Nevăzută. Lașă. Lipsită de orice fair-play. O dihanie turbată. E-n aer, pe pământ, în apă. S-a cuibărit și-n suflete. A golit Timpul de evenimentele vieții despre care credeam că sunt esențiale. Jefuit de mișcare, Spațiul scâncește-n scutece, ca un prunc nedumerit de dispariția jucăriilor. Legilor clasice ale fizicii li s-au ofilit ecuațiile. Chiar și einsteinienii au pus masca pe figura ecuațiilor lor. Rămași ca la dentist, futurologii se întreabă ce mai înseamnă viitorul. Au fost sparte canoanele rugăciunilor/ descântecelor, cu voie de la sfinții cei buni. Armii noi de înjurături și afurisenii încearcă să purifice Spațiul/ Timpul/ Viața.
Poeții au descoperit că tânguirile lor au fost livrești. A intrat în lume tânguirea adevărată, dar încă n-o pot arunca estetic în noii iambi și trahei. Ghiocul a țicnit, intrând în carantina muțeniei. Baba Omida s-a exilat în primul ei concediu fără plată. Astrologii și astrele se păruiesc reciproc. Isihastrul păstrează distanța socială cu jivinele, firul de iarbă și stelele. O babă evlavioasă încă de la nașterea veacului trecut a refuzat împărtășania, bănuind că dihania se ascunde și-n lingurița de argint. Un țânc a încropit un portret genial al dihaniei, și-a tras chiloțeii în vine și a făcut ce trebuie peste el. Un magnat s-a urcat într-un elicopter, a coborât la mică distanță și a scuipat peste toate seifurile lui. Un crocodil feroce, căruia-i căzuse o pleașcă lângă fălci, a depășit recordul mondial la viteză pe sens invers, când barcagiul a schițat strănutul.
Dihania a întors Lumea cu giosul în sus. Sau, cine știe dacă nu cumva Lumea era deja așa și dihania numai ne-a deschis ochii. Să urmăm lecții de zâmbet și să-i afurisim pe cei care nu vor să alunge dihania din/dintre noi.
