marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2205

Inspecție la Centură: Ministrul Răzvan Cuc vine în Bacău

    O delegație a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va sosi, vineri, în Bacău pentru a evalua imobilele care se află pe traseul variantei ocolitoare a municipiului. Din delegație va face parte și un expert al unei firme cu care CNAIR a încheiat contract.

    În fruntea delegației se va afla Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, care va verifica modul în care au demarat lucrările la Centură.

    Licitația pentru execuție a fost câștigată de UMB Spedition & Tehnostrade. În avanpremiera acestei vizite, Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, s-a întâlnit cu primarii comunelor tranzitate de viitoarea șosea de centură.

    Discuțiile au avut loc în cadrul grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și desfășurării activităților necesare executării lucrărilor pentru realizarea proiectului „Construcția variantei de ocolire Bacău”.

    Cu fiecare dintre primarii unităților administrativ-teritoriale care se află pe traseul exproprierilor – Săucești, Letea Veche, Nicolae Bălcescu, Sarata, Luizi Călugăra, Hemeiuș, Itești – s-a discutat punctual despre stadiul real al realizării exproprierilor și planurilor parcelare.

    Sunt 1600 de cetățeni care urmează să fie despăgubiți pentru terenuri și 15 pentru locuințe. Evaluarea proprietăților nu s-a încheiat, dar asta nu va afecta construirea Centurii deoarece proprietățile au fost trecute în domeniul public.

    Doi băcăuani, reținuți pentru trafic de droguri. Acestea veneau din Spania, în pungi de cafea [VIDEO]

      Ieri, 13 martie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au depistat în flagrant delict un bărbat, de 30 de ani, în timp ce primea un colet cu aproape 500 de grame de cannabis, ascunse în pungi de cafea, adus prin intermediul unei firme de curierat din Spania.

      Tot ieri, au fost efectuate percheziţii la locuința acestuia, dar și la un tânăr, de 21 de ani, ce ar fi implicat în cauză, ambii bănuiți de trafic de droguri de risc şi introducerea în ţară a drogurilor de risc.

      În urma acestora, au fost descoperite şi ridicate 12 pungi de plastic autosigilante cu urme de substanţă vegetală, o pungă de plastic autosigilantă ce conţinea cannabis, dispozitive electronice de cântărire şi mărunţire, 4 telefoane mobile şi 2.900 de lei.

      Cei doi au fost conduși, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău şi, ulterior, reţinuți pentru 24 de ore.

      Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, iar la activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

      Avioane americane pe cerul Bacăului [VIDEO]

        În perioada 11-15.03.2019, în Garnizoana Bacău, militari români şi americani se antrenează în comun, în cadrul Exerciţiului bilateral româno-american – „Enduring Joint Combined Exchange Training”.

        Astfel, spaţiul aerian din zona Bacăului va fi survolat de aeronave americane de tip CV-22, în scopul creşterii nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.

        Bell Boeing V-22 Osprey este o aeronavă americană multi-misiune, cu decolare și aterizare verticală (VTOL), precum și capabilități scurte de decolare și aterizare (STOL).

        Acesta este conceput pentru a combina funcționalitatea unui elicopter convențional cu performanța de croazieră pe distanțe lungi și de mare viteză a unei aeronave cu turbopropulsoare.

        Video: Dragoș Bora

        Azi-noapte: O femeie a murit într-un incendiu

          O femeie de 76 de ani din comuna Roșiori a murit, azi-noapte, într-un incendiu care i-a cuprins locuința.

          Cadavrul carbonizat al victimei a fost descoperit de pompieri abia dimineață, în jurul orei 8.40.

          Focul a fost semnalat în jurul orei 1.44 și, la fața locului au ajuns două autospeciale cu apă și spumă și o unitate SMURD. Incendiul a fost declarat lichidat în jurul orei 6.56.

          Pompierii au concluzionat că incendiul a fost provocat de efectul termic al unui coș de fum neizolat.

          Yin Yuguo: „Întâlniri cu tâlc”

            Astăzi, 14 martie, ora 14.00, în Amfiteatrul „Dumitru Alistar”, al Universităţii „Vasile Alecsandri”, în organizarea Departamentului de Consiliere Profesională, a Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” şi a Grupării „Alumni Vasile Alecsandri”, se va desfăşura cea de-a XV-a ediţie a „Întâlnirilor cu tâlc”.

            Cu doar o zi înainte ca în Consiliul Local Bacău să se discute acordarea post-mortem a Titlului de Cetăţean de Onoare al Bacăului tânărului student chinez Yin Yuguo, decedat într-un tragic accident, la numai 17 ani, un om deosebit, care a făcut o impresie extraordinară încă de la venirea lui în Bacău, profesorii, studenţii, toţi cei care l-au cunoscut, se reunesc pentru a-i aduce un omagiu celui care a fost îndrăgostit de poetul Mihai Eminescu, de România, omagiu pus sub deviza „Liber-arbitru sau destin?”.

            Dovezile lui de ataşament faţă de valorile culturale şi istorice ale naţiei române au fost multe şi impresionante, fiind consemnate de presa locală şi naţională, la timpul potrivit.
            Ultimul mesaj al lui Yin Yuguo a fost: „Doresc României şi poporului român un viitor strălucit.”

            Festival L.V.Beethoven

            Joi, 14 martie, ora 18.30, Sala “Ateneu”, concert simfonic. În program: Concertul nr. 3, pentru pian şi orchestră: Simfonia a VI-a “Pastorala”.

            Dirijor: Anastasios Symeonides, Grecia.

            Solistă: Alexandra Silocea, Austria – pian (foto).

            Solista acestei săptămâni a mai fost în Bacău în 1995, la concursul “Primăvara Artelor”. Descrisă ca fiind un “talent deosebit” (International Piano Magazine), Alexandra Silocea a debutat pe marile scene cum ar fi la Konzerthaus şi Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, și nu demult la Wigmore Hall din Londra.

            Născută în România, Alexandra Silocea a studiat la Constanţa şi apoi la Liceul “George Enescu” din Bucureşti. La vârsta de 16 ani a fost admisă la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, iar în 2008, ca o continuare a pregătirii sale artistice, a fost admisă la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris, în cadrul unui al doilea studiu de master.

            Debutul din decembrie 2012 în Marea Britanie cu London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, a fost lăudat de presa de specialitate.

            A concertat în România, Austria, Germania, Franța, Italia, Polonia, Republica Cehă, America de Sud, SUA şi Canada și a fost invitată la festivaluri internaţionale importante.

            “Mă bucur să revin în Bacău după mulţi, mulţi ani…, de data aceasta cu Filarmonica “Mihail Jora” şi dirijorul Anastasios Symeonides. De aici plec la Bucureşti, unde voi interpreta Grieg, iar după aceea în Finlanda. Doresc publicului băcăuan, pe care îl ştiu cald şi primitor, audiţie plăcută şi o primăvară frumoasă”, a declarat Alexandra Silocea, la sosirea în Bacău.

            Imagini în alb-negru. Și color

            Sâmbătă se joacă Aerostar – Universitatea Cluj. Nu e un derby. Mai degrabă o premieră. Și, într-un fel, o întoarcere în timp. Ultima vizită a „șepcilor roșii” clujene în Bacău s-a petrecut cu fix 20 de ani fără o zi. Concret, pe 17 martie 1999. Atunci, „U” se afla în Liga I. La fel ca și Bacăul, FCM Bacău. FCM-ul lui Sechelariu și Chivorchian, al lui Halagian și Narcis Răducan.

            S-a terminat 0-0, spre bucuria oaspeților, care luptau din răsputeri să nu cadă în B. Și spre marea supărare a gazdelor, care-și vedeau astfel compromise șansele de a prinde Cupa UEFA. „Apăi, nu cred să ne ajute prea mult punctul ăsta.

            Tare mă tem că nu ne vom mai vedea o vreme”, mi-a spus atunci ziaristul clujean Tibi Farcaș, făcând referire la iminenta retrogradare a favoriților săi. Cu Tibi mă vedeam frecvent. Cel puțin de două ori pe stagiune. Era o plăcere.

            Mai ales că FCM o cam bătea pe „U”. Cu un an mai devreme fusese și un…supliment, întâlnindu-ne pe „Rocarul” bucureștean, la finala de Cupă a Ligii câștigată de „galben-albaștrii” mei cu 3-2 împotriva „alb-negrilor” săi.

            Dintr-un punct de vedere, Tibi s-a înșelat. Ne-am revăzut peste doar câteva luni, la mare. Întâmplător, ce-i drept. Și la fel de drept este că aia a fost și ultima întâlnire. „U” s-a tot dus în jos. Până în C, în vara lui 2001, vara în care „Municipalul” băcăuan își inaugura instalația de nocturnă. Mai târziu, când „U” a scos din nou capul în lume, începea să se stingă FCM-ul. Și nocturna de pe „Municipal”. Așa cum spuneam la început, au trecut 20 de ani de la ultima vizită a celor de la „U” în Bacău.

            Nu pot să nu observ că în aceste două decenii scurse, Clujul -și nu doar cel fotbalistic, reprezentat deopotrivă și de CFR- a luat-o înainte cu peste 20 de ani. Imagini color cu „Untold” și Iron Maiden, titluri nationale și grupele Ligii Campionilor, musafiri ca Totti și Alex Ferguson. Bacăul, în schimb- și nu doar cel fotbalistic- s-a dus îndărăt cu mai bine 20 de ani. Sâmbătă se joacă Aerostar- „U” Cluj. Un motiv de bucurie.

            Chiar dacă e puțin probabil să vină și Tibi. Normal, ar trebui să fie un meci cu goluri, dar nu m-ar deranja deloc un 0-0, ca în martie ’99. De data aceasta, spre satisfacția gazdelor și supărarea oaspeților.

            „Programare cu răbdare” a ajuns la Comănești

              Marți, 12 martie 2019, Caravana „Programare cu rabdare” a Asociației EduSoft a fost prezentă la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești. Elevii liceului s-au întâlnit cu profesorul Bogdan Pătruț, care le-a vorbit despre oportunitățile industriei IT din România, despre programul de studii de la Facultatea de Informatică din Iași, precum și despre activitățile viitoare ale cercului de informatică pe care îl organizează în Bacău.

              Elevii au avut ocazia să afle și cum se pot face reprezentări grafice în limbajul C, folosind o bibliotecă de funcții dezvoltată de Universitatea din Colorado, SUA. La eveniment au participat peste 50 de elevi, printre care 5 membri activi ai cercului de informatică „Programare cu răbdare” (Adnana Cuptor, Mihaela Grăjdan, Anisia Bânțu, Sofian Stângaciu și Marian Popovici).

              Marian le-a făcut o demonstrație colegilor săi, prezentându-le realizările sale de la cercul de informatică, cum ar fi o animație grafică a sistemului solar și două jocuri de strategie. Elevele Mara Copăcel, Celestina Filip și Mădălina Dulhac au prezentat problemele cu care se confruntă unii elevi, care nu sunt suficient de motivați să învețe și au ajuns la concluzia că vor găsi modalități de a îi încuraja pe colegii lor pentru a acorda mai multă atenție studiului individual.

              De altfel, Asociația EduSoft a inițiat un miniproiect întitulat sugestiv „1+1=7”, prin care elevii sunt stimulați să se întâlnească timp de 7 ore, pentru a învăța unul de la altul, unul din elevi fiind facilitator, iar celălalt beneficiar al învățării.

              Detalii despre proiect se găsesc la adresa https://programarecurabdare.ro/11-7/ și orice elev care se înscrie la cercul de informatică poate fi participant în acest proiect. Întâlnirea a fost organizată cu sprijinul doamnelor Antonia Șălaru și Mihaela Vîrcolici și a domnului director Florin Popa, profesori de informatică și matematică din Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești. Caravana „Programare cu răbdare” va continua și în alte licee din județele Bacău și Neamț, următoarele întâlniri fiind planificate la Onești, Buhuși și Roman. Detalii despre cercul de informatică se găsesc la https://programarecurabdare.ro/despre-cerc/.

              Start în pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European

                Prefecții din țară au fost prezenți, luni și marți, în Brașov, la o întâlnire de lucru organizată de Ministerul Afacerilor Interne, sub conducerea lui Adrian Petcu, secretar de stat.

                Reuniunea a avut două teme principale: pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European și îmbunătățirea activității serviciilor de eliberare a pașapoartelor, eliberare a permiselor auto și înmatriculări.

                La reuniune a fost prezent Florin Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP). „Deja ne-am mobilizat pentru organizarea alegerilor și așa cum a fost și la Referendum, în desfășurarea căruia nu au fost înregistrate incidente, ne dorim să iasă perfect din punct de vedere administrativ”, a declarat Maricica Luminița Coșa, prefectul județului Bacău.

                Miercuri, după întoarcerea de la Brașov, prefectul a discutat cu președintele AEP Bacău, Constantin Chiriac, pentru mobilizarea și pregătirea experților electorali. În fiecare secție de votare va fi prezent un expert dotat cu o tabletă, care va verifica actele de identitate ale alegătorilor.

                Măsura are drept scop prevenirea votului dublu. Biroul Electoral Central (BEC) a fost validat. Până pe 23 martie trebuie asigurat și dotat sediul Biroului Electoral Județean (BEJ), iar pe 23 martie va avea loc tragerea la sorți a celor trei judecători care vor face parte din BEJ.

                Pe 28 martie va începe depunerea și înregistrarea candidaturilor, iar pe 29, listele vor fi făcute publice prin afișarea în holul Prefecturii Bacău.

                Pe 18 aprilie, componența BEJ va fi completată cu reprezentanții partidelor, iar pe 27 aprilie va începe campania electorală, care se va încheia pe 25 mai, la ora 7. În România, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai.

                Persoane cercetate penal pentru focarul de Pestă Porcină Africană de la Oituz

                  Persoanele implicate în apariția focarului de Pestă Porcină Africană la Oituz sunt, în prezent, cercetate penal pentru săvârșirea de infracțiuni care includ răspândirea bolilor la animale. În acest sens – ne-a informai directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, dr. Niky Liviu Vrabie -, instituțiile abilitate desfășoară o anchetă de evidențiere a modului în care a pătruns și a fost difuzată Pesta Porcină Africană în localitate. În această cauză, persoana care a vândut porci din județul Covasna a fost identificată.

                  Pentru a evita astfel de situații, crescătorii de porci trebuie să respecte următoarele reguli:

                  ⦁ NU CUMPĂRAŢI PURCEI DIN LOCURI NECUNOSCUTE, DE LA INTERMEDIARI SAU MIJLOCITORI DE ANIMALE, FĂRĂ A FI IDENTIFICAŢI (CU CROTALIE) ŞI FĂRĂ CERTIFICAT SANITAR VETERINAR DE SĂNĂTATE ELIBERAT DE MEDICUL VETERINAR, PENTRU CĂ EXISTĂ PERICOLUL SĂ INTRODUCEȚI ÎN GOSPODĂRIE PORCI BOLNAVI, ȘI ASTFEL SĂ DIFUZAȚI PPA!

                  ⦁ Porcii nu pot părăsi exploatația în care sunt ținuți până la stingerea focarelor de PPA și ridicarea măsurilor de restricții;

                  ⦁ Orice persoană care intră sau iese din exploatațiile de porcine trebuie să respecte măsurile de igiena adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului PPA;

                  ⦁ Nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta fără autorizarea DSVSA;

                  ⦁ Creșteți porcii în spații împrejmuite, în adăposturi închise, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare, izolate de gropile de gunoi sau zonele populate cu alte porcine sau cu porci mistreți;

                  ⦁ Se interzice creșterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea pădurilor precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu populația de porci mistreți;

                  ⦁ Toți porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie imediat declarați medicului veterinar și la DSVSA Bacău, care procedează la investigațiile corespunzătoare;

                  ⦁ colaborați cu medicul veterinar arondat pentru efectuarea examenelor clinice si recoltarea probelor pentru examene de laborator;

                  ⦁ nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat, pentru dezinfecție, la intrarea în adăpost să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică;

                  ⦁ nu hrăniți animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

                  ⦁ Se interzice cu desăvârșire sacrificarea porcilor fără avizul DSVSA (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar, pentru efectuarea examenului ante și post mortem. În cazul în care porcii trebuie sacrificați sau uciși, să se preleveze un număr suficient de probe de la animale, în conformitate cu manualul de diagnostic, pentru a confirma sau infirma prezența virusului PPA în aceste exploatații )

                  ⦁ Nu comercializați carnea proaspătă și produsele din carne de porc rezultate din tăierea porcilor în exploatația proprie (consumul acestor produse se face numai în exploatația respectivă, după examenul de specialitate asigurat de medicul veterinar arondat); CARNEA VÂNDUTĂ, DATĂ RUDELOR SAU PRIETENILOR, TRANSMITE BOALA LA PORCII DIN ALTE LOCALITĂȚI.

                  Nerespectarea acestor măsuri poate atrage sancțiuni contravenționale sau penale după caz. Pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții.

                  Restaurantul Podu’ cu Lanțuri a fost certificat de Ordinul European al Cavalerilor Vinului

                    Legatul Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (Ordo Equestris Vini Europae – OEVE) – Consulatul România a certificat, marți seara, 12 martie, al patrulea restaurant din județ, Podu’ cu Lanțuri. Locația a primit, astfel, clasificarea „Trei pahare”, pentru oferta de vinuri și pentru condițiile de servire.

                    În funcție de punctajul obținut în evaluare, locațiile certificate de OEVE sunt clasificate cu cinci, patru sau trei pahare. Evenimentul din Bacău a avut loc în prezența șefului Legatului Bacău al acestui Ordin, eques Eugen Burcă, și a comandantului Scaunului Cavaleresc Bacău, iudex Cristian Bunea, în prezența mai multor cavaleri ai Ordinului.

                    Sistemul de certificare este bazat pe o serie de criterii atent alese: calitate, diversitate, capacitate și condiții de depozitare, modalități de prezentare și/sau servire, politici de preț etc. Iar certificarea este valabilă atât timp cât sunt menținute criteriile care au stat la baza evaluării.

                    „Scopul certificării – ne-a declarat Eugen Burcă – este de a se concretiza o serie de beneficii care să vină în sprijinul tuturor actorilor de pe scena vitivinicolă românească. Certificarea își propune să stimuleze producătorii în demersul lor de a realiza și a comercializa vinuri de un înalt nivel calitativ și să determine comercianții să-și îmbunătățească permanent oferta. Avem mereu în vedere și consumatorul final care, prin identificarea plăcii de certificare va avea siguranța că se află într-o locație care respectă standardele necesare unui comerț de calitate”.

                    În Legatul Bacău al OEVE, certificările sunt făcute de președintele Comisiei oenologice pe Moldova, somelierul Cristian Bunea. „Este a patra certificare în Bacău, după aceea de la magazinul Selgros pe raionul de vinuri, de la restaurantele La Bettola și Cafea cu Lapte” – ne-a spus Cristian Bunea.
                    Ceremonia certificării a fost urmată de o degustare de vinuri de la Crama Lechburg Lechința, administrată de o familie originară din Italia. Arealul vitivinicol Lechința și-a câștigat propria denumire de origine controlată DOC, cu soiuri de struguri Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Riesling de Rhin, Chardonnay, Pinot noir, Muscat Ottonel, Feteasca Regală și Feteasca Neagră

                    „Suntem onorați că acum avem certificarea OEVE. Deocamdată numai «Trei pahare» din cinci, dar sigur vom câștiga pe parcurs și restul. Restaurantul nostru face parte din Complexul hotelier Podu’ cu Lanțuri, certificat cu patru stele, care are, de fapt, patru restaurante.”
                    Adrian Sechel, administratorul Restaurantului Podu’ cu Lanțuri

                    Puneți burta pe carte!

                    Răzvan Bibire

                    Niște puștani care se joacă de-a politica înregimentați într-o organizație națională a elevilor au cerut colegilor să boicoteze simulările naționale în semn de protest față de faptul că – spun ei – școala nu pregătește elevul pentru piața muncii și subiectele nu sunt, deci, elaborate în acest spirit.

                    De la noi din județ au chiulit de la simulări vreo 700 de elevi; e dificil de spus dacă nu s-au prezentat pentru că au răspuns solicitării de boicot ori pentru că și-au dat sema că nu-s pregătiți pentru examinare.

                    Altceva vreau să subliniez: școală NU trebuie să pregătească mână de lucru pentru piața muncii! Școala – incluzând aici ciclul primar, gimnazial și liceul – trebuie să livreze cetățeni.

                    Oameni care pe lângă scris, citit și socotit, cunosc niște elemente despre societatea în care se vor integra. Istorie, geografie, literatură, elemente de biologie, științe, chiar și ceva filosofie. Toate acestea ar trebui să creeze viitorului cetățean un spirit critic, analitic, care să-i ofere posibilitatea să răzbească în viață.

                    Mulți se întreabă când vor avea ocazia să folosească, în viața reală, o ecuație de gradul doi, o integrală, o teoremă. Foarte puțini vor avea această șansă, însă nu acesta este scopul pentru care se învață la școală algebra, geometria analitică, sau numerele imaginare.

                    Acestea trebuie să dezvolte imaginația și gândirea elevului, să-l învețe că există legi ale naturii capabile să explice fenomenele, că lumea nu este limitată la curtea casei sale, la strada pe care bate mingea sau, eventual, la orășelul în care trăiește. Din păcate, acest scop al educației a fost uitat de generația actuală.

                    Învățământul s-a manelizat, elevii au uitat că, în trecut, s-a dus o lupta acerbă pentru dreptul la educație, pentru ca ei să poată merge la școală și nu la muncă încă din copilărie. Așa că, puneți burta pe carte, învățați să gândiți critic și veți vedea lumea cu alți ochi!

                    Înscrierea în învățământul primar 2019-2020: cele mai frecvente întrebări

                      Suntem în plină perioadă de înscriere în învățământul primar. Ministerul Educației a revenit, ieri, cu precizări importante ca răspunsuri la cele mai frecvente întrebări puse de părinții copiilor care trebuie înscriși în această formă de învățământ.

                      Cine se poate înscrie în clasa pregătitoare?
                      • Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv.
                      • La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
                      • Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu cadrul legal.

                      Unde și cum se realizează evaluarea psihisomatică a copiilor?
                      Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), atât la sediul acestei instituții, cât şi în diferite centre din judeţ, cu prioritate în grădiniţe. În județul Bacău sunt 64 de astfel de centre, în școli și liceele care au în structură și învățământ primar. Evaluarea se efectuează până pe 20 martie, de către personalul de specialitate al CJRAE, personalul de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.

                      La ce unitate de învățământ poate fi înscris un copil?
                      Părintele poate opta:
                      • pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris;
                      • pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.

                      NOTĂ: părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.

                      Unde au loc înscrierile?
                      La unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online, dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.
                      Care sunt actele necesare pentru înscriere?
                      • Cerere-tip de înscriere;
                      • Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului;
                      • Copie şi original al certificatului de naştere al copilului;
                      • Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul);
                      • Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

                      Care este calendarul de completare/depunere a cererilor?

                      Completarea și depunerea cererilor vor avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă. Prima etapă: până pe 22 martie, de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00, la unitatea de învăţământ. Pe 29 martie se afişează în toate școlile, dar și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bacău listele copiilor înscrişi după prima etapă.

                      A doua etapă: 2 – 8 aprilie.

                      Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere. 11 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul ISJ Bacău listei copiilor înscrişi după a doua etapă.

                      Ce este important de știut despre cererea de înscriere online?

                      Atenție! Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului pre-completate, scurtând timpul de așteptare al dvs și al celorlalți părinți.

                      Care sunt criteriile de departajare pe care școlile le aplică dacă numărul de copii este mai mare decât numărul de locuri?

                      I. Criterii generale:
                      a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
                      b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
                      c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
                      d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.
                      II. Criterii specifice:
                      • Sunt aplicate după criteriile generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Metodologie.
                      • Sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc.

                      Există suficiente locuri pentru copii în clasa pregătitoare?
                      Da, fiecare copil are un loc asigurat. Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar.

                      Ce tip de activități se vor desfășura la clasa pregătitoare?
                      Copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii, prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică.
                      Clasa pregătitoare este un timp de acomodare a copilului cu viața școlii, care să-i permită o bună adaptare la programul și cerințele specifice acestui mediu.
                      În clasa pregătitoare, copilul este încurajat să capete încredere în forţele proprii, să-și sporească stima de sine, iniţiativa şi dorinţa de reuşită.
                      Exersarea deprinderilor şi capacităţilor motrice este o ţintă importantă, prin participarea copiilor la activităţi de dezvoltare motrică, dar şi la alte activităţi de mişcare în asociere cu muzica (prin intermediul Educaţiei fizice şi a disciplinei Muzică şi mişcare).

                      Pentru anul școlar viitor 2019-2020, în toate școlile din județul Bacău sunt 5.599 de locuri la clasa pregătitoare. Acest lucru înseamnă un total de 270 de clase.

                      Numai în municipiul Bacău sunt 1.493 locuri pentru clasele pregătitoare, repartizate în 60 de clase din toate școlile gimnaziale și colegiile din oraș. Cele mai multe sunt la Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” (125), Școala Gimnazială Nr. 10 (100) și Școala Gimnazială „Miron Costin” (120). Clase pregătoare sunt și în colegii și licee – la „Ferdinand I”, la Artă, Pedagogic, „Anghel Saligny”, „Dumitru Mangeron”, „N.V.Karpen” și la Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, care au în structură inclusiv unități școlare pentru învățământul primar. În municipiul Onești sunt 352 de locuri la pregătitoare, în Moinești – 180, în Buhuși – 115, în Comănești – 217, în Dărmănești – 162, în Slănic Moldova – 36, iar la Tg. Ocna – 115. În comune, cele mai multe locuri sunt, cum era de așteptat, fiind cea mai mare comună din județ, în Dofteana, unde în cele trei școli gimnaziale sunt 96 de locuri.

                      Bratu- Lobonț, ce duel!

                      Foști coechipieri la club și la națională, cei doi antrenori se reîntâlnesc sâmbătă, ca adversari, cu prilejul partidei Aerostar – „U” Cluj

                      Aerostar Bacău – „U” Cluj este unul dintre punctele de atracție ale etapei a 25-a din liga secundă. Deși cu obiective diferite, cele două echipe practică un joc ofensiv care promite spectacol. Împreună, au marcat 90 de goluri în acest sezon: „aviatorii” 37, „șepcile roșii”, 53.

                      Totodată, Aerostar și „U” dau și cei mai prolifici atacanți ai campionatului: Buhăcianu și Vraciu (suspendat însă pentru acest joc din cauza cumului de cartonașe), de o parte, Gavra și Pârvulescu, de cealaltă parte. Un alt ingredient special al confruntării programate sâmbătă, de la ora 15.00, pe „Aerostar”, îl constituie duelul băncilor tehnice. Florin Bratu versus Bogdan Lobonț. Cei doi au fost coechipieri.

                      La echipa națională, dar și la echipele de club Rapid și Dinamo. Ce-i drept, la Rapid, Bratu era „vârful” cu care tineretul antrenat de Ionuț Chirilă câștiga campionatul, în timp ce Lobonț apăra poarta echipei mari care, sub comanda lui Mircea Lucescu, aducea din nou titlul în Giulești după o pauză de 32 de ani. La Dinamo, în schimb, Bratu și Lobonț au jucat împreună timp de două sezoane. În perioada 2007- 2009. „Mitraliera” Bratu venea de la Nantes, „Pisica” Lobonț, de la Fiorentina.

                      În vara lui 2007, Dinamo cu Bratu și Lobonț titulari s-a aflat la o…repriză de accederea în grupele Ligii Campionilor. Autori ai unei remize pe „Olimpico”, contra lui Lazio, „câinii roșii” au condus cu 1-0 la pauză în returul de la București, înainte de a se prăbuși sub golurile lui Pandev și Rocchi. În 2009, drumurile lui Lobonț și „Bratone” s-au despărțit. Primul a plecat spre AS Roma, alături de care a rămas vreme de aproape un deceniu, cel de-al doilea a continuat încă o stagiune sub emblema „câinilor” înainte de a semna cu bulgarii de la Litex Loveci. Sâmbătă, cei doi se reîntâlnesc. Ca antrenori. Și ca adversari.

                      Cine-i mai tare? „Mitraliera” sau „Pisica”? „Răspunsul îl va da terenul de joc. Ca fost atacant, îmi doresc ca echipa mea să câștige, chiar dacă suntem conștienți de valoarea adversarului. Contăm pe un moral bun după victoria de la Timișoara și avem de partea noastră publicul, care ne-a fost mereu alături în partida de acasă”, a declarat Florin Bratu. Interesant este că, toamna trecută, „Bratone” a fost curtat intens de „U” Cluj.

                      Chiar a doua zi după ce ajunsese la un acord verbal cu conducerea Aerostarului, Bratu a primit oferta de a prelua echipa „șepcilor roșii”. „Sunt onorat, dar le-am promis celor de la Aerostar că merg la Bacău. Deși nu am semnat încă nimic, nu pot să-mi încalc cuvântul”, a fost raspunsul pe care actualul antrenor al „aviatorilor” l-a dat clujenilor. Odată căzută „pista Florin Bratu”, managerul lui „U”, Neluțu Sabău s-a reorientat către Bogdan Lobonț, care a preluat echipa în mod oficial de la 1 ianuarie. Cu Lobonț pe bancă, „U” Cluj a izbutit în 2019 trei victorii din tot atâtea meciuri. Va reuși să-i puna piedică Aerostarul lui Florin Bratu?

                      Știința, eliminată de CSM Lugoj!

                      Băcăuancele au ratat accederea în Final Four, după ce au fost învinse marți seara, în deplasare, de bănățence, cu 3-0 (18, 23, 27)

                      Moment dificil pentru voleibalistele Științei Bacău, care par să plătescă tribut campaniei europene ce le-a dus până în semifinalele Cupei CEV. Studentele au ratat calificarea în Final Four-ul Cupei României, fiind eliminate în manșă unică de CSM Lugoj.

                      Confruntarea, programată inițial în ianuarie, a fost amânată din cauza condițiilor meteo vitrege de la acea dată și s-a disputat marți seara, la Lugoj. Gazdele au intrat mai bine în joc și și-au adjudecat setul inaugural la șapte puncte diferență: 25-18.

                      Știința s-a agățat de adversară, dar nu a reușit să egaleze situația la general, pierzând și al doilea set, de data aceasta la limită, cu 25-23.

                      Parțialul al treilea s-a dovedit și ultimul. Și a fost decis în prelungiri. Studentele au avut posibilitatea de a tranșa setul în favoarea lor, însă Lugojul a fost mai stăpână pe sine, adjudecându-și victoria cu 29-27 și calificându-se, alături de CSM București, CSM Târgoviște și Alba Blaj, în Final Four-ul programat la Alexandria, în perioada 14-15 mai. „Dacă am fi făcut 2-1, exista posibilitatea de a întoarce rezultatul.

                      Nu mai are însă niciun rost să vorbim despre ce s-ar fi putut întâmpla. Nu a fost 2-1, ci 3-0 și așa am părăsit competiția. Este o înfrângere care mă doare foarte tare, dar care are cauze obiective”, a declarat antrenorul Științei Florin Grapă. Astăzi, CSM Lugoj și Știința se vor afla din nou față în față. Tot pentru o restanță, dar în Divizia A1.

                      După jocul de campionat de la Lugoj, studentele se vor deplasa la Cluj, unde sâmbătă vor sustine ultimul meci din sezonul regulat, contra gazdelor de la „U” NTT Data. Eliminate din Cupa CEV și din Cupa României, băcăuancelor nu le mai rămâne decât campionatul, unde se luptă cu CSM Târgoviște pentru locul 3. Un obiectiv deloc ușor de atins în condițiile în care marți, CSM Târgoviște a învins-o cu 3-2 pe Alba Blaj, într-o restanță din etapa a 13-a.

                      Amenzi pentru parcarea neregulamentară

                        Polițiștii locali din cadrul Biroului de Siguranță Rutieră au desfășurat, zilele trecute, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind abaterile statice: oprire, staționare, acces interzis precum și alte abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

                        Acțiunea s-a desfășurat în mai multe zone: Piața Centrală, str. Ștefan cel Mare, Bd-ul Unirii, str. Mărășești, str. Milcov, str. Mioriței, str. Alexandru cel Bun, str. Republicii și str. 9 Mai.

                        Au fost verificate cu prilejul acțiunii un număr de 40 autovehicule, aplicate un număr de 30 sancțiuni contravenționale în cuantum de 4.670 lei și 22 puncte de penalizare la permisul auto.

                        „Pe această cale facem apel către conducătorii auto, care parchează/staționează neregulamentar pe raza municipiului Bacău, să evite aceste situații deoarece activitățile desfășurate de polițiștii locali pe această linie au un caracter permanent”, se arata într-un comunicat al Poliției locale.

                        Final de sezon pe pârtia de schi Nemira din stațiunea Slănic-Moldova

                          Având în vedere prognoza meteo din următoarea perioadă, pârtia de schi Nemira se va închide începând cu data de 14.03.2019, fapt care marchează și încheierea oficială a sezonului de schi 2018 – 2019.

                          Starea bună a pârtiei a atras și în sezonul recent încheiat mii de schiori și turiști, care s-au bucurat de serviciile oferite de administrația pârtiei de schi Nemira. Condițiile optime pentru schiat, încadrarea în categoria pârtiilor ușoare, i-au conferit pârtiei un grad de atractivitate ridicat, fapt demonstrat și de prezența unui număr tot mai mare de copii și tineri dornici să deprindă tehnicile de alunecare pe schiuri.

                          Nu au lipsit nici surprizele oferite de administrația pârtiei, printre acestea numărându-se sărbătorirea Dragobetelui, încheiată cu un concurs pentru perechile de îndrăgostiți, ca și cea a sosirii primăverii, care a prilejuit dăruirea de mărțișoare doamnelor, domnișoarelor și copiilor care s-au aflat pe pârtie în primul weekend din luna martie.

                          Administratorul pârtiei de schi Nemira, respectiv Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, mulțumește tuturor celor care au ales să petreacă o parte din timpul lor liber pe pârtia de schi Nemira și îi așteaptă cu drag și în sezonul următor.

                          Pagina 1

                            Cu traista-n băț, migranți prin Europa

                            După o epocă de împliniri mărețe, în care una spuneam și alta gândeam – ăsta stat paralel adevărat – nevoia de a vedea lumea avea să se împlinească. E drept, la început mai greu. Te mai lipeai de o trupă de teatru, de un ansamblu de dansuri, de o „chemare” a unei rude stbilită afară deja, care garanta pentru tine. Dacă nu, adunai ceva bănuți în valută, la negru, și te încredeai în seriozitatea călăuzelor și a vameșilor mituiți, trecând fraudulos frontierele.

                            „Sindromul Finlandez”

                            Zvonistica alimenta și ea visele românului „sufocat de viața fără orizont” din România ultimului deceniu al secolului XX. Un soi de nebunie a plecării a cuprins Bacăul în acea perioadă. Sute de oameni au luat cu asalt Agenția CFR, birourile de turism, aeroportul, Crucea Roșie și alte instituții, cerând „o viză pentru Filanda”.

                            Iată ce constata jurnalistul Ștefan Radu, în articolul publicat în cotidianul Deșteptarea , la începutul lunii octombrie 1991: „Tragic este faptul că majoritatea celor care-și părăsesc familia, casa, țara sunt tineri, mulți cu studii superioare. Agenții de intermediere (precum farsa«Meridians») fac publicitate unor iluzorii contracte de muncă în Africa de Sud, Australia sau cine știe în ce alt colț îndepărtat din lume.

                            Indiferent de pregătire, stare socială, religie sau etnie, oamenii plictisiți de reforma pauperizantă asediază consulatele, ambasadele sau „oficiile bine informate” în căutarea unei vize turistice, dacă tot li se refuză dreptul de rezidență undeva, în Occident.

                            Puțini au informații despre obiceiurile, normele sau legile țării alese, în mod curent, aleatoriu. «Oriunde, numai dincolo să fie!»”

                            Visul disperaților

                            Nu se știe cine a lansat zvonul, că prin Crucea Roșie se fac contracte de muncă pentru Finlanda. Ceva adevăr era aici, numai că interpretat greșit. Crucea Roșie finlandeză anunțase disponibilitatea de a acorda ajutor umanitar, celor afectați de recentele inundații catastofale care loviseră Moldova. „S-a zvonit de asemenea că, la mijloc s-ar afla un întreg program de ajutorare a sinistraților din județ. Și atunci, cu mic cu mare, bacauanii s-au declarat «afectați de inundații».

                            Se pare că figura «a ținut» și un grup a obținut dreptul de rezidență. Cert este că într-o singură zi (7 oct. 1991) casa de bilete pentru rute internaționale a înregistrat (conform datelor puse la dispoziție de dl. I. Enăchescu, șeful agenției) încasări în valoare de 1,1 milioane lei”.

                            Mulți și-au încercat însă norocul, pe cont propriu, luîndu-și bilet spre Cernăuți. Iar de acolo, cale de peste 2000 de Km, spre St. Petesburg, prin Rusia lui Elțîn aflată în plină divizare. Din fostul Leningrad, aplicau aceleași metode folosite și la granițele din vest, mituind funcționarii feroviari sovietici, cu sume cuprinse între 100 -150 de dolari (leafa „nașului” pe jumatate de an), pentru un bilet dus spre Helsinki.

                            Cert este că au ajuns atunci băcăuani în Finlanda, tocmai prin aceasta filieră, continuă reportajul Ștefan Radu: „De ce? Pentru că e una dintre puținele țări care, prin Constituție, exclud extrădarea. Altfel spus, dacă ai călcat pe pământul ei, nimeni nu te mai poate trimite acasă.” Dacă au ajuns nu înseamnă că toți au și rămas. Climă diferită, norme, reguli noi. Într-un stat cu o democrație reală, cetățeanul are multe obligații de respectat…

                            Se mută țara?

                            Dacă în Ungaria se ajungea ușor, în Israel,Grecia, Italia apoi Germania și Spania, distanțele fiind mai mari, și costurile erau pe măsură. Cum la șmecherii se pare că nu ne întrece nimeni, cererea fiind din ce în ce mai mare, unii sau gândit să facă din asta o afacere. Așa au apărut „samsarii” forței de muncă, care promiteau salarii bine plătite, cu contracte legale în străinătate. Așa au apărut și rețelele de prostituție. Mirajul unor câștiguri substanțiale, „afară”, i-au făcut pe mulți să apeleze la firme specializate în intermedierea forței de muncă, care facilitau obținerea vizei și a unui contract aparent avantajos.

                            Până pe la mijlocul anului 1996, Israelul era una dintre țările preferate de bacauani. Se dusese vestea despre agricultura lor intensivă, despre avântul luat în construcții. Prin schimbarea situației politice, odată cu venirea la putere a primului ministru Benjamin Netanyahu, guvernul israielian a îngrădit drastic accesul muncitorilor străini, în special români.

                            Contractele de muncă, semnate cu firmele de intermediere, s-au dovedit apoi destul de paguboase pentru angajați, aceștia primind doar o parte din bani, restul intrând în buzunarele samsarilor forței de muncă. Pentru mulți, chibuțurile din Israel au rămas doar promisiuni.

                            S-ar părea că am depășit perioada de maxim a exodului, după ce ne-am obișnuit cu ideea de spațiu schengen. Unii băcăuani s-au întors în țară, din banii adunați cu greu încropind câte o mică afacere. Însă cei mai mulți, cu dublă cetățenie, nu se mai întorc. În România anului 2019, 90 de mii de familii au ambii părinți plecați la muncă în străinatate.

                            Cine se ocupă de educația copiilor rămași acasă? Poate că lecția autoexilului nu dă bine și la politicieni, dacă ne mai referim și la situația demografică. „Vrem o țară ca afară” nu este doar lozincă, este un deziderat. Deșteptarea!!!

                            Dotarea Ambulatoriului Bacău, declarată eligibilă!

                              Consilierii județeni au aprobat miercuri, într-o ședință extrordinară, un proiect foarte important pentru băcăuani: „Dotarea infrastructurii Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău”.

                              Indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții au fost aprobați anul trecut, după care Județul Bacău a depus proiectul spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional, prioritatea 8.1. Aceasta este destinată investițiilor care contribuie la diminuarea inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și creșterea accesibilității populației la serviciile medicale și sociale, în special pentru zonele sărace și izolate.

                              „Vă anunțăm că proiectul a fost declarat eligibil, după munca depusă de echipa de specialiști ai Consiliului Județean și de echipa Spitalului Județean de Urgență, condusă de Adrian Popa”, a declarat Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău.

                              Vizita în teren a avut loc la sfârșitul lunii februarie, după care proiectul a intrat în faza de precontractare, motiv pentru care Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est a solicitat aprobarea CJ Bacău. Adrian Popa, directorul SJU, a declarat că această investiție confirmă strategia de dezvoltare a serviciilor de sănătate din județ, respectiv a celor din ambulatoriu și de zi.

                              Proiectul vizează dotarea cu echipamente performante, absolut necesare, unele dintre ele rare, și modernizarea serviciilor oferite de cele două policlinici (de copii și adulți) din Bacău. Valoarea totală, în întregime eligibilă, este de 10,4 milioane de lei. Cofinanțarea asigurată de CJ Bacău este de 2 la sută, ceea ce înseamnă 209.905 lei.