“Universitatile au nevoie de sange tanar si management performant”

Interviu cu prof.univ.dr. Liviu Drugus, secretar stiintific si membru al Biroului Senatului Universitatii „George Bacovia” din Bacau

– Ziarist cu ani buni de activitate, redactor sef si initiator al mai multor publicatii economice, ati ras­puns prompt ivitatiei mele de a acorda un interviu cotidianului DESTEPTAREA, ba, mai mult, mi-ati lansat provocarea de a-l realiza imediat, fara o pregatire prealabila. Prima intrebare vine la fel de prompt: Ce le spuneti stu­dentilor la deschiderea cursului?
– De regula incerc sa fac dialog cu studentii care, in anii din urma, au fost invatati sa ia notite dupa dictare sau au fost stimulati sa reproduca cele expuse de profesori. Le spun, de la inceput, ca ceea ce urmaresc eu si cred ca este bine pentru ei este sa fie dubitativi in legatura cu ceea ce se preda la curs, sa treaca prin spiritul lor critic si sa puna intrebari. Vreau sa le stimulez apetitul pentru dialog. Ceea ce facem noi aici o facem pentru viitorul absolvent si nu pentru student. Le cer, de asemenea, sa se puna in postura de posibili angajati si nu în aceea de magazie de informatii. Informatiile se gasesc din plin si pe net, noi trebuie sa-l invatam sa le caute, sa le treaca prin propriul filtru, sa aiba spirit critic, analitic, sa le imbine si sa creeze cunoastere noua.
– La deschiderea anului universitar 2010-2011 ati facut publica opinia dumneavoastra fata de o tendinta, de un posibil derapaj al relatiilor dintre profesor si student. Care a fost suportul acelei afirmatii?
– In primul rand se clameaza mult faptul ca universitatile private sunt fiefuri ale coruptiei, ale vanzarii de diplome, de examene, de note, lucru care nu este adevarat. Cred ca fenomenul coruptiei si al relatiei neconforme dintre student si profesor, daca el exista, este egal distribuit in invatamantul din Romania. Tema coruptiei este provocatoare. De aceea am scris un capitol intr-o carte (Organizational Immunity to Corruption) publicata in Polonia (2009) si SUA (2010). Cred ca subiectul ar merita atentie si din partea ministerului nostru, eventual din partea unei edituri care sa publice o traducere a lucrarii cu autori din întreaga lume. In al doilea rand, acceptarea coruptiei înseamna o abdicare de la principiul calitatii. Dupa parerea mea, universitatile private trebuie sa fie fanioane ale calitatii actului educational. Numai asa vor exista si se vor afirma, altfel nu. Vreau sa fie clar, Universitatea “George Bacovia”, ca principiu de conduita academica, dezavueaza orice abdicare de la calitate, prin practicarea unor relatii neconforme. Atrag atentia si studentilor: voi veniti aici si platiti ca sa invatati, iar unii dintre voi au proasta inspiratie de a incerca sa plateasca pentru a nu invata. Este, aici, o contradictie logica. Chiar nu are niciun sens sa dai bani pentru a nu obtine nimic în schimb. Mai bine stai acasa, ca nu te costa nimic. Diplomele fara acoperire în cunostinte si abilitati practice sunt doar petece de hartie fara nicio valoare.
Statul vrea sa stimuleze calitatea printr-o clasificare a universitatilor si o ierarhizare a specialitatilor, indiferent de forma de proprietate, actiune aflata în derulare. Mecanismul este simplu: universitatile de stat cu rezultate slabe nu vor primi finantare, iar universitatile private fara preocupare pentru calitate vor fi ocolite de bacalaureati.

Studentul nu este o magazie de informatii

– Domnule profesor, Universitatea “Bacovia” si-a deschis portile in 1992, faceti la anul 20 de ani. Unde se duc absolventii cand se duc?
– Cred ca este valabil pentru toti absolventii, nu numai pentru cei care termina la noi: nu toti au de gand sa profeseze dupa terminarea studiilor. In ce ii priveste pe cei de la noi, absolventi de discipline economice si sociale, unii au deja un job, pe care doresc sa si-l consolideze, altii vin la dorinta parintilor, pentru a avea si ei o patalama la mana. Din pacate, cand se duc unde se duc, in campul muncii cum se spune, selectia se face, uneori, dupa unele prejudecati: esti de la privat, nu ne intereseaza, înseamna ca nu esti bine pregatit. Altii cer sa vada diploma, dar cei mai multi spun ca nu-i intereseaza nici diploma, nici unde a terminat fa­cultatea. Ei, patronii, cei de la Resurse Umane, vor sa afle ce stie absolventul. Acesta este aspectul care trebuie sa domine si care trebuie sa fie bine comunicat studentilor: ce se cere în viata reala. Se cere creativitate, capacitate de analiza, logica, curiozitate, cultura, spirit iscoditor, initiativa. Diploma doar atesta. Ea nu confirma si nu garanteaza nimic.
– In ultimul timp se acrediteaza ideea ca in Romania sunt prea multe universitati, ca acestea au devenit adevarate fabrici de diplome. Sunt prea multe sau este vorba si de altceva?
– Nu numarul de universitati este pus in discutie, ci numarul absolventilor. Ceea ce spuneti dumneavoastra se refera la universitatile de stat. Unele, cu un numar mic de studenti, au o suprastructura intretinuta de stat, de contribuabili, adica de catre noi. Aceasta suprastructura ar putea fi eficientizata prin compactari, prin formarea acelor consortii, de care se tot vorbeste de mai multi ani. Statul vrea sa finanteze calitatea si eficienta. Universitatile private se eficientizeaza singure, nu trebuie sa vina cineva din afara sa le spuna acest lucru. Repet, cine prefera noncalitatea va pieri în iuresul concurentei. Si în Londra am vizitat o “fabrica de diplome”: dotari minime, supralicitarea unor nume cu renume si… atat. Ca pe orice piata, exista si situatii de pacalitori si de pacaliti.
– Din informatii oficiale, se constata ca in ultimii ani a scazut adresabilitatea catre universitati cu aproape 30 la suta. Care credeti ca ar fi cauzele?
– Afirmatia este adevarata, iar universitatile private o resimt din plin, deoarece noi avem doar o sursa de finantare (taxele) în timp ce universitatile de stat au si finantare de la buget si studii cu taxa. In ultimii ani, se constata o crestere a severitatii bacalaureatului. Scaderea demografica de dupa 1990 are efecte negative începand cu acesti ani. Nu în ultimul rand, universitatile din strainatate (de calitate sau nu) ne fac si ele o concurenta serioasa… Cred ca iluzia obtinerii unei diplome din Franta sau Marea Britanie (fata de o diploma autohtona) este asemanatoare cu iluzia obtinerii unei diplome de la stat (fata de o diploma de la privat).

Rutina omoara creativitatea

– Noua Lege a Educatiei scoate profesorul universitar din activitate la 65 de ani, nu mai poate conduce doctorate peste 70 de ani. In aceste conditii, domnule profesor, poate si academicienii ar trebui scosi la pensie.
– Eu as face o mica diferentiere intre calitatea de cercetator si cea de cadru didactic. Cadrul didactic in varsta are un alt ritm de lucru decat al studentului. Acesta doreste la catedra un om energic, cu mintea vioaie, cu pronuntie clara, cu prestanta si, lucru foarte important, cu o buna cunoastere a tinerei generatii. Daca nu se intampla acest lucru, studentul se plictiseste si pleaca. Cred ca este pozitiva o dinamica mai alerta a personalului didactic; trebuie sa facem loc si celor care vin din urma. Nu zic ca toti colegii ajunsi la acesta varsta au o rigiditate in gandire, sau ca sufera de o blocare intr-un anumit areal informational adunat in ultimii 40 de ani, insa unii se limiteaza la ceea ce au invatat ei la scoala, folosesc aceleasi notite ingalbenite de vreme de pe care citesc cu o savanta intonatie… Diferenta dintre un profesor de 65-70 de ani si un elev sau student de 15-20 de ani este uriasa, nu numai ca varsta, ci si ca structura emotionala si educationala. Ca sa conchid, este mereu valabila zicala: Tineretea daca ar sti si batranetea daca ar putea…
– In 2005, intr-un discurs public, spuneati ca pentru a omori un profesor il alegi rector în timp ce rolul unui profesor este sa predea, sa lucreze in cercetare, nu sa se ocupe de management.
– Va spun de la început ca sunt pentru profesionalizarea managementului. Alt­fel, de ce am scoli viitori manageri profesionisti? La UMF Iasi, unde sunt si acum profesor asociat, am înfiintat specializarea Managementul Sanatatii, iar una dintre devizele mele era ca ma­nagerul de spital nu trebuie sa fie cel mai bun medic, pentru ca asa omori un medic bun, care ar putea fi si un ma­nager prost. Managerul trebuie sa aiba informatii despre domeniul respeciv, dar sa nu fie luat dintre somitatile de la catedra sau din cercetare, deoarece partea de birocratie omoara enorm de mult timp, iar creativitatea nu mai este posibila. Am vazut in Occident rectori de 30 de ani, nu neaparat conducatori de doctorat, dar specializati în managementul educatiei, fiind însa degrevati de sarcini didactice si de cercetare. Rectorul va lua decizii manageriale in baza unor indicatori de performanta stabiliti de Consiliul de Administratie. Managerul lucreaza pe baza de contract; daca nu indeplineste ce a semnat, atunci intervine clauza rezilierii pentru neîndeplinirea indicatorilor asumati. Personal, nu-mi doresc sa indeplinesc asemenea functii administrative, devoratoare de timp, de creativitate si, uneori, de profesionalism la catedra.

Curiozitatea trebuie indestulata cu stiinta

– Pe langa economie, management, alte doua discipline va sunt apropiate de suflet. Este vorba despre psihologie si filosofie. Acum, cand se merge pe superspecia­lizare, dumneavoastra sunteti adeptul interdisciplinaritatii si chiar al transdisciplinaritatii. Este o cerinta venita din viata reala sau este doar un hobby?
– Este si un hobby, acela de a depasi granitele si de a nu sta numai acasa. “Acasa” intervine rutina care omoara creativitatea. (Se mai spune ca obis­nuinta ucide dorinta…). Am predat la multe universitati din Iasi, din Chisinau si chiar la Tg. Mures. Am facut docto­ratul la Bucuresti. Mi-a placut sa schimb mediul, sa cunosc lume noua, moduri noi de gandire si de actiune. Perioada mea de formare in domeniul cercetarii a fost la Centrul de Stiinte Sociale al Academiei Romane din Iasi, unde erau filosofi, sociologi, psihologi, pedagogi, matematicieni, economisti, un colectiv de peste 30 de persoane. Fiecare lucram in specialitatea lui, insa curiozitatea m-a trimis si spre domeniile colegilor mei, asa am citit sociologie, am fost atras de psihologie, am intrat cat am putut si in filosofie. În 2004 am fost primit în International Society for Philosophers din Londra. Acum, cand am ajuns sa predau ma­nagement, le spun studentilor ca acesta este 90 la suta psihologie. Un manager care nu cunoaste psihologie, multa psihologie, logica, strategie si tactica mi­litara, sociologie, comunicare, nu cred ca poate deveni unul foarte bun. O campanie de lansare a unui produs seamana cu una militara, de arta militara chiar. In opinia mea, managementul presupune previziune, imaginatie, chiar cunostinte din domeniul artelor, literaturii, gandire militar si strategii din diverse sporturi. Altfel, devii un simplu agent constatator, un robot. Cred ca nu specializarea îngusta, disciplinara si subdisciplinara este cuvantul de ordine în postmodernitatea actuala, ci interdisciplinaritatea, iesirea din “cantonamentul” unei singure discipline, indestularea permanenta a curiozitatii prin interdisciplinaritate si transdisciplinaritate. Ma bucur pentru faptul ca mi-au fost acceptate pro­punerile ca revista universitatii, pe care o conduc din 2005, sa aiba denumirea “Economy Transdisciplinarity Cog­nition”, iar pionierul si promotorul mondial al transdisciplinaritatii, academicianul Basarab Nicolescu, sa primeasca titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii noastre. Cred ca acestea sunt dovezi ale deschiderii fata de nou, fata de cerintele vietii reale pe care noi le promovam în mod programatic. Introducerea titlului de doctor (h)abilitat si conducator de doctorat va obliga pe cei care doresc aceste titluri sa promoveze larg transdisciplinaritatea. Noua lege a educatiei face un bun serviciu acestui trend prin introducerea examenelor transdisciplinare la licee. Urmeaza, sper, predarea transdisciplinara.
– Sunteti profesor, secretar stiin­tific, redactor sef al revistei universitatii, dar si seful Departamentului de Relatii Externe. Sunteti un fel de ministru de Externe.
– Misiunea acestui Departament, in conceptia mea, are doua componente: atat relatiile internationale ale universitatii, cat si relatiile cu celelalte universitati din tara si cu piata muncii. Tot ce exista dincolo de usa de la intrare, sunt relatii externe, acolo se formeaza imaginea universitatii, acolo este piata muncii, colaborarea cu liceele, cu mass-media, cu autoritatile locale. In plan extern, ne axam pe mobilitatea studentilor, pe participarea lor, pentru o perioada de timp, la studii in strainatate. Pot sa va spun ca avem un numar din ce in ce mai mare de studenti care studiaza, cu burse Erasmus, la universitati din Belgia, Spania, Franta, Finlanda, Olanda etc. Cat priveste practica studentilor de la universitatile europene, este bine de stiut ca niciun student nu face practica in tara lui. Asta în mod obligatoriu, si nu intr-o tara, ci in trei tari europene. Va dati seama de avantajul unei asemenea practici. Este un efort financiar foarte mare. Opinia mea este ca merita o asemenea investitie, la fel cum sustin si finantarea participarii cadrelor didactice de la noi la congrese, simpozioane, cursuri, schimburi de experienta la institutii similare din strainatate. Lipsa lor de la concertul mondial de idei este extrem de nociva pentru deschiderea noastra spre lume. Cu asta se ocupa acest departament. Gratie acestei deschideri am înfiintat si condus un Comitet de cercetare în organizatia paneuropeana SPACE, apoi am fost presedinte al ISINI (International So­ciety for Intercommunication of New Ideas) organizatie fondata de acad. Anghel Rugina la Boston în 1988. In aceasta calitate am organizat la Universitatea “Bacovia” doua Congrese consecutive ale ISINI (2007 si 2009).

Practica studenteasca nu este o vacanta

– Dumneavoastra vorbiti de practica studentilor in trei tari, iar la noi, in multe universitati nu se face deloc. De aici si marea diferenta intre invatamantul nostru, teoretizat, rupt de realitate si pragmatismul european.
– Exista mai multe cauze pentru aceasta situatie: unele tin de structura, de mentalitate, altele sunt de natura financiara, organizatorica, practic ele tin de ambele parti implicate, adica de universitati, dar si de angajator. Practica este consumatoare de resurse, de efort, iar uneori universitatile si angajatorii nu sunt dispusi sa preia acest efort. Cand practica studenteasca nu va mai fi privita ca povara sau ca o vacanta, lucurile se vor schimba si la noi.
– Domnule profesor, care sunt noutatile fundamentale ale noii legi a educatiei, mai ales pentru invatamantul universitar?
– Sunt multe, unele au pus deja pe jar profesorimea. In primul rand este vorba de elementele de evaluare a cadrelor didactice. Sunt mult mai dure, cum sunt si elementele de clasificare a universitatilor. Ambele pot provoca surprize, se pot desfiinta universitati, unora li se pot lua anumite competente, cum ar fi examenele de masterat, doctorat sau chiar de licenta. Tot ca noutate sunt si criteriile de promovare pe functii didactice, a disparut criteriul de vechime. De ce un tanar trebuie sa astepte 10-15 ani pentru a accede la un grad sau titlu superior? Daca competentele il recomanda, promovarea se va putea face si pe baza acestora. Tot dupa noua lege, profesorul universitar abi­litat devine automat si conducator de doctorat. Pana acum era o casta, un cerc inchis, greu se putea intra in acea “elita”. Acum s-a spart cercul, noile scoli doctorale vor functiona pe criterii de competenta, care, normal, sunt extrem de dure. Acum nu se pune pro­blema evaluarii tuturor cadrelor didactice, ci doar a celor care vor sa promoveze, dar se discuta deja ca, în baza noii legi, tot personalul sa treaca printr-un proces de evaluare si reeva­luare. Tot ca nouate, pentru a deveni profesor universitar nu mai este suficient doctoratul, este nevoie de o teza de doctor abilitat. La prima vedere nu par modificari mari, insa indiferent daca sunt bune sau rele, important este cat de bine le aplicam si daca dorim cu adevarat sa promovam calitatea si competenta.

Examenul final este piata muncii

– S-au finalizat cursurile unui an universitar. Ce oferta aveti pentru anul urmator, 2011-2012?
– La inceputul lui iulie, noi incepem sesiunea de inscriere, facultatile sunt aceleasi, cu profil economic: contabi­litate si informatica de gestiune, ma­nagement, marketing, administratie publica si drept, asistenta sociala. Mesajul nostru catre viitorii posibili candidati este ca noi vrem sa facem calitate, nu vrem sa contribuim la (de)caderea, în continuare, a ideii de universitate. Avem nevoie de competenta, de sus si pana jos, in toate domeniile, altfel Romania nu va iesi din perioada grea prin care trece.
– Intr-o discutie anterioara, dumneavoastra ati avut o idee nas­trusnica in opinia mea, la vremea aceea. V-as ruga sa o detaliem acum si pentru cititorii ziarului DESTEPTAREA.
– Chiar daca am suparat pe multi colegi, am propus o serie de reforme în educatie. Am scris mai multe articole pe tema aceasta (ele se gasesc pe siteul meu: www.liviudrugus.ro). Astfel, cred ca toate examenele de sfarsit de ciclu ar trebui desfiintate si lasate doar exa­menele de admitere în ciclul urmator. Deci, cred ca si examenul de Bacalaureat ar trebui sa se desfiinteze, ca examen final obligatoriu. Eventual, acesta se poate sustine in universitati, dar numai pentru acei absolventi de liceu care doresc sa urmeze invata­mantul superior. Acest examen poate fi si examen de admitere la universitate, chiar daca nu înca unul eliminatoriu. Astfel stiu ca un student este de nota 5, iar altul de 8 sau 9. Noi nu cunoastem acum studentul care vine în anul întai, notele de la BAC si de la scoala ge­nerala nu spun totdeauna foarte multe si nu avem criterii de organizare va­lorica a grupelor. Ideea mea era urmatoarea: niciun fel de examen final (nici de licenta, nici de di­sertatie), ci numai examen de admi­tere. Chiar examenele anuale la universitate nu le consider relevante si utile. Prefer o evaluare pe parcurs, cu comunicarea saptamanala si absolut transparenta a rezultatelor si a clasamentelor. Exa­menul final este, pentru orice absol­vent, admiterea în piata muncii. Avem nevoie de un invata­mant centrat pe absolvent, nu pe student. Atat. Aceasta propunere am facut-o si la o conferinta internationala de la Vilnius, in Lituania, dar si la Uniunea Europeana, la Comi­tetul pentru regiuni de la Bruxelles. Toate aceste propuneri sunt aplicatii concrete si testabile a propriei mele conceptii manageriale si pe care am intitulat-o, înca din anii 80, Metodologia Scop-Mijloc.
– Domnule profesor, de ce ar veni un bacalaureat sa se inscrie la Universitatea “George Bacovia”?
– Pe langa disciplinele, speciali­zarile pe care le avem (a se vedea oferta noastra educationala pe adresa web: www.ugb.ro), pe langa baza materiala de exceptie, le oferim din plin seriozitate si sinceritate, o atmosfera coope­ranta (nimeni nu se erijeaza în fiinta superioara, eventual suprema…), suntem la dispozitia studentilor permanent, oricat si oricand, pentru ca el, de fapt, ne plateste tocmai pentru aceasta. Le mai oferim brandul academic “Bacovia”, care este tot mai recunoscut si mai respectat. Zilele acestea, o studenta care a terminat si masteratul mi-a spus: nu am avut incredere la inceput in aceasta universitate, dar acum am, si pot sa recomand, cu inima deschisa, si altora sa aleaga aceasta universitate.
Gheorghe Baltatescu