duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1251

Libertatea, diavolul și dictatura

După ce s-a crezut că România și-a apropiat valorile democrației de ființa națională, am intrat în faza în care aceasta a devenit o dictatură deghizată. Când Platon ne spune că dictaturile se ridică din democrație, unii îl privesc de parcă ar fi orfan de logică. Ființă instruită, cu instincte virile de seismograf social, Charlie Chaplin a explicat foarte interesant mecanismul apariției bolii: indivizi cu un tupeu care sfidează cel mai elementar bun simț, copleșiți de mediocritate și frustrări, se eliberează pe ei înșiși din acest prizonierat și încătușează mulțimile.
Pârghiile sunt simple, observați? Ființe malefice, dictatorii își apropie/ aservesc serviciile secrete, Curtea Constituțională, Justiția, Poliția, Jandarmeria, Parlamentul și Executivul, prin practici clasice: șantajul, steaua de pe epoleți, accesul facil la funcții importante și visterii generoase etc. Cu niște consilieri școliți la tertipurile machiavelice, dictatorul în devenire poate crea iluzia socială că acest registru otrăvit al derapajelor de la democrație ființează în limitele democrației.
Dacă privim atent către peisajul democrației noastre năucită de tot felul de vânătăi, observăm că am trecut deja de faza numită zorii dictaturii. Simptomele bolii sunt evidente. Un partid care în doctrină are înscrise toate virtuțile democrației și-a ales ca lider, prin manopere gestionate de Klaus Iohannis, un candidat unic. Acesta nu este unul oarecare: militar, beneficiar de dispensă, întrucât este proaspăt înregimentat în politică. UE tace chitic, deși altădată lua foc la semnalele de militarizare a politicii. Prin ecou, toate înjghebările democrației suferinde procedează astfel. Candidat unic la FRF, de pildă. Susținut politic, băcăuanul Burleanu poate deveni președinte pe viață al unei federații care gestionează un sport în care doar vocalizele jenante ale unor Becali sau Dragomir contează, nu fotbalul. PSD a consacrat formula unicului candidat, Iohannis a perfecționat-o, noile partide care se încropesc pentru alegerile viitoare o aplică într-o veselie. Acceptăm asta?…
În ,,Marele Inchizitor”, considerat cel mai tulburător poem al lumii despre libertate și credință, ni se spune că nu există ceva mai ademenitor pentru om decât libertatea conștiinței, dar, în același timp, nu există ceva mai cumplit. În principiu, Iisus este acuzat de Marele Inchizitor că le-a oferit oamenilor liberul arbitru, libertatea spiritului. Dar, zice vicleanul acuzator, acestea sunt un supliciu pentru om, care ar prefera liniștea și chiar suprimarea capacității sale de a alege între bine și rău… ,,Marele Inchizitor” aruncă în dezbatere problematica ispitelor pe care diavolul le-a trimis către Hristos, după ce postise patruzeci de zile în pustiu: ispita lăcomiei (să transforme în pâini pietrele pe care le avea în față), ispita iubirii de avuție și ispita slavei deșarte. Iisus învinge ispitele, dar Marele Inchizitor pune la îndoială avantajele victoriei lui pentru omenire. Nu ar fi fost bine, de pildă, dacă ar fi transformat pietrele în pâini? Mai întâi oamenii au nevoie de pâine, de lucrurile lumești, apoi de libertate…
Ce vrea omul? Libertate ori securitate? Risc ori siguranţă? Suflet curat sau dezmăț de viscere? Curaj sau lașitate? Transparență ori secretomanie? Îi credem proști pe dictatori, dar ne înșelăm. Ei sunt niște ticăloși cu instincte sociologice; știu răspunsul pe care mulți oameni îl oferă acestor întrebări.
Acceptăm revenirea la dictatură?… Dictatorii/ dictatorii în devenire mizează pe ispita Marelui Inchizitor: ,,Vezi pietrele acestea din acest pustiu dogorit de arșiță? Poruncește ca ele să se facă pâini și omenirea întreagă, plină de recunoștință, va alerga pe urmele tale ca o turmă ascultătoare, deși tot timpul va fi cu frica-n sân ca nu cumva, la un moment dat, să-ți retragi brațul întins și, o dată cu asta, să se isprăvească și pâinea dăruită de tine!”… Acești orfani de spirit ar fi capabili să afișeze pe frontispiciul buncărelor în care și-au amenajat veritabile laboratoare ale Răului și o altă zicere a aceluiași perfid Inchizitor: ,,O, în vecii vecilor, fără noi, oamenii nu vor ajunge să-și astâmpere foamea! Toată înțelepciunea lumii nu va putea să le dea pâine, atâta timp cât vor rămâne liberi; dar ai să vezi că, până la urmă, ne vor ne vor aduce singuri plocon libertatea și, depunând-­o la picioarele noastre, ne vor spune: «Înrobiți-ne, dar astâmpărați-ne foamea!»”… Acesta este, de fapt, tragicul avertisment dostoievskian pe care nu reușim să-l înțelegem în profunzimea sa.

IISUS HRISTOS, CARE VINDECĂ…

În miez de lună Mai, pentru că este ziua Domnului, Biserica rânduiește a ne ține încă aproape de Ierusalimul Învierii. Spre a nu ne pierde nădejdea în venirea Mângâietorului. Și pentru a înțelege faptul că Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul să nu fie lipsit de ajutor în vindecare. Nu întâmplător, pericopa Apostolului, așezată ca pre-text al Evangheliei de astăzi, păstrează amintirea vindecării unui paralitic, aflat în boală de opt ani, Enea, dar și neuitarea învierii unei femei virtuoase, trecută prin pragul morții, Tabita (Fapte 9, 32-42). Și nu fără temei suntem încredințați de lucrarea mântuitoare a Domnului, revelată sub chipul ei empatic de către Apostolul Ioan (5, 1-15). Dumnezeu – Omul toate le vindecă cu moartea pe moarte călcând.
Corpuscul evanghelic al zilei ne întoarce aproape de începutul activității mântuitoare a Domnului Hristos pe pământ. Și nu oriunde. Denumirea ”Poarta Oilor”, de la scăldătoarea Vitezda, ne spune tot. Căci, fideli ai tradiției de curățire a animalelor aduse spre jertfă la Templu din Ierusalim, oamenii religioși ai vremii duceau pe acolo mieii, în timpul Paștelui, spre a fi curățați și adăpați. Animalul de jertfă, dincolo de a nu avea niciun beteșug și de a fi curat, nu trebuia nicidecum adus epuizat. În pridvorul Vitezdei, mulțime și de orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei. Printre ei, un paralitic ce suferea de mult timp. De aproape patru decenii. Din pricina slăbănogelii, își petrecea majoritatea timpului pe mal, nădăjduind. Căci, un înger al Domnului venea, din când în când, în adunarea de apă a Scăldătorii Oilor  și o tulbura, iar cel care intra primul căpăta sănătate. Mântuitorul se arată acolo în zi de Sabat, când Legea cerea omului să nu umble mai mult decât calea unui drum până la Templu și nu îi îngăduia să se atingă de persoane impure. El interpelează, fără a leza ori oculta libertatea: „Voieşti să te faci sănătos?” Iar, prin cuvânt, redă sănătatea: ”Ridică-te, ia patul și umblă!” Și omul se însănătoșește, revine la viață, trăiește și saltă de bucurie. Dar cârcotașii reacționează… ca de obicei, nu înțeleg nimic!
Încercăm a cuprinde cheia parcurgerii pericopei evanghelice în această perioadă a Bisericii, între Înviere și Pogorârea Duhului Sfânt. Imaginea intrării  Îngerului Domnului în apă și schimbarea vieții celui afundat este importanta lecție. Pentru că Vitezda este despre Botez, despre cum s-a făcut Dumnezeu Om pentru ca niciodată omul să nu mai fie lipsit de ajutor în vindecare.

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Cuvântul bine rostit, bine scris

Record pedagogic
I se poate atribui lui Ion Ghelu-Destelnica (7 mai 1922, satul/comuna Stelnica, jud. Ialomiţa – 17 dec. 2001, Bacău), cel care deţine un loc de frunte în memoria culturală recentă a judeţului care l-a adoptat. Au fost număraţi peste o sută de slujitori ai artei teatrale care sunt produsul pedagogic al profesorului de actorie şi de regie teatru de la Şcoala Populară de Artă din Bacău, între 1961 şi 1982 şi după aceea. Transcriem în ordine alfabetică pe cei inventariaţi de Eugen Budău în „Bacăul literar”: Viorel Baltag, Romeo Bărbosu, Mona Bordeianu, Doina Deleanu, Mihai Drăgoi, Radu-Bogdan Ghelu, Ion Goranda, Ştefan Hagimă, Doina Iacob, Dumitru Lazăr-Fulga, Diana Lupescu, Florin Mircea, Geo Popa, Al. Simionică, Carmen-Maria Strujac, Florin Zăncescu. Doi dintre aceştia sunt şi manageri de instituţii culturale: Geo Popa (la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău) şi Florin Zăncescu ( la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale). Aceştia şi ceilalţi nenumiţi aici au deprins de la mentorul Ion Ghelu-Destelnica arta rostirii cuvântului destinat publicului spectator de la Teatrul Municipal „Bacovia” îndeosebi, dar şi de la alte entităţi artistice din ţară.

Fericită îngemănare
Dascălul de teatru a fost şi un mânuitor al cuvântului scris. La 24 de ani publica poezie în „Iaş[i]ul literar”, pentru ca în 1953 să debuteze ca dramaturg. Continuă să publice în revistele „Ateneu”, „Glasul armatei” ş.a. piese de teatru, proză şi poezie, după ce „absolvise” stagiul de cenaclist la Feteşti-Gară (sub bagheta lui Jean Petrovici), Constanţa (cluburile „Aripi” şi „Tudor Arghezi”), Iaşi („Flacăra”) şi Bacău. O piesă de teatru scrisă „la cald” rămâne fie „o baladă a eroului necunoscut” (Octavian Voicu, despre drama „Depărtarea”), fie „un caleidoscop în care capătă relief visele” (George Genoiu, despre aceeaşi piesă).

Poetul
„Scriitor cu vocaţie” (Vasile Sporici/Vlad Sorianu), pentru care „proza, poezia, dar mai ales teatrul i-au fost pensulă şi şevalet, scut şi spadă, bucurie şi tristeţe” (Mihai Freamăt), Ion Ghelu-Destelnica ne-a lăsat exerciţii lirice de factură intelectuală şi civică. Volumul „Simfonie pe nisip sau bocet pentru moartea planetei” este pe alocuri şi un semnal de alarmă privind starea limbii noastre, expus direct, acuzator („bătrânii mei agramaţi/ citiţi încă o dată titlul poemului” – primele două versuri din „despre lipsa de responsabilitate” – sau „din cauza lipsei de acţiune/ a murit orice verb./ rătăcind prin pădurea carbonizată/ vântul rupe coarne de cerb”) ori aluziv („ce grea, conjugarea!… ce grea!/ o, atomii aceştia care se caută/ între uitare şi neuitare,/ îndepărtaţi şi străini… îndurare!/ unde-i legenda de aur?/ uitată şi ea.// nu ne mai naştem, goi şi frumoşi, ca Afrodita din mare,/ dulci semizei gânditori/ cu trupul de marmora moale,/ căci nu mai vor lupoaicele romane/ ca să ne fie-a doua oară doici./ şi doar un sentiment, al durerii, ne-acoperă, încet şi uniform, în zale…// (sau, dacă refuzaţi metafora,/ în scoici)” (dilemă).

Identitatea creştină

Cunoscutul artist Paul Gustave Dore (1821-1883) şi-a pierdut paşaportul pe când călătorea prin Europa. Când a ajuns la o graniţă i-a explicat unui grănicer situaţia specială în care se afla. Spunându-şi numele, Dore spera că va fi recunoscut şi i se va permite să meargă mai departe. Grănicerul i-a spus însă că sunt mulţi cei care pretind că ar fi unul sau altul, apelând la nume sonore, fără să fie de fapt cine spun. Dore a insistat însă că el este cine pretinde că este. “Bine”, spuse atunci grănicerul. “Îţi vom da un test, iar dacă îl treci îţi vom permite să mergi mai departe.” I-a dat un creion şi o bucată de hârtie, cerându-i să îi deseneze pe ţăranii care se aflau alături. Dore a executat cererea rapid şi cu îndemânare, grănicerul fiind convins atunci că el este cu adevărat artistul care pretindea că este. Acţiunea lui i-a confirmat identitatea.
Pentru creştini a fost mereu o problemă să spună lumii cine sunt. În unele perioade ale istoriei, şi chiar şi astăzi în anumite locuri din lume, îmbrăcămintea a jucat şi joacă un rol important în declararea identităţii cuiva.
Folosirea unor haine speciale este o soluţie pentru a exprima cine suntem noi cu adevărat. Suntem fiinţe care ne folosim de simboluri, şi însăşi credinţa noastră îşi are simbolurile ei. Chiar şi Isus a fost interesat de această problemă, de a-şi evidenţia discipolii de necredincioşii din jurul lor. Dar abordarea Lui merge dincolo de haine. Pentru Isus, diferenţa esenţială dintre creştini şi necreştini nu stă în modul în care se îmbracă, ci în modul în care trăiesc. “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul. Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,34-35). Iubirea este identitatea creştină. Iubirea este obiceiul creştinului. Dacă noi ne îmbrăcăm în iubire arătăm cu adevărat că aparţinem grupului creştinilor. Dacă nu, ne excludem singuri.
Cea mai mare cinste pe care o putem aduce credinţei creştine este să o trăim astfel încât, prin noi, oamenii să poată să intuiască iubirea nelimitată şi necondiţionată pe care Dumnezeu ne-a arătat-o în Cristos.

Pr. Richardo-Dominic Baciu

Lucrările de reabilitare și modernizare pe DJ 117, în comuna Poduri, au fost finalizate

    Reabilitarea și modernizarea DJ 117 a fost finanţată prin PNDL II iar valoarea finală a investiției este de 16,5 milioane lei. Locuitorii comunei Poduri beneficiază acum de o cale de tranzit realizată la standarde europene.
    Esențiale sunt și cele 4 poduri la care s-au efectuat lucrări de racordare cu DJ 117, intervenții la structura de rezistență dar și regularizarea albiilor. Valoarea finală asigurată de Consiliul Județean Bacău prin SPJD este de 6,5 milioane lei.
    „Modul în care doamna primar a gestionat realizarea acestor lucrări este un model de bună practică aplicabil în orice UAT. De când a preluat frâiele administrației locale, comuna a cunoscut un ritm susținut atât pe linia dezvoltării cât și a modernizării.
    Tot în această parte a județului, se lucrează intens pentru reabilitarea DJ 117, pe raza comunei Berzunți. În următoarea perioadă, voi reveni în zonă pentru recepția lucrării și pe acest sector de drum. După finalizarea intervențiilor, cetățenii de pe Valea Trotușului vor avea la îndemână o legătură rutieră modernă, pentru a ajunge mai rapid în localitățile din zonă”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

    „Destupătorul de minți”, sărbătoarea caricaturii

      S-a întâmplat vineri, 13 mai, de la ora 16.00, la Galeriile KARO, din Bacău. Cocheta galerie câștigă din ce în ce mai mult preferințele publicului, cât și ale artiștilor plastici, care expun aici, artiști din toată țara, mari artiști, cu palmares și aderență la public. Artizan al acestor memorabile întâlniri artist – public este un neobosit și selectiv promotor al artei, patron, curator și artist: Constantin Țînteanu

      Pe cele două nivele ale Galeriilor KARO expune artistul-caricaturist Ion Barbu, de loc din Petrila, fost miner, iar din 1990, caricaturist, legat „trup și suflet” de Ion Iliescu, căruia i-a consacrat peste 6000 de caricaturi, „un lucru fără Ion Iliescu, este un lucru fără valoare”, după cum mărturisea autorul la vernisaj.

      De altfel, în premieră, în România, a realizat și o caricatură cilindrică, expusă și la KARO, care cuprinde caricaturi din 1990 și până în zilele noastre, denumit de autor și „Stâlpul infamiei”, „o istorie a lui Ion Iliescu, o isotrie a societății românești”. Merită văzut. De altfel, Ion Barbu, colaborator la mai multe publicații din București și din țară, cu extensii și în străinătate, mai ales prin câteva expoziții de succes, i-a luat repede pâinea moderatorului, expunându-și crezul, subiectele, tehnica și impactul caricaturii aupra societății publicului.

      Sunt pe simeză, lucrări inedite, expuse în premieră, realizate în timpul pandemiei, a izolării la domiciliu, dar și recente, cu tema războiului din Ucraina, evident, caricaturi de salon, pentru uzul vizitatorilor, care pot veni la KARO, până la sfârșitul lunii iunie. Chiar merită să faceți un efort, poate constitui o terapie în grup sau individuală, o terapie prin râs. Temele? „Orice, nu-mi plac indicațiile și interdicțiile, fă asta, fă cealaltă, în caricatură, mai ales, nu trebuie să fie limite, opreliști, totul poatre și trebuie atacat, mai ales în România, pentru că totul merge prost!”, a mai spus Ion Barbu, în dialogul cu publicul, printre care un grup de elevi de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, care s-au dovedit cunoscători ai genului.

      Este Ion Barbu, caricaturist, artist, profesor, făcător de muzee (acesta este un alt subiect), observator amuzat al realităților patriei, excelent cunoscător al răspunsului la întrebarea „Poate omu’ să fie așa de porc?”, optimist până la ieșirea din casă, pesimist până la Cotroceni și‘napoi, migălos ascuțitor de creioane; veninului îi preferă tușul.

      Eveniment la Târgu Ocna: Aniversare a 25 de ani de la înființarea Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare

        Împlinirea a 25 de ani de la înființarea Școlii Naționale de Administrație Penitenciară Târgu Ocna, instituție de învățământ militar, devenită emblematică pentru sistemul penitenciar românesc, a prilejuit organizarea a mai multor activități – eveniment, cu însemnătate specială pentru instituțiee, dar și pentru comunitatea locală.

        Astfel, pe 12 mai 2022, a fost organizată festivitatea de aniversare a 25 de ani de la înființarea școlii, la care au luat parte: personalul școlii, foștii angajați care au activat de-a lungul celor 25 de ani în instituție, Cristian-Aurelian Ciubotaru, primarul orașului stațiune Târgu Ocna și colonel (r) Ioan Grefu, primul comandant al școlii naționale. De asemenea, a avut loc inaugurarea Parcului cu teatru de vară, care va purta numele onorific ”Colonel Ioan Grefu”, și dezvelirea totemului dedicat domniei sale.

        În continuare, au fost lansate volumele „Memorie și Mărturisire la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna”, semnată de comisar șef de poliție penitenciară Valeriu Ștefănescu, „Gânduri târzii”, ”Reflexii de toamnă” și „Similitudini”, semnate de col.(r) Constantin Panțîru, fost director adjunct al școlii, respectiv
        Festivitățile au continuat și în zilele de 13 și 14 mai, cu activități cultural – științifice, ceremonialul religios de resfințire a capelei școlii de către Preasfințitul Andrei, Episcop al Episcopiei Harghitei și Covasnei, cât și cu dezvelirea bustului Sfântului-Voievod Constantin Brâncoveanu – ocrotitorul spiritual al școlii, inaugurarea Muzeului penitenciarelor și, evenimentul central al zilei, sfințirea Bisericii „Martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste” de către Înalt Preasfinția Sa Părintele Ioachim Băcăuanu, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului.

         

        Recunoașterea valorii: Revista ATENEU, Premiul Național „Iacob Negruzzi” pentru cea mai bună revistă literară

        În perioada 12-14 mai 2022 s-a desfășurat, la Iași, cea de-a XXVI-a ediției a Zilelor Revistei „Convorbiri Literare”. Manifestările au debutat joi, 12 mai 2022, ora 17.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași (Casa cu Absidă, Sala „Mihai Ursachi”) cu simpozionul „Alexandru Tzigara-Samurcaș (1872-1952)”, director al revistei (ianuarie 1924- februarie1939). Simpozionul a fost urmat de lansarea Antologiei Biblioteca Revistei Convorbiri Literare 2021.

        Ziua de vineri, 13 mai 2022, a debutat, tot la Casa cu Absidă, Sala „Mihai Ursachi”, cu simpozionul: „Diplomație Culturală la Convorbiri Literare”, după care a avut loc lansarea unor cărți de prestigiu pentru cultura română.

        Așteptată cu interes, de la ora 18.00, s-a desfășurat festivitatea de acordare a premiilor anuale ale revistei.

        Premiul Național pentru cea mai bună revistă literară a fost acordat Revistei ATENEU, din Bacău, placheta și diploma au fost înmânate de Cassian Maria Spiridon, director al revistei Convorbiri literare. A fost prezent și Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, directori și editori, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și din administrația Iașului.

        Alte amănunte, în ediția tipărită a ziarulu Deșteptarea, de luni, 16 mai 2022.

        Un an și 4 luni de închisoare cu executare pentru că a condus beat

          La data de 13 mai a.c, polițiștii din cadrul Compartimentului Ordine Publică Bacău au identificat pe raza comunei Hemeiuș, un bărbat de 46 de ani din localitate care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Bacău având de executat o pedeapsă de 1 an și 4 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

          Cel în cauză a fost condus la Penitenciarul Bacău în vederea încarcerării.

          Reținut de polițiști după ce a condus un autoturism, băut și fără permis de conducere

          La data de 13 mai a.c., în jurul orei 23.00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au depistat în trafic, pe raza D.J. 241 un autovehicul condus sinuos.
          Procedând la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, autovehiculul a accelerat continuând deplasarea, fiind în scurt timp, oprit pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare Glăvăneşti-Podu Turcului.

            Din autovehicul au coborât 3 persoane care au fugit în direcţii diferite, încercând să se ascundă.


          În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, toţi cei trei ocupanţi ai autovehiculului au fost identificaţi şi conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, unde le-a fost stabilită identitatea, respectiv 3 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, toţi din comuna Dealu Morii.

            Totodată, polițiștii au stabilit că autovehiculul a fost condus de tânărul de 22 de ani, care nu poseda permis de conducere şi căruia, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

            Tânărul a fost condus la spital unde s-a procedat la recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, a fost reținut de polițiști şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

            Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          Campania polițiștilor de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile deținătorilor de animale

            Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor desfășoară o campanie de informare a cetățenilor privind obligațiile ce le revin ca deținători de animale. Activitățile de informare a populației au loc pe raza întregului județ.

            Polițiștii reamintesc tuturor deținătorilor de animale, următoarele obligații:

            Să asigure un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medical veterinară (sancțiune contravențională de la 1.000 la 3.000 lei conform art. 5, alin 1 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor );

            Să identifice animalul în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spații publice (sancțiune contravențională de la 2000-5000 lei conform art. 13^3 alin 4 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân ).;

            În cazul câinilor de rasă comună, și metișii acestora, proprietarul este obligat să îi sterilizeze (sancțiune contravențională de la 5000-10000 lei conform art. 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân).

            Deținătorii de câini sunt obligați ca, la ieșirea cu aceștia în spațiile publice, să aibă asupra lor, carnetul de sănătate al acestora (sancțiune contravențională de la 2000-5000 lei conform art. 43 alin 1 din Anexa H.G. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân)

            Împreună suntem convinși că vom putea îndeplini obiectivul nostru comun, acela de a proteja animalele.

            Polițiștii continuă activitățile preventive, alături de cei mici

              Ieri, 13 mai a.c., activitățile au fost desfășurate atât în mediul urban, cât și rural.

              Polițiștii din Buhuși și cei din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au petrecut clipe minunate alături de copii.

              Au purtat discuții pe teme de legislație rutieră, scopul fiind formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoașterii regulilor de circulație pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere în rândul elevilor.

              Acțiunile preventive vor continua pe toată perioada derulării cursurilor, dar și în perioada vacanțelor școlare, pe raza întregului județ.

              „Ziua Nicu Enea”, ediția a IV-a, la Valea Arinilor (Măgirești)

                Primăria comunei Măgirești va organiza, pe 3 iunie, ediția a IV-a a manifestării cu titlul „Ziua Nicu Enea”. Alături de organizatori sunt Consiliul Județean, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și Fundația Culturală „Urmașii răzeșilor găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”. Programul manifestării, care va avea loc în Sala de expoziție „Nicu Enea” din satul Valea Arinilor în care s-a născut pictorul băcăuan pe 28 mai 1897, va începe la ora 11,00.

                Manifestarea debutează cu o slujbă de pomenire la Monumentul Nicu Enea și va continua cu o serie de comunicări susținute de scriitorul și dramaturgul Viorel Savin (autorul volumul „Pictorul Nicu Enea – Viața alcătuită din scrisori, articole și poze”), de criticul de artă Iulian Bucur, de pictorul și directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” – Dionis Pușcuță, de Carmen Istrate Murariu și Constantin Parascan.

                În program mai este anunțată și înmânarea unor titluri de Cetățean de onoare ai comunei, dar și vernisarea expoziției de artă plastică „Nicu Enea, cu lucrări din colecția personală a lui Octav Olaru, și a expoziției de caricatură „VEMania”, a caricaturistului Victor Eugen Mihai.

                La final, elevii Colegiului Național de Artă din Bacău vor susține un recital.

                Moderatorul manifestării va fi Viorel Savin, iar coordonatorul acesteia primarul comunei Măgirești, Câdă Ionică.
                Pictorul Nicu Enea a trăit mulți ani în Bacău, unde a realizat pictura bisericii Sfinții Voievozi din cartierul CFR și pictura cupolei Teatrului Bacovia. În 1934 a reprezentat România la Expoziția Internațională de Pictură de la Paris. În anii ’40 a primit comanda de a picta palatele regale, iar în 1942 a fost desemnat să renoveze catedrala ortodoxă din Chișinău.

                „Caravana Prevenirii” a ajuns la Găiceana

                  Polițiștii continuă activitățile cu elevii, în cadrul campaniei „Caravana Prevenirii”, cu scopul de a minimiza riscurile la care aceștia sunt expuși, prin transmiterea unui set de informații și măsuri de siguranță care să le fie utile în orice situație s-ar afla.

                  La data de 13 mai a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți la Căminul Cultural din Găiceana, unde au propus copiilor din comună diferite teme de discuție, din care aceștia să învețe să se ferească de pericole.

                  Preșcolarii și elevii claselor primare au avut parte de o lecție demonstrativă despre cum să circule corect pe stradă, prin utilizarea unui covor ce simulează o intersecție cu marcaje și semne de circulație. S-a subliniat importanța asigurării înainte de angajarea în traversare și modul optim privind viteza și direcția pașilor. Copiii au înțeles că nu este sigur să alerge pe trecerea de pietoni sau să traverseze în direcție oblică sau șerpuit, că nu trebuie să se joace pe trecerea de pietoni, precum în nicio altă zonă de pe șosea sau în apropierea acesteia, să se dea jos de pe bicicletă atunci când traversează și să circule pe partea corectă a drumului. S-a discutat, de asemenea, cu cei mici despre semnificația indicatoarelor rutiere și a semaforului, precum și despre indicațiile agentului de circulație care dirijează traficul.

                  Împreună cu elevii de gimnaziu s-a dezbătut subiectul violenței, o tematică întâlnită adesea în școli. Pe lângă informațiile prezentate de polițiști, elevii au urmărit o serie de videoclipuri pentru a înțelege consecințele comportamentului agresiv și a bullyingului, atât pentru victimă și agresor, cât și pentru ceilalți membri ai școlii. Sfatul cel mai de preț în astfel de situații este acela de a sesiza o astfel de faptă unui adult de încredere, fie el părinte, profesor sau altă persoană. Chiar și în situațiile în care un elev nu este în rolul victimei, este important să se implice și să solicite ajutor, în caz contrar dând de înțeles că este de acord cu ceea ce se întâmplă, că este de acord cu violența din jurul său și putând chiar să devină și el o victimă mai târziu.

                  Întâlnirile polițiștilor cu copiii din Găiceana au avut caracter interactiv, aceștia având ocazia să adreseze întrebări și să povestească exemple personale sau despre care au auzit în comunitate, ori mass-media. Elevii au fost sfătuiți să adoptate un comportament civilizat și corect, astfel încât să evite cazurile de victimizare.

                  Aproximativ 400 de m.c. de material lemnos confiscaţi şi 63 de amenzi în valoare de peste 129.000 de lei

                  Aproximativ 400 de m.c. de material lemnos confiscaţi şi 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 129.000 de lei au aplicat polițiștii de ordine publică, în urma unor controale pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităților ce se pot comite în domeniul silviculturii, pe raza judeţului Bacău.

                  În perioada 02-08 mai a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Bacău polițiștii, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi cei ai Direcţiei Silvice Bacău, cu sprijinul jandarmilor, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a ilegalităților referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, precum și tăierea ilegală și furturile de arbori.

                  În cadrul activităților desfășurate au fost verificate depozitele de valorificare a materialului lemnos și punctele de lucru ale societăților cu acest profil de activitate.

                  De asemenea, polițiștii şi jandarmii au efectuat controale în trafic, pentru depistarea autovehiculelor care transportă material lemnos fără respectarea prevederilor legale, precum și în vederea identificării șoferilor care încalcă regulile de circulație. Verificări amănunţite au fost efectuate şi în fondul forestier.

                  În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 90.000 de lei.

                  Ca măsură complementară, au fost confiscaţi aproxiamtiv 250 de m.c. material lemnos, în valoare de 49.000 de lei.

                  Ulterior, în perioada 10-12 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Bacău, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și ai Ocoalelor silvice Dărmănești și Ciobănuș au continuat activitățile pentru verificarea modului de primire, depozitare, prelucrare și expediere a materialelor lemnoase, precum și modul de respectare a normelor silvice privind exploatarea masei lemnoase din partizile autorizate.

                  În acest context au fost verificați 4 operatori economici și un ocol silvic privat, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 24.000 de lei și a fost dispusă măsura confiscării, fizic și valoric a cantității de 58 m.c. material lemnos în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

                  Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian, împreună cu cei de investigare a criminalităţii economice, cu sprijinul specialiştilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, la o societate comercială din comuna Plopana, unde s-au constatat nereguli cu privire la modul de înregistrare a datelor în sistemul SUMAL şi diferenţe între stocurile scriptice şi cele fizice de material lemnos, au luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare de 15.000 de lei, precum și confiscarea valoric, a 86 de m.c. material lemnos, în valoare de 73.000 de lei.

                  Pentru păstrarea integrității fondului forestier național, prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri, descoperirea și incriminarea faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos la nivel județean, precum și protejarea bugetului de stat prin prevenirea și descoperirea faptelor de evaziune fiscală, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Bacău organizează săptămânal acțiuni în sistem integrat, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Bacău, activități de control la societățile comerciale de profil silvic de pe raza județului, precum și pentru verificăarea circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere, acțiuni în cadrul cărora sunt cooptate și efectivele de ordine publică din teritoriu.

                  Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

                  Ce seară minunată! Elevii de la „Pedagogic” s-au dat în spectacol la Balul Bobocilor

                    Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost din nou luat cu asalt. De această dată de elevii de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” care au dorit ca vineri, 13 mai, să își sărbătorească bobocii la „Balul Bobocilor” și să o aleagă pe cea care să poarte titlul de Miss Boboc 2022.

                    Elevii Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău au reușit să se autodepășească și să pună în scenă un spectacol de mult așteptat. Balul Bobocilor a reunit la start 10 fete și 6 băieți care au râvnit la titlurile puse în joc. Spectacolul de Miss Boboc a reunit sub titlul „Traditional High School” o serie de numere care au avut drept centru tradiția românească, momentele artistice cuprinzând muzică populară și dansuri folclorice.

                    Pentru a întregi show-ul, elevii de la „Pedagogic” au adus pe scenă și numere de dans contemporan sau street dance, muzică pop internațională dar și un număr de acrobați la bară cu trupa Bar Man care a ridicat sala în picioare.

                    Bobocii au avut de trecut 4 probe, proba ținutelor de zi, proba întrebărilor de cunoștințe generale, o probă surpriză ce a constat dintr-o suită de genuri de dans și proba ținutelor de seară. În final, toți participanții au primit diplome de participare și premii din partea sponsorilor, cel mai râvnit titlu, cel de Miss Boboc 2022, revenindu-i elevei Iulia Cernat.

                    În weekend se închide Centrul

                    În acest sfârșit de săptămână efective din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău vor acționa atât independent, cât și în cooperare cu alte structuri pentru a asigura măsurile de ordine publică și siguranță rutieră cu ocazia evenimentelor ce vor avea loc în municipiul Bacău.

                    Se vor asigura măsuri de ordine publică și se vor institui restricții rutiere în zona centrală, de sâmbătă 14 mai a.c., începând cu orele 09.00, până duminică 15 mai a.c. orele 24.00, cu ocazia desfășurării unor activități din cadrul campaniei „Bucurie în Mișcare România” constând în organizarea unei caravane de joacă (ateliere pentru copii, tineri și adulți, concursuri și jocuri sportive diverse) și din cadrul Campionatului Național de Karting Electric „e karting FRAS 2022 ” constând în expunerea/prezentarea ekarturilor, precum și derularea etapei de Super Slalom și Slalom Paralel.

                    De asemenea, duminică 15 mai a.c. pe Insula de Agrement Bacău vor fi organizate ateliere de lucru cu membrii familiilor și personal din cadrul Direcției de Asistență Socială Bacău pentru a sărbători „Ziua Internațională a Familiei”.

                    Tuturor participanților la evenimentele organizate în acest weekend le reamintim că pot apela cu încredere la cea mai apropiată patrulă de locali din zonă, pentru a semnala situații din sfera de competență sau la numărul de telefon 0234/986 disponibil 24/24.

                    Poliția Locală a Municipiului Bacău vă dorește un sfârșit de săptămână minunat și plin de relaxare!

                    S-au închis centrele de vaccinare anti-COVID

                      Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat printr-un comunicat că, începând de vineri, 13.05.2022, centrele de vaccinare impotriva COVID-19 organizate de către Autoritățile Administrației Publice Locale din județul Bacău, își încetează activitatea.

                      Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, se pot adresa medicilor de familie vaccinatori, care se regasesc la urmatorul link:  http://www.aspjbacau.ro/images/stories/file/covid19/Lista%20cu%20cabinetele%20medicilor%20de%20familie%20vaccinatori%20anticovid(11).pdf .

                      De asemenea, începând cu data de 16.05.2022, persoanele care au vârsta peste 18 ani și au fost vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager sau AstraZeneca/Vaxzevria, pot efectua cea de-a patra doză de vaccin impotriva COVID-19, la cerere, la minim 4 luni de la ultima doză.

                      „Precizăm că dovada vaccinarii cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată de Registrul Electronic Național de Vaccinări sau de certificatul digital”, mai spun oficialii DSP Bacău.

                      O parte din organizația USR Târgu Ocna a trecut la PNL

                      Șeful filialei județene băcăuane PNL, deputatul Mircea Fechet, a susținut vineri, 13 mai, o conferință de presă în care a anunțat că o parte din organizația USR Târgu Ocna, în frunte cu președintele acesteia, Bogdan Ababei, trec la PNL.

                      „Este o zi importantă pentru filiala PNL Bacău, la fel cum este o zi importantă și pentru organizația noastră din Târgu Ocna și pentru viitorul orașului Târgu Ocna. Îi urez bun venit în echipa liberală domnului Bogdan Ababei, Bogdan fiind președintele USR Târgu Ocna și candidatul care la alegerile locale din 2020 a fost la 44 de voturi de a câștiga primăria orașului Târgu Ocna. Obiectivul nostru politic în 2024 este să câștigăm alegerile la Târgu Ocna, PNL să fie un partid care să conteze și mai mult pe scena politică a județului Bacău, țelul nostru fiind câștigarea Consiliului Județean”, a declarat deputatul Mircea Fechet care a semnat adeziunea lui Bogdan Ababei chiar în conferința de presă.

                      La întâlnirea cu presa a participat și Mihai Rusu, fostul președinte al organizației PNL Târgu Ocna care i-a urat lui Bogdan Ababei bun venit în partid și mult succes.

                      Ababei a precizat că vine în PNL cu proiectul său, care se numește „Dreapta Unită”, și consideră că doar uniți vor putea câștiga și schimba ceva în Primăria Târgu Ocna.
                      „Cred că Dreapta Unită are șansele cele mai mari să se realizeze în jurul și la inițiativa celui mai mare, cel mai mare fiind Partidul Național Liberal. Acum, Târgu Ocna are o administrație ce trăiește departe de realitățile vremurilor deși primarul în funcție a primit o zestre de proiecte mature. Eu sunt convins că, împreună, renunțând la orgolii, cu muncă de construcție, în această echipă, PNL va câștiga în 2024 Primăria Târgu Ocna”, a afirmat Bogdan Ababei.

                      Tot în cadrul conferinței de presă prilejuită de trecerea unei părți a USR Târgu Ocna la PNL, președintele PNL Bacău, deputatul Mircea Fechet a făcut referiri și la finanțările decise de Guvern pentru județul Bacău:

                      „Vă mai anunț faptul că, mă bucur că Guvernul României a decis că județul Bacău va beneficia de 1,6 miliarde de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, avem 814 milioane de lei pentru drumuri și poduri, 610 milioane pentru apă și canalizare și aproape 200 de milioane pentru rețeaua de gaze.”

                      Ceremonial militar de primire a moaștelor Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia la SNPAP Târgu Ocna

                        În contextul evenimentelor organizate cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea școlii și a sfințirii Bisericii închinată „Martirilor și Mărturisitorilor din închisorile comuniste„ din cadrul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare, la sediul instituției va fi adusă, spre închinare, Racla cu părticele din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni, precum și din cele ale Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.

                        Racla cu moaștele sfinților, făurită la Atelierele Patriarhiei Române, va fi adusă la Târgu Ocna, de la Mănăstirea Nechit – Neamț, de către Părintele Arhimandrit Stareț Zenovie, în data de 13 mai 2022, începând cu ora 1645, și va rămâne spre închinare până sâmbătă, 14 mai, ora 1700.

                        Acest eveniment are o însemnătate și o simbolistică cu totul specială pentru instituția noastră, la aniversarea unui sfert de veac de existență, întrucât, în data de 14 mai 2022, va avea loc ceremonialul militar de dezvelire și sfințire a Monumentului cu bustul Sfântului –Voievod Constantin Brâncoveanu – ocrotitorul spiritual al școlii noastre.

                        O altă conotație deosebită și deloc întâmplătoare a acestui eveniment este reprezentat de faptul că însăși Biserica noastră, care va fi sfințită tot în ziua de 14 mai, are hramurile „Sfinților 40 Mucenici din Sevastia” și al ”Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin – Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Radu, Ștefan, Matei și Ianache sfetnicul”.

                        În acest context unic, primirea Raclei cu părticele din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni la acest moment, în fața monumentului închinat Sfântului- Voievod, chiar înainte de dezvelirea și sfințirea acestuia, capătă conotații de înaltă spiritualitate și încărcătură emoțională pentru toți cei prezenți.

                        Având în vedere importanța și semnificația spirituală pe care o reprezintă acest eveniment, conducerea școlii a organizat primirea cu onoruri militare a Raclei cu părticele din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni, precum și din cele ale Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, ca semn de recunoștință și pios respect pentru ocrotitorul spiritual al școlii și al bisericii noastre.

                        Punerea spre cinstire a acestor odoare de preț a fost posibilă ca urmare a binecuvântării primite din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu respectarea prevederilor statutare ale Bisericii Ortodoxe Române.

                        Slujba de sfințire a Bisericii „Martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste”, slujbă oficiată de către Înalt Preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, cu participarea Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal – delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, a Preasfințitului Episcop Andrei al Harghitei și Covasnei și a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.