Sâmbătă. 7 septembrie 2019. O zi care va rămâne în istoria Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. O zi a emoției, amintirilor și reîntâlnirii. O zi de neuitat. O zi în care toate cadrele didactice care și-au lăsat o parte a inimii și a destinului profesional în acest liceu de renume s-au adunat, la mare sfat, pentru a povesti. Cu emoție, cu drag, cu toții au participat la prima reuniune a seniorilor-profesori, acum pensionari, într-un eveniment de suflet, organizat de profesorul Vasile Cautiș, fost director al liceului.

Sunet de clopoțel…

Clopoțelul a sunat mai repede la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, dar de data aceasta nu pentru elevii liceului, ci pentru profesorii lor. Pentru cei care au modelat destine, au trasat cariere, au pus suflet și s-au dedicat minunatei meserii de dascăl pentru generații întregi de copii. Oameni care au făcut ca istoria Colegiului „Alecsandri” să meargă mai departe, an de an, să țină stindardul sus, mereu mai sus, și să-i ducă renumele, prin elevii săi, în toată țara și peste hotare.

Emoții… pe același drum

Ora 10. O zi frumoasă de început de toamnă. Profesorii pensionari ai colegiului trec din nou, cu emoție, pragul liceului în care au profesat. Este tot personalul – didactic de predare, auxiliar și nedidactic -, acum la frumoasa vârstă a pensionării, foști slujitori cu înaltă demnitate și mândrie patriotică a ceea ce a fost, există și rezultă la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, după cum frumos au spus organizatorii acestui eveniment unic. „Atunci și acum pe același drum”, a fost îndemnul prin care s-a pășit pe „Traseul amintirilor”, în holul central al colegiului și în clasele școlii. Apoi toți au fost „Pe locuri, fiți gata…”, când s-a organizat ad-hoc un consiliu profesoral amical, în cancelarie, unde fiecare și-a ocupat vechiul scaun. Au urmat amintiri, evocări, mărturisiri, anecdote, rețete, epigrame etc, în ordinea dorită de fiecare. Și multe lacrimi și emoții…

Tot cu emoție, profesorul Vasile Cautiș s-a adresat apoi colegilor și celor prezenți cu reală bucurie a revederii:
„Nu ştiu dacă am fost întotdeauna un exemplu pentru elevi, dar îi îndemn să-mi urmeze sfaturile, asigurându-i de dragostea şi prietenia mea, iar pe colegi şi pe prieteni, de stima şi preţuirea pe care o merită. Cuvintele sunt puţine pentru a exprima mulţumirile aduse celor care, pe parcursul a zeci de ani aproape 48 de ani, şi-au pus amprenta asupra formării morale şi profesionale a elevilor, în spiritul învăţăturii, muncii, iubirii de Dumnezeu şi de ţară, în dragostea pentru adevăr, dreptate, corectitudine, în iubirea faţă de părinţi şi de aproape şi în spiritul tuturor valorilor morale în care noi, dascălii, mai credem. Am făcut toate acestea cu credinţa că ele trebuie să caracterizeze orice societate, chiar dacă, în România zilelor noastre, de multe ori altele sunt «valorile» care se impun: şmecheria, minciuna, trădarea. Ca profesor, diriginte, director şi altele, am încercat ca «de la ăl mai mic la ăl mai mare» să aibă posibilitatea să-şi apere cu demnitate punctul de vedere şi părerea, să ştie să se bucure de succese, dar şi să-şi recunoască greşelile sau insuccesul, să fie ambiţioşi, dar şi iertători, iar ca viitori cetăţeni, cetăţeni maturi, cu responsabilităţi civice să participe la viaţa «cetăţii», să nu lase pe alţii să le hotărască destinul. Sunt mândru că am fost salariat, ca profesor, părinte, practicant student, director, la «Alecsandri», fiindcă este o şcoală care şi-a câştigat prestigiul prin munca a mii de generaţii de elevi şi cadre didactice, iar celor «activi» de astăzi le spun că prestigiul se câştigă greu, dar şi mai greu se păstrează. Am crezut mereu în dreptate şi adevăr şi am fost mereu un idealist şi un optimist, într-o lume în care cei puternici şi cu bani îşi impun voinţa şi îi calcă în picioare pe cei slabi sau neajutoraţi.”

„Trebuie să recunosc că trăiesc un sentiment și de bucurie, și de emoție, pentru că eu am fost și elevă la acest liceu, pe care, ani mai târziu l-am condus din postul de director. Sunt foarte încântată să-mi văd astăzi foștii colegi și colaboratori pentru că fără ei nu puteam să conduc această unitate de învățământ timp de 10 ani plini de realizări. Sunt mulțumită, fericită și emoționată.” Prof. Margareta Neacșu

„Evadări multiple”, o carte a prof. Elena Bostan

Întâlnirea a fost și ocazia în care prof. Elena Bostan Delavicov și-a lansat volumnul de poezii „Evadări multiple”, avându-i ca invitați speciali pe profesori seniori-scriitori Ioan Dănilă, Petre Isachi și Ion Fercu. O carte tipărită la Editura „Ateneul scriitorilor”, din Bacău, în 2018, a cincea carte publicată de autoare.

„Titlul, ușor ambiguu, sugerează nevoia mea ca om «să evadez» din când în când din plasa cuvintelor cotidiene, care, uneori, te mângâie, iar, alteori, te trădează; să evadez imaginar dintr-o lume pe care mi-aș dori-o altfel… Simt uneori tot mai acut dorul de locul copilăriei și adolescenței mele, de Bucovina mea sfințită de clopotele Putnei, verde, nealterată de viclenie, cu miros de busuioc și icoane. Au înțeles și mi s-au sprijinit de suflet oameni curați, generoși, adevărați prieteni: profesorul-scriitor Petre Isachi, care mi-a prefațat și cartea, și talentatul profesor, scriitor și jurnalist Ion Fercu, care a scris despre volum, atât în «Deșteptarea», cât și în «Plumb». Cuvintele mele de mulțumire și apreciere sunt mult prea puține față de recunoștința pe care le-o port”, a spus prof. Elena Bostan.
A fost prezent și actorul Radu Bogdan Ghelu, fost elev al colegiului.

Povestea a mers mai departe, frumos…

Cuvinte frumoase a rostit și prof. Oana Jugariu, cadru didactic în Colegiul Național „Vasile Alecsandri” de 20 de ani.

„În ochiul amintirilor mele văd şi recunosc în oaspeţii noştri, precum şi în colegii prezenţi, mai multe generaţii de dascăli clădite ca într-o umană coloană brâncuşiană, o alcătuire continuă şi fără de sfârşit. Văd ȋn această imagine pe cei prezenţi, dar şi pe cei care nu mai sunt sau care, împovăraţi de boli şi unele probleme, nu mai pot participa la întâlnirea noastră. Privesc în jur şi regăsesc printre dumneavoastră chipurile luminoase ale unor profesori care au marcat puncte de reper în istoria acestui aşezământ, Colegiul Național «Vasile Alecsandri». Multora dintre dumneavoastră le-am fost învățăcel, cu cei mai mulţi am fost colegă în ultimii 20 de ani”, a fost un alt discurs emoționant, de data aceasta a profesoarei Oana Jugariu.

Iar povestea a curs frumos… preț de câteva ceasuri bune. Amintiri, evocări, emoții. S-a vorbit mult, s-a povestit, s-a râs. Frânturi din toate aceste clipe:

– Colegiul a fost, pe rând, „Şcoala Medie Nr.2”, „Liceul de fete”, Liceul „Vasile Alecsandri”. Denumirile acestea, până la aceea de astăzi, reflectă dăinuirea şcolii noastre în diferitele momente ale istoriei, unele mai fericite, altele mai puţin. Ele reflectă, de asemenea, şi un anume salt al calităţii procesului de învăţământ.

– Provin din prima generaţie de elevi absolvenţi ai secţiei cu profil uman de la acest colegiu. Se chema atunci „profilul limbi străine” şi se studia intens limba engleză şi limba franceză. Profesorii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” se arătau multumiţi de bagajul de cunoştinţe cu care intram pe băncile Facultăţii de filologie, secţia limba engleză – limba franceză. Le port, aşadar, o frumoasă amintire profesorilor mei de atunci, care au modelat generaţia mea.

– Am avut multe momente de muncă intensă, multe momente în care simţeam nevoia confirmării eficienţei muncii depuse de mine. Rezultatele obţinute de elevii mei la testele Cambridge, la admiterea la facultate şi în alte situaţii m-au încurajat să merg mai departe, să mă dezvolt, să-mi îmbunătăţesc metodele de predare şi pedagogice.

– Râvna mea este poate datorată şi faptului că ȋn familia mea trei generaţii au ales să se instruiască la această şcoală. Este vorba despre tatăl meu, care absolvea în urmă cu 53 de ani, de mine şi de fata mea, care acum este elevă a acestui colegiu. Ducem, cu alte cuvinte, ştafeta mai departe, cu răspundere, cu dăruire şi speranţă.

– În încheiere, pot să vă spun din suflet că mă mândresc cu dumneavoastră, profesorii mei, cu dumneavoastră, înaintaşii noştri, că mă bucur nespus că am avut onoarea de a vă transmite astăzi, la această întâlnire, salutul cadrelor didactice care v-au urmat în şcoala noastră dragă.
A urmat momentul „Vă amintiți…?”, secvențe filmate prezentate de prof. Maricel Badiu, iar la final îndemnul a fost de „Zâmbiți, vă rog!”, într-o fotografie de grup. Colocviu de impresii continuă la restaurantul Dumbrava din Bacău. Rămân amintirile. Vechi și noi amintiri! Și promisiunea că peste un an se vor revedea din nou. Pe… același drum!

„Sentimentele sunt foarte diferite și adânc întipărite în sufletul meu. Este o foarte mare plăcere să-mi revăd colegii. Aici am învățat, am fost promoția 1964, aici am predat și de aici am ieșit fericită la pensie. M-am întâlnit cu colegi dragi, care au o viață frumoasă și mă bucur că ne-am reîntâlnit și observ că și-au păstrat tinerețea spirituală.”
Prof. Maria Manole

„Este un sentiment de mare plăcere să-mi reîntâlnesc vechii mei colegi. Chiar sunt emotionat și foarte plăcut impresionat de organizarea acțiunii. Este o întâlnire care îmi provoacă foarte multă nostalgie pentru că eu însumi am îmbătrânit și nu am cum să nu fiu nostalgic. Mă întorc cu vreo 20 de ani în urmă și îmi revăd colegii tineri, așa cum erau ei atunci, pentru că pentru mine, practic,nu s-au schimbat.”
Prof. Viorel Cruceanu

„Nu putem vorbi decât de o emoție foarte puternică și o plăcere deosebită că îmi recunosc foștii colegi. Am venit cu bucuria revederii liceului în care am pornit din tinerețe și am ieșit la bătrânețe. Urmăresc în continuare realizările liceului și sunt foarte bucuroasă că au așa de multe realizări și sunt mândră că am predat și eu aici și că am pus o pietricică la tot ce înseamnă acest liceu.” Prof. Aurelia Grosu

Roxana Neagu
Florin Ștefănescu



PUBLICITATE