26 aprilie 2024
ActualitateDragoș Benea: Negocierile pentru amenajarea celor două etaje de la Spitalul Municipal...

Dragoș Benea: Negocierile pentru amenajarea celor două etaje de la Spitalul Municipal trebuie să fie transparente

Asocierea CJ – CL va fi guvernată de transparență și eficiență în cheltuirea banului public, iar în cursul săptămânii viitoare muncitorii în construcții de la firme din Bacău vor putea “ataca” șantierul de la Spitalul Municipal, spune europarlamentarul Dragoș Benea.

“Pledăm pentru o negociere la vedere a contractului de execuție a lucrărilor, inclusiv în prezența camerelor de luat vederi și a presei. Trebuie să fim chibzuiți în aceste zile și să acționăm prudent, dar rapid, fără timpi morți, astfel încât răspândirea Covid19 să fie controlată și diminuată”, a declarat acesta.

“Inițiativa pe care, împreună cu colegii mei de la PSD Bacău, am lansat-o pe 13 martie, aceea de a amenaja Spitalul Municipal în vederea preluării și tratării de cazuri Covid19, a fost aprobată – în sfârșit – de Consiliul Județean și Consiliul Local.



Asocierea pe care am solicitat-o încă de acum două săptămâni a primit undă verde inclusiv din partea DSP, care a precizat că etajele 4 și 5 ale clădirii se pretează pentru a fi convertite în spații de carantină și tratament”, a mai declarat europarlamentarul băcăuan. Acesta mai precizeaza faptul că CJ are un buget axat, în proporție de 70 la sută, pe dezvoltare și investiții. Va trebui ca instituția să-și ajusteze bugetul astfel încât investițiile (sănătate și infrastructură – aeroport, drumuri) să nu aibă de suferit și să fie duse la bun sfârșit.

“E obligatoriu să existe viață și după epidemia de coronavirus, iar existența noastră să revină la un curs normal, sub toate aspectele ei, dar mai ales sub aspect economic”, consideră europarlamentarul. Dragoș Benea spune că, din păcate, până să se ajungă în acest punct s-au pierdut mai bine de două săptămâni, timp în care lucrurile puteau fi mișcate mai repede, cu atât mai mult cu cât suntem în stare de urgență!

“Desigur, niciodată nu e prea târziu, dar când timpul se măsoară în vieți omenești, așa cum se întâmplă azi în România, orice zi de întârziere devine extrem de costisitoare”, a concluzionat europarlamentarul Dragoș Benea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri