci producându-se o eclipsă de Lună prin penumbră.

                            Cei zece leproşi…

                            Una dintre atitudinile pe care trebuie să le avem la cumpăna dintre ani este aceea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu. Minunea vindecării celor zece leproşi este o întâmplare deosebită, din care putem să învăţăm multe lucruri despre mulţumire şi ne-mulţumire. Din zece leproşi care au fost vindecaţi de Iisus, nouă au plecat şi şi-au văzut de treburile lor, iar unul dintre ei s-a întors ca să-I mulţumească. Ceea ce şochează, încă de la bun început, este disproporţia zdrobitoare dintre cei care au mulţumit lui Dumnezeu pentru vindecarea primită şi cei care nu au mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta.

                            Boala de care sufereau aceşti zece oameni era cumplită nu numai din cauza faptului că era o boală incurabilă, care conducea la descompunerea lentă a mădularelor afectate, ci şi din cauza faptului că era o boală contagioasă, care implica excluderea din familie, din locuinţă, din societate şi din tot ce însemna viaţă publică a celui afectat. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva cu totul nebănuit şi neaşteptat, care a rupt şirul evenimentelor plictisitoare şi dureroase, ale vieţii de ghetou, a celor zece leproşi: Prin zonă a trecut un rabin al lui Israel, despre care circula zvonul că a vindecat mulţi oameni şi suferinzi de bolile cele mai cumplite.

                            Leproşii, făcând şi ei parte din categoria oamenilor nenorociţi care se agaţă cu disperare de orice speranţă, au început să strige după ajutor. Domnul Iisus, care niciodată n-a rămas insensibil la astfel de strigăte, i-a vindecat. Însă interesant este modul în care a făcut lucrul acesta: i-a trimis să se arate preoţilor. Conform prescripţiilor Vechiului Testament, preoţii erau cei care constatau prezenţa bolii, evoluţia sau vindecarea ei, şi tot preoţii decideau dacă cel afectat, putea să reintre în societate sau să rămână mai departe în izolare. Minunea a constat în faptul că în drum spre preoţi, dintr-o dată, cu toţii, s-au văzut curăţiţi. Boala, adesea, îi uneşte pe oameni, şi face să dispară prejudecăţile şi barierele dintre ei. Ca leproşi, au convieţuit bine şi evreii şi samaritenii. Însă când s-au văzut vindecaţi n-au mai putut sta împreună. Numai unul şi-a adus aminte de condiţia sa de demult…
                             
                            Al zecelea lepros a împlinit în mod practic cuvintele adresate de către Domnul Iisus ucenicilor, atunci când aceştia L-au întrebat ce răsplată vor avea, datorită lucrurilor la care au renunţat, pentru a-L urma pe El: ,,Şi oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică.” (Matei 19,29) Al zecelea lepros a renunţat la casă, fraţi, surori, tată, mamă, nevastă, feciori şi holde, pentru Domnul Isus. El L-a pus pe Domnul Isus înaintea tuturor acestor lucruri. Atitudinea lui a fost catalogată, drept credinţă, şi prin urmare a primit mântuirea.

                            O cât de adevărate sunt cuvintele Domnului Iisus din Ioan 12: 25-26: ,,Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.”

                            Pr. Liviu Burlacu
                            Centrul „Izvorul Tămăduirii” – Bacău

                            Cristina Ștefan și GPS-ul vieții

                            A douăzecea carte a Cristinei Ștefan: romanul „O călătorie la Salzburg” (Ed. ArtBook, 2018). Autoarea are un ritm amețitor al aparițiilor editoriale (cu debut în 2010); și câte trei cărți într-un an. O autoritate a universului românesc, Dan Perșa, spune, în Prefață, că „este un roman despre viață și moarte. Nu despre moartea propriu-zisă, ci despre spectrul morții, acest însoțitor perpetuu al vieții. Este un roman despre iubire, aspirații, datorie […] Despre efemeritatea omului. Despre fragilitatea lui, dar și despre puterea lui.

                            Puterea de a dăinui, puterea de a învinge obstacole. Romanul este construit într-o polaritate fictiv/real, sensibil/ pragmatic, arată existența unei mize tematice, viață trăită/ viață «visată», temă care circumscrie lumea noastră ca una dublă, lume interioară/lume reală”.

                            Două personaje duc povara elevată a discursului: Corina și Achim. Un spirit metafizic și un altul „terestru”, pragmatic. Motivul romanului: „Achim mi-a făcut un dar prețios, excursia în Austria, la Viena și Salzburg”. Călătoria, știm, este, din perspectivă simbolică, o aluzie ritualică la un parcurs pavat cu esențe, care ar trebui să-i conducă pe călători către Centrul Ființei lor. O romantică/ târzie călătorie devine, la Cristina Ștefan, o aventură către o experiență posibilă a esențialului, un fel de ispită care trimite Ego-ul în căutarea Sinelui. Primul gând m-a dus către călătoriile inițiatice aruncate în suflete de către Paulo Coelho.

                            „O călătorie la Salzburg” nu cultivă însă calea bătătorită a miturilor. Suntem atrași, prin recursul la un onirism care aspiră la statutul de sinteză dintre fantasticul tradițional, de tip romantic, și suprarealism, în captivanta capcană a unui pseudo-triller, ne revenim din vraja acestuia, ducându-i dorul, și percepem esența singurătăților („Cuvintele pentru mine sunt singura mea realitate. Ele mă dirijează, mă transformă ca stare”), sursa zvârcolirilor noastre („Tortura vine dinăuntrul tău, Corina”), pojghița estetică a ființei („Rămăsese din mine doar imaginația”) sau provocarea întrebărilor grele, aproape rusești („De ce nu se inventează un GPS al vieții? Mai aveți cinci luni până la divorț, mai aveți 18 luni până la un diagnostic năpraznic, mai aveți trei zile până la moarte etc. […] Mai aveți cinci săptămâni până la moartea sărutului magic. Mai aveți un minut până la alegerea noului partener de viață…”

                            Mai ales în această cheie am receptat mesajul romanului: o călătorie deghizată într-un GPS miraculos care anunță nu doar piscurile/ prăpăstiile ce stau să vină, ci deslușește – subiectiv, desigur – printr-un exercițiu de echilibristică estetică, mistere ale unui timp privat privit augustinian, ca o extensie a sufletului: prezentul din cele trecute; prezentul din cele prezente; prezentul din cele viitoare. Și, mai ales, cred că autoarea a realizat un exercițiu de introspecție (periculos/ ademenitor/ benefic, așa cum sunt toate îndrăznelile spiritului), căci asemenea exerciții pot avea și aura unui cutremur minunat pentru orice ființă, dacă-l ascultăm și pe Coelho: „Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou.

                            Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta” („Unsprezece minute”). După „Călătoria de la Salzburg” – care „deschide o ușă” tulburătoare („Continuă să gândești viața ta! E important dacă vrei să deschizi ușa realității tale”) – poți resimți, Cititorule, un asemenea cutremur care-ți reașază sau bulversează plăci tectonice ale sufletului, ești invitat să stai uneori, ca într-o scorbură a clipei, cu ochii pe beregata Destinului Tău sau, dimpotrivă, ca soluție de eternă rezervă, să Te (re) împrietenești cu Speranța.