Cristian Fulga a decis inca din timpul facultatii ca nu doreste sa fie angajat, ci propriul stapân. In ultimul an de studentie la Iasi, la Finante-Banci, si-a deschis primul magazin in Bacau, unde i s-a parut mai usor sa intre pe piata. Din 2004 incoace s-a extins la trei magazine care acopera aproape toate zonele din oras si in plus, din acest an, a venit in fata clientilor cu o noua oferta: livrare direct acasa. „Totul a inceput ca un serviciu pentru clientii magazinului nostru care nu se puteau deplasa. Este vorba in special de persoane in vârsta”, povesteste Cristian Fulga. Face livrari peste tot in Bacau, conditia fiind comanda minima de 50 de lei, astfel incât sa nu se perceapa nicio taxa de livrare. Reteta de succes este completata de un „un nucleu de angajati bun. Am avut si persoane care ma sabotau. Am instalat intre timp camere de supraveghere si mi-am selectat personalul.” Dezavantajul de a fi propriul stapân este ca nu intotdeauna poti spune ca ai pus punct unei zile de munca si iti rezervi seara doar pentru tine. Se aplica si in cazul concediilor. „De obicei, prefer sa plec doar in weekend-uri. Daca decid sa-mi iau o vacanta, ii rog pe parinti sa supravegheze activitatea. Nu imi permit sa angajez un manager, pentru ca salariul cerut ar fi mare. Asa ca ziua mea incepe la 7 si se incheie la 23, odata cu programul magazinelor”, spune Cristian Fulga. Recunoaste insa ca-si face timp pentru micile placeri, cum sunt partidele de fotbal cu amicii, (deloc intâmplator) si ei tineri intreprinzatori: „Da, as putea spune ca prietenii mei sunt tot patroni”.
Clientii sistemului de livrare direct la usa sunt in mare parte pensionari care nu se pot deplasa la magazin. Acestia comanda in general alimente de baza: faina, ulei, zahar, apa minerala, malai. Deocamdata, numarul clientilor este destul de mic, aproximativ 20 de persoane, dar se extinde de la o zi la alta. In cazul livrarilor acasa, plata se face pe loc si nu se accepta trecerea datoriei „pe caiet”.














