De 31 August (propun să se scrie cu majusculă această dată şi la noi, nu numai în Republica Moldova), am trăit o stare specială: în vorbirea/scrisul băcăuanilor nu am auzit/văzut nicio eroare, iar în îmbrăcămintea trecătorilor (îndeosebi a trecătoarelor) sesizam numeroase motive naţionale. Consiliul Judeţean Bacău a stabilit acum ca şedinţele lunare să fie prefaţate de prezenţa unui invitat care să prezinte o temă legată de Centenarul României Mari. Fericită coincidenţă ca întâlnirea din ultima zi a lunii de vară să fie prilejul de a se vorbi despre graiul sfânt!

O veste bună…

Oare ştim că româna este singura limbă romanică vorbită unitar pe tot spaţiul geografic? Dacă un italian, un francez, un portughez ori un spaniol din nordul ţării respective nu se înţelege cu cel din sud decât apelând la limba literară, românul din Sighetul Marmaţiei (şi mai de sus!) ştie ce spune olteanul din Bechet (pe malul Dunării), ca şi conaţionalul din Jurilovca (jud. Tulcea), vorbindu-i bănăţeanului din Lipova (jud. Arad). Străinii (Alf Lombard) au numit aceasta „miracolul românesc”: după atâtea cutremure care au trecut peste neamul nostru, limba a rămas unitară. Este o excepţională lecţie pe care ne-o dă nouă, utilizatorilor (cu un termen tehnic, dar precis), de a-i urma exemplul: să fim solidari (în diversitate) şi să transferăm matricea lingvistică în viaţa de toate zilele. Mihai Eminescu o spusese la vremea lui: „Simplul fapt că noi românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, «una singură» ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine, ce ne înconjoară, e dovadă destulă că aşa voim să fim noi şi nu altfel”.

… şi câteva rele

Una dintre ele e deja veche: în liceele pedagogice/şcolile normale/colegiile naţionale pedagogice din România nu-şi mai află locul disciplina limba română. După patru ani de zile, un tânăr de 19-20 de ani este „beneficiarul” diplomei de învăţător/educator fără ca în acest răstimp să i se fi predat măcar o oră de gramatică (aşa i se spune îndeobşte). Legal, nimeni nu-l poate scoate din clasă/grupă pentru incompetenţă, de vreme ce Ministerul Educaţiei nu-l obligase (dar nici nu-l oprise!) pe profesorul de specialitate să aloce măcar un sfert de oră lingvistic pentru minima pregătire a viitorilor educatori şi învăţători. (Unele licee pedagogice – spre cinstea lor! – au programat un opţional… obligatoriu pentru aceste clase. Că acesta include uneori cunoştinţe străine ciclurilor preşcolar şi primar, aceasta e o altă discuţie.) Revista „Ateneu” a deschis o serie de materiale sub genericul Bacăul (pre)primar (la rubrica „Pentru limba noastră”), menite să atragă atenţia asupra necesităţii de a reintroduce disciplina limba română la profilul pedagogic, inclusiv la bacalaureat.

A doua e cel puţin la fel de tristă ca prima: începând cu anul 2018 (ciudată şi sigur nedorită coincidenţă cu sărbătoarea supremă a românilor!), la examenul de bacalaureat (toate profilurile) au fost eliminate cerinţele de limba română. Dintre cele nouă puncte de la primul subiect (vorbim despre proba scrisă), au rămas doar cele referitoare strict la cunoştinţele de literatură. Cele cinci cerinţe de limbă (privitoare la folosirea cratimei, a virgulei etc.) au fost scoase brutal, încât proba (şi disciplina din catalog) ar trebui să se numească „Literatura română”, în loc de „Limba şi literatura română”.

A treia cuprinde nedorite perle scrise/rostite în ziua de 31 August, în mesaje de Ziua Limbii Române: • „să ne arătăm *recunoştiinţa faţă de strămoşii *noştrii” (corect, cu un „i”); • „*însăţi floarea” (pentru *însăşi) ş.a.

Alte articole