Acum fix 30 de ani dispărea o lume. Sau chiar mai multe. 30 iunie 1990 era data limită în care sistemul monetar diferea în cele două Germanii. De pe 1 iulie rămânea pe piață doar marca Bonnului, pentru ca, din octombrie, Germania să redevină una singură, „uber alles”. 30 iunie ’90 era și ultima zi a Europei, așa cum o cunoscusem până atunci: de a doua zi intra în vigoare prima din cele trei faze prevăzute de Jacques Delors ce urmau să ducă la tratatul de la Maastricht și la nașterea Uniunii Europene.

Și tot pe 30 iunie 1990 Iugoslavia avea să piardă, la penalty-uri, în fața Argentinei sfertul de finală al Mondialului italian. Era pentru ultima oară când, la un turneu final, naționala Iugoslaviei miza pe fotbaliști veniți din toate cele șase mini-republici ale sale. Serbia, de exemplu, îl dădea pe Stojkovic, Croația pe Prosinecki, Bosnia-Herțegovina pe Susic, Slovenia pe Katanec, Muntenegru pe Savicevic, iar Macedonia pe Pancev.

Cunoașteți refrenul: șase state, cinci națiuni, patru limbi, trei religii, două alfabete și un singur Tito. La drept vorbind, Republica Socialistă Federativă începuse să se zgâlțâie odată cu dispariția lui „druze” Tito. Pe 4 mai 1980. Iar zece ani și nouă zile mai târziu, scandalul Maksimir confirma că Iugoslavia se desprindea în bucăți. Ce ar mai fi putut-o ține unită? Poate un penalty transformat contra Argentinei pe 30 iunie 1990? Poate… Cert este că „sfertul” Iugoslavia- Argentina, ce l-a opus, la Florența, pe „Maradona Estului”, Piksi Stojkovic, adevăratului Maradona, Regele Diego Armando, s-a decis la penaty-uri, după 120 de minute de 0-0. Primul a ratat „Maradona Estului”: șut în transversala porții lui Goycochea.

Al doilea 11 metri a fost irosit chiar de Maradona, hipnotizat de Ivkovic, care, într-un Sporting Lisabona- Napoli din toamna lui 89, pariase pe o sută de dolari că-i va apăra lovitura. Acum, istoria se repeta. Fără pariul de o sută de dolari. Când Faruk Hadzibegic s-a pregătit să execute al treilea penalty al naționalei sale, arbitrul Rothlisberger l-a îndepărtat, arătându-i că, în conformitate cu lista stabilită inițial, nu era rândul său, ci al lui Brnovic. Și Brnovic a ratat!

Tulburat de acest episod, de faptul că, între timp, Dezotti dusese Argentina la 3-2, dar și de amintirea penalty-ului risipit cu Columbia, Hadzibegic s-a pierdut. Iar mingea șutată în stânga lui Goycochea a fost parată. Argentina mergea în semifinale, Iugoslavia acasă. Acasă, la Belgrad și Ljubljana, la Sarajevo și Zagreb. Peste tot și niciunde. Stabilit între timp la Paris,pe Rive Droite, Faruk revine anual în Bosnia natală. Acasă. La Sarajevo. Și, trecând prin Belgrad, uneori prin Zagreb sau chiar Ljubljana aude: „Dragă Faruk, dacă nu ratai atunci, poate că…”. Mda, poate…


PUBLICITATE