– interviu realizat, la 80 de ani, cu poetul Ovidiu Genaru
Ovidiu Bibire, al carui pseudonim literar este Ovidiu Genaru, s-a nascut la 10 noiembrie 1934 in Bacau. Desi visa sa devina medic, dupa terminarea liceului in orasul natal s-a inscris la Institutul de Cultura Fizica din Bucuresti, unde s-a remarcat ca gimnast. Dupa absolvirea Institutului, in 1957, a fost profesor de gimnastica la Scoala Sportiva din Bacau. Din 1968 si pâna in 1974 a fost redactor la revista “Ateneu”, apoi asistent universitar la Institutul Pedagogic din Bacau (1974-1980), muzeograf la Casa Memoriala “G. Bacovia” (1980-1989), consilier la Inspectoratul pentru Cultura al judetului Bacau (1990-1992) si deputat al FSN in Parlament, in legislatura 1992-1996.
A debutat cu poezie in anul 1964, in revista “Luceafarul”, iar primul volum (de versuri), Un sir de zile, i-a aparut doi ani mai târziu.
In cei peste 50 de ani de creatie, Ovidiu Genaru a publicat peste 25 de volume de poezie, proza, eseuri si dramaturgie.
De ziua lui, i-am facut o surpriza, invitându-l la redactie, pentru a realiza un interviu. A raspuns cu amabilitatea-i proverbiala. Am vorbit mai bine de o ora despre poezie, cititori, soarta poetului din provincie, despre viata, creatie, regrete si sperante.
– Despre poetul Ovidiu Genaru, Alex Stefanescu spunea ca este un mare poet, insa, din nefericire aici, in provincie, primeste laude, aprecieri, dar nu si un loc in literatura româna.
– Aceasta chestiune este volatila, in ultima vreme eu ma bucur, poezia mea, de o critica buna, vin din urma, vin din urma in memoria lor, cum se spune. Mai toti criticii au cercul lor, isi promoveaza oamenii. Este foarte greu sa stai in provincie si sa iei premiul Uniunii Scriitorilor. Eu am fost anuntat in somn când mi s-a acordat acest premiu, altadata eram plecat din tara, de aceea tot plec eu din tara des…Uite, eu am fost nominalizat de patru ori pentru Premiul Opera Omnia, care este un fel Oscar pentru poezie. Se fac cinci-sase nominalizari, dupa care se voteaza. Sunt foarte putini din provincie nominalizati. Sa fim drepti, in provincie nu prea esti bagat in seama, eu sunt un norocos. Unii spun ca sunt un “poet legendar”, probabil ca am o anume vârsta, iar egalii mei in vârsta au cam plecat.
– Se spune ca daca nu esti in grupul lui Manolescu, in Istoria lui Manolescu…nu existi ca poet. Cât adevar este?
– Mai sunt si alti critici, si alte Istorii. ..Manolescu nu este un mare expert la poezie, el este expert, scrie, atunci când poetul a intrat in Istoria literaturii. Când s-a odihnit, când timpul i-a dat un atestat, atunci poate comenta.
“Ovidiu Genaru ne apare astazi mult mai unitar in jocurile lirice – sentimentale si ironice – si, inca ne apare ca un poet al iubirii, unul dintre cei mai fermecatori ai deceniilor din urma.”(Nicolae Manolescu, “România Literara”, 1986)
– Debutul tau s-a produs târziu, la 32 de ani, poetii, mai ales ei, intra la vârste precoce in gura criticii.
– Nici acest lucru nu are importanta, desi, statistic, poetii trebuie sa fie tineri, sunt mai nebunatici, cu limbajul, cu ideile, constructia, cu incursiunile lor in imaginar. Pe masura ce anii trec, te poti osifica, devii un profesionist, un fel de meserias, e greu sa fii poet dupa 50 de ani, nu mai ai nebunia vârstei. Eu incerc sa-mi duc textul intr-o anumita stare, am o anumita strategie, sa fac un text care sa aiba o parte structurata, iar o parte care sa curga in voie, sa faca si placere. Poezia, astazi, este in suferinta, este tot mai greu citita.
– In recenta ta carte, “Graffiti. Afise. Insomnii”, aparuta zilele acestea la Editura Ateneul Scriitorilor, am remarcat o oarecare mâhnire. “Ne-am facut datoria. Cartile toate au fost scrise./ Le asezam in raft sa se citeasca intre ele.” Sa inteleg ca poporul nu mai citeste poezie?
– El este foarte ocupat. Literatura si-a pierdut foarte multi cititori, pentru ca oamenii nu mai au timp, trebuie sa se intinda mai mult de 24 de ore, sa-i mai ramâna timp si dispozitie, sa se aplece peste câteva pagini de literatura, care te invata totdeauna ceva. Si din cartile proaste inveti ceva. Se scrie mult, dar cred, toate statisticile o arata, se citeste mai putin. El este, sa nu uitam, somer, nu-i mai arde de citit, n-are de munca, are copii, casa…
– Dar sunt si poeti someri.
– As spune ca mai totdeauna poetii au fost someri. Asta pentru ca unora le-a placut sa fie someri, sa joace rolul acela de boema pâna la capat, pe riscul lor, evident. Am avut si eu toate avantajele tineretii, o usoara nebunie, dar mi-a trecut. N-am renuntat la speranta, pentru ca si mâine e o zi. Speranta este ceva vag, dar e dorinta care te poate ramifica, fiecare are speranta lui, sperantele, eu am speranta ca voi mai putea in viitor sa scriu. Acesta este tratamentul meu, daca dispun de o oarecare vioiciune spirituala este ca am citit CARTILE. Recomand tuturor sa citeasca, sa ne intoarcem la valori, la marile valori ale marii literaturi.
– Am scos ca titlu, la interviul precedent, ceva care mi-a placut “Toata viata m-am ocupat cu gânditul”. Au trecut 80 de ani de viata, 50 de ani de creatie, de poezie, de proza, de teatru, n-am sa te intreb ce inseamna pentru tine poezia…
– Sa nu ma intrebi ca nu stiu…
– …am sa te intreb ce inseamna viata pentru tine.
– Viata e o cautare continua, intelectul, marele dar al creierului nostru, ne indeamna sa exploram permanent, suntem condamnati la cautare. Spatiul din jurul nostru creste si esti aproape deznadajduit cât mai ai inca de cautat.
“Ovidiu Genaru apartine, alaturi de Emil Brumaru si Petre Stoica, unei triplete de aur a lirismului nostru contemporan.” (Gheorghe Grigurcu, România Literara, 2009)
– Când ai inceput sa simti ca vine iarna!?
– Nu prea am simtit, sunt un om care am practicat miscarea, exercitiile de gândire, asta m-a tinut in forma. Batrânetea vine oricum singura. Poti doar sa-i pregatesti venirea, sa se preocupe de tine mai blând, n-avem un contract cu viata viitoare, dar nu poti trai cu frica de moarte. Eu ti-am spus, ma simt ca la 79 de ani. Zestrea genetica, preocuparile care nu-ti lasa timp sa te gândesti la batrânete, mai ales preocuparile spirituale sunt foarte importante, dar si cele fizice, un trai cumintel, precaut. Desi unii spun ca sunt un pesimist, eu zic ca sunt un optimist. Un optimist precaut. Eu sunt multumit daca cineva gaseste binele in ceea ce am scris, daca nu, nu. Eu am pus destula viata in poezie, nu m-am dus in spatii teoretice, nu prea am abstractizat. Tot ce am scris cred ca a fost, observ mereu, doar un jurnal de vise.
– Ovidiu, imi spuneai ca nu ai facut parte dintr-o grupare literara, ai fost redactor mai multi ani al Revistei Ateneu. Te-ai simtit in interiorul acelei “grupari”? Aceasta chestiune a fost reluata cu ocazia sarbatoririi a 50 de ani de la infiintarea revistei.
– Eu m-am simtit in Bacau, in perioada Ateneului, ca facând parte dintr-un grup de scriitori, unii dintre ei au ajuns nume mari in literatura româna, Ateneul a fost un laborator nemaipomenit, un climat, o stare de spirit, care a marcat, cred, istoria culturala a urbei, insa totu-i trecator, gruparile se fac, se desfac, altii pleaca, altii vin, ne risipim. Pecetea Ateneului ramâne definitiv pe evolutia mea literara. Când afirmam ca nu am facut parte dintr-o grupare, ma refeream la faptul ca nu am facut parte dintr-o generatie, ca sa spun asa, generatia saizecista, cea a lui Nichita, apoi saptezecista, optzecista, adica a unui grup care a debutat in acei ani. Eu am umblat printre generatii, eu am debutat intre generatiile ‘60 si ’70. Am facut zig-zag, am umblat hai-hui.
“Va publica in continuare relativ numeroase alte volume de versuri si proza, fara sa devina vreodata previzibil si plictisitor, fara sa apara – nici macar temporar – neinspirat sau lipsit de farmec in fata cititorilor.” (Alex Stefanescu)
– Ce nu ti-a placut in viata?
– Si necazurile mi-au placut. Fara ele nu poti trai bine o bucurie. Mai mare valoare are o bucurie mica, daca vine dupa un necaz mare. Ce nu mi-a placut? Totul mi-a placut, totul a fost al meu.
– Regrete?
– A regreta continuu ceva, te impiedica sa fii optimist, sa speri. Nu-i constructiv. E bine sa nu le uiti, regretele, dar e bine sa-ti constuiesti o viata care sa nu te dispuna la regrete. Viata-i scurta, dragul meu…
– Ai fost custodele, directorul Casei Memoriale “George Bacovia”. Ai intrat, imi spuneai, ca o pedeapsa, ai iesit, ce a ramas dupa 10 ani?
– Au ramas niste carti. A fost un exil extraordinar, a fost un deceniu de scris la Casa Bacovia. Acest exil a venit in urma unor esecuri profesionale, unor momente dramatice din existenta mea, nefiind membru de partid, am fost scos de la Revista Ateneu, trecut ca profesor, apoi la Universitate, cel mai vârstnic asistent din România, n-am mai incaput nici acolo. Am scris niste carti “notabile”, cum spune Manolescu, am scris teatru, am scris “Flori de câmp”, una dintre cartile foarte frumoase, de luat in seama. Acolo am scos si o carte bibliofila, “Stante burgheze”, o carte spectacol, care a intrat in cele mai importante biblioteci, cu ilustratii de Bacovia, cu manuscrise bacoviene.
“Dincolo de masca se ascunde insa un Genaru aplecat asupra marilor intrebari ale lumii, un hiperlucid, care a inteles ca se poate salva prin poezie. (…) Ovidiu Genaru ramâne unul dintre cei mai importanti poeti contemporani si chiar postbelici.” (Adrian Jicu, Ateneu, sept. 2009)
– S-a scris si s-a vorbit in literatura de mari prietenii. Ai, ai avut un asemenea prieten?
– Am avut prin tinerete, ti-am vorbit de cei de la Ateneu. Ne-am risipit, ochii care nu se vad se uita. Ne intâlnim in librarii, in biblioteci, cartile lor, cu cele ale mele.
– Ovidiu, daca pâna ieri – alaltaieri erai un tânar de 79 de ani, de astazi ai trecut in generatia octo – genaru-lui. Ce se intâmpla in Bacau in zilele acestea?
– Nu stiu. Nu-i treaba mea. Ce sa se intâmple? N-are nicio importanta. Eu, de ziua mea, mi-am daruit o carte: “Graffiti. Afise. Insomnii”, o carte de poezii, din care te-as ruga sa alegi tu, pentru final, câteva versuri.
– Am ales: “Exist. Ca o iluzie a supravietuirii./ Cafeaua de dimineata a unui provincial/ sunt eu cu fantomele mele./ Un joc. O conventie. 80 de ani/ in fermecatorul gri de Bacau.”
– La implinirea acestei vârste pline, da-mi voie sa urez unui “optimist precaut” ani buni, sanatate si cele mai bune gânduri din partea “gruparii” de la ziarul DESTEPTAREA.
