Primariile din judet sunt in colaps financiar. Unii edili nu mai au bani nici macar pentru salarii. Despre investitii nici nu mai poate fi vorba, iar ajutoarele sociale pe Legea 416 s-au sistat. In comuna Secuieni, viceprimarul isi gaseste speranta doar intr-o rectificare bugetara. „Nu mai avem bani nici pentru plata salariilor, ne-a declarat Simona Balaita (foto), viceprimar. Nu mai putem face nimic. Nici sa mai pietruim o ulita. Si in Odobesti, am vorbit cu primarul, si e aceeasi problema. Si ajutoarele pe 416 le-am sistat. Am primit in aprilie bani pentru plata ajutorului pe ianuarie.” Cu lipsa fondurilor pentru salarii se confrunta jumatate dintrea primariile judetului. „Nu mai avem bani decat pentru luna august, declara Maria Comanescu, viceprimarul comunei Solont. Ca sa facem fata cheltuielilor am avea nevoie de 13.000 de lei pentru ajutoarele sociale si 22.000 de lei pentru salarii”. In aceasta suma e inclusa si remuneratia insotitorilor persoanelor cu handicap. „Incasarile sunt foarte slabe fata de 2008, arata viceprimarul. Avem doi angajati la incasari si merg in fiecare zi pe teren, insista, dar oamenii sunt saraci. Cum sa spunem ca suntem bogati daca nu suntem”. Intre edilii care nu au bani de salarii se numara si cei din Garleni, Prajesti, Helegiu, Huruiesti, saracia afectand toate zonele judetului. Unii au pus bani deoparte pentru salarii, dar nu au cu ce plati ajutoarele sociale sau facturile la utilitati. „De salarii avem deocamdata, acesta ar fi ultimul pas, sa nu-i mai platim pe angajati, dar nu avem pentru beneficiarii Legii 416. Am achitat subventia la incalzire pe 2008, dar ajutoarele sociale nu le-am mai platit din ianuarie”, arata Teodor Popa, edilul din Stanisesti. [ad#stire] Sunt 520 de dosare depuse in baza Legii 416 si ar fi nevoie de 6 miliarde de lei vechi pentru a achita drepturile tuturor beneficiarilor pe 2009. Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau, le da dreptate edililor, dar are si o veste buna pentru ei. „E justificata aceasta plangere pentru cel putin 40 de consilii locale din judet, declara Dragos Benea. In doua-trei saptamani va avea loc o rectificare bugetara cu aceasta destinatie. Primariile care nu au bani de salarii vor primi”, a declarat.
Roxana Neagu
Silvia Patrascanu















