Raliul Moldovei se va desfasura la finalul saptamânii, in Bacau
Atractiv
A inceput numaratoarea inversa pentru ultima etapa a Campionatului National de raliuri, eveniment care se va desfasura pe 14 si 15 octombrie, in Bacau. Desi este programat in week-end, "Raliul Moldovei" isi va intra in drepturi inca din primele zile ale saptamânii, când sunt asteptate cele dintâi echipaje. "Faptul ca etapa bacauana va decide numele campionului editiei 2011 mareste gradul de atractivitate al curselor", a declarat Adrian Raspopa, presedintele ACS Rally Spirit.
Cap de afis
"Raliul Moldovei" nu va avea o proba regina, capul de afis fiind tinut de mai multe manse de concurs. Super-specialele programate vineri, pe circuitul "Selena Motor Sport", respectiv sâmbata, in centrul orasului reprezinta doua din principalele puncte de atractie ale rundei. Organizatorii sunt convinsi insa ca amatorii de curse automobilistice nu vor rata nici intrecerile de pe sectiunile Hemeius, Chietrosu si Trebes.
Masuri
Etapa ce va pune punct Campionatului National este organizata in cele mai mici detalii, astfel incât cursele sa se desfasoare fara niciun fel de incident. "Si pentru noi este un examen dificil, insa facem un apel catre toti participantii la acest eveniment sa dea dovada de civilizatie si respect si sa aprecieze spectacolul automobilistic in sine", a declarat comisarul Dorin Roman, Seful Serviciului Politiei Rutiere. (D.P., D.S.)















