luni, 23 februarie 2026

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși menține reguli stricte privind accesul și programul de vizită

Conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși anunță că regulile privind accesul în unitatea medicală, programul de vizită și purtarea echipamentului de protecție sunt aplicate cu strictețe, măsurile având ca obiectiv principal siguranța pacienților și a personalului medical.

Reprezentanții spitalului precizează că respectarea circuitelor de acces, a programului de vizită și a obligativității purtării echipamentului de protecție este esențială pentru menținerea unui mediu curat și sigur în unitatea sanitară. Conducerea instituției subliniază că aceste măsuri au fost asumate chiar și în contextul unor critici sau comentarii apărute în spațiul public.

„Prioritatea noastră rămâne siguranța pacienților și a personalului medical, precum și menținerea unui mediu sigur în spital”, transmit reprezentanții unității medicale.



Potrivit conducerii spitalului, instituția sanitară nu poate fi tratată ca un spațiu public de tip mall, market sau gară, iar regulile privind accesul în secții trebuie respectate de toți aparținătorii.

Mesajul vine și în contextul apelului public lansat recent de ministrul Sănătății către managerii unităților sanitare din țară. Acesta le-a solicitat să convoace de urgență serviciile interne de protecție și firmele de securitate care asigură paza spitalelor, pentru stabilirea unor reguli clare și a unor proceduri actualizate de intervenție.

De asemenea, ministrul a cerut reevaluarea circuitelor de acces și a măsurilor de control, precum și afișarea vizibilă a programului de vizită și a regulilor aplicabile aparținătorilor.

„Spitalul nu este gară. Aparținătorii nu se pot plimba prin secții după bunul plac. Fiecare secție are un program de vizită care trebuie respectat. Fac apel la cetățeni să respecte aceste reguli, să poarte echipamentele de protecție la intrarea în secții și să înțeleagă că disciplina în spital înseamnă siguranță pentru toți”, se arată în apelul transmis de ministrul Sănătății.

Conducerea Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși precizează că regulile existente vor fi menținute și monitorizate în continuare, pentru a asigura condiții optime de tratament și siguranță în unitatea medicală.



spot_img