Luni şi marţi, aşa era cutuma, teatrele sunt închise. Nu se joacă. A fost. Luni, 11 noiembrie, de la ora 19.00, pe afiş, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost programat spectacolul „Diagnostic rezervat”, montat la Teatrul GLOBE din Bucureşti. Cu o jumătate de oră înainte s-au deschis uşile. Nu-mi venea să cred: sala s-a umplut în câteva minute. 1.600 de spectatori. La teatru!
Recitesc notiţele. Regia spectacolului este semnată de Anca Sigartău. O distribuţie de excepţie: Claudiu Bleonţ, Anca sigartău, Claudiu Maier, Damian Victor Oancea, Doina Teodoru, 1Q Sapro, şi o apariţie surpriză: Teodor Sofian. O comedie poliţistă, într-un spectacol plin de hohote de râs, într-un carusel al schimbărilor de situație și al evenimentelor neprevăzute, scrie în prezentarea de pe media.
Nu mi-am propus să scriu o cronică teatrală, mi-am zis să las actorii să vorbească. Ei sunt eroii acestui spectacol, pentru ei au venit spectatorii la teatru.
Ca la marile teatre din Occident, după al treilea gong, pe scenă intră Anca Sigartău, acoperită de aplauze.
„Mă bucur să vă văd, să ne reîntâlnim. Am făcut această piesă cu sufletul, este un text frumos, care se joacă pentru prima dată în România. Aici, în Bacău, este cea mai mare sală în care jucăm. Este extraordinar, vă mulţumesc că aţi venit şi noi, actorii, vă promitem un recital frumos, care să va aduce voie bună, poftă de râs şi de viaţă. Suntem împreună şi asta este foarte important. Am pornit pe 30 septembrie, am jucat deja 15 spectacole şi, până la sfârşitul anului mai avem programate 20.
Cine sunt colegii mei de scenă? Este Claudiu Bleonţ (care vă va oferi o mare surpriză), este colegul meu din «Deşteptarea primăverii», a lui Liviu Ciulei, de acum 30 de ani. Doina Teodoru, o ştiţi, este câştigătoarea concursului iUmor, din 2017, în spectacol este frumoasa şi isteaţa Asistentă. Este Claudiu Maier, vi-l amintiţi de la Grupul Divertis, îl interpreta pe Emil Boc, premierul de atunci, un actor de comedie foarte bun, acum Doctorul.
Fratele meu, în spectacol, Damian Victor Oancea, mai este 1Q Sapro, regele hip-hop-ului, ştiţi celebra melodie «România, deşteptă-te!», care este Detectivul, unul englez sadea. Şi o apariţie surpriză: Teo, băiatul meu, cel pe care, pentru a avea linişte acasă, l-am luat într-o călătorie la capătul lumii, India şi Sri Lanka, în spectacolul de televiziune „Asia Expres”. M-am bazat pe el. O să-l descoperiţi la sfârşitul spectacolului. Eu sunt Anca Sigartău şi o voi juca pe Beatrice, sora celui mai căutat infractor, Raimond, şi el fratele meu.
Avem, în continuare planuri mari şi frumoase. Vrem să construim un teatru, primul teatru elisabetan din România. Împreună cu spectatorii noştri, cu dumneavoastră, sunt sigură că vom reuşi. Vă mulţumim.
Avem un obicei, noi, trupa noastră, ca în fiecare lună, încasările de la un spectacol să le dăruim unei comunităţii. Ne-am dat mâna şi banii din vânzarea biletelor de la acest spectacol vor fi donați către Asociația Betania-Centrul Delfinul, pentru copiii cu autism. Putem, deci împreună, să sprijinim activitatea zilnică a specialiştilor cu inimă mare care au în grijă pe micuţii cu autism”, a spus, în aplauzele numerosului public, Anca Sigartău.
Spectacolul a început. O piesă tumultoasă, cu dese schimbări de situaţii, care porneşte de la un accident de bicicletă, după un jaf aproape ca la carte, însă valiza cu cele trei milioane de lire a dispărut. Intră în scenă, în travesti, Claudiu Bleonţ, logodnica celui accidentat, de fapt, partenerul de furt al lui Raimond. După mai multe cercetări, totul este dat în vileag de 1Qsapro, inspiratul detectiv.
Se coboară cortina. Un spectacol frumos, o poveste şi o interpretare de tot…râsul, un râs sănătos.
O comedie de zile mari, cu actori de mare talent, care se simt împreună pe scenă.
Diagnosticul spectatorilor nu a mai fost rezervat: au demonstrat-o aplauzele şi florile care au inundat scena.
Şi, avem şi noi o surpriză: www.desteptarea.ro vă prezintă două interviuri, cu doi actori iubiţi şi apreciaţi de publicul iubitor de teatru.
„Este important să-ţi ţii mintea ocupată cu lucruri foarte importante”
Aud o melodie. O voce. Este inconfundabilă. Pe holurile Teatrului de Vară o întâlnesc pe Anca Ssigartău. Ne bucură revederea. M-am bucurat, cu ani în urmă, de prietenia ei. Nişte ani…Pe afiş: „Diagnostic rezervat”. Regia: Anca Sigartău. Beatrice, în piesă: Anca Sigartău. „O comedie, însă Claudiu (Claudiu Bleonţ- s.n.) spune că e o farsă”, îmi spune. Râde. Cine nu cunoaşte zâmbetul Ancăi Sigartău. Stăm de vorbă între discuţiile cu cei care se ocupă de scenă, cu un apel sau un răspuns la telefon. Plină de viaţă, trăieşte jucând, joacă trăind. Este o mare actriţă. Începem fără clasica întrebare:
– Mă bucur să vă văd. Mă bucur că nu m-aţi uitat, că mai sunt în graţiile unor oameni din Bacău. N-am fost în acei ani şi ştiu lucrurile astea, acum ştiu cum funcţionează acest sistem. Am înţeles târziu. A trecut. Sunt în Bacău şi abia aştept să mă întâlnesc cu publicul. Am emoţii. Am venit cu o comedie, o comedie care se joacă pentru pima dată în România, „Diagnostic rezervat”, de Jean Pierre Martinez. Pe 30 septembrie am avut premiera şi am jucat deja 15 spectacole şi mai avem anul acesta programate încă 20.
– Un adevărat maraton. Nu-i prea mult pentru un om, pentru un actor, fie el şi Anca Sigartău?
– Mi-a spus acelaşi lucru şi draga mea mamă. Adevărul este că eu, când am intrat în teatru aşa jucam: marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă aveam două spectacole, duminica la fel. Aşa jucam la Bulandra. Aşa am crescut, aşa am învăţat de la marii actori, de la marii regizori. Dar să revenim la comedia noastră, care a adunat oameni extraordinari. Eu, cu Claudiu Bleonţ m-am întâlnit în „Deşteptarea primăverii”, acum 30 de ani. N-am mai jucat împreună, fiecare cu proiectele lui, însă parcă au trecut trei secunde de când Maestrul Ciulei ne-a pus împreună.
– Actor şi regizor. Regizor şi actor în acest spectacol.
– Da, de fapt, textul l-a găsit Dragoş (Dragoş Pandele – s.n.), el l-a găsit, el l-a tradus, m-a întrebat dacă vreau să fac eu spectacolul, am spus da, vroiam să fac o comedie. Totul a funcţionat apoi extraordinar. Totul a mers de la sine. Da, este o comedie, una poliţistă, Claudiu Bleonţ spune că este o farsă. Depinde. Dincolo de acest lucru, am vrut să jucăm împreună, să jucăm cinstit, adică situaţiile care le impun textul, nu am vrut să fiu mai deşteaptă ca autorul, nu am vrut să fac marea montare regizorală, am vrut să ne gândim la un text împreună, cred că asta este important, când oamenii se adună şi gândesc un spectacol. „Diagnostic rezervat” îmi place cum a ieşit, este o poveste cu multe situaţii limită, cu răsturnări de situaţii, ca într-o piesă poliţistă, o comedie cu iz englezesc, de fapt acţiunea se petrece la un spital din Londra, cu umor englezesc. Îmi plac actorii, suntem prieteni. Nu vă povestesc piesa, spectacolul. Vă las să-l vedeţi.
– Pe afiş scrie şi de o surpriză. Despre ce este vorba, reportajul meu va fi publicat miercuri, puteţi să spuneţi.
– Să vă spun? O surpriză mică…În spectaol joacă băiatul meu Teo (Teodor Sofian-s.n.), cel care mi-a fost partener până la capătul lumii, în India şi Sri Lanka, în spectacolul de televiziune „Asia Expres”. A fost minunat! Vă spun, nu m-am gândit că băiatul meu o să ajungă pe scenă. Povestea este aşa: Eu am plecat la un spectacol, ceilalţi au rămas acasă, când m-am întors, mi-au spus că ei au hotărât ca Teo să joace în spectacolul „Diagnostic rezervat”. Ce puteam să mai zic…A, să nu vă aşteptaţi la un rol complex, este o figuraţie, n-are nicio replică. Este o chestie inedită, acolo unde ar trebui, de regulă, să pui un manechin, pui un personaj, schimbă cu totul reacţiile, atitudinile actorilor şi ale spectatorului.
– Este un început?
– Dumnezeu ştie, el a terminat Stomatologia, nu s-a gândit vreodată să urce pe scenă. Nu ştiu (vocea i se înmoaie, coboară privirea, „nu ştiu ce se va întâmpla, este o stea, o fi şi a lui? Sistemul funcţionează, sunt atâţia actori talentaţi şi nu joacă”), nu vreau să forţez, nu vreau să ia locul unui actor. Timpul… Acum nu ia locul nimănui, nu mi-am făcut niciun păcat, este doar o figuraţie. Devin geloasă, uneori ia mai multe aplauze decât mine, are un capital de simpatie.
– Ce mai ştiţi de teatrul din Bacău?
– Ştiu că este foarte bine, se întâmplă lucruri, lucruri frumoase, foarte importante, mă bucur mult, mă bucur că au ceva pentru a merge înainte. Am auzit că au adus actori tineri, este foarte frumos. Deci, ştiu numai de bine. Eu nu am venit în Bacău, la teatru, să fac rău. Îmi pare rău dacă unii au crezut că am venit să fac rău, n-am venit să fac rău. Vreau, dacă mă lăsaţi, să mulţumesc publicului, băcăuanilor, pentru simpatia pe care mi-au arătat-o, mai ales că, am informaţii, vor veni în număr mare la spectacolul din această seară. Este cea mai mare bucurie a unui actor.
„Hamlet este frumos să-l trăieşti în viaţă”
Claudiu Bleonţ. Un mare actor, un om obişnuit, natural. L-am întâlnit pe scările Teatrului de Vară. Amabil, m-a invitat în cabină, de parcă ne cunoşteam de mult. „Aceasta-i casa mea!”, îmi zice. A început pregătirile pentru spectacol. Are un rol care necesită o schimbare totală, machiaj, costumaţie. O face singur. Mai sunt câteva minute până la primul gong. Se interesează de sală. E bine, vine răspunsul.
– Joc pentru prima dată cu această trupă, iar cu Anca Sigartău pentru a doua oară, după 30 de ani. A fost încântător şi pentru mine acest moment, rolul Ancăi ca regizor este salvator, pentru că mă pune într-o condiţie pe care am aşteptat-o inconştient, de mult, aceea de a redeveni copil, să mă joc, iar acest prilej, această farsă este extraordinară. Este o comedie, iar eu îi zic farsă, este atât de bine scrisă, regizată, încât tot acest puzzle care se înfiripă, iarăşi se desprinde, iarăşi se creează o imagine, un înţeles care scapă, apare o adâncă poezie şi un mesaj foarte frumos. Spectatorul o să vadă, o să participe, o să se bucure de la început până la sfârşit.
– De-a lungul frumoasei dvs. cariere aţi jucat în spectacole create de mari regizori, Liviu Ciulei…
– …Vlad Mugur, Lucian Pintilie, Andrei Şerban…
– Nume mari ale scenei româneşti, mari actori…
– Am avut un destin fericit, am jucat cu toţi marii actori, însă mulţi s-au mutat într-un plan subtil. Şi am învăţat de la ei, practic, după fiecare spectacol avea loc un transfer de energie. Aşa se petrece şi cu „Diagnostic rezervat”.
– Astăzi, spectatorul vrea mai multă comedie, mai multă dramă?
– Vedeţi, lumea este într-o permanentă mişcare, viaţă este în mişcare şi să ai un subiect cu o piesă care atinge mai multe planuri ale vieţii noastre, ale condiţiei noastre umane, şi acest lucru să fie făcut cu umor, nu neapărat cu râs, are umor, e poezie, e hâtră, e ambiguă, aduce bucurie. Acesta este spectacolul pe care îl propunem. Vă spun, este o trupă foarte bună, care s-a închegat foarte repede, toţi sunt profesionişti. Am un rol inedit, o să vedeţi, îmi place. Da, Anca a găsit liantul, a găsit piesa, iar publicul o iubeşte.
– Aţi jucat Hamlet?
– Nu. Îmi place foarte mult Hamlet, mi-a plăcut, pentru că este un trecut când m-am îndrăgostit de acest rol. Am avut o afirmaţie, trebuia să joc în Hamlet, numai că am plecat să filmez „Concurs”, şi undeva am regretat că nu mai joc Hamlet, şi ca să mă pot desprinde de rol, de personaj, mi-am spus: oricum, Hamlet este frumos să-l trăieşti în viaţă!
– Teatrul din Bacău? Bacăul?
– Am venit de multe ori la teatrul din Bacău, am jucat, sunt îndrăgostit de oraş, am avut, de-a lungul timpului, după ’90 nu mai spun, legături cu acest teatru, veneam cu teatrul „Valea Jiului” din Petroşani, unde mi-am făcut stagiatura. M-am simţit foarte bine, mi-am făcut prieteni, am prieteni buni, trainici. Bacăul este o inimă românească.
– Mai aveţi bicicleta?
– Ştiţi! Da, eu nu am carnet de şofer, am făcut şcoala de trei ori, însă n-am mai dat examen. Merg cu bicicleta, este un stil de viaţă. Am o bicicletă pliabilă, o minunăţie, când plouă o fac mică, o pun într-un taxi, în troleibuz, cobor şi apoi iar pedalez. Este o plăcere şi îi îndemn şi pe alţii să facă la fel.
Gheorghe Bălţătescu
Foto: Ioan Bîşcă
