Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază într-un fast-food din centrul orașului Buhuși. Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Izvoare, județul Neamț, a intrat în magazinul unde știa că se află soția sa, în vârstă de 30 de ani, însoțită de doi dintre copiii pe care îi are și de mama ei, pentru a cumpăra ceva de mâncare.

Se pare că cei doi soți erau certați. Imediat între ei s-a declanșat un conflict spontan ce a scăpat de sub control. Într-o criză de furie, individul a scos din buzunarul hainei un bidon, se pare plin cu un lichid inflamabil, cel mai probabil benzină, cu care a stropit-o pe femeie și apoi i-a dat foc.

Gestul său șocant a creat o stare de panică în întreg magazinul, mai ales pentru că totul s-a petrecut sub privirile celor doi minori, dar și ale mai multor clienți care se aflau acolo. Martorii povestesc că tinerei i s-a aprins părul, dar și haina de pe ea.

PUBLICITATE

Disperată, femeia a ieșit afară să ceară ajutor, a reușit să-și scoată și geaca ce ardea ca o torță și a fugit pe jos până la spitalul din apropiere. Aici a primit îngrijiri medicale, după care a fost transferată la Spitalul din Piatra Neamț, fiind diagnosticată cu arsuri de gradul II și III, pe față, mâini și gât.

Bărbatul a luat unul dintre copii și a fugit de la fața locului.

Polițiștii au început imediat căutările.

„Fata nu l-a mai vrut, chiar dacă aveau trei copii. El o bătea şi era agresiv. Am venit cu ea la Buhuşi la cumpărături şi ne-a găsit în patiserie. A servit o cafea, după care a luat o sticluţă mică din buzunar, în care avea benzină, i-a aruncat-o în ochi, pe cap şi i-a dat foc fetei.

Atunci am luat geaca mea şi i-am aruncat-o pe cap, ca să sting flăcările, dar a fugit aşa cu tot cu flăcări la spital”, a povestit Lăcrămioara Haghea, mama victimei. „O bătea, a vrut să-i taie picioarele cu drujba, nu se mai putea sta cu el. Era terorizată”, spunea şi o verişoară a tinerei.

Cei doi erau despărţiţi de câteva luni, iar rudele povestesc că în tot acest timp el ar fi ameninţat-o de mai multe ori, supărat se pare că nu reuşea să o convingă să se împace. Familia se teme acum să nu-i facă vreun rău şi băieţelului de 2 ani, cu care a fugit după ce i-a dat foc femeii.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ