Numele meu este Doga, sunt o cățelușă de 5 ani. Povestea mea (cea de care îmi amintesc) a început la un colț de stradă, vis-a vis de magazinul Lidl, de lângă ”Insula de Agrement”. Aveam câteva luni și mă plimbam în zonă singură și, sinceră să fiu, eram cam rărtăcită. Mergeam după oricine îmi ieșea în cale, fie pe...
Aparut in urma cu câteva zile in urma unor sesizari a locuitorilor din cartierul Nord, intersectia strazilor Venus si Bucium, articolul din Desteptarea „ Intersectia cu bucluc din cartierul Nord” a avut efect.
Luni, 22 august, angajatii de la Serviciul Drumuri din cadrul Primariei Municipului Bacau, care este administratorul...
La extragerea de duminica, 21 august, a loteriei bonurilor fiscale emise în perioada 1 – 31 iulie 2016 a fost validata valoarea de 505 lei a bonurilor emise în ziua de 16 iulie.
Astfel, premiile loteriei pot fi revendicate pentru bonurile fiscale cu valori cuprinse în intervalul 505,00 si...
Surpriza de la „Festivalul Verii” (care s-a desfasurat la sfârsitul saptamânii trecute in Parcul Municipal Onesti) a fost data de prezenta pe afisul spectacolelor, urmarite de catre mii de onesteni, a formatiei „Subcarpati”.
Aceasta se afla intr-un turneu national de promovare a celui mai nou album al sau,...
Beciurile vor fi pline: cartofi, ceapa, vin si rachiu
Apropierea toamnei inseamna umplerea camarilor, dar si golirea buzunarelor. Butoaie de reparat, niste ghete noi, lemne pentru iarna “sunt nevoi care stau la rând”, spun taranii din Poduri. Cu toate acestea, schimbarea anotimpului nu-i sperie.
“Eu astept toamna cu mare bucurie,...
A expirat termenul pâna la care Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) trebuia sa finalizeze platile pentru cel putin 95% dintre fermieri. „Din totalul de 21.516 cereri primite de Centrul judetean APIA Bacau, au fost autorizate 21.143, pentru cel putin o schema de plata.
Un numar...
Militarul de la Gruparea de Jandarmi Mobila (GJM) Bacau era in timpul liber si a gasit un portofel intr-un autobuz, in timp ce se deplasa pe strada 9 Mai.
„Pentru a identifica proprietarul, jandarmul a verificat continutul portofelului în care se aflau carduri bancare, acte de identitate, bonuri valorice...
Centrul “Daniel” al Asociatiei de Sprijin pentru Copiii cu Handicap Neuromotor (ASCHN) a demarat proiectul “Primii pasi spre independenta.”
Cresterea calitatii vietii a 25 de copii cu dizabilitati sau boli invalidante, sprijinirea integrarii sociale a acestora prin instruirea parintilor, dezvoltarea potentialului si abilitatilor copiilor pentru a-i ajuta sa-si...
Mioara Iacob și Salonul de Piane vă invită, din nou, la "miercurea pentru suflet", la un concert in Parcul Catedralei din Bacau, concert care este doar un pretext pentru o seara petrecuta impreuna alaturi de ursitoare, micii cântareti si targurile caritabile.
Miercuri, 24 august, incepand cu ora 19.30, primul...
Centrul de Agrement de la Valea Budului a fost gazda mai multor evenimente in acelasi timp. Zece tineri au participat timp de trei zile, 19, 20 si 21 august, la TinBlog, un proiect experimental, dezvoltat în cadrul programului Ministerului Tineretului si Sportului de susţinere a acţiunilor de tineret cu...
In urma cu zece zile, o adolescenta de 15 ani din Tamasi sesiza Politia ca a fost agresata sexual de tatal vitreg. Politistii l-au retinut pe barbatul acuzat de viol si l-au trimis in fata procurorilor.
In acest timp, reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC)...
Accidentul de circulatie s-a produs sambata seara, la Dospinesti, in comuna Buhoci. Un autobuz de transport persoane a iesit de pe carosabil, intr-o curba, si a ajuns in santul de pe marginea drumului.
Pentru ca in mijlocul de transport in comun se aflau 19 persoane, autoritatile au luat decizia...