În decorul binecuvântat al Munților Nemira, orașul Slănic Moldova a fost gazda ceremoniei de instalare a noului Cabinet Districtual Lions 2025–2026, un eveniment ce a adus împreună liderii și membrii familiei lionistice din întreaga țară.
Ceremonia de instalare a noului Cabinet Districtual Lions România 2025–2026 – un eveniment cu semnificație simbolică
Timp de trei zile, la poalele munților din Slănic Moldova, s-a scris o filă nouă în istoria umanismului activ și al civismului cu suflet: ceremonia de instalare a noului Cabinet Districtual Lions România – District 124 – pentru anul 2025–2026. A fost mai mult decât o întâlnire administrativă: a fost o reactivare a spiritului, un gest de verticalitate într-o lume tot mai înclinată.
Cabinetul Districtual instalat este format din:
DG: Alexandru Grigorovici
IPDG: Manuel Seleş
VDG1: Anamaria Zechiu-Ciorogaru
VDG2: Daniel Bőjte
Secretar de district: Andrei Ionescu
Trezorier de district: Bogdan Marin
Evenimentul a reunit președinți de club, de zonă și regiune, precum și membri activi din cluburile Lions din Iași, Oradea, Constanța, Miercurea Ciuc, Bacău, București, Sibiu, Timișoara, Cluj, Brașov și Vaslui. Ne-au onorat cu prezența Past District Guvernatorii: Adriana Cazan, Mirela Grigorovici, Florian Dacin, Mihai Olariu, Constantin Baltariu și Ionel Lupu, alături de decanul de vârstă al membrilor Lions – Nelu Mocanu (LC Bacău Moldova).
Într-o seară de vară cum doar Slănic Moldova poate dărui, în zilele de 25–27 iulie 2025, s-a scris un nou capitol al prieteniei, implicării civice și speranței — sub aripa blândă a comunității Lions România. Evenimentul a avut drept gazde întreaga echipă din noul club Lions Club Bacău ”Sf. Andrei”, și a fost organizat cu eleganță și dăruire sub coordonarea familiei Marin – Irina și Bogdan.
Întreaga experiență a fost îmbogățită de simbolismul profund al unei prezentări speciale: paralela artistică și spirituală dintre Lions International și opera lui Constantin Brâncuși (1917–1918) – o incursiune vizuală și poetică în universalitatea binelui. Evenimentul a fost mai mult decât o simplă întâlnire administrativă – a fost o celebrare a valorilor care ne unesc: serviciul, prietenia, tradiția și viziunea unui viitor luminat de implicare și responsabilitate. În acest context, nu e întâmplătoare reamintirea unei figuri emblematice din cultura română – Constantin Brâncuși. În anii 1917–1918, sculptorul român crea în atelierul său din Paris opere precum Coloana fără sfârșit sau Adam – simboluri ale ascensiunii spirituale, ale verticalității infinite și ale regăsirii esenței.
Tot în 1917, peste ocean, Melvin Jones întemeia la Chicago Lions International – o mișcare de regenerare socială și spirituală, într-un moment de criză globală. Nu a fost doar o coincidență temporală. A fost o convergență a conștiinței: din lemn, Brâncuși înălța coloane. Din oameni, Melvin Jones înălța comunități. Astfel, în 2025, la Slănic Moldova, aceste spirale paralele s-au unit. Lions este o formă de artă civică. O „sculptură vie” în care fiecare membru adaugă o verigă de lumină, de verticalitate, de altruism.
Brâncuși: „Adam” și „Coloana fără Sfârșit” – „Adam” (1917) – Monumentul geometriei
Simboluri ale Umanității Verticale
În 1917–1918, Constantin Brâncuși cioplea în lemn nu doar forme, ci esențe. Într-o lume sfâșiată de război, artistul alegea materia cea mai umilă și vie – lemnul – pentru a crea ceva etern. Astfel s-au născut „Adam” și „Coloana fără Sfârșit” – două opere care nu doar că se completează, ci se caută reciproc într-un dialog tăcut al sensului.
Lemnul, în viziunea brâncușiană, nu este doar un material. Este materia regenerării. Lemnul nu strigă, nu se impune – el crește, răbdător, către lumină. Din el, Brâncuși extrage nu doar forme, ci adevăruri spirituale.
În „Adam”, lemnul poartă începutul. În „Coloană”, lemnul devine drum – un traseu vertical, între pământ și cer. Geometria pură a Coloanei nu e o simplificare – este o eliberare de haos. Prin repetiție, prin simetrie, prin claritate, Brâncuși construiește o scară tăcută spre absolut. Este un simbol al sufletului care nu se teme să urce. În „Coloana fără Sfârșit”, nu există vârf. Tocmai de aceea, fiecare generație poate adăuga o nouă verigă. Așa cum face și fiecare Lion.
Lions și Coloana Vie
Așa cum Brâncuși ridică din lemn o coloană vie, Melvin Jones, fondatorul Lions International, ridica în același timp o coloană vie din oameni. Fiecare Lion este o verigă. Fiecare acțiune este o formă. Fiecare comunitate atinsă de bine devine parte din Coloana fără Sfârșit a umanității active. Brâncuși cioplea în tăcere. Lions lucrează în tăcere. Amândoi urcă. Amândoi transcend timpul.
Coloana lui Brâncuși este din lemn. Coloana Lions – din lumină și altruism. Coloana fără Sfârșit și Coloana Lions
În 1917–1918, Constantin Brâncuși crea în tăcere din lemn o rugăciune verticală: „Adam” și „Coloana fără Sfârșit”. Dintr-o lume dezbinată, sculptorul român a extras esențe: începutul, puritatea, urcușul. Astăzi, în 2025, Lions International urcă aceeași scară, de data asta formată din oameni. Brâncuși a sculptat lemnul. Noi sculptăm speranța. El a urcat materia spre cer. Noi urcăm comunitățile spre lumină. Fiecare membru Lions este o verigă într-o coloană vie, care nu se termină niciodată. Fiecare proiect e o treaptă. Fiecare zâmbet redat – o victorie. Fiecare copil ajutat – o bucată de cer. Așa cum Brâncuși nu a pus vârf Coloanei sale, nici noi nu punem capăt misiunii noastre. Lions International nu e o organizație — este un curent, o linie de energie verticală, o forță discretă, dar de neclintit. În spiritul devizei „We Serve”, dar și al motoului evenimentului – Tradiție. Continuitate. Viziune. – familia Lions din România demonstrează că nu e doar o rețea, ci o inimă extinsă peste granițe și generații.
Astfel, aici, la Slănic Moldova, s-a reconfirmat ceva simplu și profund: Binele se învață. Lumina se dă mai departe. Umanitatea are viitor atunci când are coloana vertebrală a Binelui. Și de aceea, ca în sculptura lui Brâncuși, nimic nu se termină. Totul urcă. Totul merge mai departe.
Arta care luminează fapta – Ca într-o spirală brâncușiană, emoția artistică a urcat alături de demnitatea misiunii Lions.
O seară care a strălucit prin artă, copii și prietenie.
Cvartetul Adagio, de la Colegiul Național de Arte „George Apostu” Bacău, a întâmpinat participanții cu lucrări clasice și contemporane, precum Valsul nr. 2, Por una Cabeza, O sole mio și Gramofon, atingând cu sunetul lor colțurile cele mai tăcute ale inimii.
ARIPI – ZBOR DE FLUTURI. Un Zbor Numit Copilărie – un vis croit în lumină
În aerul proaspăt al stațiunii Slănic Moldova, acolo unde muntele pare să-și îmbrace haina de sărbătoare doar pentru a celebra frumusețea pură a copilăriei, s-a desfășurat unul dintre cele mai rafinate și emoționante momente ale serii: prezentarea de modă pentru copii sub semnătura brandului Monnmar, creat de Monica Francisc.
Pe scena elegantă a hotelului, în fața întregii elite lionistice a României, micii artiști și modele au adus cu ei un strop de poezie vie. Ținutele nu au fost doar vestimentație – au fost expresii ale unui suflet curat.
Un zbor simbolic în care copilăria s-a întrupat în pași mici, dar plini de curaj, în zâmbete sincere și în ochi care nu au învățat încă teama.
„Copiii nu defilează. Ei zboară. Iar noi, adulții, suntem aici pentru a le pune lumină pe umeri și aripi pe suflet.” – a spus, cu emoție și eleganță, Irina Marin, cea care a prezentat întreaga seară și a dat glas mesajelor transmise de Monica Francisc.
Colecția ARIPI – ZBOR DE FLUTURI prezentată în premieră în această formulă – a fost mai mult decât un moment artistic. A fost o declarație de iubire pentru visul copilului liber. Țesături fine, culori pastelate și design-uri inspirate de zborul fluturilor s-au transformat în simboluri ale inocenței protejate, ale libertății susținute, ale copilăriei trăite sub semnul frumuseții. Nu a fost despre tendințe. A fost despre vise. Despre delicatețea unei rochii care te poate face să plutești. Despre culori care spun povești. Despre zâmbete care se așază ca dantelă fină pe inimile celor care privesc. Colecția Moonmar e construită cu dragoste, nu cu foarfeca. Cu har, nu doar cu mâna. Cu ochii deschiși către sufletul copilului și cu dorința sinceră de a-l vedea crescând frumos, încrezător, demn, liber. Această prezentare nu a fost doar un moment artistic. A fost o lecție despre cum se crește un copil: cu estetică, cu blândețe, cu vise în buzunar și aripi pe spate.
„Dragii mei fluturi, voi astăzi ați fost mai mult decât modele. Ați fost lumină în mișcare. Ați făcut din această seară un vis real. Pentru fiecare pas mic, făcut cu emoție și curaj, vă mulțumesc.” – a transmis Monica Francisc prin vocea Irinei Marin.
Sub umbrela blândă a munților și sub privirile celor care cred cu adevărat în puterea binelui, acest moment a oferit nu doar estetică, ci și speranță. Copiii au fost celebrați, iar copilăria a fost ridicată la rang de ideal. Prezentarea s-a transformat într-o reverie vizuală: o metaforă vie despre copilărie ca zbor – fragil, colorat, dar plin de sens. Micii modele nu au fost doar purtători de ținute, ci întruchipări ale libertății și inocenței. Au plutit pe scenă precum fluturii cărora le-a fost dedicat acest spectacol.
„Copiii nu defilează. Ei zboară. Iar noi, adulții, suntem aici pentru a le pune lumină pe umeri și aripi pe suflet.” – a rostit Irina Marin, prezentatoarea serii, dând glas emoției designerului.
Copiii din corul Sing & Joy – coordonați de Andreea Simon și Adrian Farcaș – au fost revelația care a făcut sufletul să vibreze.
„Ei nu cântă doar note. Ei cântă viața. O viață trăită în joc, în culoare, în pace. Într-o copilărie care râde, care speră, care zboară. Fiecare cântec al lor e ca un curcubeu care nu cere permisiune, apare, strălucește. Și ne amintește că am fost și noi, odată… liberi ca un refren.”
Prima minune interpretativă a fost ”Nothing else matters”. Ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm … Atât de aproape, indiferent cât de departe… Există momente când distanțele dintre noi par mari, dar inimile noastre rămân întotdeauna aproape. Pentru că ne leagă ceva mai profund decât spațiul și timpul – ne leagă încrederea în ceea ce suntem și credința profundă că, împreună, putem transforma lumea. Lions International este despre această apropiere sufletească profundă, despre curajul de a fi autentici, despre forța pe care o găsim unii în ceilalți. Suntem aici pentru a fi noi înșine și pentru a susține că viața merită trăită autentic, sincer, curajos și în sprijinul celor care au nevoie de noi.
Lions International înseamnă această căutare continuă a încrederii reciproce, înseamnă speranța că fiecare zi poate aduce o nouă perspectivă asupra binelui, asupra curajului, asupra iubirii față de ceilalți. Și da, „nimic altceva nu contează” mai mult decât faptul că suntem împreună, uniți de aceeași misiune de a face lumea mai bună, cu inimile noastre mereu aproape, indiferent cât de mare ar fi distanța fizică dintre noi. Pentru că atunci când inimile noastre sunt aproape, atunci când avem mereu încredere în cine suntem, și nimic altceva nu contează, putem să schimbăm cu adevărat lumea.
PurifAI Vibes – o simfonie digitală și spirituală
Un moment aparte, hipnotic și profund, a fost susținut de Andreea Simon, însoțită de proiectul PurifAI Vibes – o incursiune senzorială în care muzica, frecvențele sacre și vocile angelice s-au împletit într-o ceremonie a regăsirii de sine. Publicul nu a primit o melodie, ci o revelație. Un fel de „botez sonor” în vibrația unei lumi unde umanul și inteligența artificială dansează împreună – nu în competiție, ci în conlucrare.
„Când Cuvântul a Cântat” Un poem muzical pentru “Interbelic ReVibe” – by PurifAi Vibes – „Fiecare notă a fost un portal, fiecare sunet – o întrebare. Cine suntem? Unde ne ducem? Ce ne unește dincolo de cuvinte?”
”La început a fost Cuvântul – nu vorbă, nu zgomot, ci lacrimă, O lumină tăcută în noapte, un șoaptă născută din rană.
Pe portativul nevăzut, Dumnezeu a scris o rugă, Și-n vocea unei fete – s-a aprins o stea nestrămutată.”
PurifAI Vibes a fost mai mult decât artă – a fost rugăciune. A fost dovada vie că viitorul poate fi frumos atunci când sufletul conduce tehnologia.
Trupa de dans ADAMAS a fost mai mult decât un moment artistic. A fost o revelație în mișcare. Prin coregrafii moderne și pline de forță, a transpus în mișcare tema centrală a evenimentului: „Zborul către lumină”. Dansul lor nu a fost doar spectacol — a fost declarație vizuală a unei generații care visează, construiește și iubește cu tot corpul și sufletul.
Romeo Tănasă nu a fondat un club, ci a aprins o flacără – una care arde în pașii fiecărui dansator Adamas, transmițând din generație în generație forța visului și noblețea mișcării. Prin el, dansul nu e doar competiție, ci chemare – iar scena devine locul unde educația se împletește cu arta, iar Binele… se învață în ritm de inimă.
Adamas a transformat scena într-un spațiu sacru, în care corpul devine cuvânt, iar dansul – rugăciune nerostită. Fiecare pas, fiecare gest, a spus o poveste despre vis, curaj și renaștere. În fața ochilor noștri, Adamas nu a dansat. A vibrat. A trăit. Și în acea vibrație, publicul a simțit nu doar energia unei trupe de excepție, ci bătăile de inimă ale unei generații care nu se teme să iubească, să lupte, să creeze.
Dansul lor a fost … Declarație. Manifest. Lumină. Un zbor. O metamorfoză. Un ecou al speranței. Zeci de pași, o singură inimă care bate pentru dans.
ADAMAS și Brâncuși: Zborul către Lumină
Există dansuri care încântă. Există sculpturi care uimesc. Și există clipe rare — precum cea trăită la Slănic Moldova — în care dansul și sculptura se unesc într-un singur gest: zborul către lumină. Trupa de dans Adamas nu a urcat doar pe scenă. A urcat într-o poveste. Într-un sens mai adânc. A devenit însăși materia visului. Prin coregrafii sculptate în forță și grație, dansatorii Adamas au transformat scena într-un atelier viu, în care corpurile nu s-au mișcat — s-au modelat, asemenea operei brâncușiene.
Și cum să nu te gândești la Brâncuși, atunci când vezi trupuri care devin Coloane ale infinitului, când simți energia unei generații care nu merge – levitează, care nu caută aplauze, ci sens? Așa cum Brâncuși spunea: „Nu vom fi niciodată modești dacă nu vom fi simpli” —
așa a fost și dansul Adamas: simplu ca lumina dimineții, dar adânc ca o rugăciune. Fiecare pas – o bătaie de inimă devenită mesaj. Fiecare gest – un martel, o daltă, o vibrație. Dansatorii lor nu au oferit un moment artistic, ci o chemare tăcută, o lucrare vie a spiritului, modelată cu fiecare mișcare în spațiul dintre emoție și transcendență. Când Adamas a dansat, parcă am văzut în mișcările lor Pasărea Măiastră în zbor, Muza adormită în echilibru perfect, Coloana infinitului ridicându-se din lutul sufletelor tinere, cu toată puritatea și neliniștea unei generații care nu cere voie să viseze. Și acolo, între două respirații, arta s-a întâlnit cu destinul. Dansul a devenit credință. Scena — altar. Publicul — martor la o revelație. A fost un dans despre curajul de a fi vulnerabil, despre lupta de a rămâne frumos într-o lume grăbită, despre puterea de a renaște în fiecare zi, în ciuda gravitației. Adamas nu este doar o trupă. Este o inimă colectivă care bate pentru ceea ce urmează. Este promisiunea că da — Binele se învață. Și când se învață prin artă, el devine de neșters. Într-un loc binecuvântat de natură și spirit, Adamas a scris, cu pași și lumină, un capitol care va dăinui în inimile celor care au fost acolo. Pentru că atunci când dansul întâlnește Brâncuși, nu mai vorbim despre spectacol. Vorbim despre eternitate.
2Normal – glasul celor care nu uită să simtă
Apoi, scena a fost cucerită de 2Normal, într-un moment muzical care a ridicat vibrația întregii seri. În glasul lor, s-au simțit adevărurile simple, dar esențiale, pe care uneori doar muzica le mai poate rosti. Nu au fost doar melodii, ci confesiuni cântate, povești scrise în versuri și acorduri. Ei au adus publicului o stare de veghe, o chemare blândă spre autenticitate, iar fiecare refren a fost primit ca o amintire frumoasă pe care n-ai voie s-o uiți. Au legat generațiile între ele prin sinceritate artistică și au lăsat emoția să respire liber în inima munților.
Eduard Cotoară – un nume care devine rapid sinonim cu profunzimea și sinceritatea artistică în România. Cu o voce care mângâie și provoacă, cu versuri care ating inima, Eduard a oferit publicului o lecție de vulnerabilitate, curaj și autenticitate.
Piesele interpretate n-au fost doar melodii – au fost confesiuni, răspunsuri la întrebări nespuse, șoapte către suflete deschise. Când a rostit pe scenă „O mie de luni” , „Tu nu știi” sau ”Și dacă tu nu ai mai fi” nu a fost doar un artist. ”Și dacă tu nu ai mai fi” – poate singura piesa al carei videoclip începe cu Psalmul 50 din muzica românească. Este o mărturisire a credinței și o poveste emoționantă ce are loc în videoclipul piesei. Piesa fiind lansată pe data de 9 Aprilie, în memoria mamei sale la doi ani după dispariție.
A fost un mesager al speranței, un tânăr care a transformat respingerea copilăriei sale într-o forță care inspiră, când profesorii nu îi dădeau nicio șansă să cânte, a luat viața în propriile mâini, studiind până la 12 ore pe zi la chitară, a renunțat la ieșirile cu prietenii pentru a se dedica învățării muzicii. În spatele fiecărui vers se ascund ani de efort, studiu și o dorință arzătoare de a face bine prin artă. Pentru Eduard, „muzica este un limbaj al emoțiilor” și, prin 2Normal, reușește să atingă inimi care altfel ar fi tăcut.
Memory – Muzica ce reînvie sufletul și leagă generațiile
După intensitatea dansului, profunzimea discursurilor și rafinamentul momentelor vocale, finalul serii de la Slănic Moldova a fost încredințat celor care știu cel mai bine să cânte… inima. Trupa Memory din Bacău nu a urcat doar pe scenă – a deschis o fereastră spre emoțiile noastre cele mai vii.
Ansamblu muzical complex, născut la confluența dintre experiența pedagogică și energia tinereții artistice, Memory este dovada vie că muzica educă, vindecă și unește.
Coordonatorul trupei, Claudiu Filip – pianist rafinat și profesor de muzică la Palatul Copiilor Bacău – este liantul artistic care a catalizat această formulă scenică unică.
Alături de el, Mia Ojog, solistă cu o voce inconfundabilă și prezență scenică rafinată, cunoscută publicului larg și din show-ul PRO TV „Cântă Acum cu Mine”, a cucerit publicul cu o interpretare plină de culoare.
Violonistul și solistul Bogdan Nour, cu ani de formare la Cercul de Muzică Ușoară, a adus nuanțe de suflet, în timp ce DJ-ul și MC-ul Ciprian Cucu („Young Feftee”), astăzi psiholog și coach, a imprimat ritmul unei generații care gândește liber și simte profund.
Ioana Luncașu, backing vocal cu peste 12 ani de studiu muzical și studentă la Medicină, a adăugat fragilitate și forță în același glas.
Completarea instrumentală a venit din partea saxofonistului Gelu Țurlea, profesor de clarinet, și chitaristului Vasy Anghel, jurist cu suflet de muzician.
Repertoriul lor a traversat epoci și stări – de la pop la evergreen, de la folclor reinterpretat la momente de improvizație pură – iar Slănic Moldova a devenit o catedrală vie a bucuriei. Nu a fost un simplu concert. A fost o mărturisire sonoră.
O poveste spusă cu instrumente și suflet.
Pentru câteva minute, timpul a fost suspendat. Publicul a dansat, a zâmbit – și a plecat acasă cu mai mult decât amintiri: cu rezonanță.
Cu sentimentul că muzica e puntea pe care pășesc, de mână, părinții, copiii și viitorul.
Încheiere: Tradiție. Continuitate. Viziune. Lumină care se învață. Bine care se transmite.
Așa cum Adamas a sculptat în aer forme de vis și Memory a deschis cerul cu sunet, așa cum Sing & Joy a cântat copilăria cu glas de înger și cum fiecare discurs a devenit legământ, această întâlnire nu a fost un simplu eveniment. A fost o liturgie a binelui.
Ceremonia de instalare a Cabinetului Districtual Lions 124 România 2025–2026 nu s-a măsurat în pași protocolari, ci în bătăi de inimă sincronizate pentru comunitate. Sub ochii celor care au fost temelia — guvernatori, lideri, constructori de istorie — și în aplauzele celor care acum urcă treptele viziunii, Lions a arătat, cu smerenie și curaj: Binele se învață. Și nu din cărți, ci din gesturi. Nu din vorbe, ci din exemplu. Se învață când un copil urcă pe scenă și crede. Când un bătrân zâmbește în public. Când o sală întreagă tace… pentru că simte.
Sub deviza „Tradiție. Continuitate. Viziune”, familia Lions dovedește că fapta bună nu se uită, ci se multiplică.
Că gestul simplu, făcut cu inimă mare, poate schimba direcția unei comunități. Că arta, educația, voluntariatul nu sunt activități de timp liber, ci forme de rugăciune în mișcare.
Și dacă Brâncuși ne-a învățat să vedem infinitul într-o coloană, iar muzica ne învață să plângem frumos, Lions ne învață să trăim cu rost.
Pentru că atunci când tradiția are continuitate, când viziunea e purtată pe brațe de oameni care cred, atunci și Dumnezeu zâmbește.
Iar noi, cei care am fost acolo, știm. Am văzut cu ochii noștri: lumina care se învață devine lumină care se dă mai departe.
Un copil care dansează azi, va construi mâine. Un tânăr care cântă azi, va conduce cu inimă. Un Lions care slujește azi, va deschide drumuri pentru generații.
Și astfel, fără zgomot, fără mândrie, dar cu demnitate și iubire, noi, toți, am spus lumii: Suntem aici. Suntem prezenți. Și nu plecăm până când binele nu va fi forma firească a lumii.
Pentru că, în cele din urmă — Nimic altceva nu contează.
Slănic Moldova a fost martoră unei metamorfoze.
O întâlnire administrativă s-a transformat într-un moment al speranței. Din tradiție s-a născut viziunea.
Din suflet – o coloană care urcă, fără sfârșit.
#ServeToLead #LeadToServe
#Tradiție.Continuitate.Viziune



























