marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1941

Duminica femeii cananeence

Sunt cuvintele pe care le adresează Iisus în Duminica aceasta, femeii cananeence venită la El cu cererea de a-i vindeca fiica demonizată. Sensurile acestor cuvinte sunt multiple şi profunde şi le întâlnim în lumea de azi la tot pasul. Multe din “faptele bune” săvârşite de unii sunt făcute formal, cu scopul de a se face cunoscuţi spre lauda de sine; sau pur şi simplu se oferă cuiva aflat în nevoie şi cere, un lucru ce nu mai e de trebuinţă sau care urmează sa fie aruncat la coş… Este oare aceasta faptă de milostenie în spirit creştin? Oare nu cumva şi necuvântătoarele primesc mai multă atenţie decât mulţi aflaţi în suferinţă…? Câţi oameni nu-şi hrănesc câinii mai bine decât trăiesc mulţi copii astăzi ? Câte feluri de mâncare, accesorii sau mofturi li se fac animalelor de companie de exemplu, iar copii necăjiţi îngheaţă-n stradă, mănâncă din gunoi, dorm pe jos sub cerul liber, şi nu-i bagă nimeni în seamă… Câţi oameni nu stau în casă cu câini, pisici, papagali, rozătoare, iepuraşi….dar n-au primit un copil în casă ca să-i dea o mâncare caldă, sau o haina să se imbrace…?

Câinii ar trebui să mănânce din fărâmiturile care cad de la mesele la care sunt hrăniţi copiii şi săracii, şi nu invers. Un suflet valorează mai mult decât toată lumea, un suflet de copil e mai curat şi mai drag decât toate animalele din lume. Un zâmbet de bebeluş lumineză şi cea mai întunecată inimă. Asta nu înseamnă că e păcat să ai un căţeluş în curte sau o pisică-n casă, ci înseamnă să-i iubeşti pe măsura lor, înseamnă să-i cinsteşti aşa cum trebuie.

La judecată vom fi întrebaţi de Domnul dacă am dat o bucăţică de pâine „unora dintre aceşti fraţi mai mici” ai Lui, dacă le-am dat un pahar cu apă, dacă i-am îmbrăcat, dacă i-am cercetat când erau bolnavi, dacă i-am văzut când erau în temniţă.Vom răspunde oare că “toate acestea le-am facut” dar nu pentru semeni ci pentru nişte animăluţe de care “ne-am ataşat”? Este aceasta o uitare a poruncilor divine sau o inversare de priorităţi ?

Priviţi cum stau copii în orfelinate mereu cu năjdedea că va veni cineva să-i adopte,că va apărea cineva căruia să-i poate spune „mamă” şi „tată”, sau cum stau cu frica rece că mâine, poimâine vor fi daţi afară în stradă, căci au ajuns majori…

Aceştia toţi aşteaptă cu ardoare milostenia noastră!  Milostenia este o meserie care-şi are atelierul în cer, iar Dascălul acestei meserii nu-i un om, ci Dumnezeu. “Milostenia nu ne face încălţăminte, nu ne ţese haine, nu ne zideşte case, ci ne prilejuieşte viaţa veşnică, ne smulge din mâinile morţii, ne face străluciţi şi în viaţa aceasta şi în cealaltă, ne zideşte case în acele  locuinţe  veşnice”. Îmbrăcându-ne în haina milosteniei să cerem Domnului să departeze de la noi duhul cel rău ce ne întuneca ochii minţii şi să ne dea puterea de a discerne cui putem dărui din ceea ce e al nostru spre a ne dărui nouă spre Raiul cel veşnic.

Dumnezeul Milei şi al Îndurărilor, care voieşti mântuirea sufletelor noastre, primeşte Doamne rugăciunile robilor Tăi şi tămaduieşte de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, alungă toate duhurile cele necurate de la toti aceia care cu credinţă şi inimă curata se roaga Ţie !

Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

La volan sub influenţa băuturilor alcoolice

    La data de 31 ianuarie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat în trafic, un bărbat de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
    În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    La aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în trafic, un bărbat de 39 de ani, din comuna Roşiori, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 F, în comuna Traian, sub influenţa alcoolului.
    Rezultatul testului alcoolscopic a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

    Copil de opt ani, accidentat în timp ce traversa strada

    La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 14:30, un bărbat de 42 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12 A, în comuna Agăş, a surprins şi accidentat un minor de 8 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

    În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a copilului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

    Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

    În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

    Pentru a nu ajunge în situaţii similare, poliţiştii le recomandă pietonilor:

    • să fie atenţi la trafic, chiar şi atunci când traversează pe trecere!
    • să se asigure că şoferul a observat intenţia de a traversa şi că poate opri în condiţii de siguranţă!
    • să nu îşi obtureze câmpul vizual cu articole vestimentare (gluga hainei sau umbrela) şi să nu se lase distraşi (utilizarea telefonului mobil poate distrage atenţia şi în cazul pietonilor).

    Conducătorii auto sunt sfătuiţi:

    • să îşi amintească mereu că pentru a preîntâmpina orice eveniment neplăcut, în apropierea trecerilor pentru pietoni trebuie să sporească atenţia.
    • să prevadă că un trecător poate fi neatent atunci când traversează!
    • să preîntâmpine orice eveniment neplăcut, în special accidentarea unui pieton în orice situaţie, nu doar în apropierea de trecerile pentru pietoni.

    Acțiune operativă în mediul urban şi rural, organizată de Poliția Municipiului Moineşti

      supraveghere judiciară

      În perioada 29-30 ianuarie a.c., polițiștii moineşteni , împreună cu specialişti în domeniul silvic şi jandarmi, au acţionat pe raza de competenţă, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural pentru menținerii ordinii și liniștii publice, prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de material lemnos, a infracţionalităţii stradale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

      În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au efectuat două percheziţii domiciliare, au identificat 5 autori de infracţiuni și au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.897 de lei.

      De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 9 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

      Poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţa unui bărbat de 40 de ani, din comuna Ghimeş-Făget şi la sediul unei societăţi comerciale, de pe raza aceleaşi localităţi, ocazie cu care au fost verificate stocurile de material lemnos scriptice cu cele faptice.

      Totodată, poliţiştii au probat activitatea infracţională a trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, toţi din mun.Moineşti, cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.

      Pavăl Holding a intrat în acționariatul Vrancart Adjud

      Pavăl Holding, al fraților Adrian Pavăl și Dragoş Pavăl, care controlează cea mai mare afacere antreprenorială românească – Dedeman, a intrat în acționariatul producătorului de carton ondulat și hârtie sanitară Vrancart Adjud, în urma unei tranzacții record la Bursa de Valori București (BVB).

      Pavăl Holding este, astfel, acționar cu 17% la Vrancart, echivalentul unei dețineri de 28 de milioane de lei. Pachetul majoritar la Vrancart este deținut de SIF Banat-Crișana (75%).

      Acționarul Allianz Țiriac Pensii Private și-a lichidat deținerea de 10% pe care o avea din noiembrie 2016 la combinatul din Adjud – arată datele BVB. Vânzări la bursă a avut și NN Pensii, iar cumpărător a fost Pavăl Holding, care pe 28 ianuarie a achiziționat peste 174,5 milioane de acțiuni Vrancart.

      Vrancart a fost înființată în anul 1977 și își asigura cea mai mare parte a materiei prime printr-o rețea de centre de colectare regionale proprii. Combinatul mai produce utilități (apă industrială, abur tehnologic etc.), are ateliere de întreținere mecanică și electrică, activități de transporturi și altele. Acțiunile societății sunt tranzacționate din anul 2005 la Bursa de Valori București.

      Frații care dețin afacerea Dedeman își diversifică mereu investițiile și în sectorul imobiliar și în industrie – la Cemacom Cluj și Alro Slatina. Anul trecut au cumpărat casa negustorului Nicolae Hlebnikian din București, cu aproximativ 5 milioane de euro, în cea mai mare tranzacție cu locuințe a anului.

      PSD, nemulțumit de respingerea proiectului prin care se desființa voluntariatul la Poliția Locală

        Organizația PSD Bacau se declară nemulțumită de votul din Consiliul local prin care s-a respins propunerea consilierilor social-democrați de a se abroga o hotărâre din 2018, prin care se permitea voluntariatul în cadrul Poliției Locale.

        „PNL și PLUS votează informatorii lui Necula de la Poliția Locală”, se arată într-un comunicat de presă al organizației municipale a PSD.

        „Consilierii PNL și PLUS au votat „pentru” informatori – voluntari (sifonarii cartierului) la Poliția Locală Bacău, caz unic în țară.

        În ședința CL din 31 ianuarie, aleșii celor două formațiuni au susținut menținerea informatorilor – voluntari în cadrul instituției publice menționate, în contra proiectului inițiat de consilierii PSD.

        Cu un vot la egalitate, 10 la 10, proiectul privind abrogarea hotărârii de CL prin care s-a dat undă verde informatorilor – voluntari nu a fost adoptat”, se mai arată în comunicat.

        Ionel Palăr, deputat PNL: ”Decizia Guvernului Orban de includere a Roșia Montana în patrimoniul UNESCO, pas decisiv spre salvarea minelor romane”

          Minele romane de aur de la Roșia Montană vor putea intra chiar din această vară pe Lista patrimoniului mondial UNESCO și a Patrimoniului mondial aflat în pericol, după ce comisia interministerială formată la inițiativa premierului Orban a decis retransmiterea dosarului către forul internațional.

          „România își salvează, astfel, un monument unic în lume, a cărui valoare excepțională a fost constată de experți internaționali”, se arată într-un comunicat al PNL Bacău.

          Dosarul Roșia Montană, care a stârnit extrem de multe dispute și proteste în spațiul public, își reia, astfel, parcursul firesc, iar obiectivele de patrimoniu vor putea fi restaurate și protejate, inclusiv cu susținerea financiară a UNESCO.

          „În calitate de președinte al Comisiei permanente comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, am susținut acest demers, chiar pe fondul arbitrajului internațional pe care Statul Român îl are cu firma «Gabriel Resources»”, spune liderul PNL Bacău, Ionel Palăr.

          „Cum evaluarea realizată de experții ICOMOS, organism care analizează tehnic dosarele depuse la UNESCO, a demonstrat valoarea unică a peisajului minier de la Roșia Montana, iar evaluarea se află încă în termenul de valabilitate de trei ani, sunt toate șansele ca, în această vară, Roșia Montană să devină parte a patrimoniului omenirii”, a mai spus liberalul băcăuan.

          Ziua Mondială a Zonelor Umede 2020 marcată și în Bacău

            Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a început campania de acțiuni dedicate sărbătoririi, pe 2 februarie, a Zilei Mondiale a Zonelor Umede 2020. Campania se va încheia pe 6 februarie. Tema dedicată celebrării Zilei Mondiale a Zonelor Umede este, în acest an, „Zonele umede și biodiversitatea”.

            Campania a început la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, din Bacău. APM, alături de Structura teritorială Bacău a Agenției Naționale de Arii Naturale Protejate, a organizat activitatea „Biodiversitatea Zonelor Umede contează”.

            În perioada 3-6 februarie, la Colegiul Economic „Ion Ghica”, Liceul cu Program Sportiv, Școala „Mihai Drăgan” și Școala „Octavian Voicu”, din Bacău, vor avea loc patru seminarii interactive, în care vor fi prezentate materiale informaționale și filmele „Lacul Bacău” și „Lunca Siretului Mijlociu” și vor fi dezbătute aspecte referitoare la zonele umede din județ și din țară.

            Ziua Mondială a Zonelor Umede a fost stabilită prin Convenția semnată la Ramsar în Iran în anul 1971, document ratificat de România în 1991. Obiectivul declarat al Convenției este conservarea zonelor umede care servesc ca habitat al florei și faunei acvatice și pentru că acestea constituie resurse importante de valoare economică, naturală, științifică și recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă.

            Județul Bacău are o rețea hidrografică bine dezvoltată, fiind reprezentată de râurile Siret, Bistrița, Trotuș și afluenții acestora. Lacurile din județul Bacău au luat naștere ca urmare a amenajărilor antropice: Poiana Uzului, Berești, Răcăciuni, Galbeni, Bacău II, Lilieci, Gârleni și Racova. O mare parte din ariile naturale protejate din județ prezintă în componența lor zone umede, având un regim special de ocrotire și conservare. Toate adăpostesc specii de floră și faună protejate și dețin un rol foarte important în cadrul culoarului de migrație est – european al păsărilor migratoare.

            † ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

            După 40 de zile de la naşterea sa, Isus este dus de părinţii săi la Ierusalim pentru a fi oferit lui Dumnezeu, unde sunt întâmpinaţi de un bătrân pe nume Simeon. Sărbătoarea prezentării lui Isus la templu a fost introdusă în calendarul Bisericii Romei de către Papa Sergiu I şi tot el a stabilit-o pentru ziua de două februarie. Până la ultima reformă liturgică s-a numit „Purificarea Sfintei Maria”. Prin modificarea care s-a realizat, nu s-a urmărit o simplă inversare de roluri, dar o accentuarea a misterului lui Cristos şi a rolului său în viaţacreştinului.

            Papa Paul al VI-lea spunea: „sărbătoarea de astăzi, ca să fie înţeleasă în toată plinătatea conţinutului ei, trebuie să fie considerată ca o celebrare simultană a Fiului şi a Mamei, adică celebrarea unui mister de mântuire săvârşit de Cristos la care Fecioara Maria a fost intim asociată”. Iar prin cuvintele „o sabie va străpunge sufletul tău” (Lc2,35), bătrânul Simeon pune în lumină unirea dinte Mamă şi Fiu în opera de mântuire. Se face astfel legătura dintre oferirea din templu şi cea de pe cruce, la ambele evenimente sfânta Maria fiind prezentă: îşi oferă mai întâi Fiul în templu, apoi, în gând şi în sufletul ei plin de suferinţă îl oferă din nou Tatălui ca jertfă supremă pe altarul crucii de pe Calvar.

            Bătrânul Simeon recunoaşte în pruncul Isus adevărata „lumină” a neamurilor, „mântuirea” pregătită tuturor popoarelor şi „gloria” lui Israel. Întâlnindu-l pe Isus, acest bătrân, plin de încredere în bunătatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, izbucneşte într-un cânt de bucurie. Prin cuvintele pe care el le rosteşte, el vesteşte începutul Noii Alianţe, recunoscând în copilul din braţele Mariei împlinirea făgăduinţelor şi a profeţiilor Vechiului Testament. Cântecul său nu este altceva decât strigătul de bucurie şi de recunoştinţă al evreului fericit că i-a fost dat să-l vadă pe Eliberatorul şi Apărătorul său.

            Cristos este mântuire pentru cel care crede în el şi-l urmează din toată inima, dar în acelaşi timp poate fi şi pierzare pentru cel care-l respinge cu încăpăţânare. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a fi cu omul şi pentru a-l mântui, însă omul se poate îndepărta de adevărata „lumină” prin modul său de a fi, de a se comporta, de a căuta şi de a crede că alte „lumini” i-ar putea lumina drumul spre mântuire.

            Pr. Richardo-Dominic Baciu
            Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” – Bacău

            Proiecte editoriale 2020 (IV)

            I-am invitat pe câțiva dintre scriitorii băcăuani să ne facă mărturisiri despre proiectele literare pe care le-au croit pentru 2020. Astăzi, ,,mărturisirea” poetului Dumitru Brăneanu, președintele Filialei U.S.R Bacău, și cea a universitarului/ scriitorului Mihai Botez (Stîncaru)…

            Un an al proiectelor

            Dumitru Brăneanu: „Pentru anul 2020, sper să reușesc să editez un nou volum de poezii, dintrecele scrise de-a lungul mai multor ani, inclusiv în anul care a trecut. Nu m-am oprit asupra unui titlu. Sper s-o fac în următoarele săptămâni. Sper, deasemenea, să găsesc un traducător italian pentru un volum antologic bilingv. Alte proiecte la care voi lucra: Colocviile naționale „Vasile Alecsandri”, „Alecsandriada”, ediția a IV-a, în asociere cu Consiliul Județean Bacău; „Toamna bacoviană a scriitorilor” din filiala Bacău, ediția a II-a, în asociere cu C.J. Bacău și Uniunea Scriitorilor din România; „Caravana scriitorilor”, Roman-Bacău, ediția a II-a, în colaborare  cu Asociația „Clepsidra” din Roman; Festivalul Național „Avangarda XXII”, ediția a XIX-a, în colaborare cu Fundația „Cancicov”; Festivalul „Vrancea Literară” ediția  a VII-a, în asociere cu Fundația Culturală „Miorița”, Revista și editura „Salonul literar”; „Primăvara europeană a poeților”, Chișinău, în cadrul protocolului de colaborare cu  Uniunea Scriitorilor din Moldova; lansări de carte în orașele din jurisdicția Filialei, în funcție de aparițiile editoriale.”

            „Homo proponit, deus disponit”

            Mihai Botez (Stîncaru): „Se spune că rațiunea de a fi a unui lucru este scopul pentru care a fost creat. Dar a unei persoane? Aici răspunsul nu mai este atât de simplu de furnizat, precum în sapiențialitatea populară a oamenilor simpli, de care face vorbire un personaj din Amintirile lui Creangă: …dacă e copil, să se joace, dacă e popă, să cânte… Mineralele dăinuiesc conform structurării lor interne, plantele și viețuitoarele de pe treptele superioare ale naturii, conform unui program genetic propriu organismului fiecăreia. Omul are în plus capacitatea de a(-și) propune ce să facă, liberându-se de datul natural… Malraux îndemna pe fiecare semen să moară cât mai sus posibil. Înfrângerea destinului de obște, tăvălugul comun și nediferențiator, se poate face prin practicarea Artei, numită tot de el Antidestin. Ca scriitor, mi-am propus să-mi fac cunoscută semenilor această vocație, adevăratul proiect existențial (după cel profesional), cum altfel decât izvodind scrieri care să poarte pecetea creației. În 35 de ani de muncă mai curând obscură, de nișă, am scris în jur de zece cărți de literatură, nu toate publicate. Pentru anul în curs, am în lucru un nou roman scris direct în franceză, Le pur orteil du séraphin, la editura băcăuană Rovimed. Apoi va urma și încercarea de a publica o inedită trilogie dramatică, definitivată:Teatru contemporan ‒ sau un volum de nuvele eseistice; trei piese sunt deja lucrate. Nu m-am decis pentru un titlu… Plus o călătorie de studii în Grecia, împreună cu o echipă de scriitori băcăuani, din care sper să decurgă un refresh salutar, loco arcadian, al noțiunilor estetice aristoteliciene și nietzscheiene, cu iz de naftalină… Cam ambițios proiectul, cu ținte ochite sus; însă nu am uitat că: Homo proponit, deus disponit.”

            Sărbătoarea artiştilor plastici: Anuala UAP şi 50 de ani de la înfiinţarea filialei băcăuane

            Dublu eveniment la Galeriile de Artă ALFA din Bacău, vineri, 31 ianuarie: vernisajul expoziţiei anuale a artiştilor plastici şi aniversarea a 50 de ani de la expoziţia din decembrie 1969 – ianuarie 1970, care a marcat şi înfiinţarea Uniunii Artiştilor Plastici, care, la început, a purtat numele Cenaclul „Nicu Enea”, devenind filială a UAP, în 1973. Organizatorii, Filiala Bacău a UAP şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, prin Muzeul de Artă, au căzut de acord, ca urmare a colaborării active în cei 50 de ani, ca Expoziţia Anuală să aibă loc la Galeriile ALFA, loc în care s-a vernisat şi expoziţia din 1969-1970.

            „La început au fost cinci membri, Ion Burdujoc, Ilie Boca, Salomeea Velea, Gheorghe Mocanu şi Grigore V. Coban, care a fost ales ca primul preşedinte al nou înfiinţatei filiale. Filiala a crescut, de la cinci membri, la 23 în 1990, ajungând astăzi la 60 de membri, pictori, sculptori, graficieni, fotografi, caricaturişti. Am adus la această expoziţie, în semn de omagiu şi respect şi lucrări ale înaintaşilor noştri, Elvira Enea, Aurel V. Agripa, Constantin Burdujoc, Gheorghe Mocanu, Ilie Boca, Constantin Doroftei, Didina Solomon, Petru Pinca etc., lucrări aflate în patrimoniul Muzeului de Artă, cât şi lucrări, în marea lor majoritate, ale artiştilor contemporani, care formează filiala noastră. Este, dacă vreţi, o sărbătoare a artei băcăuane, o privire asupra a ceea ce are mai bun şi valoros uniunea noastră”, a spus Dionis Puşcuţă la deschiderea expoziţiei, fost preşedinte al Filialei Bacău a UAP.

            De altfel, alături de el au mai fost alţi doi foşti preşedinţi, Vasile Crăiţă Mândră şi Mihai Chiuaru, care au vorbit asistenţei despre evoluţia filialei, despre greutăţile şi împlinirile de-a lungul celor 50 de ani de artă plastică profesionistă. Cuvinte emoţionante a rostit şi actualul preşedinte al Filialei, artista Carmen Poenaru:

            „Am devenit membră a Filialei Bacău imediat după terminarea facultăţii şi de atunci sunt împreună cu colegii mei, de cei care erau atunci şi de cei care au devenit între timp membri. În Bacău este o filială foarte puternică, extrem de dinamică, un nucleu de artişti foarte valoros, şi fiecare dar şi toţi laolaltă m-au convins să rămân aici. Am învăţat împreună, am lucrat împreună, ne-am bucurat de fiecare reuşită, atât la nivel local, naţional sau internaţional. Sărbătoarea de astăzi este a noastră, pe care o trăim împreună cu publicul nostru, fără de care noi nu am exista.

            Le mulţumim frumos că au fost şi sunt alături de noi, iar pe voi, colegii mei, vă felicit că existaţi, vă felicit şi vă doresc ochi şi mâini sigure, imaginaţie, astfel ca talentul vostru, munca voastră să aducă valoare filialei noastre, patrimoniului nostru de frumos.”

            Ca în fiecare an, cu ocazia expoziţiei, a fost acordat şi Premiul Anualei artistului care s-a remarcat în anul care a trecut, anul acesta premiul a fost câştigat de sculptorul Gheorghe Zărnescu.

            Cu alte detalii, în ediţia tipărită a ziarului DEŞTEPTAREA, de luni, 3 februarie.

            Manifestare științifică de amploare. O nouă premieră la Spitalul Municipal de Urgență Moinești

            Spitalul Municipal de Urgență Moinești a organizat vineri, 31 ianuarie, o nouă manifestare științifică de amploare cu tema „Osteonecroza de mandibulă secundară tratamentului cu bisfosfonați – de la prejudecată la adevăr științific”.

            Au participat medici din diferite specialități medicale – endocrinologie, reumatologie, oncologie și chirurgie oro-maxilo-facială, cu înaltă specializare și expertiză în tematica abordată, alături de medici dentiști, medici de familie, atât din Moinești, dar și din județ, și din toată țara.

            Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești:

            „Mă bucur că se continuă tradiția manifestărilor științifice din Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Am fost alături de mai tinerii mei colegi organizatori, pentru că ei sunt motorul acestei acțiuni. Cantitativ și calitativ, participarea a fost una de remarcat, ceea ce înseamnă că tema simpozionului este una de actualitate, cu o incidență destul de mare în rândul populației, pe un subiect mai puțin discutat în lumea medicală, care antrenează mai multe specialități medicale.
            Este doar un început al manifestărilor științifice pe care le pregătim în acest an și un preambul al celei de a XV-a ediții a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, un eveniment de tradiție pentru noi, care anul acesta va avea loc între 2 și 4 iulie și care va marca inclusiv cei 25 de ani de chirurgie laparoscopică în spitalul nostru.”

            Evenimentul reprezintă o premieră atât în zonă, cât și în țară, tema abordată fiind una de mare interes, însă nediscutată până în prezent în cadrul altor evenimente medicale într-o manieră amplă cum a fost în cadrul acestui simpozion. Organizatorii din Spitalul Municipal de Urgență Moinești sunt dr. Roxana Novac, medic specialist endocrinolog, dr. Ovidiu Scovronschi, medic specialist Chirurgie oro-maxilo-facială, și prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț, medic primar Chirurgie generală și managerul unității medicale.

            Dr. Roxana Novac, medic specialist endocrinolog la Spitalul Municipal de Urgență Moinești:

            „Este un eveniment unic în România, iar ideea a venit în contextul în care ghidul de osteonecroză de mandibulă este ușor neclar, iar medicii dentiști sunt poate cei mai defavorizați de acest ghid deoarece nu știu exact ce să facă atunci când au un astfel de caz. Este un simpozion care are un caracter informativ pentru toți colegii noștri participanți, sunt peste 120 în total, din mai multe specialități medicale – medici stomatologi, endocrinologi, chirurgie oro-maxilo-facială, reumatologi, oncologi, urologi, anatomo-patologi, de medicină legală, medici de familie-, tocmai pentru a oferi date, prezentări de lucrări și studii de caz, pentru ca împreună să avem o bună colaborare în favoarea pacientului. Ne dorim ca prin aceste manifestări să obținem și o atitudine din partea Asociației Române de Endocrinologie privind acest ghid de bune practici, care la momentul acesta este făcut doar de Asociația Română a chirurgilor oro-maxilo-faciali. Dorim să prezentăm concluziile și feedback-ul acestei întâlniri președinților Asociației Române de Endocrinologie, dar și Asociației Române de Reumatologie, pentru a face un ghid viabil pentru toate specialitățile conexe.”

            Dr. Ovidiu Scovronschi, medic specialist Chirurgie oro-maxilo-facială la Spitalul Municipal de Urgență Moinești:

            „Jucătorii importanți ai acestei patologii sunt medicul prescriptor al acestui medicament – bisfosfonatul și pacientul care primește acest medicament. Ne dorim să punem laolată acești jucători, să venim în sprijinul pacientului, să-l ajutăm și să cădem de acord împreună în a găsi cea mai bună soluție de tratament în cazul osteonecrozei. De a identifica intervalul de timp potrivit pentru a preveni această patologie, dar și intervalul de timp potrivit pentru a interveni ca atitudine terapeutică. Vorbim practic de o prevenție primară, înainte de a se instala această patologie, dar și de una terțiară care presupune tratarea în sine a acestei afecțiuni. Suntem siguri că manifestarea noastră științifică va stârni un ecou de bun augur și împreună cu medicii stomatologi participanți în număr foarte mare se va putea stabili un protocol de bună practică pentru a veni în sprijinul pacientului într-o manieră cât mai complexă.”

            Speakeri au fost conferențiar dr. Victor Costan, de la Clinica Chirurgie Buco-maxilo-facială Iași (Universitatea de Medicină și Farmacie Iași), asistent univ. dr. Alexandru Florescu, medic primar endocrinologie la Institutul Regional de Oncologie Iași și Policlinica Providența Iași, as. univ. dr. Simona Volovăț, medic endocrinolog la Clinica de Endocrinologie Iași (Universitatea de Medicină și Farmacie Iași) și dr. Tudor Azoicăi, medic specialist reumatolog în Belgia.

            Dr. Tudor Azoicăi, medic specialist reumatolog la Spitalul Regional Montz – Belgia:

            „Este extrem de important pentru noi să ne întâlnim și să ne împărtășim cunoștințele, pentru că medicina este într-o continuă dinamică. Eu sunt un pasionat de medicină și îmi place să diseminez informațiile pe care le primesc, la rândul meu, de la medicii cu experiență. Acum vorbim de osteoporoză, un subiect foarte sensibil în zilele noastre, de osteonecroza, de riscuri și tratamente. Lucrez la un spital din Belgia, și acolo e stela fel, se lucrează tot pe ghiduri terapeutice, care sunt impuse de niște societăți foarte mari. În momentul în care o altă societate vrea să impună alte reguli, poate chiar în contradicție cu cele existente, trebuie să vină cu niște criterii foate clare de schimbare, pe bază de studii și experiență pe cazuistică.
            Belgia aplică protocoale internaționale, dar tratamentele sunt la fel ca și în România, pe osteoporoză mă refer, pentru că pe asta lucrez eu ca specialist reumatolog. Ce este poate diferit față de ce este în România, este că în Belgia pe o astfel de boală se lucrează în echipă – cu neurochirurgul, dacă vorbim de o fractură de coloană, cu ortopedul pe fracturi de membre, cu medicul dentist pe extracții și chirurgul oro-maxilo-facial, nu numai reumatologul se ocupă. Deci, ca întotdeauna în medicină, important este lucrul în echipă. Sunt aici pentru a prezenta chiar acest lucru, pe partea de tratament a osteoporozei, care poate da și efecte adverse asumate atât de medic, cât și de pacient, iar una dintre aceste reacții poate fi și osteonecroza de mandibulă, cu un procent foarte mic, e drept, de 1 caz la 100.000 de cazuri. De aceea nu trebuie să sperie. Iar informația este cea mai bună metodă de prevenție și, bineînțeles, tratament.”


            Asist. univ. dr. Alexandru Florescu, medic primar endocrinologie la Institutul Regional de Oncologie Iași și Policlinica Providența Iași:

            „Subiectul abordat la acest simpozion științific, alături de tot ce înseamnă osteoporoză, este unul de actualitate. Este important să conștientizăm atât populația medicală, cât și populația generală despre existența osteoporozei, despre prevenția ei – și chiar am insistat pe acest lucru în prezentarea mea – , despre tratamentul osteoporozei atunci când deja este instalată boala. Ideea generală este de prevenție și de conștientizare a acestei probleme a populației. Trebuie intervenit foarte mult pe această prevenție, așa cum în anii ’60 – ’70 au făcut, în special, țările nordice Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda și care au ajuns acum la un procent foarte mic de cazuistică, în condițiile în care în acei ani erau pe primul loc mondial. Prevenția trebuie să se facă în mod special prin medicul de familie, dar și prin medicul specialist, însă până să se ajungă aici, în afară de factorul genetic care este foarte important, prevenția înseamnă un stil de viață sănătos, consum adecvat de calciu, de vitamina D3, cât mai multă activitate fizică, cât mai puțin sau deloc fumat, alcool, drog, inclusiv cele recreaționale, un regim alimentar adecvat cu multe fructe și legume proaspete, preparate lactate și cât mai puține grăsimi concentrare și un control permanent al glicemiei și colesterolului, acolo unde este cazul. ”

            Participarea la simpozion a fost fără taxă, dar creditată cu 6 puncte EMC (educație medicală continuă), maximul oferit pentru o manifestare de o zi.

            Prima ședință a Consiliului local Bacău

              Prima ședință din acest an a Consiliului local Bacău a început destul de greu, după ce s-a dezbătut mai bine de o oră ordinea de zi și modul în care să se voteze proiectele de hotărâre.

              Primul proiect a fost, însă, retras din discuții deoarece, după cum a anunțat primarul Cosmin Necula, proiectul de reabilitare a Colegiului Grigore Antipa a primit finanțare integrală europeană și nu mai avea nevoie de cele 2,3 milioane de lei cu care ar fi trebuit să contribuie municipalitatea băcăuană.

              Consilierii PSD au venit cu afișe în care cereau ca banii economisiți prin restructurarea Poliției locale să fie folosiți la dublarea burselor școlare

              În schimb, proiectul referitor la modificarea tarifelor pentru deșeurile primite în Groapa de gunoi a suscitat dezbateri furtunoase, mai ales după ce primarul Cosmin Necula a reproșat faptul că ADIS a negociat cu Eco-Sud fără să invite și Primăria la negocieri. „Ar fi fost dovadă de o mai mare transparență dacă am fi participat și noi la discuțiile prin care s-a stabilit prețul”, a spus primarul Necula. Per ansamblu, prețul depozitării gunoiului se dublează, în principal, după cum au spus reprezentanții ADIS, din cauză că nu se colectează selectiv.

              „Firma conta pe 28.000 de tone de deșeuri reciclabile dar după un an de zile nu au fost depuse mai mult de 1.300 de tone”, a spus Cătălin Covaci, inginer la ADIS. Valorificarea deșeurilor reciclabile ar mai fi acoperit din costurile operatorului. Așa se face că, prin noile tarife, o tonă de deșeuri biodegradabile care vor fi supuse compostării va fi taxată cu un ban iar o tonă de deșeuri reciclabile pentru sortare va fi taxată cu 347 de lei.

              Consilierii au mai aprobat și studiul de fezabilitate pentru sala de sport de la Școala Domnița Maria, dar discuții serioase s-au înregistrat la proiectul referitor la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău și pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău.

              În principal a fost vorba de câteva majorări salariale, de câteva scăderi, în vreme ce marea majoritate a lefurilor au rămas aceleași, primarul explicând că municipalitatea nu are bani pentru creșteri. La capitolul creșteri a fost vorba de aproximativ 200 de salariați de la Direcția de Spații Verzi, care sunt angajați pe salariul minim, care a crescut de la 1 ianuarie și de câțiva salariați cărora nu li s-a mărit salariul anul trecut și care au fost aduși la același nivel cu colegii lor de pe aceeași funcție. Scăderi de lefuri au fost la Poliția locală, unde s-a constatat că existau salariați cu lefuri mai mari decât în Primărie.

              Proiectul referitor la desființarea voluntariatului la Poliția Locală, propus de PSD, nu a fost adoptat, primind 10 voturi în favoarea adoptării și 10 pentru respingere.

              Doi tineri acuzați că au furat 10.000 de euro de sub salteaua unui moineștean

                Polițiștii din Moineşti cercetează doi tineri, de 21 şi 26 de ani, din localitate, bănuiţi de comiterea infracțiunii de furt calificat. Aceştia au fost arestaţi preventiv.

                La data de 25 noiembrie 2019, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat, de 50 de ani, din Moineşti, despre faptul că în timpul zilei, persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuinţă suma de 10.000 de euro.

                Poliţiştii au depistat şi identificat doi localnici, de 21 şi 26 de ani, bănuiţi de comiterea faptei.

                Din cercetări a rezultat că, aceştia ar fi pătruns în locuinţa bărbatului de 50 de ani, în timp ce era plecat şi, de sub salteaua unui pat ar fi sustras suma de 10.000 de euro.

                Totodată, în cursul lunii ianuarie a.c., cei doi tineri ar fi pătruns în magazia unei societăţi comerciale de unde ar fi sustras scule şi subansamble electrice pentru reţelele de înaltă tensiune, cauzând un prejudiciu în valoare de 35.000 de lei.

                Poliţiştii au recuperat o parte din prejudiciu, în valoare de 17.000 de lei şi bănuiţii au fost prezentaţi instanţei care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

                Vă recomandăm să nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii.

                PNL Bacău are doi noi membri marcanți

                  Sorin Șova, Ionel Palăr și Sorin Mihăilă

                  Președintele organizației județene Bacău a PNL, deputatul Ionel Palăr, i-a prezentat ziariștilor, vineri, 31 ianuarie, pe doi noi membri ai organizației. Ei sunt Sorin Șova și Sorin Mihăilă. Primul, fost consilier județean independent, este acum consilier PNL, dar și vicepreședinte al organizației județene. Cel de-al doilea, este consilierul personal al lui Ionel Palăr pe probleme de afaceri.

                  „Sorin Șova – a precizat președintele județenei PNL -, la alegerile locale precedente, când a fost candidat independent, a avut 17.000 de voturi. Atunci când a făcut și politică a făcut politică de dreapta, deci de vineri practic s-a întors în locul din care plecase. Cu dânsul vom întări echipa noastră de la Consiliul Județean (CJ), dar și biroul județean PNL, fiind vicepreședinte al organizației noastre. Sorin Mihăilă nu a mai făcut politică, dar acum a optat pentru PNL, considerând că Bacăul nu are nicio șansă să se redreseze dacă societatea civilă, oamenii de bine de aici, nu se vor implica în politică. Și îi așteptăm în partid pe toți cei care doresc să se implice în a schimba împreună ceva în Bacău. Ușa noastră este deschisă. Să reușim să facem în județ și în municipiu o altfel de administrație”.

                  350 mil. lei din POR pentru județul Bacău

                  Ionel Palăr a mai anunțat că săptămâna aceasta a avut discuții cu miniștrii Dezvoltării Regionale, Mediului, Transporturilor și Fondurilor Europene. Pe zona administrativă – am aflat -, în județ vor intra, din cele 2,4 miliarde de euro din Programul Operațional Regional (POR), circa 350 de milioane de lei.

                  „Am reanalizat toate proiectele depuse pe POR în județ – a spus președintele PNL Bacău. Mă voi referi la proiectele care nu au fost finalizate, pentru care ministrul Dezvoltării Regionale va face tot posibilul ca orașului Bacău, deși nu are încă o administrație liberală, să-i fie alocate fonduri. Am discutat despre traseul pentru biciclete pe bulevardul Mioriței, despre căile de acces care să lege Centrul de cartierul Șerbănești, despre reabilitarea Insulei de Agrement. Vom face așa fel să se finalizeze investiția de la Colegiul N. V. Karpen, vom face așa fel ca ceea ce s-a blocat pentru Spitalul Municipal să se deblocheze. Din păcate, situația juridică a holdingului dintre Consiliul Județean și municipalitate este în suferință, documentațiile nu sunt coerente, dar vom insista ca această investiție să fie finalizată”.

                  Ionel Palăr a discutat la Ministerul Fondurilor Europene despre schimbarea conductei de aducțiune de apă de la Valea Uzului și realizarea master planului privind apele uzate și alimentarea orașului cu apă. „Bani există – a precizat deputatul -, dar consultantul Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB) încă nu a formulat soluții pentru master plan. Eu vreau ca toți factorii implicați, CJ, primăriile, CRAB să strângă rândurile și să finalizeze acest obiectiv”.
                  Președintele PNL Bacău speră ca săptămâna viitoare să apară lista drumurilor naționale care trec prin județ și pentru care CNAIR finanțează lucrări.

                  Primăriile liberale lăsate la coada programelor de finanțare

                  Ionel Palăr a opinat că în județ toți primarii, indiferent de culoarea politică, au decontate lucrările prin PNDL. Dar, guvernul PSD a dat condiții prioritare primăriilor cu primarii săi. „Noi nu vom bloca niciun fel de investiție – a dat asigurări președintele județenei PNL. Le recomand primarilor să fie corecți în transmiterea situațiilor de lucrări, să se facă și plățile corect. Însă multe primării cu primari PNL au fost dezavantajate de guvernul PSD. De exemplu primăria din Comănești, în cazul conductei de canalizare. A avut proiect depus pe PNDL, dar Ministerul Dezvoltării l-a descalificat incorect. Proiectul trebuie finanțat și vom discuta să fie repus pe masa Ministerului Dezvoltării. Am discutat și la Ministerul Educației Naționale, ca pe lângă cele trei școli pentru care s-a aprobat hrană caldă elevilor (Agăș, Poduri și Dofteana), am mai obținut aprobarea pentru încă o școală, din Gura Văii”.

                  La finalul conferinței de presă Ionel Palăr a formulat și unele replici la atacurile recente ale PSD Bacău la adresa sa și a PNL, care au apărut și în presă.

                  Pieton băut, victima unui accident rutier

                    La data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din Comăneşti au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                    Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 43 ani, din comuna Ghimeş-Făget, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia Comăneşti – Miercurea Ciuc, a surprins şi accidentat un bărbat de 40 de ani, din localitate, care circula în calitate de pieton pe marginea părţii carosabile şi s-ar fi dezechilibrat spre carosabil.

                    În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pietonul nu a putut fi testat. Ambilor li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                    În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Percheziţii într-un caz de furt, distrugere, violare de domiciliu şi ameninţare

                      La data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din municipiul Adjud au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Bacău, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, distrugere, violare de domiciliu şi ameninţare.

                      La data de 28 decembrie 2019, ora 20,40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Adjud au fost sesizaţi prin apel 112 , de un bărbat de 58 de ani, din comuna Rugineşti, despre faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din municipiul Bacău, împreună cu alţi doi bărbaţi de 42, respectiv 48 de ani, ambii din municipiul Bacău, ar fi pătruns fără drept într-o locuinţă proprietate a apelantului, din municipiul Adjud. Aceştia ar fi distrus bunuri din locuinţă şi acte oficiale şi ar fi sustras mai multe bunuri (telefoane mobile, ceasuri, cameră video,bani) adresând totodată şi ameninţări.

                      La data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din Adjud, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 4 Poliţiei Rurală Adjud, şi al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de poliţie Bacău au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bacău, ocazie cu care au fost identificate patru telefoane mobile, 54 de telefoane fixe ambalate si sigilate, două camere foto/video şi o sabie(armă ce o avea asupra sa unul din cei doi bărbaţi la momentul comiterii faptei).

                      Bunurile identificate la imobilele de pe raza municipiului Bacău au fost ridicate, urmând ca acestea să fie prezentate pentru recunoaştere şi ulterior restituite persoanei vătămate.

                      În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violarea de domiciliu, furt, distrugere si ameninţare, cercetările fiind continuate în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracţionale.

                      Reţinut de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune

                        Poliția în acțiune

                        La data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au depistat şi reţinut un bărbat de 30 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

                        Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat că, la data de 04 octombrie 2019, în jurul orei 17.30, bărbatul s-ar fi deplasat la un magazin din Bacău şi ar fi solicitat unei tinere de 24 de ani să-i vândă un încărcător de telefon. Ulterior, bărbatul ar fi motivat că s-ar fi răzgândit cu privire la achiziţionarea bunului şi profitând de neatenţia vânzătoarei ar fi sustras 300 de lei din suma de bani primită.

                        Poliţiştii au identificat bărbatul în cauză şi faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propuneri legale.

                        Sesizaţi Poliţia când aveţi date despre persoane bănuite sau victime ale unor astfel de infracţiuni!

                        Înfrângere rușinoasă

                        CSM Bacău- CSM Reșița 26-27 .
                        Prima etapă programată în 2020 în Liga Zimbrilor la handbal masculin a adus și prima mare surpriză a mini-returului. „Bomba” a explodat joi seara, în Sala Sporturilor din Bacău și a facut praf și pulbere echipa gazdă, CSM Bacău. Formația antrenată de Adrian Petrea a fost învinsă acasă, cu 27-26, de CSM Reșița, „lanterna roșie” care, în prealabil, reușise doar patru puncte în 14 jocuri.

                        Gazdele conduceau cu 26-23 în minutul 49, dar în cele 11 minute rămase până la final nu au mai reușit să înscrie nici măcar o dată! Asta deși au avut în două rânduri superioritate numerică!! Mai mult, profitând de gafele băcăuanilor, CSM Reșița a întors rezultatul în favoarea sa, câștigând la un gol diferență. Tolerant la alte meciuri pierdute acasă, publicul băcăuan și-a exprimat de data aceasta întreaga nemuțumire, contestând evoluția favoriților și cerând demisia antrenorului Petrea. Asta și în condițile în care șansele CSM Bacău de a-și atinge obiectivul, calificarea în play-off, s-au diminuat considerabil. „CSMeii” (vorba vine) ocupă locul 11 și se află la șase puncte deultima poziție care garantează accederea în play-off. De văzut și ce măsuri va lua conducerea clubului. Asta dacă le va lua.

                        Împotriva Reșiței, CSM Bacău a evoluat în componența: Saldatsenka, Freiwald- Târzioru 4, Păunică 4, Bologa 4, Crnoglavac 3, Drăgan 3, Serhel 3, Anton 2, Tărîță 1, Gal 1, Sadovyi 1, Huta, M. Cotinghiu, Șoldanescu, Iordachi. Etapa viitoare (duminică, 2 februarie, de la ora 17.30), băcauanii vor juca pe terenul unei alte codașe, penultima clasată HC Buzău.

                        Primul deces din cauza gripei în Bacău

                        Joi, 30.01.2020, la nivelul județului Bacău, s-a înregistrat un caz de deces confirmat cu virus gripal, la un bărbat în vârstă de 70 de ani, vaccinat anti-gripal, având numeroase condiții medicale pre-existente.

                        Informaţii privind vaccinarea antigripală pentru sezonul 2019 – 2020
                        Sa-u primit de la Ministerul Sănătății 39.710 de doze de vaccin antigripal, iar până în data de 12.01.2020 au fost vaccinate 39.431 de persoane.
                        S-au vaccinat persoane din instituţiile de ocrotire, personalul medico-sanitar din unităţile spitaliceşti şi persoane în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice înscrise la medicii de familie.

                        Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt :
                        – Persoane cu vârste cuprinse între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;
                        – Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni-59 luni;
                        – Gravide;
                        – Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
                        – Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc inalt;
                        – Persoanele cu vârsta ≥ 65 de ani.