În prima jumătate a anului, zeci de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bacău după accidente cu trotinete electrice, iar medicii avertizează că fenomenul ia amploare și afectează în special copiii și adolescenții. Datele prezentate de unitatea medicală arată că o parte dintre victime au suferit traumatisme atât de grave încât au...
Pe 5 iulie 2013, Botomei a sustinut in public la Universitatea de Stat din Moldova, teza de doctor in drept cu tema : Raspunderea administrativa in plan comparat. Republica Moldova si Romania. In teza a cercetat teoria pluralismului organizatiilor profesionale de aparare cu organizare la nivel judetean si nivel...
Astăzi, 23 iunie 2013, prefectul Claudiu-Octavian Șerban a primit vizita unui grup de elevi și cadre didactice din Germania în cadrul unui proiect european”MULTI 2013” derulat de Școala Gimnazială ”Spiru Haret” din Bacău.
Elevii au avut ocazia să participe la ședința Colegiului Prefectural și să se întâlnească cu reprezentanți ai...
Voluntarii Crucii Roșii, filiala Bacău, au distribuit astăzi, 23 iulie, pachete alimentare către 70 de beneficiari, persoane vârstnice, din județul Bacău.
Batranii, aflați de cele mai multe ori în situații de sărăcie extremă, primesc de la Crucea Roșie Bacău pachete alimentare ce cuprind carne, zahăr, ulei, mălai, conserve, dulceață,...
Cifra de afaceri a grupului Agricola Bacau a crescut cu sase procenmte in prima jumatate a acestui an fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 286 de milioane de lei.
“La carnea de pui avem in primele sase luni o crestere a cifrei de afaceri de 23%, adica...
Aerostar Bacău, companie profilată pe producţie şi mentenanţă în domeniul aviaţiei, a raportat un profit net de 7,11 milioane lei pe primul semestru din 2013, comparativ cu 6,7 milioane lei în perioada similară a anului 2012, potrivit raportărilor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Profitul brut s-a cifrat...
Un barbat din comuna bacauana Solont a fost condamnat la cinci ani si sase luni de inchisoare pentru ca s-a dat drept angajat la Protectia Consumatorilor, iar in aceasta calitate contacta patronii de firme carora le propunea sa le rezolve problemele in schimbul unor mici atentii.
Partea cea mai...
Camera de supraveghere dintr-un magazin situat in zona centrala a Bacaului, chiar peste drum de Primarie, a surprins un tanar care impacheteaza fara probleme o pereche de blugi scurti apoi baga pantalonii sub maieu.
Pe inregistrare se vede cum tanarul se invarte aproape zece minute prin magazin, si, in...
Un bacauan pasionat de alpinism a reusit sa ajunga, impreuna cu alti trei prieteni, pe cel mai inalt vârf al Africii - Muntele Kilimanjaro, unde a cucerit vârful Uhuru situat la altitudinea 5.895 de metri.
Un tânar de 29 de ani, din Bacau, a ajuns pe acoperisul Africii, muntele...
Un grup de patru profesori bacauani - Ovidiu Balan (Liceul Tehnologic "Petru Rares" Bacau), Raducu Galeru (inspector scolar pe specialitatea chimie la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau), Cristina Elena Neagu (Scoala nr.1 Sarata) si Viorica Bostan (Gradinita Pâncesti) au participat la un curs de formare profesionala in Roma - Italia,...
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a efectuat deja o repartitie de mobilier adecvat pentru clasa pregatitoare. In total au fost distribuite in intreg judetul 1.400 de bancute si scaune speciale pentru aceasta categorie de elevi, iar banii pentru achizitia lor au fost distribuiti de Ministerul Educatiei.
Cele mai multe seturi...
Doua batrâne din satul Mâgla, comuna Negri, pot spune ca s-au mutat in locuinte noi, dupa ce casele din chirpici in care au locuit zeci de ani s-au naruit in inundatiile care au lovit localitatea la inceputul lunii.
De atunci, ele au locuit la binevoitori din sat. Noile locuinte...
Asociatia "Telefonul Copilului" a finalizat proiectul "Unde incepe cersetoria, se sfârseste copilaria", derulat in parteneriat cu Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane si Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii din cadrul IGPR.
Demersul a urmarit identificarea principalelor cauze ale cersetoriei si cresterea gradului de constientizare cu privire la efectele...
Sedinta Consiliului Local Onesti, de zilele trecute, a fost marcata de mai multe dispute sterile care îl arata pe primarul Onestiului, Laurentiu Neghina, din ce în ce mai nesigur la problemele cu care se confrunta locuitorii municipiului.
O mare parte a unei puternice dispute s-au dus între edilul-sef al...