Revolta împotriva unei existențe de păpușă mecanică

O copilă de doar 16 ani din Iran, Forugh, se îndrăgostește nebunește de verișorul ei Parvis, cu care urmează să se mărite. Îi trimite, înainte de căsătorie, o mulțime de scrisori pe un ton exaltat, vorbindu-i despre „iubirea ei sălbatică și rebelă”. Scrisul ei este de o sinceritate totală, mărturisind dorința ardentă de a fi fericită, de a trăi o dragoste bogată, de o mare intimitate și o imensă tandrețe. Fata visătoare și mândră, vulnerabilă și puternică totodată (își iubește onoarea și demnitatea mai mult decât orice), nu vrea jumătăți de măsură, își dorește extazul în iubire și refuză o existență de „păpușă mecanică”. Așa se va numi, „Păpușa mecanică”, unul dintre poemele ei de mai târziu, când Forugh Farrokhzãd va ajunge cea mai mare poetă modernă a Iranului.

Aflăm multe lucruri interesante și tulburătoare despre scurta viață a unei poete damnate din volumul de corespondență „Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere”, traducerea din persană, prefața și notele aparținându-i lui Gheorghe Iorga. Înflăcăratele epistole dinaintea căsătoriei, care nu a durat decât cinci ani, sunt urmate de cele datând din viața comună și de după divorț. Forugh a păstrat toate amintirile din trecutul lor și a continuat să-și iubească soțul. Însă, între iubirea pentru Parvis și cea pentru poezie, pentru artă, ultima a învins. Forugh, un spirit liber, o neadaptată la lumea musulmană închisă, strict înfeudată tradiției religioase, convențiilor rigide, va sfida autoritarismul, imbecilitatea și meschinăria celorlalți, trăind în propriul ei univers.

I-a trebuit mult curaj ca să evadeze din cercul acela îngrozitor de strâmt pentru sufletul și mintea ei, pentru aspirațiile sale înalte. Dar chemarea, vocația ei pentru creație au fost mai puternice și au susținut-o în cele mai negre momente ale existenței ei, când a fost repudiată, renegată, când a trebuit să plece din țara ei, suferind nenumărate lipsuri, umilința sărăciei, și când fost, în repetate rânduri, obsedată de moarte, de gândul sinuciderii. Culmea cruzimii a fost că i s-a luat dreptul de a fi mamă și nu i s-a îngăduit să-și mai vadă fiul, care a fost crescut de tată și familia acestuia. Singură, a înfruntat toate vitregiile sorții, a fost cumplit de nefericită, având doar bucuria adusă de artă, care o domina în așa măsură, încât nu mai era atentă la nimic, după cum avea să-i mărturisească într-o scrisoare soțului ei, pe care și-l dorea și cel mai bun prieten.

Parvis era, de altfel, un om sensibil, cu talent artistic, el ajutând-o mult, material mai ales, pe Forugh, după ce s-au despărțit. Cât au fost împreună, el ar fi constrâns-o însă la o viață obișnuită, după cum spune poeta, lucru cu neputinșă pentru ea. Care avea nevoie, ca de aer, de lucruri noi și interesante, de o viață bogată, plină de imaginație, de evenimente. Va călători și va învăța în străinătate, va face, pe lângă literatură, film documentar și se va angaja în lupta pentru emanciparea femeilor. A avut curajul să trăiască neconstrânsă de nimic impus din afară și a avut un sfârșit tragic, într-un accident de mașină la numai 32 de ani. „Nu există culoare dincolo de negru” reconstituie personalitatea complexă, fascinantă a acestei femei, în volum fiind cuprinse și mărturii ale celor care au cunoscut-o în scurta ei viață, totul în traducerea expresivă și elegantă a reputatului persanolog Gheorghe Iorga, care a tălmăcit și vestitele „Rubaiate” ale lui Omar Khayyãm, proza lui Sãdegh Hedãyat, poemele lui Ahmad Șãmlu, spre încântarea iubitorilor de literatură.



PUBLICITATE