Luni, 11 august 2025, Poliția Locală a Municipiului Bacău, împreună cu reprezentanți ai U.A.T. Bacău, a desfășurat o nouă acțiune de eliberare a domeniului public de vehicule abandonate sau fără stăpân, conform prevederilor Legii nr. 421/2002.
În cadrul intervenției, au fost ridicate trei autovehicule de pe străzile Nicu Enea, Ioniță Sandu Sturza și Logofăt Tăutu. De la începutul anului, polițiștii locali au ridicat 34 de autovehicule abandonate, în timp ce proprietarii au eliberat voluntar domeniul public în cazul altor 170 de vehicule. În prezent, sunt în lucru 87 de documentații aflate în etapele legale premergătoare ridicării.
Autoritățile atrag atenția că abandonarea vehiculelor pe domeniul public afectează aspectul orașului, ocupă nejustificat locurile de parcare și poate provoca disconfort locuitorilor. Potrivit legislației, aceste fapte pot fi sancționate contravențional și pot atrage măsura ridicării vehiculului.
Cetățenii sunt încurajați să semnaleze cazurile de autovehicule abandonate la numărul de telefon 0234 986 – Dispeceratul Poliției Locale, prin e-mail la sesizari@politialocalabc.ro sau online, pe platforma www.municipiubacau.ro, secțiunea Servicii Electronice – Poliția Locală.
Poliția Locală subliniază că menținerea unui oraș curat și sigur depinde de implicarea fiecăruia, iar eliberarea spațiilor publice de vehicule neutilizate reprezintă un pas important în acest sens.