Acasă Blog Pagina 1749

Atletism: S-a dat startul la competiții. Și la…polemici!

În weekend, Bacăul a găzduit prima reuniune atletică a anului. Este vorba de cea de-a 36-a ediție a Cupei Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”, care a coincis cu etapa inaugurală a Campionatului Național de Seniori, Tineret și Juniori 1. Federația a anunțat că intenționează să ofere Bacăului și găzduirea finalei Naționalelor Indoor pentru Seniori și Seniori U23 din 5-6 februarie, însă cluburile bucureștene contestă decizia.

Prima competiție, primii câștigători. Și, din nefericire, primele polemici. Acesta ar fi cadrul în care s-a derulat cea dintâi reuniune atletică a anului. Ridicarea de cortină a avut loc sâmbătă și duminică, în Sala de Atletism din Bacău, gazda celei de-a 36-a ediții a Cupei Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”, ce a conicis în acest an și cu etapa inaugurală a Naționalelor de Seniori, Tineret și Juniori1. Competiția, care a avut și probe rezevate Juniorilor 2 și 3 (în special în perspectiva finalei CN U16 programată tot la Bacău, în 13-14 martie), a reunit la start 291 de participanți din toată țara: 114 la feminin și 177 la masculin. Având în vedere pandemia de COVID-19, organizatorii au impus un set de măsuri pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, astfel încât, pe lângă triajul epidemiologic (termometrizare, declarații specifice), s-a decis extinderea programului de concurs pentru a evita comasarea probelor.

„Totul a decurs foarte bine din acest punct de vedere. Și chiar dacă a existat un plus de oboseală generat de programul lărgit, am avut parte de un concurs atractiv, cu întreceri palpitante și rezultate bune”, a declarat președintele Asociației Județene de Atletism Bacău, Tudorel Gherasă.

Reușita organizatorică a fost apreciată și de conducerea Federației Române de Atletism, care a oferit Bacăului statutul de gazdă a finalei Campionatului Național de Seniori și Seniori U23, din perioada 5-6 februarie.

„Pentru noi ar constitui o recunoaștere și, totodată, o imensă satisfacție. Ne dorim din tot sufletul ca această intenție să se materializeze, iar Bacăul să găzduiască astfel în acest an trei finale: cea de Seniori și Seniori U23, cea de Probe Combinate și cea de Juniori U16”, a comentat directorul DJTS Bacău, Radu Ababei.

Numai că intenția forului condus de Florin Florea a iscat un val de polemici aprinse, în special în rândul cluburilor bucureștene. Acestea contestă decizia FRA și țin morțiș ca lupta pentru medalii la nivelul Seniorilor și Seniorilor U23 să se dea în primul weekend din februarie la București, și nu în Bacău. Grupările din Capitală susțin că Sala de Atletism din Bacău este vetustă și că, prin urmare, nu se ridică la nivelul unei astfel de reuniuni atletice. Fără a intra în această polemică, să notăm doar că, o dată în plus, cluburile bucureștene vor să-și taie, cu orice preț, partea leului.

Așa au făcut-o și în anii trecuți când, în baza unor punctaje imposibil de explicat, au devansat, în ierarhia de final de sezon, secția de atletism a CSM Onești, care, în treacăt fie spus, și-a demonstrat valoarea și la acest prim concurs al anului. Pe lângă atleții CSM Onești, la Cupa Bistriței/ Etapa I a CN au ieșit la rampă și foarte tinerele speranțe ale CSȘ Bacău, Ioana Adnana Vrânceanu, Ștefania Zediu sau mezina Daria Vrânceanu. Laureate anul trecut la Campionatele Naționalele, elevele antrenorului Cristi Vrânceanu demonstrează că Bacăul are nu doar trecut și prezent, ci și viitor în atletism. Un motiv în plus pentru care atletismul băcăuan ar merita mai mult respect din partea „granzilor” Capitalei. Că de invidie, am înțeles, este loc destul!

Atleții băcăuani prezenți pe podium la Cupei Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”

Locul 1: Ioana Adnana Vrânceanu (CSȘ Bacău) 60 m-7, 94; Ștefania Zediu (CSȘ Bacău) 400 m- 58.98; Daria Vrănceanu (CSȘ Bacău) 60 m J3- 8.45; Federica Gabriela Apostol (CSM Bacău) înălțime- 1,75m; Alin Anton (CSM Onești) 60 m g- 8.25; Sebastian Moldovan (CSM Onești) 800 m- 57,49; Robert Simion (CSM Onești) 60 m g J1- 8,21; Carmen Ioana Diac (SCM Bacău) 60 m g-10.05., Darius Techiu (CSM Onești) 60 mg J2 -8.10; Cosmina Balaban (CSM Onești) 60 m gJ2 -8.82; Cosmin Pitulice (CSM Onești) 60 m g J3- 9.07; Andreea Mocanu (CSM Onești) 60 mg J3- 8.85.

Locul 2: Alexia Dospin (CSM Bacău) triplusalt- 12.70; Gerard Orobiyi Tudurache (CSȘ Onești)- 13.51; Ioana Ștircu (CSM Onești) lungime- 5.38; Lucian Sinpetru (CSM Onești) 60 mg J2- 8.41; David Gheosu (CSM Onești) 60 mg J3- 9.14.

Locul 3: Ramona Verman (SCM Bacău) greutate 3kg- 11.38; Sebastian Coldea (CSM Onești) greutate 7 kg- 14.12; Ioana Adnana Vrânceanu (CSȘ Bacău) triplusalt- 12.13 și lungime- 5.28: Ștefan Cristea (CSȘ Onești) triplusalt 11.34; Ioana Știrbu (CSM Onești) 60 m- 8.06; Lucas Bondăreț (CSȘ Bacău) 60 m J3- 7.77; Alexandru Iconaru (CSM Onești) 60mg- 8.25; Florin Pitic (CSM Onnești) 800 m- 1Ș58.78; Ioana Lichi (CSȘ Bacău) 60 mg J2- 10.73; Ștefan Hariga (CSM Onești) 60 mg J1- 8.39.

Set și meci pentru Aerostar

„Aviatorii” au câștigat la scor de tenis primul amical al anului, desfășurat la Târgu-Secuiesc: 6-1 cu echipa de liga a treia, Kids Tâmpa Brașov.

Divizionara B Aerostar Bacău a început cu o victorie seria amicalelor din această iarnă. Sâmbătă, „aviatorii” s-au impus cu 6-1 contra echipei de liga a treia Kids Tâmpa Brașov, într-un joc de verificare programat la Târgu-Secuiesc. Disputată pe un frig pătrunzător, partida a fost tranșată de golurile lui P. Popescu, Mihalache (2), Gavrilă, Ilie și Alecsandru.

„Trebuie să ne obișnuim cu acest gen de temperaturi deoarece nici condițiile meteo de la Miercurea-Ciuc, gazda cantonamentului nostru din perioada 25 ianuarie- 5 februarie, nu vor fi foarte prietenoase”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu, care a dorit să vadă la lucru mai mulți jucători aflați în probe sau care fac deja obiectul unor achiziții. Pe această listă s-au regăsit stoperul Dănuț Munteanu (ex CSM Focșani), mijlocașul israeliano- portughex Yaniv Segev (venit de la U Cluj), mijlocașul de bandă de 18 ani Nicolas Antone (de la adversara de sâmbătă Kids Tâmpa), vârful de 22 de ani Cezar Mihalache (crescut la Viitorul, ultima oară la Astra 2, autorul unei „duble” în acest prim amical din 2021) și frații Alin și Vlad Mocanu (de la CSM Bacău).

„Sunt mulțumit de cum s-a mișcat echipa. Unii dintre jucătorii montorizați m-au convins, alții rămân sub observație și la următoarele două teste: cel de miercuri de la Piatra, cu Ceahlăul și cel de vineri, cu Fălticeniul”, a spus Daniel Munteanu, care a folosit două garnituri diferite pe parcursul celor o sută de minute de joc. În prima repriză au evoluat: Cebotari- Alecsandru, D. Munteanu, V. Mocanu, D. Mureșan- P. Popescu- Antone, Mihalcea, Belciu, Oteliță- Mihalache. Repriza a doua: Petrișor- danale, Ardei, Bobaru, Corban- H.Ilie, Segev Yaniv, Gavrilă- A. Mocanu, Zaharia, Burlacu. Nu au jucat, fiind menajați: Alex Popescu (atacantul achiziționat de la Poli Timișoara), Manole, Vraciu, Chirilă, Bobârnac și Tofan.

În Bacău, doar 40% dintre profesori VOR SĂ SE VACCINEZE împotriva noului coronavirus

* vaccinarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistem nu este obligatorie dar, în funcție de aceasta, se vor decide scenariile în care se vor putea redeschide școlile

Ministerul Educației a anunțat că 167.977 de angajați din învățământ (131.962 – personal din sistemul de învățământ preuniversitar și 36.015 – personal din sistemul de învățământ universitar) își declară, în prima etapă de consultare, disponibilitatea de vaccinare anti-Covid, la nivel național. Se va face și a doua etapă de consultare, pentru că mulți nu au răspuns.

La nivelul preuniversitar, 45,06% dintre angajați au declarat disponibilitatea de vaccinare raportat la totalul de 292.872 (inclusiv persoanele care nu au răspuns). În sistemul universitar, procentul privind disponibilitatea de vaccinare este de 59,64 % (raportat la totalul de 51.094 titulari angajați + 9.295 cadre didactice asociate – inclusiv persoanele care nu au răspuns).

Conform datelor transmise de către directorii unităților de învățământ băcăuane, referitor la personalul care și-a exprimat intenția de a se vaccina, și a unei raportări făcute către Ministerul Educației pe aceeași temă, în județul Bacău avem următoarea situație:

39,39%
• 2.586 de cadre didactice (educatori, învățători, profesori) din totalul de 6.565 vor să se vaccineze;

43,85%
• 328 de persoane din categoria personalului didactic auxiliar (secretari, contabili, bibliotecari, documentariști, informaticieni, laboranți, tehnicieni, pedagogi, administratori etc) din totalul de 748 și-au arătat intenția de vaccinare;

34,33%
• 640 de persoane angajate în sistem ca personal nedidactic (paznici, mecanici, fochiști, îngrijitori etc) din totalul de 1.864 vor să se vaccineze.

Tot conform unei circulare transmise de Ministerul Educației, angajații din sistemul care au prioritate la vaccinarea anti-COVID-19 sunt:
– angajații din învățământul preșcolar (unde nu este obligatoriu portul măștii de către copii) și cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevi.
– angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând cu data de 8 februarie 2021.

Până ieri, 18 ianuarie, ora 16.00, fiecare unitate de învățământ preuniversitar trebuia să trimită Inspectoratului Școlar Județean Bacău numele, funcția și datele de contact ale persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare, urmând ca astăzi, 19 ianuarie, ora 12.00, ISJ Bacău să transmită situația către Ministerul Educației. O decizie definitivă privind reluarea școlii va fi luată, însă pe 2 februarie, în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus de până atunci.

La Universitatea „Vasile Alecsandri ”, procent de 78%

Conform datelor transmise de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, 148 de persoane din categoria personalui didactic universitar se vor vaccina, din totalul de 190 (adică un procent de 77,89%). În ceea ce privește personalul didactic auxiliar și administrative, din totalul de 129 se vor vaccina 106 (adică 82,17%).

La Universitatea „George Bacovia”, procent de 82%

La Universitatea „George Bacovia” din Bacău s-au înscris pe lista de vaccinare 82% dintre cadre didactice și 82% din personalul auxiliar si nedidactic. În cifre, asta înseamnă că din 39 cadre didactice s-au înscris 32, iar din 11 persoane, din categoria personalului auxiliar și nedidactic, s-au înscris 9.

Platformă unică de admitere la facultate și registru unic al actelor de studii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii studenţilor, cu care a avut o întrevedere, doresc dezvoltarea unei platforme unice la nivel naţional pentru înscrierea şi admiterea la facultate.

Acest lucru se va dezvolta în viitorul apropiat întrucât vorbim de autonomie universitară și, mai ales, pentru că sunt universităţi în care deja există aceste platforme.

De asemenea, reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Uniunii Naţionale a Studenţilor din România şi Uniunii Studenţilor din România şi-au exprimat susţinerea pentru realizarea unui registru unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii.

În acest registru vor fi cuprinse diplomele de bacalaureat, licenţă, master şi doctorat, dar va fi cuprins şi întreg conţinutul tezelor de doctorat. S-a agreat și ideea ca în acest document să fie introdus şi conţinutul tezelor de licenţă şi al lucrărilor de disertaţie. Practic va fi o bază în care aceste date să poată fi accesate, consultate şi verificate pentru eventuale similitudini.

Omulețul de zăpadă a trecut peste ani

    Decembrie 2019

    La prima ninsoare, dinainte de sărbători, două fetițe clădeau, din fulgii păcălici adunați grămadă, un omuleț pe o bancă. În fața blocului. Măiestria mânuțelor lor a creat o păpușică albă, din resturile netopite. Ghemotoace de steluțe și bucurie, pe cale să dispară. Feeria care se lăsa așteptată a durat puțin. Le-am fotografiat opera de artă, din întâmplare, înainte de a se topi.

    Nu a mai nins. Acum a nins iarăși. Frigul este și el un vaccin. Avatar? Aceeași neastâmpărare zglobie, căzută din cer, predestinată a deveni ghemotoc, a căpătat iarăși forme. Fulgi adunați în palme, fără mănuși, să le simți cristalele în efemera lor existență. Cum să imprimi mental unui copil o astfel de experiență? Ninsorile au și ele rostul lor. Școala cu sfaturi didactice, preluate de pe „on the line”, n-are nicio treabă cu practica. Poți să explici, pe internet, din ce-i făcut omul de zăpadă? Ai material „didactic’’ la îndemână? Fetițele din lumea reală s-au pus iar la treabă.

    Ianuarie 2020

    Banca din fața blocului nu mai făcea față. Nu a vrut să cedeze. Invidioasă și ea de inteligența care o depășește! Pe care e altceva! Le-a găzduit bucuros, cu intenții dintre cele mai bune, gardul viu din apropiere. Omulețul din zăpadă stă acum la adăpost. Dacă rezistă! Se bucură însă vecinii care trec și le admiră talentul, fără să știe cine sunt autorii. Nimic nu iese perfect, oricât ne-am strădui, motiv pentru cârcotașii care critică, inovatori ancorați în scepticism, că se putea ceva și mai bun. Ei nu știu că „Omulețul alb” suferă, fără să se manifeste. Duce lipsă de un fular! Și, nedorită, o mască la gură!

    S-a marcat locul mormântului industriașului Grivel

      Inginerul Mihai Ceucă, neobositul și documentatul cercetător al istoriei municipiului Bacău, reflectată în excepționala sa colecție de cartofilie și în lucrările publicate, ne semnalează o nouă descoperire din domeniu: marcarea locului de veci al primului berar al Bacăului, industriașul Felix Grivel, și al membrilor familiei sale. Mormântul se află în Cimitirul Central, iar descendenții moștenitorilor industriașului, din familia Gherca, au montat o placă omagială care reamintește de primii proprietari care odihnesc în același mormânt.

      „Vă invit să aplaudăm împreună un gest admirabil de reparație morală, dovadă a respectului și atașamentului față de istoria locală, față de oamenii de vază care au adus faimă urbei noastre – a scris, pe Facebook, Mihai Ceucă. În Cimitirul Central se află mormintele membrilor familiei de fabricanți de bere Grivel. Și casa și mormântul familiei Grivel au fost moștenite de familia Gherca, iar mai mulți membri decedați ai acestei din urmă familii își dorm somnul de veci sub crucile mormintelor moștenite. La documentarea pentru realizarea istoriei familiei Grivel, singura dovadă materială a existenței mormântului fusese o porțiune din gărduțul original, de epocă. Am avut, recent, marea bucurie de a constata că membrii rămași în viață ai familiei Gherca au montat o placă omagială care reamintește de primii proprietari care odihnesc în același mormânt. Sper să cunoaștem cândva și numele autorilor admirabilului gest.”

      Familia Grivel era de origine genoveză, iar Felix Grivel era supus elvețian, dar pentru că în România a fost dată o lege care facilita investițiile străine, în perioada 1880-1883 această familie s-a stabilit la Răcăciuni. Soția lui Felix Grivel, Tereza, era din Comănești. Din 1877 familia a făcut primul pas în Bacău, unde Tereza a dat naștere unei fetițe. Au locuit cu chirie, dar în 1884 au cumpărat un teren, unde peste patru ani au construit o casă. În Bacău, Felix Grivel a investit în industria berii și a construit „Fabrica de bere, cu aburi F. Grivel”, pe locul de unde începe acum Parcul Cancicov. Berea Grivel a devenit un brand al orașului, iar istoria ei și a familiei de industriași a fost scoasă la lumină, nu cu mult timp în urmă, tot de Mihai Ceucă. Felix Grivel s-a stins pe 23 decembrie 1902, iar fabrica a fost preluată de fiul său, August, dar după un timp aceasta a intrat în faliment, iar familia a vândut, în 1935, inclusiv terenul aferent casei sale.

      Conducători auto care au consumat alcool, depistaţi în trafic

        La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au depistat, în trafic, o femeie de 30 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 119D, pe raza localităţii Valea Seacă, având o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool în aerul expirat.
        Aceasta a fost transportată la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

        La data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant un bărbat de 51 ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
        Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
        Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

        Oamenii străzii au ajuns în adăpostul primăriei

          Vortexul polar ce ne tranzitează a dat de furcă celor fără un acoperiș deaspra capului. În aceste condiții, polițiștii de la „Locală” au patrulat pe străzi și i-au adunat pe oamenii străzii și iau dus în tabăra de sinistrați din Gherăiești.

          Înainte de a ajunge la „căldurică”, cei găsiți pe străzi au fost conduși la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean unde au fost supuși unui control medical. În noaptea dinspre 17 spre 18 ianuarie, 18 oameni ai străzii au ajuns în adăpost, acolo unde au primit și haine, acestea provenind din donațiile cetățenilor din Bacău.

          Temperaturile fiind destul de scăzute, oamenii străzii pot rămâne și pe timpul zilei în tabăra de sinistrați acolo unde primesc și o masă caldă prin grija unei asociații. Dintre cei 18 „cazați” în adăpost, unul a ales să plece. Printre aceștia sunt și oameni din alte orașe, cum ar fi Constanța sau Piatra Neamț, care au venit cu trenul la cerșit în Bacău. Iar gerul i-a prins aici.

          Amenzi pentru parcarea pe locul persoanelor cu handicap

            Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat vineri, 15 ianuarie a.c., o acțiune ce a vizat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.

            Au fost verificate locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități din zona centrală a orașului și a hipermarket-urilor din zona străzilor Nicu Enea, Milcov și Ștefan cel Mare, fiind aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 avertismente, în valoare totală de 2.700 lei.

            Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă conducătorilor auto care nu dețin card parcare pentru persoană cu handicap să evite parcarea pe locurile special destinate persoanelor cu dizabiliăți deoarece pot fi sancțonați cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 lei.

            Polițiștii locali i-au găsit portofelul

              Duminică, 17 ianuarie a.c., polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența persoanei au fost sesizați de o persoană cu simț civic cu privire la faptul că, a găsit pe str. Alexandru cel Bun un portmoneu ce conținea mai multe carduri bancare, carduri de cumpărături și acte de identitate.

              În urma verificărilor efectuate, proprietara portmoneului a fost identificată și invitată la sediul Poliției Locale Bacău pentru a-și recupera bunul pierdut.

              Bunul i-a fost înapoiat pe bază de proces-verbal, polițiștii locali recomandându-i să manifeste, pe viitor, o atenție sporită la utilizarea bunurilor personale pentru a evita situațiile neplăcute de acest gen.

              În câteva zile s-ar putea schia la Slănic Moldova

                Astăzi, stratul de zăpadă existent la Pârtia Nemira este cuprins între 15 și 20 cm.

                Zăpada artificială produsă în ultimele zile acoperă aproximativ 70% din suprafața schiabilă și urmează să fie nivelată și răspândită pe pârtie.

                „Încă trei zile cu temperaturi scăzute, în care vom continua să producem zăpadă artificială, ar permite deschiderea domeniului schiabil în condiții optime”, se arată pe pagina de facebook a Partiei Nemira din Slănic Moldova

                Cei de la Pârtia Nemira precizează faptul că stratul de zăpadă trebuie să fie de minim 40 cm pentru a se putea schia în condiții de siguranță.

                Cum funcționează auto-motivarea?

                Motivarea de sine sau auto-motivarea, este, în forma sa cea mai simplă, forța care te determină să realizezi lucruri și să atingi anumite obiective.

                 

                Potrivit cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), subiectul auto-motivării este departe de a fi simplu în sensul că, oamenii pot fi motivați de multe lucruri, atât interne, cât și externe, cum ar fi dorința de a face ceva, de a obține dragostea cuiva, nevoia de sănătate, de bani, socializare, împlinirea unor principii și valori personale etc. De obicei, motivarea apare ca rezultat al îmbinării mai multor factori.

                Dacă înțelegem cum și de ce sunt motivați oamenii, îi putem încuraja să fie cât mai buni în viață și la locul de muncă. Cu cât oamenii sunt mai motivați să aibă succes și să își atingă obiectivele stabilite, cu atât mai mult va crește încrederea acestora în propriile abilități. Abilitatea de a ne declanșa și menține motivația este foarte importantă deoarece ea ne determină să beneficiem de oportunități și să ne arătăm angajamentul față de ceea ce dorim să realizăm. Motivarea este ceea ce ne împinge să ne atingem obiectivele, să ne simțim mai împliniți și să ne îmbunătățim calitatea generală a vieții. Înțelegerea și dezvoltarea auto-motivării ne poate ajuta să preluăm controlul asupra multor aspecte ale vieții noastre”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

                 

                Cum ne … auto-motivăm?

                Motivarea reprezintă unul dintre cele trei domenii ale abilităților personale care fac parte integrantă din conceptul de inteligență emoțională.

                Există patru elemente care definesc auto-motivarea:

                dorința personală de a realiza, îmbunătăți sau de a îndeplini anumite standarde;

                angajamentul față de obiectivele personale sau organizaționale;

                inițiativa, definită ca „disponibilitatea de a acționa asupra oportunităților”;

                optimismul, capacitatea de a continua și de a-ți urmări obiectivele în ciuda blocajelor de moment. Acest aspect este strâns legat de reziliență.

                 

                Pentru a ne îmbunătăți motivarea de sine, este, prin urmare, util să înțelegem mai multe despre aceste elemente aspecte. Astfel, psihologul afirmă că dorința personală, angajamentul față de obiective, inițiativa, optimismul sau reziliența sunt elementele principale ale procesului de auto-motivare.

                 

                1. Dorința personală

                Te-ai putea gândi la o dorință personală de realizat ca o ambiție sau poate o împuternicire personală. Cu toate acestea, merită să ne gândim și la aceasta din punct de vedere mental.

                Există două tipuri de mentalitate, fixă și de creștere: cei cu o mentalitate fixă cred că talentul este nativ și că nu ne putem schimba nivelul de abilități și cei cu o mentalitate de creștere cred că își pot îmbunătăți abilitățile prin muncă și efort. Cercetările arată că, cei care cred că se pot îmbunătăți – adică cei cu mentalitate de creștere – au mult mai multe șanse de succes în orice sferă aleg. O mentalitate de creștere este, prin urmare, un element important în dorința personală de a reuși”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.

                 

                2. Angajamentul față de obiective

                Există cercetări considerabile care arată că stabilirea obiectivelor este de o importanță crucială pentru bunăstarea noastră generală. Cu siguranță că, dacă nu țintești către nimic, viața pare ușoară, dar nu-ți aduce mulțumire interioară pe termen lung. Majoritatea dintre noi avem nevoie de ceva în viața noastră spre care să țintim pentru a ne simți utili și cu sens în viață. Conștientizarea locului în care dorim să fim și o înțelegere a modului în care intenționăm să ajungem acolo, reprezintă o parte vitală pentru a rămâne motivați.

                 

                3. Inițiativa

                Inițiativa este în mod concret capacitatea de a profita de oportunități atunci când acestea apar. Este ușor să ezităm și atunci ocazia poate dispărea. De asemenea, este important și să ne asigurăm că luăm decizia potrivită pentru noi. Prin urmare, inițiativa poate fi considerată o combinație de curaj și bună gestionare a riscurilor: gestionarea riscurilor este necesară pentru a ne asigura că identificăm oportunitățile corecte pe care să le luăm în considerare și că acestea prezintă nivelul adecvat de risc pentru noi și curajul este necesar pentru a depăși frica de necunoscut inerentă noilor oportunități”, declară .

                 

                4. Optimism sau reziliență

                “Optimismul este abilitatea de a gândi pozitiv. Reziliența la frustrare este abilitatea de „a-ți reveni” după ce ai întâmpinat un obstacol și de a rămâne pozitiv și motivat în fața provocărilor. Cele două sunt strâns legate, deși nu sunt exact aceleași. Oamenii rezilienți își folosesc capacitatea de a gândi ca o modalitate de a gestiona răspunsurile emoționale negative la evenimente. Cu alte cuvinte, ei folosesc gândirea pozitivă sau rațională pentru a examina și, dacă este necesar, pentru a depăși reacțiile pe care înțeleg că s-ar putea să nu fie în întregime logice. De asemenea, sunt pregătiți să ceară ajutor dacă este necesar – precum și să ofere propriul lor ajutor cu generozitate celor care au nevoie”, afirmă psihologul.

                Efectele pozitive ale auto-motivării

                Auto-motivarea și menținerea ei înseamnă:

                1. o îmbunătățire a încrederii în sine

                2. sporirea autodisciplinei

                3. extinderea limitelor personale percepute

                4. recompensă emoțională pentru atingerea obiectivelor

                5. atingerea întregului potențial de care dispunem

                 

                 

                Ce este important pentru oamenii pe care dorești să îi motivezi?

                Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că dacă ești responsabil pentru motivarea altora, propria auto-motivare contează în două moduri. În primul rând, e bine să fii motivat să continui să aplici tehnici până când vei găsi ceea ce funcționează cel mai bine pentru echipa ta. În al doilea rând, este important să te asiguri că motivarea ta se bazează pe intenții corecte. Dacă pur și simplu încerci să îi forțezi pe ceilalți să realizeze ceea ce dorești să faci, fără a lua în considerare propriile lor nevoi și valori, vei ajunge la o motivare temporară și nu vei obține rezultatele așteptate.

                Pentru a-i motiva pe ceilalți, caută să înțelegi ce îi va determina să ia măsurile adecvate. Acest lucru necesită timp pentru a înțelege ceea ce este important pentru oamenii pe care dorești să îi motivezi. Apoi, utilizează aceste cunoștințe pentru a crea sisteme motivante la locul de muncă. În unele cazuri, este posibil să nu poți motiva în mod egal fiecare persoană din echipa ta. Este posibil să fie necesar să fii creativ și să gândești în termeni netradiționali cu privire la modul de a-i face pe oameni să se dezvolte cu privire la ceea ce trebuie să realizeze. Motivarea de sine este benefică și, prin urmare, este esențial să afli modalități care te pot ajuta în realizarea acesteia.Gândirea pozitivă este crucială pentru a obține motivarea de sine. Vei fi de asemenea motivat dacă îți planifici și clarifici obiectivele pe termen lung. Acest lucru te va ajuta să depășești obstacolele întâmpinate pe drumul spre atingerea și realizarea obiectivelor propuse”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

                După decesele din Norvegia, experţii în sănătate solicită suspendarea vaccinării cu Pfizer

                Agenţia Norvegiană a Medicamentelor: Studiile ample făcute pe Comirnaty (BioNTec / Pfizer) nu au inclus pacienţi cu boli cronice şi au inclus puţini participanţi cu vârsta peste 85 de ani

                „Toate rapoartele despre reacţiile adverse suspectate cu rezultate fatale după vaccinare sunt evaluate cu atenţie.

                Rapoartele sugerează că reacţiile adverse frecvente la vaccinurile cu ARNm, cum ar fi febra şi greaţa, ar fi putut contribui la un rezultat fatal la unii pacienţi fragili, spune Sigurd Hortemo, medic şef la Agenţia Norvegiană pentru Medicamente.

                Studiile ample făcute pe Comirnaty (BioNTec / Pfizer) nu au inclus pacienţi cu boli instabile sau acute – şi au inclus puţini participanţi cu vârsta peste 85 de ani. În Norvegia, acum vaccinăm persoanele în vârstă şi persoanele aflate în casele de îngrijire medicală cu boli grave, prin urmare, este de aşteptat să se producă decese aproape de momentul vaccinării. În Norvegia, în medie, 400 de persoane mor în fiecare săptămână în case de îngrijire medicală şi în instituţii de îngrijire pe termen lung.

                Toate decesele care apar în primele câteva zile de vaccinare sunt atent evaluate. Nu putem exclude faptul că reacţiile adverse la vaccin care apar în primele zile după vaccinare (cum ar fi febra şi greaţa) pot contribui la evoluţia mai gravă şi la rezultatul fatal la pacienţii cu boală subiacentă severă.

                Agenţia norvegiană pentru medicamente şi Institutul Naţional de Sănătate Publică evaluează împreună toate rapoartele despre reacţiile adverse suspectate. Drept urmare, Institutul Norvegian de Sănătate Publică a actualizat ghidul de vaccinare covid-19 cu sfaturi mai detaliate privind vaccinarea persoanelor în vârstă care sunt fragile”, conform unui comunicat emis de Agenţia Norvegiană a Medicamentelor .

                Mai multe detalii, in Bursa

                Termen nou și reduceri opționale de preț, pe piața energiei electrice

                  Consumatorii casnici care, din diferite motive, nu au reușit să aleagă furnizorul de energie electrică vor putea să facă acest demers până la 30 iunie. Asta după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis prelungirea perioadei în care consumatorii pot semna noile contracte pe piața concurențială.

                  Decizia este valabilă în cazul furnizorilor de ultimă instanță stabiliți de ANRE, respectiv CEZ Vânzare, Enel Energie S.A., Enel Energie Muntenia, E.ON Energie Romania S.A., Electrica Furnizare S.A. și Tinmar Energy S.A. Inițial, de la 1 ianuarie, de când a fost liberalizată piața energiei electrice, consumatorii casnici de energie trebuiau să aleagă o ofertă în piaţa concurenţială de la furnizorul lor. Ulterior, acest termen a fost prelungit până la 31 martie a.c.

                  Mai mult timp de gândire

                  Prin noua prelungire, se dorește acordarea de suficient timp clienţilor casnici pentru a se informa, putând, astfel, alege corect oferta de furnizare a energiei electrice. Prin urmare, marii furnizori de energie vor putea aplica reduceri pentru consumatorii casnici, timp de șase luni, dar fără a fi obligați să facă acest lucru.

                  „Furnizorii de ultimă instanţă pot să aplice clienţilor casnici din serviciul universal, fără discriminare şi condiţionalitate, o reducere comercială începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la cel puţin 30 iunie 2021, egală cu diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021 şi preţul din oferta concurenţială prevăzută la alin. (2) valabilă la data de 1 ianuarie 2021”, se arată într-un nou ordin ANRE, ce urmează a fi adoptat.

                  Clienții, mai bine infiormați

                  În aceste condiții, furnizorii actuali vor trebui să le trimită clienților cea mai bună ofertă, fără abonament, precizându-le că pot încheia un contract pe piaṭa concurenṭială cu orice furnizor licenṭiat. Oferta trebuie să cuprindă prețul energiei electrice active, costurile furnizorului și profitul, precum și tarifele reglementate pentru servicii, fiind interzisă includerea unor componente fixe exprimate în lei/zi sau lei/lună. Aceste prețuri sunt valabile 12 luni, începând cu data de 1 iulie 2021. În tarifele reglementate pentru servicii sunt conținute tariful pentru serviciul de transport (componenta de injecție și componenta de extragere din sistem), tariful pentru serviciul de sistem și tariful pentru serviciul de distribuție aferent nivelului de tensiune la care este alimentat locul de consum.

                  În loc de concluzii

                  Dacă tot se va prelungi, până la vară, termenul, consumatorii n-ar trebui să se pripească, acceptând din prima ofertele concurențiale trimise de actualul furnizor, ci să analizeze pe site-ul ANRE și celelalte variante, unde este posibil să găsească unele mai avantajoase. Dacă ați apucat, totuși, să încheiați un nou contract concurențial cu actualul furnizor, puteți în continuare să cereți oferte de la ceilalți furnizori concurențiali. Ceea ce înseamnă că puteți oricând schimba furnizorul concurențial, beneficiind de marele avantaj de a nu plăti, pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie, actualul preț, de serviciu universal (deci, mai mare), ci un preț concurențial.

                  Ninge în majoritatea județelor Moldovei. Cum se circulă pe principalele drumuri naționale

                    La acest moment, circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără probleme cauzate de starea vremii sau a carosabilului, cu ninsori în majoritatea județelor (Bacău, Vaslui, Botoșani, Suceava, Iași și Neamț).

                    Carosabilul este predominant umed, cu zăpadă frământată (tratată cu antiderapant), în strat de 0-2 cm, la o temperatură a aerului în regiune cuprinsă în intervalul -9°C (Botoșani) și -5°C (Bacău, Focșani).

                    Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 127 autoutilaje și s-au răspândit 630,3 tone material antiderapant. La acest moment, sunt în acțiune peste 140 de autoutilaje.

                    În continuare, meteorologii anunță ninsori și vreme geroasă în special pe timpul nopții și al dimineții, până miercuri, 20 ianuarie. Recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, cu adaptarea vitezei la condițiile de drum și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă. (DRDP Iași)

                    Vaccinarea GRATUITĂ antigripală s-a extins către întreaga populație. În Bacău mai sunt aproape 30.000 de doze nefolosite

                    Ministerul Sănătății a extins vaccinarea antigripală gratuită pentru întreaga populație, fără a mai exista o prioritizare la vaccinare impusă de grupele de risc. Pe de o parte, decizia a fost luată pentru prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel, care este esențială, mai ales acum când riscurile de co-infecție COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat științific. Pe de altă parte și stocurile de vaccin antigripal au fost în acest an cele mai mari, motiv pentru care au mai rămas foarte multe doze nefolosite.
                    Reamintim că, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi a Centrului European de Prevenire a Bolilor Transmisibile.

                    În Bacău, mii de doze zac în frigidere

                    Pentru județul Bacău, Ministerul Sănătății a alocat în acest sezon nu mai puțin de 83.434 de doze de vaccin antigripal. Distribuirea lui s-a făcut prin Direcția de Sănătate Publică. Până la această dată au fost vaccinate 53.992 de persoane. Vaccinarea s-a realizat prin unitățile medicale și medicina de familie.

                    Populaţia este avertizată, de asemenea, că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi se recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie. Bineînțeles că măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) rămân esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

                    Și bolile respiratorii continuă să facă victime la nivelul județului Bacău. Asta în condițiile în care, numai într-o singură săptămână au fost înregistrate 613 de infecții respiratorii în spitale și în cabinetele medicilor specialiști, din care 47 au necesitat și internare, dar și 251 de bronhopneumonii și pneumonii, cu 60 de internări. În prima categorie, cea mai afectată grupă de vârstă este cea între 0-14 ani, iar în a doua sunt afectați atât copiii, cât și adulți. Până acum nu s-a înregistrat niciun caz de gripă.

                     

                     

                    Alte măsuri sanitare prelungite până la finalul lunii martie

                    O nouă Ordonanță de Urgență instituie o serie de măsuri, în contextul pandemiei, care au fost prelungite până la data de 31.03.2021. Astfel:

                    se menține excepția de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanță, până la data de 31 martie 2021. Toate celelalte servicii medicale oferite vor fi însă validate cu cardul de sănătate.

                    consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare.

                    consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere.

                    în urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale (rețetele sau trimiterile); documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

                    medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile.

                    pentru situațiile care necesită prezentarea de documente Casei Județene de Asigurări de Sănătate de către asigurat, cât și pentru transmiterea documentelor necesare asiguraților de la casele de asigurări de sănătate, se pot utiliza mijloace electronice de comunicare.

                     

                    De asemenea, își mențin valabilitatea până la data de 31 martie 2021 următoarele documente, a căror valabilitate expiră până la această dată:

                    biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;

                     – biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;

                     – recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive assistive, ce se depun / se transmit la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate;

                    – deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive;

                    deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigației PET-CT.

                     

                    Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

                     

                    (S)PORTretul săptămânii: Fotbal pe…Vatră

                    Andrei Vatră se identifică bine cu istoria recentă a divizionarei B Aerostar Bacău. Cu el în teren, „aviatorii” au promovat în Liga a III-a. Cu el pe bancă, în calitate de antrenor secund, băcăuanii au revenit, după aproape trei decenii de așteptare, în eșalonul al doilea. Și tot lui i s-a încredințat, de data aceasta din postura de antrenor principal, misiunea de a redesa echipa în finalul ediției 2018-2019. Iar în acele ultime șapte etape ale sezonului, parcursul Aerostarului a demonstrat că dacă înlocuirea lui Florin Bratu cu Andrei Vatră s-ar fi produs ceva mai devreme, poate că „aviatorii” ar fi reușit salvarea de la retrogradare. Vatră speră ca ceea ce nu s-a putut în 2019 să se izbutească acum, când face echipă pe banca tehnică a Aerostarului cu „principalul” Daniel Munteanu. „Suntem montați să ne luptăm până la capăt pentru a reuși rămânerea în liga secundă”, mărturisește Andrei Vatră, protagonistul rubricii noastre, (S)PORTretul săptămânii.

                     

                    Data și locul nașterii: 21 octombrie, Bacău .

                    Stare civilă: căsătorit cu Beatrice, au împreună două fete. Ce mare, Alexandra are 15 ani și este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Ferdinand, la profilul mate-info. Mezina familie este Alice (numele a fost ales de sora sa mai mare, inspirată de „Alice în Țara Minunilor”), care are 11 ani și este elevă în clasa a IV-a la Școala „George Bacovia”.

                    Principala realizare profesională: „Principalele realizări profesionale se leagă de promovările cu Aerostar. Mai întâi în Liga a III-a, ca jucător și apoi în Liga a II-a, ca antrenor seciund”.

                    Principalul regret profesional: „Faptul că nu am reușit să ne menținem în eșalonul secund, în urmă cu doi ani, deși am fost foarte aproape. Dacă mă înțelegeți, sper ca acesta să rămână principalul regret profesional”.

                    Sportivul preferat: „Nu vine din fotbal, ci din tenis. Este vorba de Roger Federer și am să explic și ce mă impresionează cel mai mult la el, dincolo de calitățile tehnice și fizice: puterea de a găsi, chiar și la 38 de ani, motivația necesară de a se pregăti și de a juca un tenis de mare clasă”.

                    Hobby: „În afară de fotbal, nu știu dacă am vreun hobby. Îmi mai place să joc câte un rummy cu prietenii, dar acesta nu e un hobby. Oricum, nu le am nici cu pescuitul, nici cu vânătoarea”.

                    Mâncarea preferată: „Cea tradițională românească. Dacă ar fi însă să aleg un singur fel, acesta ar fi musacaua gătită de mama. E delicioasă”.

                    Muzica preferată: „Ascult muzică mai mult în mașină, la radio. Preferata mea este Andra”.

                    Actori favoriți: „Tom Cruise. Cred că am văzut <Top Gun> de cel puțin zece ori. Iar ca actriță, îmi place Sharon Stone”.

                    Nu poate trăi fără…: „Familie, prieteni și fotbal”.

                    Vacanța perfectă: „Cu familia, normal, poate și cu câțiva prieteni și sigur într-un loc cald, eventual pe o insulă mai exotică. De exemplu în Maldive, că tot nu am ajuns încă acolo”.

                    Oraș de suflet: „Înainte de toate, Bacăul, pentru că aici m-am născut și aici trăiesc. Iubesc însă și Londra. Am vizitat Londra de mai multe ori- am două cumnate acolo- și m-a impresionat din toate punctele de vedere”.

                    Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Un telefon, pentru a comunica cu familia și cu prietenii, o drujbă pentru a-mi construi o barcă cu care să mă întorc cât mai repede la ai mei și un pistol cu rachete semnalizatoare ca să fiu reperat și, implicit, recuperat, cât mai rapid de vreun vas” .

                    Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „În primul rând, să-mi știu familia și pe toți cei dragi sănătoși și fericiți. A doua dorință este să ne salvăm anul acesta de la retrogradare. Și mi-aș mai dori să prind ziua în care, ca antrenor al unei echipe băcăuane, să evoluăm pe noul stadion al orașului”.

                    Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Jurgen Klopp. Este modelul meu de antrenor. Am citit mai multe cărți avându-l ca subiect sau ca autor”.

                    O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Nici nu am făcut și nici nu-mi place să fac nebunii. Iubesc să am pământul sub picioare și la propriu, și la figurat. Asta se naște și din faptul că mi-e frică și de avion, și de apă”.

                    Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că viața e frumoasă și că merită trăită în detaliile sale. Când spun detalii mă refer că, înainte de pandemie, nu acordam interesul cuvenit lucrurilor mărunte (dar atât de importante, la urma-urmei), care ne compun, de fapt existența”.

                    Ascultă sau spune bancuri? „Și, și. Să spun un banc? OK, dar e cu prostii. Să-l cosmetizăm puțin ca să poată fi publicat. Așadar, doamna învățătoare le cere elevilor ca a doua zi, fiecare dintre ei să vină la școală deghizați în câte un copac. Toți se conformează, alegând tot felul de costumații, mai puțin Bulă, care se prezintă gol-goluț, cu o pară de duș înfiptă în fund. Învățătoarea ia foc: <Păi bine, băi Bulă, nu ți-e rușine? Nu doar că nu te-ai deghizat într-un copac, dar mai vii și dezbrăcat, să faci circ în clasă!> La care Bulă: <Dar nu-i adevărat, doamna, nu vedeți că sunt și eu un copac?> Învățătoarea, și mai furioasă: <Ce copac, băi nesimțitule, că te iau la palme>. Bulă, foarte sigur pe el: <M-am deghizat într-un curcuduș>”.

                    Cum se vede la 70 de ani: „Înconjurat de toți ai mei și mai ales de nepoți și cu un confort financiar care să-mi permită să călătoresc peste tot în lume cu soția mea”.

                     

                     

                    Chimiștii revoluționari din Filipești susțin și în acest an agricultura modernă

                      Compania Romchim Protect, din Filipești, cunoscută pentru soluții revoluționare în agricultură, a organizat primul eveniment hibrid al agrobusinessului românesc din acest an, Simpozionul „Soluții științifice inovatoare în agricultură”, ajuns la ediția a VIII-a. Acum, cercetătorii și fabricanții de la Romchim au prezentat noile lor produse care vor fi lansate în campania agricolă din primăvara 2021, iar vedeta noului lot este Azosulf, realizat pe baza GeMIX Technology.

                      Evenimentul a fost organizat de Romchim Protect și Smart Agricultural Services (SAS) – societate care comercializează produse pentru agricultura ecologică, îngrășăminte chimice pentru agricultura convențională, biostimulatori, produse și tehnologii de cultură customizate pentru toate culturile agricole și horticole. Participanții au fost, în condițiile pandemiei de Covid-19, doar un grup de fermieri din România și din Republica Moldova (inclusiv din Transnistria), dar și un grup de ziariști din presa agricolă locală și centrală. Simpozionul a fost transmis, însă, și online. La final, participanții au vizitat modernele linii de producție de la Romchim Protect.
                      Reuniunea a fost moderată de Florin Constantin, fondatorul Agzecutive – companie de executive recruitment dedicată exclusiv sectorului agrobusiness.

                      Produse pentru o agricultură bine gândită

                      „Romchim Protect – a precizat Florin Constantin la deschiderea simpozionului – ne arată inovația adevărată, românească, pentru o agricultură productivă și bine gândită, actualizată la noile trenduri ale agriculturii mondiale!”. Ioan Neculcea, fondator și CEO al companiei din Filipești – a susținut această apreciere printr-o succintă trecere în revistă a principalelor produse inovatoare ale Romchim lansate la edițiile anterioare ale simpozionului. Ne-am reamintit, astfel, de biostimulatorul universal Asfac BCO-4, de biostimulatorul microbiologic cu rol fungic Trisafe, de gama de îngrășăminte Agrisol și de îngrășămintele inteligente prezentate în 2017.

                      „Anul 2018 – a spus Ioan Neculcea – a fost cel mai important pe această linie. Atunci am prezentat trei produse cu aplicație în agricultură, îngrășămintele ecologice granulare EcoMAX Equilibrum, îngrășămintele solide care au în compoziție microorganisme și Ploaia solidă Smart Guard Hydro, un complex de nutrienți pentru agricultură, un îngrășământ care are în compoziție și un polimer care poate absorbi de 500 de ori mai multă apă decât greutatea lui”. În 2019 compania a venit cu îngrășăminte lichide injectate în sol, soluția ideală pentru o nutriție sigură a plantelor, iar în 2020 cu produsul Magma, un combustibil ecologic, pentru horticultură, în combaterea efectelor înghețului.

                      Vedeta care scoate elemente nutriționale din sol

                      „Vedeta” – prezentată de inginerul Marius Gîrbea, director de marketing la Romchim și fondatorul SAS – poartă numele Azosulf, un produs care are în compoziție numai azot total, sulf și carbon și care se obține cu tehnologia inovatoare GeMIX. Aceasta permite solubilizarea elementelor nutritive blocate în sol și care devin disponibile plantelor. Iar GeMIX (Ground Energizer MIX) este un aditiv marca Agrisol.

                      Produsul Azosulf este un îngrășământ sub formă de granule iregulare utilizat în fertilizarea culturilor agricole. „Am pornit – a explicat Ioan Neculcea – de la ideea de a reduce chimizarea solului prin diminuarea administrării îngrășămintelor fosfatice. Rezervele de fosfor ale naturii sunt limitate, dar Romchim Protect a formulat, pentru reducerea costurilor de fertilizare a solurilor, un îngrășământ aditivat, Azosulf, care nu conține nici fosfor, nici potasiu, ci un mixt de substanțe organice”.

                      Azosulf este un produs care nu conține fosfor și potasiu, elemente indispensabile în nutriția plantelor. Aditivul său GeMIX disponibilizează însă nutrienții din sol și reduce astfel cheltuielile chimizării solului. Fosforul este esențial vieții, nutriției plantelor, dar tot mai rar în natură. Astfel, agricultorii aplică îngrășăminte fosfatice, care costă mult. Azosulf e mai ieftin și scoate nutrienții din sol.
                      Alte trei soluții inovatoare lansate în acest an de Romchim sunt Cereal Max, EcoMax Equilibrium şi Rerum Eco. Marius Gîrbea susține că EcoMax Equilibrum este cea mai bună soluție de fertilizare din această primăvară.

                      Ce spun fermierii. Unii au pus în brazdă Azosulf, alții sunt curioși

                      Primul care a văzut rezultatele după administrarea Azosulf pe un lot experimental a fost fermierul Gavrilă Tuchiluș, din zona agricolă Matca. Concluzia, după experiența cu Azosulf, este că se poate obține eficiență sporită la costuri mai mici.

                      Am stat de vorbă și cu unul dintre cei mai importanți fermieri băcăuani pe această temă, Ioan Chiriac. „AzoSulf – ne-a declarat fermierul – este un produs nou, încă nelivrat pe piață. Ni se propune ca noi, fermierii, să-l folosim pe scară largă. Ideea este foarte generoasă, pentru că noi toți resimțim lipsa fosforului din sol, dar și cheltuielile mari pe care le avem din acest motiv. Eu mi-aș dori foarte mult să folosesc noul produs. Am înțeles că ar trebui administrate 200 kg la hectar și vreau să văd dacă într-o singură etapă sau în mai multe. Și dacă el ar fi la același preț cu ce avem acum pe piață și tot ar fi un avantaj, în condițiile în care am extrage fosforul din sol, nu să aducem fosfor din exterior. Voi folosi acest produs și voi vedea și rezultatul. Deja m-am gândit și la sola pe care să-l administrez, o solă cu variații de fertilitate, unde pot vedea rezultate concrete. Dacă l-aș folosi pe o solă pe care deja administrez gunoi de grajd, de exemplu, rezultatul nu ar fi relevant. Noul produs trebuie folosit în condiții limită”.

                      Scurt portret de întreprindere modernă

                      Romchim Protect, înființată în anul 1998, a devenit una dintre cele mai importante firme băcăuane. Compania nu are mai mult de 36 de salariați, în prezent, dar majoritatea lor sunt ingineri. S-a remarcat prin activitatea de cercetare-inovare și prin fabricarea de produse de înaltă calitate pe linii tehnologice de ultimă generație. Fiecare secție de producție arată – cum se spune – ca o farmacie.

                      Divizia Agricultură este unul dintre departamentele sale, prin care produce fertilizatori foliari, biostimulatori și adjuvanți, îngrășăminte complexe, îngrășăminte foliare, degivranți. De asemenea, produce o gamă largă de agenți de deszăpezire, soluții ignifuge, rășini epoxidice, vopsea pentru marcaj rutier, pardoseli epoxidice, pardoseli decorative, membrane lichide de hidroizolație, lacuri, produse care se pliază pe actualul context al pandemiei de coronavirus.

                      Produsele Romchim Protect sunt recunoscute pe plan intern și internațional și au obținut medalii de argint (în 1997) și aur (în anul 2000) la Salonul de Inovaţii, Cercetare şi Tehnologii Noi EUREKA, de la Bruxeless, medalia de aur la al 15-lea Salon Internațional de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic „Inventica 2011”, de la Iași. Numai în anul 2016, compania a obținut două medalii de aur la saloanele de inventică, precum și numeroase premii pentru inovare și cercetare românească.

                      Astăzi este Blue Monday

                        Cunoscută drept cea mai deprimantă zi, „blue monday”, este stabilită în urma unei formule de calcul empiric și a fost stabilită în cea de-a treia zi de luni în fiecare an în luna ianuarie.

                        Potrivit unei agenţii de turism, care îl citează pe expertul în lifestyle Cliff Arnall, formula de calcul ţine cont de mai multe variabile – condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, numărul de zile care au trecut după Crăciun etc. În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul abuziv de alcool şi alimente din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion.

                        Având în vedere aceste elemente, „specialiștii” au decis că în 2021 „blue monday” se potrivește cel mai bine pentru 18 ianuarie. Se spune că pentru persoanele mai puțin optimiste, ianuarie este cea mai dificilă lună a anului, însă sunt și persoane care văd întotdeauna partea plină a paharului și care cred că prima lună a anului este numai bună pentru obiective noi și pentru a începe o serie de activităţi interesante în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni.

                        ULTIMELE ȘTIRI