sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2008

Marți se dă apă din rezervorul Cuciur în Onești

    Alimentarea cu apă a municipiului Onești se va face, marți, 12 noiembrie, pe o durată estimată de 20 de ore, cu începere de la ora 8,00 din rezervorul Cuciur.

    Măsura – ne-a comunicat compania furnizoare RAJA – este luată pentru că se fac lucrări de înlocuire a vanei de golire DN 300 mm, pe aducțiunea Dărmănești-Târgu Ocna-Onești, conform Planului de Măsuri pentru prevenirea și minimizarea riscurilor producerii avariilor la conducta de aducțiune al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB).
    Golirea tronsonului, se estimează, va dura 4 ore, lucrarea de înlocuire a vanei 4 ore și durata de reumplere a tronsonului 12 ore.

    „Lucrătorii RAJA – spune purtătoarea de cuvânt a companiei, Cristiana Călin-Ghioc – au luat măsurile necesare pentru menținerea rezervei de apă a municipiului Onești la nivelul optim, astfel încât în cazul întreruperii furnizării apei potabile de către CRAB locuitorii municipiului să nu resimtă lipsa apei potabile.

    RAJA SA va alimenta municipiul cu apă potabilă din rezervor pe toata durata desfășurării lucrărilor. În cazul în care lucrările anunțate de CRAB se vor extinde, din motive neprevăzute, pe o perioadă mai mare de timp, vom lua în calcul furnizarea apei după un program prestabilit, în funcție de durata și de complexitatea lucrărilor”.

    Ziua Veteranilor, sărbătorită în Bacău

      Ziua Veteranilor și Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații a fost marcată în acest an în Bacău luni, 11 noiembrie, la Colegiul „Mihai Eminescu”. În mijlocul elevilor și profesorilor de la acest colegiu au venit șase militari activi și în rezervă care au făcut parte din detașamentele românești dislocate în misiuni specifice în teatrele de operații ale lumii. Ei sunt lt. col. (r) Cătălin Diaconu, cpt. Vasilica Anghel, plt. adj. Cristian Brăescu, plt. mj. Constantin Mitrofan, plt. mj. Cristinel Iacob și caporal Marian Iftime.

      Ziua de 11 noiembrie a fost desemnată ca Ziua Veteranilor și a Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații din două motive esențiale. Denumită inițial „Ziua Armistițiului”, data de 11 noiembrie marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial. La ora 11,00 a zilei de 11 a celei de a 11-a lună a anului 1918, forțele aliate au semnat armistițiul cu Germania. De asemenea, pe 11 noiembrie 2003 a căzut la datorie, în Afganistan, primul militar român, sg. maj. Iosif Silviu Fogorași din Batalionul 151 Războieni din Iași, dar tot atunci a fost rănit și a murit câteva zile mai târziu și sg. maj. Mihail Anton Samuilă. Până acum, în teatrele de operații au căzut 30 de militari români.

      „Dacă ni se cere, plecăm imediat în alte teatre de operații”

      La manifestarea de la Colegiul „Mihai Eminescu”, cei șase militari care au luptat în tetrele de operații ale lumii au vorbit despre experiența prin care au trăit și despre importanța ca România să fie reprezentată în planul eforturilor făcute la nivel mondial pentru ca în asemenea zone situația să reintre în normal. „Dacă ni se va cere – au spus militarii – vom pleca imediat în alte teatre de operații, pentru România”. Elevii au pus întrebări militarilor și au cerut amănunte din experiența lor.

      La eveniment a fost prezentă și o grupă de elevi ai colegiului costumați de Asociația „Tradiții Militare Românești” din Bacău în uniforme specifice armatei în Primul Război Mondial. Despre aceste uniforme le-a vorbit elevilor președintele asociației, col. (rtr) Stelian Cojocaru.

      Militarilor din tetrele de operații și colonelului Stelian Cojocaru le-au fost oferite, din partea Colegiului „Mihai Eminescu”, Diplome de recunoștință „pentru actele de vitejie și curaj manifestate în carieră”.

      La final, Muzica militară a Garnizoanei Bacău a susținut un scurt program de marșuri militare și cântece specifice vieții ostășești.

      PNL Bacău a mulțumit băcăuanilor pentru vot

        Puțin după orele prânzului ale primei zile din săptămână, membrii Partidului Național Liberal Bacău, în frunte cu președintele filialei județene, deputatul Ionel Palăr, au fost prezenți într-o conferință de presă în care au dorit să aducă mulțumiri celor care l-au votat pe Klaus Iohannis în primul tur al alegerilor prezidențiale.

        Conferința de presă a fost condusă de deputatul Ionel Palăr care a menționat că această victorie istorică se datorează tuturor liberalilor băcăuani care s-au mobilizat exemplar în campania electorală și că reușita este a întregii echipe.

        „Este un moment istoric pentru noi, filiala județeană a PNL Bacău. Vreau să mulțumesc tuturor băcăuanilor de pe întreg cuprinsul județului pentru spiritul civic de care au dat dovadă. După 30 de ani, PSD-ul a fost învins în județul Bacău.

        Este adevărat, la un tur de alegeri prezidențiale. PNL Bacău se află pe locul 9 pe țară și pe locul 2 în regiunea Nord-Est, după Suceava, la numărul de voturi”, a precizat în conferință deputatul Ionel Palăr.

        După declarații, PNL-iștii băcăuani, alături de cei toți prezenți la conferința de presă au fost invitați la un pahar de șampanie, simbolic, pentru a sărbători această reușită.

        Modificări legislative privind regimul armelor și munițiilor

        La data de 4 noiembrie a.c., au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 196/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

        Printre principalele modificări aduse Legii 295/2004, cu impact asupra deținătorilor de arme și muniții, sunt următoarele:

        Armele de panoplie au fost redefinite ca arme dezactivate-arme de foc care au fost făcute definitiv improprii folosirii, prin dezactivare, asigurându-se că toate componentele esenţiale ale armei de foc în cauză au devenit definitiv nefuncţionale şi imposibil de demontat, înlocuit sau modificat, într-un mod care să nu permită în niciun fel reactivarea armei de foc.

        Armele de recuzită au fost redefinite ca arme de spectacol şi arme acustice – arme de foc transformate cu scopul specific de a fi utilizate în mod exclusiv pentru a trage gloanţe oarbe, de exemplu în reprezentaţii teatrale, sesiuni fotografice, filme şi înregistrări de televiziune, reconstituirea unor evenimente istorice, parade, evenimente sportive şi instruire.

        A fost introdusă o nouă categorie de arme-arme de alarmă şi arme de semnalizare – dispozitive care sunt proiectate numai pentru a trage gloanţe oarbe sau cartuşe pirotehnice de semnalizare sau pentru a expulza substanţe iritante sau alte substanţe active, care îndeplinesc condiţiile de siguranţă a tragerii şi prezintă garanţia că nu pot fi transformate pentru a expulza o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie.

        Sunt interzise procurarea, deţinerea, folosirea, precum şi efectuarea oricărei operaţiuni cu încărcătoare ce se pot monta pe arme de foc semiautomate cu percuţie centrală sau cu repetiţie, care:

        a) pot conţine mai mult de 20 de cartuşe, în cazul armelor de foc scurte; sau

        b) pot conţine mai mult de 10 cartuşe, în cazul armelor de foc cu ţeavă lungă, prevăzute la categoria A pct. 6 şi 7 din anexă. (art. 9 alin. 3)

        Deţinerea, portul sau folosirea armelor şi muniţiilor înscrise în permisul de armă, ulterior expirării termenului de valabilitate al acestuia, este interzisă. (art. 25 alin. 5) .

        Titularul dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor şi muniţiilor are dreptul de a deţine şi purta o singură dată armele şi muniţia înscrise în permisul de armă cu scopul exclusiv de a le depune la un armurier autorizat în vederea depozitării ori înstrăinării, într-o perioadă de maximum 30 de zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă.

        Persoana căreia i-au fost anulate sau suspendate drepturile de deținere, port și folosire ale armelor și munițiilor are obligația de a-și depune armele și întreaga cantitate de muniție la un armurier autorizat, după care va trebui să depună dovada acestui fapt, împreună cu permisul de armă, în termen de 30 de zile, la organele de poliţie competente.

        Atunci când sunt desfășurate activităţi legale de vânătoare, posesorul armei de vânătoare va putea păstra arma, în condiţii de siguranţă, la gestionarul fondului cinegetic care a organizat activitatea de vânătoare, la un armurier autorizat sau în spaţiul destinat cazării, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

        Posesorii armelor de apărare şi pază vor putea achiziționa și deține maxim 100 de cartuşe cu glonţ (față de 50) şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru fiecare armă.

        Posesorii armelor de vânătoare vor putea achiziționa și deține maxim 500 de cartuşe pentru câte o singură armă de fiecare calibru (față de 300), dintre cele pentru care are dreptul de port şi folosire.

        La cerere, colecţionarii de arme pot fi autorizaţi să colecţioneze maximum 10 cartuşe, pentru câte o singură armă de fiecare calibru.

        Muniţia destinată colecţiei poate fi folosită numai în locul unde se află arma deţinută sau colecţia, în caz de legitimă apărare.

        Dispoziţiile referitoare la acordarea permisului de armă, la înscrierea armei în permisul de armă, la drepturile şi obligaţiile solicitantului armei letale, se aplică şi în ceea ce priveşte armele neletale supuse autorizării.

        Persoanele care dețin arme de foc semiautomate cu percuție centrală sau cu repetiție, care pot conține mai mult de 20 de cartușe, în cazul armelor de foc scurte sau pot conține mai mult de 10 cartușe, în cazul armelor de foc cu țeavă lungă, prevăzute la categoria A pct. 6 și 7 din anexa la lege, sunt obligate ca în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 196/2019 să le înstrăineze entităţilor prevăzute la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 295/2004 (instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, persoanele juridice prevăzute la art. 100 alin. (2), operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor Legii nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, muzeele şi colecţionarii de arme autorizaţi în condiţiile legii) sau, după caz, de a le casa, transforma sau dezactiva.

        Se asfaltează în zona Pieței Centrale

          Astăzi au început lucrările de asfaltare în zona Pieței Centrale (str. Dumbravei-str. Pieței-str. Popa Șapcă.

          În paralel cu lucrările de asfaltare din zona Pieței Centrale, o echipă a SSPM Bacău intervine pe străzile din municipiu, pentru remedierea fisurilor din carosabil, prin colmatarea cu mastic bituminos.

          Colmatarea fisurilor și crăpăturilor din asfalt previne apariția gropilor, prelungind durata de viață a covorului asfaltic. Intervențiile de colmatare prezintă avantajul că sunt mai puțin costisitoare decât lucrările de reparații cu mixtură asfaltică și generează disconfort minim conducătorilor auto și pietonilor.

          Rezultatele alegerilor din Onești și Târgu Ocna

            La primul tur al alegerilor pentru desemnarea președintelui României un număr de 5342 oneșteni au ales pe Klaus Iohannis, candidatul Partidului Național Liberal la această funcție, ce a obținut astfel 29.9 la sută din numărul total de voturi exprimate. Viorica Dăncilă, fost prim – ministru al României, care a candidat pentru Partidul Social Democrat a fost votată de un număr de 4092 oneșteni (22.95 la sută). Un rezultat bun în municipiul Onești (16.45 la sută) a fost obținut de Dan Barna, candidat al Alianței USR PLUS, el fiind votat de 2853 oneșteni.

            ”Surprinzător” pentru alegătorii din municipiul Onești (prin faptul că acest candidat nu a fost în municipiu în campania electorală și nu a avut loc nici o acțiune electorală în sprijinul său), a fost procentul de 15.18 la sută care a reprezentat numărul voturilor exprimate pentru candidatul Mircea Diaconu, ce a fost sprijinit în campania electorală de ALDE și PRO România.

            Și în orașul Târgu Ocna candidatul PNL Klaus Iohannis a avut cel mai mare număr de voturi – 1878 (în procent de 37.11 la sută), el fiind urmat de Viorica Dăncilă (candidat al PSD), care a fost votată de 1151 târg-ocneni (în procent de 22.75 la sută). Dan Barna a fost votat la secțiile de votare din Târgu Ocna de 713 alegători ( 14. 09 la sută) iar Mircea Diaconu de 493 alegători (în procent de 9.74 la sută).

            Omul normal se trezește cu alarma, omul cu planuri mari, nu!

            Când ne trezim dimineața, ne dăm jos din pat, ne ducem la oglindă și începem rutina. În unele momente, avem gânduri vagi despre ce urmează să facem în următoarele ore, alteori ne plănuim la secundă evenimentele importante din ziua sau săptămâna respectivă, și căutăm să ne îndeplinim toate țintele propuse.

            În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, cu cât este mai mare planul, cu atât mai repede sărim din pat. “De multe ori am observat că atunci când nu avem planuri mari, datul jos din pat, uneori este greoi, totuși, când avem un plan mai mare, datul jos din pat este rapid. Astfel, omul normal se trezește cu alarma ceasului, iar marii oameni de succes ai planetei au declarat în nenumărate rânduri că se trezesc fără alarmă. De ce? Pentru că au planuri mari. Alarma lor este fix planul. Altfel spus, planurile îl trezesc pe om, îi trezesc, întâi de toate, conștiința de a acționa. Un alt obstacol este că omul se programează doar mental să se trezească, neprogramându-și emoțiile sau trupul fizic să-I susțină trezirea. Trezitul ușor, energic și bine-dispus dimineața se face în urma dorinței emoționale să realizeze un obiectiv (sau a pasiunii pentru ceva), și nu a unui gând față de obiectiv. Oricăruia dintre noi i s-a întâmplat ca atunci când trebuie să se trezească mai de dimineață decât de obicei pentru a lucra mai mult, trezitul devine mai greu. Aici avem două opțiuni, când sună alarma: ori ne uităm la ceas, închidem alarma și ne întoarcem înapoi sub plapumă, si visăm unde vrem să ajungem, cum, cu cine și în ce fel, sau, ne uităm la ceas, închidem alarma, sărim din pat și ne ducem să facem ceea ce visăm”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

             

            Exercițiu pentru primii pași ai dimineții: stabilirea intențiilor (planului)

            1. Plănuiește emoțional și mental ce vrei sa faci, ce plan ai.

            2. Stabilește-ți intenția, cum vrei să te simți, unde vrei să fii, și când vrei să obții scopul. 3. Pune emoție (pasiune) să realizezi, iar gândurile vor găsi soluții.

            3. Dacă sunt implicați alți oameni, stabilește-ți intenția privind genul de interacțiune și emoție pe care vrei sa o ai cu ei. Poate că vrei să te distrezi, să înveți ceva nou, să fii productiv, să te simti linistit, să fii fericit sau îndragostit, să te simți respectat, să fii calm și de folos sau să te simți legat de alții.

            4. Creează un film mental care să arate cum vei fi în acea situație viitoare. Observă prin ce treci în acea situație o dată ce ți-ai stabilit intentia. Ce auzi…? Ce iți spui…? Ce vezi…? Ce simți…?

            “În concluzie, trezitul cu alarmă este greoi, nesatisfăcător și derutant, pentru că oprește artificial funcțiile în om și mărește șansa spre nerealizarea obiectivelor. Trezitul din pasiunea și dorința de realizare a unui lucru, aduce naturelețea și armonia trezitului dis de dimineață, evitându-se riscul de îmbolnăvire fizică sau mentală în viitor”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

            95.000 de drame, aceeași poveste: lacrimile copiilor care au părinții plecați în străinătate

             Aproximativ 95.000 de copii din România au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar aproximativ 17.500 dintre aceștia au ambii părinți plecați, potrivit situației prezentate de ANPDCA. Mai mult decât atât, psihologul Lenke Iuhoș consideră că mijloacele moderne de comunicare nu pot înlocui mângâierile și îmbrățiserile, ba chiar acutizează dorul copiilor pentru părinții plecați, generând o serie de efecte negative care pot afecta uneori iremediabil sănătate emoțională a acestora.

                      În opinia psihologului Lenke Iuhoș, dramele prin care trec copii pot afecta performanțele școlare sau chiar pot să înregistrează o rată mai mare de abandon școlar în mediile în care ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate. “Dacă unul dintre părinți pleacă la muncă în afară, copilul este afectat doar într-o anumită măsură; lipsa mamei îl destabilizează emoțională, iar lipsa tatălui îi creează o stare de insecuritate. Este extrem de dificil de cuantificat plecarea căruia dintre părinți îl afectează mai mult, întrucât, în special la o vârstă fragedă, copilul are nevoie de ambii părinți, deoarece nu toate nevoile de bază pot fi satisfăcute de un singur părinte. Totuși, adevăratele drame se petrec în cazul celor 17.500 de copii din România, care au ambii părinți plecați în afară. În aceste cazuri, copiii experimentează, în mod real și chiar violent, abandonul. Din acel punct, viitorul copilului este incert și va ajunge să creadă că nu mai este iubit de nimeni”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

             

            Sfatul psihologului Lenke Iuhoș: Costurile nemateriale la care sunt supuși copiii sunt mai mari decât nevoile materiale

                      Psihologul Lenke Iuhoș este de părere ca, atunci când își fac bilanțul beneficiilor unui job în străinătate, departe de casă, departe de copii, părinții ar trebui să ia în calcul și costurile nemateriale ale acestei decizii. “Suferința unui copil nu poate fi comparată cu nimic, el are nevoie de susținere totală, atât pe plan fizic, psihic, emoțional și spiritual. Singurele nevoi reale ale copiilor sunt cele de iubire și de securitate, nu percep nevoia banilor. Micuții preferă să petreceți mai mult timp cu el, un timp de mai bună calitate, decât să-i oferiți lucruri valoroase material. Copiii au nevoie să petreacă foarte mult timp cu părinții, iar fiecare moment petrecut cu ei trebuie transformat în sărbătoare. Lacrimile din copilărie, dorul față de părinți pot transforma din temelii adultul de mâine, care va pune întotdeauna mai presus orice nevoile materiale, iar emoțiile și iubirea vor cadea mereu pe plan secund”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

            Ce vă sfătuiesc polițiștii ca să nu cădeți pradă escrocilor

            Anunțați imediat poliția în cazul în care primiți telefoane sau mesaje prin care vi se solicită să trimiteți bani pentru a ajuta o rudă implicată într-un accident rutier, pentru a intra în posesia unui premiu, ori pentru a beneficia de un serviciu la un preț prea bun ca să fie adevărat sau schimbarea unor sume de bani.

            Păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor. Sunt vizate persoanele mai în vârstă, ai căror copii sau rude apropiate sunt plecaţi în străinătate ori mutaţi în alte localităţi din ţară. Această metodă presupune, în principal, utilizarea sau apelul la un număr de telefon fix.

            Autorii contactează telefonic victimele şi, prin folosirea unor calităţi mincinoase (fiul sau fiica victimei, angajat al unei instituții publice, specialist în științe juridice, prieten) le comunică acestora că ruda a comis un accident rutier sau este victima unui accident, iar pentru a scăpa de urmărirea penală sau pentru spitalizare trebuie să depună o sumă de bani în lei sau valută într-un anumit cont bancar sau să înmâneze o sumă de bani unei terțe persoane care se deplasează la o locație stabilită.

            Victimele, sub şocul de moment, nu au posibilitatea de a verifica situația, fiind ţinute în mod constant la telefon şi, speriate de eventualele consecinţe juridice care s-ar putea răsfrânge asupra rudei, plătesc respectiva sumă de bani sau o mare parte a acesteia în contul indicat de autori. Mai nou, victima este ţinută la telefon sau îndrumată într-un loc anume, unde se întâlneşte cu alte persoane, cărora le înmânează banii.

            Povestea poate varia: fiul a fost implicat într-o bătaie şi a rănit grav pe cineva, iar banii trebuie daţi, cu acelaşi scop, ,,persoanei oficiale” care a dat telefonul.

            Metoda ,,Accidentul” se încadrează la infracţiunea de înşelăciune şi poate fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. În cazul în care sunt comise mai multe fapte, se aplică regulile concursului de infracțiuni, pedepsele crescând.
            O altă formă de înşelăciune o reprezintă shimbul valutar oferit de diferite persoane neautorizate în acest sens. Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă adresaţi, pentru efectuarea de schimburi valutare, doar unităţilor autorizate în acest scop, să consultaţi cu atenţie cursul valutar afişat, să verificaţi cu atenţie suma primită la schimb şi să solicitaţi chitanţă pentru efectuarea operaţiunii. Nu aveţi încredere în „binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi „cursul” oferit de aceştia.

            Fiţi atenţi la natura informațiilor personale pe care le împărtășiți pe site-urile de socializare și matrimoniale! Întotdeauna luați în considerare riscurile. Escrocii sunt prezenți pe cele mai renumite site-uri.

            Verificați fotografia și profilul persoanei, utilizând căutări on-line, pentru a vedea dacă materialul a fost utilizat în altă parte.

            Fiți atenți la greșelile de ortografie și gramatică, la inconsecvențe în poveștile și scuzele lor, cum ar fi faptul că webcam-ul nu funcționează niciodată.

            Nu trebuie împărtășite fotografii personale, videoclipuri sau materiale compromițătoare, pe care escrocii le-ar putea folosi, ulterior, sub forma unui șantaj;

            Atenție la solicitările unor sume de bani! Nu trebuie să trimiteți niciodată bani sau să oferiți detalii despre cartea de credit, contul online sau copii ale documentelor personale importante! Opriți imediat orice contact cu persoana în cauză.

            Dacă este posibil, păstrați toate comunicările (cum ar fi mesajele de tip chat) și orice dovezi care ar putea ajuta anchetatorii în activitatea de identificare a făptuitorului.

            Fără îmbrânceli și nervi: S-a încheiat predarea buletinelor la BEJ

              La acest scrutin, depunerea buletinelor de vot la Biroul Electoral Județean (BEJ) s-a făcut fără nervi, jigniri, îmbrânceli, acuzații la adresa autorităților sau a colegilor.

              „Predarea-primirea buletinelor de vor și a materialelor s-a desfășurat în baza unei programări pe ore a unităților administrativ-teritoriale și a secțiilor de votare. S-au avut în vedere numărul kilometrilor de parcurs și numărul votanților. Ne-am străduit să eliminăm stresul președinților de secții, care erau deja obosiți”, a declarat Valentin Ivancea, prefectul județului.

              În mai, la europarlamentare, dar și la alegerile din 2016 și 2012, cei veniți cu sacii de documente și materiale au așteptat ore întregi la BEJ și la ușa sălii în care lucrau specialiștii Direcției de Statistică, pe circuitul de preluare, verificare și prelucrare. „Efortul colegilor din Instituția Prefectului a fost remarcabil. Au stat 12-16 ore în picioare, ceea ce a dus la un rezultat foarte bun și le mulțumesc pentru asta”, a spus Valentin Ivancea.

              În concluzie, nu s-a mai produs aglomerație, nici nu au existat nemulțumiri. „Acum a mers foarte bine. Pe modelul acestei programări, avem soluții ca în turul II al alegerilor să fie și mai bine. Mai exact, vrem să programăm secțiile din municipiul Bacău primele, intercalate cu secții din comunele învecinate, și să mărim seriile de la 50 la 70”, a precizat prefectul județului. La ora 12, întreg procesul electoral, de la predarea buletinelor, proceselor verbale, a tabletelor și ștampilelor până la verificarea și înregistrarea datelor, s-a încheiat.

              Colonești: Niculina Bița a aniversat împlinirea a 100 de ani

                Putem crede că aerul și apa din Colonești au ceva special, de vreme ce încă un locuitor al comunei a aniversat împlinirea a o sută de ani. Sau poate e vorba despre un stil de viață mai tihnit, mai armonios, departe de zbaterile și dihoniile lumii moderne.

                Niculina Bița, văduvă a unui fost veteran de război care a îndeplinit și funcția de primar al comunei Răchitoasa, a fost sărbătorită de Primărie, de familie și de vecini. S-a născut la data de 9 noiembrie 1919 în Colonești, tot aici s-a căsătorit și a adus pe lume 11 copii, pe care i-a crescut cu devotament, în spiritul muncii și al cinstei, arată Valentin Iancu Mîrzac, primarul comunei.

                „Ajunsă la această frumoasă vârstă, își trăiește bătrânețile la casa dânsei, unde prin rotație, copiii, ajunși și ei la vârste înaintate, o ajută la treburile gospodărești”, afirmă Valentin Iancu Mîrzac.

                Administrația locală a declarat-o „Cetățean de onoare” al comunei, iar reprezentanți ai acesteia, împreună cu elevi ai Școlii Gimnaziale „Smaranda Apostoleanu”, au mers la domiciliul bătrânei, unde au sărbătorit-o și totodată i-au înmânat un premiu bănesc, buchete de flori și i-au urat „La mulți ani sănătoși și frumoși!”

                În ultimii cinci ani, Niculina Bița este cel de-al patrulea locuitor al comunei Colonești care ajunge la venerabila vârstă de 100 ani.

                Speranţa din vot

                Ţara asta a noastră, România, poate mai mult. Oamenii maturi, responsabili, educaţi, pe care i-am întâlnit în multele documentări, dar, mai ales, în preajma şi în ziua alegerilor, spun clar ce-şi doresc de la ţara lor, de la oamenii ei: nu o ţară ca afară (slogan inventat, cu tentă electorală), ci o ţară construită pe temelia acumulată şi pe munca celor de astăzi.

                Orice om cu elementare informaţii ştie că încă nu avem platforma economică pentru a cere să trăim ca la Londra, Paris sau Madrid, însă putem şi trebuie să sperăm la un asemenea standard, şi alegerile sunt un bun prilej de a face apel la conştiiţă, la o gândire matură atunci când punem mâna pe vot şi îl introducem în urnă. Iar eu şi colegii mei au reţinut şi consemnat asemenea atitudini.

                „Sper ce-am sperat mereu: să facă ce spun!”; „Ştiu că preşedintele nu conduce Guvernul, dar poate să-l împingă în direcția cea bună”; „Preşedintele care va ieşi să fie de partea ţării, a românilor, nu de partea lui!”; „Ne dorim ca lucrurile să se schimbe în bine în trei domenii: educaţie, sănătate şi justiţie.”

                Iată trei domenii asupra cărora se opresc cetăţenii. Sigur că avem nevoie de drumuri, însă astăzi este nevoie de educaţie, de inovaţie, poporul trebuie să fie sănătos şi condus după legi drepte. Fără educaţie, cultură, libertate, un popor nu are niciun viitor! Fără o infrastructură informaţională nu avem garanţia că votul exprimat este real, fără cercetare şi inovaţie nu vom ajunge acolo unde ne dorim fiecare: o ţară ca afară, „indicator” care poate fi atins doar prin instrucţie şi efort.

                Volei feminin/ Divizia A1: Știința, mașină de război

                Știința Bacău- CSM Târgoviște 3-1 (15, -22, 20, 10)

                „Fetelor, azi avem război”. Așa a prefațat antrenorul Științei Bacău, Florin Grapă, derby-ul de sâmbătă, cu CSM Târgoviște. Războiul a fost câștigat de Știința. La scor de trei puncte: 3-1. Și l-a câștigat pentru că a jucat mai bine. Și pentru că, spre deosebire de dâmbovițence, care își trag forța în special din loviturile de baros ale cubanezei Yusleyni Herrera, băcăuancele mizează pe întreaga echipă.

                Adică pe serviciile lui Dascălu, pe intervențiile lui Sain, pe atacurile lui Koleva și Rogojinaru sau pe block-ul centrilor Faleș și Grudina. Și nu numai; atunci când e nevoie -și în volei e nevoie- banca oferă mereu alternative. Așa cum a fost si sâmbătă, când finlandeza Pihlajamaki a adus un plus, la serviciu și la blocaj. Știința nu a lăsat prea mult spațiu de manevră echipei antrenate de Dragan Nesic.

                A găsit ac de cojocul cubanezei, care a coborât de la 29 de puncte cu Dinamo la 18 (procentaj 40%) și a mizat cu precădere pe atacul extremelor. „Așa am pregătit jocul, cu atacuri dezvoltate mai mult pe extreme și mai puțin pe centru”, a explicat, după joc Grapă, care a admis că „se poate spune că am obținut o victorie mare în condițiile în care am întâlnit o contracandidată în lupta pentru podium”.

                Primul set a fost un monolog al studentelor, care au condus în permanență, impunându-se la o diferență de 11 puncte. Parțialul secund a aparținut mai mult oaspetelor. Numai că Știința a revenit de la 15-19 la 22-21, lăsând impresia ca se va desprinde la 2-0 la general. Din păcate, Dițu a servit greșit pentru 22-22, iar CSM Târgoviște a punctat de încă trei ori la rând, egalând la seturi. Pe aripile acestui come-back, oaspetele s-au desprins la 3-0 în debutul celui de-al treilea parțial. Reacția gazdelor a arătat însă încotro se îndreaptă jocul.

                Băcauancele au egalat la 4, iar apoi, pe serviciile Alexandrei Dascălu s-au desprins la 9-5, netezindu-și drumul spre un succes cu 25-20. Setul patru a fost și ultimul. Și nu a avut istoric. Așii Laurei Pihlajamaki și ai Tinei Grudina au tăiat orice elan al adversari, Știința impunându-se la 15 puncte diferență pe un atac necruțător al Slavinei Koleva, principala realizatoare a echipei care a câștigat încă o bătălie. Și un nou război. Știința: Kapelovies 2p. (Ciocian), Rogojinaru 12p., Koleva 17, Grudina 8 (Dițu), Faleș 5 (Pihlajamaki 9), Dascălu 13 (Nowak), Sain-libero.

                Celelalte rezultate ale etapei a șasea: U” NTT Data Cluj- FC Argeș 3-1, Rapid București- Alba Blaj 0-3, CSO Voluntari 2005- Belor Galați 0-3, Dinamo- CSM Lugoj 3-1. CS Medgidia a stat. Programul etapei viitoare (15/16/17 noiembrie): Belor Galați- Dinamo, CSM Lugoj- Știința Bacău, FC Argeș- Rapid, CS Medgidia- „U” NTT Data Cluj, Alba Blaj- CSO Voluntari. CSM Târgoviște stă.

                Clasament

                1 Alba Blaj 5 5 0 15-1 15p.
                2 Dinamo București 5 5 0 15-3 15p.
                3 Belor Galați 6 5 1 15-5 15p.
                4 CSM Lugoj 6 4 2 15-9 13p.
                5 Știința Bacău 5 4 1 13-4 12p.
                6 CSM Târgoviște 6 4 2 14-6 12p.
                7 FC Argeș 5 1 4 5-13 3p.
                8 „U” NTT Data Cluj 6 1 5 5-16 3p.
                9 Rapid București 6 1 5 3-17 2p.
                10 CS Medgidia 5 0 5 4-15 0p.
                11 CSO Voluntari 5 0 5 0-15 0p.

                Fotbal/ Liga a III-a: S-au înălțat din nou

                Învinsă cu 1-0, la Suceava, de Foresta, în etapa a 11-a a Ligii a III-a, Aerostar a luat din nou atitudine. Și…altitudine. Vineri, în runda cu numărul 12, „aviatorii” s-au impus cu 2-1 pe teren propriu, contra Științei Miroslava, echipă pregătită de fostul lor antrenor, Cristi Popovici.

                Deși au deschis scorul încă din min. 3, atunci când Vraciu a transformat penalty-ul obținut de Gorovei, băcăuanii nu au avut o misiune tocmai ușoară. Miroslava a impresionat prin agresivitate pozitivă și printr-o bună organizare a jocului. În min. 11, Unghianu a restabilit egalitatea, sancționând o lejeritate a defensivei adverse, însă Aerostar a revenit în avantaj în min. 24, atunci când Vraciu a preluat rolul de servant, iar Horia Ilie a marcat ceea ce va fi si golul victoriei. În partea secundă, echipa antrenată de Daniel Munteanu putea sa pună rezultatul la adăpost, dar numeroasele ratări (cu Danale în nedorita postura de „campion”) au făcut ca meciul să ramână deschis până la ultimul fluier al arbitrului.

                „E o victorie importantă, în special după pasul greșit pe care noi îl făcusem în urmă cu o săptămână”, a declarat Daniel Munteanu, care a utilizat următoarea garnitură: Cebotari- C. Ardei, Vișinar, Mihălăchioae, Bobaru- Chirilă, Copoț-Barb (min. 25 D. Botezatu)- H.Ilie, Gorovei (min. 75 Zaharia), Nemțanu (min. 57 Danale)- Vraciu. Dacă lidera Seriei 1, Aerostar (cinci puncte avans față de principala urmaritoare, Ceahlăul), s-a ridicat din nou de la sol, în schimb cealaltă divizionară C băcăuană, CSM a căzut din nou, pierzând cu 2-0 la Galați, contra Universității Dunărea de Jos (goluri Vârlan-min. 23 și Perju-min. 89) și ocupând locul 13.

                Rezultatele etapei a 12-a: Aerostar Bacău- Știinta Miroslava 2-1, CSM Focșani 2007- SC Oțelul Galați 4-0, FC Botoșani 2- KSE Târgu-Secuiesc 2-1, Ozana Târgu-Neamț- Sporting Liești 3-0, Ceahlăul Piatra Neamț- Bucovina Rădăuți 1-0, CSM Pașcani- Șomuz Fălticeni 0-6, Universitatea Dunărea de Jos Galați- CSM Bacău 2-0, Foresta Suceava- Hușana Huși 4-0. Programul etapei viitoare (16 noiembrie, ora 14.00): Hușana Huși- Aerostar, CSM Bacău- Foresta Suceava, Șomuz Fălticeni- Universitatea Dunărea de Jos Galați, Bucovina Rădăuți- CSM Pașcani, Sporting Liești- Ceahlăul Piatra Neamț, KSE Târgu-Secuiesc- Ozana Târgu-Neamț, SC Oțelul Galați- FC Botoșani 2, Știinta Miroslava- CSM Focșani 2007.

                Clasamentul Seriei 1

                1 Aerostar Bacău 12 11 0 1 32-7 33p.
                2 Ceahlăul P. Nt. 12 9 1 2 30-8 28p.
                3 Foresta Suceava 12 8 2 2 35-16 26p.
                4 Bucovina Rădăuți 12 8 1 3 25-9 25p.
                5 CSM Focșani 12 6 3 3 16-11 21p.
                6 SC Oțelul Galați 12 8 1 3 19-15 21p.
                7 Ozana Tg. Nt. 12 6 2 4 24-15 20p.
                8 Știința Miroslava 12 5 2 5 22-18 17p.
                9 FC Botoșani 2 12 4 3 5 21-13 15p.
                10 Șomuz Fălticeni 12 3 4 5 14-20 13p.
                11 Hușana Huși 12 4 1 7 13-19 13p.
                12 Dunărea de Jos 12 2 3 7 13-21 9p.
                13 CSM Bacău 12 2 3 7 5-17 9p.
                14 Sporting Liești 12 2 3 7 8-22 9p.
                15 KSE Tg. Secuiesc 12 1 5 6 9-18 8p.
                16 CSM Pașcani 12 0 0 12 10-57 0p.

                Promoție nouă de arhitecți din județele Bacău și Neamț

                  Centrul de Cultură „George Apostu” a găzduit, la sfârșitul săptămânii abia încheiate tradiționala Expoziție a tinerilor arhitecți care au dobândit în perioada 2017-2019 drept de semnătură pe propriilor lucrări și au fost înscriși în Tabloul Național al Arhitecților din România. Evenimentul a fost organizat de Filiala Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și este o inițiativă unică în țara noastră.

                  [lock_content]

                  Tinerii arhitecți au expus, cu acest prilej, panouri cu principalele lor lucrări. Filiala OAR le-a înmânat „Certificatul de membru al OAR”, care atestă și dreptul de semnătură. „OAR – scrie pe un asemenea certificat – este organizație profesională cu personalitate juridică, de drept privat, apolitică și de interes public, autonomă și independentă, care atestă arhitecților dreptul de semnătură, reprezintă și ocrotește la nivel național și internațional interesele profesiei de arhitect și gestionează Tabloul Național al Arhitecților din România.”
                  La festivitate, alături de tinerii arhitecți au fost și îndrumătorii lor în perioada de stagiatură.

                  Avem prea puțini arhitecți

                  România are mai puțini arhitecți la numărul de locuitori decât alte state și sunt zone ale țării în care nu găsești lucrări de arhitectură interesante din cauza numărului mic de investiții care se fac și care ar necesita intervenția arhitecților. O asemenea zonă este chiar Moldova, în comparație cu Ardealul sau cu Bucureștiul, de exemplu. Astfel și arhitecții caută în alte părți piață pentru ceea ce știu ei să facă. Dar, unii arhitecți rămân și în aceste condiții acasă, iar alții deja plecați din țară doresc să se întoarcă într-un an-doi.
                  Și OAR începe să aibă tot mai mulți membri, pentru că acum avem și facultăți de arhitectură mai multe decât altădată. În plus, cum este și în Bacău, datorită clasei de arhitectură de la Colegiul Național de Artă, coordonată de arh. Iuliana Geliman, sunt mulți elevi care aleg facultatea de arhitectură pentru a-și continua studiile.

                  „Avem o nouă promoție de 20 de tineri arhitecți. Nu au fost toți prezenți la expoziție și festivitate pentru că unii lucrează deja în străinătate sau în București. Din doi în doi ani prezentăm noii profesioniști breslei din care fac parte. Dorim foarte mult ca tinerii arhitecți să fie prezentați breslei în mod festiv, să intre în această breaslă cunoscuți de toată lumea cu lucrările lor. Iar peste doi ani vom prezenta următorul lot de tineri arhitecți cu drept de semnătură.”
                  Arh. Liliana Bârgu, președinta Filialei Bacău-Neamț a OAR

                  [/lock_content]

                  Minerii de la Târgu Ocna au plecat acasă cu…promisiuni

                  Doar promisiuni. Asta au obținut minerii de la Salina Târgu Ocna din partea reprezentanților companiei de sare SALROM. Ortacii băcăuani, alături de colegii de la celelalte trei sucursale din țară, sunt nemulțumiți față de decizia companiei de a nu mai acorda vouchete de vacanță angajaților SALROM. Prin urmare, pe parcursul întregii săptămâni trecute, salariații companiei au fost în grevă spontană, oprind lucrul.

                  Au urmat, firește, negocierile, doar că, de când au început, la mijlocul săptămânii, discuțiile nu s-au finalizat cu cevad concret. „ Am primit doar promisiunea că, luni, va fi parafată decizia de a ne acorda ceea ce am solicitat: tichetele de vacanță. Am decis să nu întrerupem protestul, până nu vedem documentul semnat, parafat, pentru suntem pățiți și nu vrem să ni se mai repete povestea”, a declarat Dan Popa, liderul minerilor de la salina Târgu Ocna.

                  Decizia de reacordare a voucherelor de vacanță a fost votată de trei dintre cei cinci membri care compun Consiliul de Administrație al societății de sare. Sindicaliștii cred că cei doi care s-au opus sunt reprezentanții Fondului Proprietatea, care deține 49% din acțiunile SALROM. De altfel, protestatarii i-au criticat pe reprezentanții Fondului Proprietatea că evită să facă cheltuieli (acordarea tichetelor, inclusiv investiții în producție etc.) tocmai pentru a le crește profiturile. „Tichetele de vacanță nu ar fi deloc un efort pentru companie, în condițiile în care noi am adus profit uriaș companiei. În schimb, pentru mineri înseamnă ceva. Gândiți-vă că un angajat al minei are un salariu de circa 2.000 de lei, iar tichetele astea ar reprezenta o creștere semnificativă a venitului acestuia”, a mai spus liderul minerilor de la Târgu Ocna.

                  Între timp, angajații Salinei nu au început lucrul, deși greva lor a determinat neajunsuri Combinatului de la Borzești, principalul beneficiar al minei de sare. În prezent, uzina Cimcomplex este alimentată în procent de 30 la sută din necesarul zilnic de saramură.

                  Dragoș Benea: Strada Salinei din Tg Ocna va fi gata luna viitoare

                    Europarlamentarul Dragoș Benea a anunțat că strada Salinei din Tg. Ocna, principala cale de acces pentru turiștii care doresc să ajunga la Salină, va fi gata în prima decada a lunii decembrie.

                    „Lucrările la drumul către salină se desfășoară în ritm susținut și, dacă vremea o va permite, acesta ar putea fi redat circulației în jurul datei de 10 decembrie, conform celor afirmate de constructor”, a anunțat Dragoș Benea.

                    „Pentru cei preocupați de stăruința mea pe subiectul drumului către salină, fac precizarea că înainte de a poza în indignați ar trebui să privească la muntele de sare-simbolul dintotdeauna al Bacaului ce se regăsește, firesc, pe stema județului nostru”, a mai spus dânsul.

                    Europarlamentarul a mai spus că Salina Tg. Ocna este poate cel mai important obiectiv turistic al județului și, din acest motiv, nu va înceta să critice administrația primarului Silochi pentru bătaia de joc din ultimii 5 ani, când drumul către salină a fost lăsat în paragină deși exista finanțare de la Guvern pentru modernizarea sa.

                    „Felicit constructorul și îl susțin în lupta sa cu primarul Șilochi – neobosit în a pune piedici finalizării acestui drum minuscul dar cu o importantă valoare simbolică pentru județul Bacău”, a încheiat Dragoș Benea. CP\

                    Pasiune, perseverență, performanță

                    Bacăul are un singur reprezentant la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori prin Eduard Doliș, elev în clasa a X-a, la Matematică-informatică, în Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Premiul al III -lea obținut la etapa națională a acestei olimpiade școlare i-a adus și calificarea în lotul lărgit. Ulterior, după două săptămâni de pregătire centralizată la București, în urma susținerii a trei probe de baraj, din cei 15 elevi care făceau parte din lotul lărgit au fost selectați șase, pentru lotul restrâns. Printre aceștia este și elevul nostru băcăuan. Ei vor reprezenta România în competiția internațională, unde vor susține trei probe: două probe teoretice (individuale) și una practică – experiment/laborator (pe echipe, formate din trei elevi).

                    Olimpiada de Științe pentru Juniori este un concurs interdisciplinar cu subiecte care acoperă trei discipline: chimie, fizică și biologie. Edi, cum îi spun colegii și prietenii, este pregătit de profesorii Cristina Apetroaei, la fizică, Marinela Bușteagă, la chimie, și Florentina Dinu, la biologie.

                    Ce ne spune olimpicul „vrăncean” despre reușita sa?

                    „Dintotdeauna am avut o pasiune pentru științe, pentru a descoperi cum funcționează lucrurile din jurul meu, așa că mi s-a părut o idee bună să particip la Olimpiada de Științe pentru Juniori. Și chiar a fost! La prima mea participare, în clasa a VIII-a, am obținut mențiune la națională și m-am calificat în lotul lărgit. Mi-am dorit mai mult și am perseverat. Am învățat multe lucruri interesante și mi-am făcut prieteni noi pe parcurs. Acum că m-am calificat la etapa internațională, sunt foarte bucuros că voi reprezenta România într-o competiție de asemenea nivel și mă pregătesc intens, pentru a obține un rezultat cât mai bun.”

                    Luna aceasta va avea loc, la București, pregătirea practică a lotului restrâns. Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori care se va desfășura în perioada 3- 12 decembrie 2019 la Doha, capitala Qatarului.

                    În Pădurea cu alune

                    În Pădurea cu alune a avut loc o schimbare de conducere. Unii i-au zis „lovitură de palat”, alții „revoluție”. Echipa care se ocupa de conducerea treburilor publice a fost schimbat cu una „competentă”, după cum a anunțat ciocănitoarea, la telegraful pădurii.

                    Atât de competentă a fost noua echipa încât din prima zi a decis să se schimbe numele ministerelor ce aveau grijă de viața de zi cu zi a animalelor din pădure.

                    Dar, schimbând numele și componența ministerelor, noua echipa de conducere și-a dat seama că nu mai poate face rectificarea de buget.

                    Pentru că nu mai are cum face transferul de bani de la un minister care nu mai există la unul nou înființat. Noul Consiliu al animalelor a desființat institutul care studia educația dar și pe cel care se ocupa de cultura și drepturile animalelor capturate și aflate în grădini zoologice în afara pădurii.

                    Pe urmă, Cârtița de la Finanțe, care criticase vehement împrumuturile fostului minister, a semnat câteva imprumuri cu dobânzi majorate, să simtă și băncile din pădure că s-au schimbat vremurile și că vor avea o viață mai ușoară.

                    La Institutul Cultural al Pădurii a fost adus un bizon care fusese dovedit că a plagiat, dar era în echipa câștigătoare și nu se pune asta la socoteală, că doar noul guvern este unul de competenți, nu ca ăla de dinainte…

                    Iguana de la ministerul pensiilor a descoperit o imensă gaură în buget și a ieșit repede să anunțe ciocănitoarea; a trecut sub tăcere, însă, că în urmă cu câțiva ani, când mai fusese la conducerea ministerului, gaura era de zece ori mai mare.

                    Despre un alt ministru competent s-a aflat că nu și-a plătit impozitul pe vizuină de 20 de ani.

                    Premierul mistreț, suferind de insomnie, a venit noaptea pe la sediul Guvernului și, negăsind lumea la muncă, a început să facă scandal. Ca să-i pedepsească, a inventat o nouă taxa. Nu i-a trecut numai cu atât și a decis că, în general, animalele din pădure au lefuri prea mari care mai trebuie tăiate, șlefuite, luate din pilă ca să fie fericiți crocodilii-angajatori.

                    Poate va întrebați cum au reacționat animalele de rând în fața unui asemenea val de competență? Păi, cum să reacționeze?! Aplaudau bucuroase.

                    Cum s-a votat în județul Bacău

                      UPDATE: Datele finale

                      Klaus Iohannis a câştigat alegerile în judeţul Bacău, potrivit centralizării finale a datelor de la toate cele 635 de secţii de votare.

                      Preşedintele în exerciţiu a obţinut 90.790 de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 36,6%.

                      Pe poziţia a doua s-a clasat candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 63.063 de voturi, adică 25,4%.

                      Locul al treilea este ocupat de Dan Barna, votat de 32.083 persoane (12,9%), în timp ce Mircea Diaconu se află pe poziţia a patra, cu 24.450 de voturi, adică 9,85%.

                      Prezenţa la vot în judeţul Bacău a fost de 41,78%.

                      ––––––––––––––

                      Conform datelor provizorii de pe site-ul Biroului Electoral Central, în județul Bacău au fost înregistrate 244,891 de voturi valabil exprimate si 5,370 de voturi declarate nule.

                      La urne s-au prezentat 250,262 de alegători, din care 225,452 înscriși în lista electorlă permanentă, 23,409 au votat pe liste suplimentare iar 1,401 au votat cu urna specială.

                      Pe primul loc în preferințele alegătorilor din județul Bacau s-a situat președintele Kalus Iohannis, care a primit 90,587 de voturi. Locul secund a fost ocupat de candidatul PSD Viorica Dăncilă, cu 62,725 de voturi iar pe locul trei s-a situat candidatul USR – PLUS Dan Barna, cu 32,066 de voturi.

                      Mircea Diaconu – 24,421
                      Theodor Paleologu – 12,889
                      Ramona Ioana Bruynseels – 8,150
                      Alexandru Cumpănașu – 3,836
                      Viorel Cataramă – 2,411
                      Hunor Kelemen – 1,766
                      Cătălin Ivan – 1,315
                      Bogdan Stanoevici – 1,235
                      Ninel Peia – 1,264
                      Sebastian Popescu – 1,172
                      John Ion Banu – 1,054

                      În municipiul Bacău, pe primul loc în preferințele electoratului a fost Klaus Iohannis, cu 25.781 de voturi, urmat de Viorica Dăncilă, cu 13.616 voturi și Dan Barna, cu 12.538 de voturi.

                      Spre deosebire de alegerile prededente, Partidul Social Democrat (PSD) a efectuat o numărătoare paralelă a voturilor exprimate de cetățeni, rezultatele fiind transmise direct din secții, pe SMS, după încheirea proceselor verbale. Conform PSD Bacău, rezultatele finale sunt următoarele:

                      În județul Bacău:

                      Klaus Iohannis – 36,98%
                      Viorica Dăncilă – 25,67%
                      Dan Barna – 13,07%
                      Mircea Diaconu – 9,96%
                      Theodor Paleologu – 5,26%.

                      În municipiul Bacău:

                      Klaus Iohannis – 35,97%
                      Viorica Dăncilă – 18,82%
                      Dan Barna – 17,33%
                      Mircea Diaconu – 12,04%
                      Theodor Paleologu – 6,79%.

                      Rezultatele oficiale vor veni mai târziu deoarece, la ora 9, la Biroul Electoral Județean (BEJ) nr. 4 Bacău mai erau așteptate 40 de secții de votare.

                      Rezultatele parțiale comunicate de BEC

                      La nivel național, rezultatele oficiale comunicate de Biroul Electoral Central după prelucrarea a 95,88 la sută din numărul total al buletinelor de vot sunt următoarele:
                      Klaus Iohannis (PNL) – 36,91%
                      Viorica Dăncilă (PSD) – 23,45%
                      Dan Barna (USR-PLUS) – 14,19%
                      Mircea Diaconu („UN OM” ALDE-Pro România) – 9,17%
                      Theodor Paleologu (PMP) – 5,69%.