Istoria lui a început în neolitic, de când datează primele urme de locuire umană, şi se întinde până în prezent. Bacăul îşi are strămoşii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior, cam 5.000 de ani în urmă. În perimetrul Pieţii Revoluţiei s-a descoperit un racloir de silex negru-vineţiu de formă trapezoidală. Obiect folosit la vânătoare în împrejurimile care atunci erau acoperite de păduri. O altă prezenţă umană în valea localităţii, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei aşezări din epoca mijlocie a bronzului – Cultura Monteoru. O alta aşezare, de data aceasta, fiind identificată ca aparţinând epocii bronzului târziu. După cucerirea Daciei de către romani, zona a rămas în afara graniţelor Imperiului Roman, ca fiind locuită de Carpi. O altă aşezare din secolele IV-V d.Hr., compusă din şapte locuinţe a fost cercetată în zona Curţii Domneşti. Putem considera că aici era o comunitate sătească autohtonă, continuatoare a comunităţii daco-romane.
La 6 octombrie 1408 Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, acorda, printr-o carte domnească, unele privilegii, constând în scutiri sau reduceri de taxe vamale („le-am usurat”), negustorilor lioveni, care cumpărau, vindeau sau tranzitau mărfuri prin Moldova, stabilind sumele de bani care trebuiau plătite de aceştia la trecerea prin vămile ţării de la Suceava (vama principală), Iaşi, Tighina, Cetatea Albă, Bacău, Baia, Moldoviţa, Trotuş, Cernăuţi, Siret, Dorohoi, Hotin, Roman, Neamţ si Bârlad.
Acest document, ne spune Vilică Munteanu, fost director al Arhivelor Statului Bacău, atestă pentru prima oară existenţa localităţilor Bacău, Cernauţi, Iaşi şi Trotuş, oraşe medievale, care, aşa cum demonstrează, fără putinţă de tăgadă, descoperirile în urma cercetărilor arheologice, existau cu mult timp înainte. De asemenea, sunt menţionate localităţi din Ţara Românească (Brăila) și Transilvania (Braşov şi Bistriţa).
Actul a fost scris pe pergament în limba slavonă, cu scrierea semiuncială, cu litere mici, fără spaţii între cuvinte. A fost întărit cu pecetea mare domnească (diametrul de 11 cm) din ceară neagră, care avea în câmpul sigilar simbolul heraldic al Moldovei (capul de bour cu stea între coarne) şi legenda „+ Pecete Io Alexandru voievod, domn Ţarii Moldovei”. Redăm câteva fragmente: „Cu mila lui Dumnezeu, Noi Alexandru Voievod, Domn Ţării Moldovei, facem cunoscut şi cu această carte a noastră, tuturor, care vor căuta la dânsa sau o vor auzi, că am încheiat cu sfetnicii şi oraşenii din târgul Liovului şi cu tot poporul lor şi am făcut aşezământ despre vămi …
… Iar cine va duce postav la Braşov, la vama principală, în Suceava, de grivnă trei groşi, iar în Bacău de grivnă un gros şi jumătate, iar în Trotuş de grivnă un gros şi jumătate…
… Şi spre întăritura tuturor acestora, am poruncit credinciosului nostru, Brateiu logofătul, să scrie şi să atârne pecetea noastră cea mare către această carte a noastră.”
„Fiind acordat negustorilor lioveni, documentul s-a păstrat în arhiva oraşului Lwow şi a fost publicat prima oară, cu unele greşeli, în anul 1846 în Acty zapad Ross. I, iar apoi de E. Kaluzniacki în Dokumenta moldawskie i multanskie z archiwum miasta Lwowa (1878). În prezent, documentul original se păstrează la Ruskii Muzei din Moscova, de unde am primit o copie, care se păstrează la Arhivele Bacău”, ne mai spune Vilică Munteanu, document pe care l-am reprodus mai sus.
„Ţi-ai găsit Bacăul!”
În alte cercetări mai recente, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ştefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naştere între anii 1391-1432, pe timpul domniei lui Petru I Muşat. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniţi, numiţi mai târziu Cavalerii de Malta.
Între 1472-1491 Ştefan cel Mare a construit la Bacău o Curte domnească spre a-i servi drept reşedinţă fiului său Alexăndrel. În incinta acesteia a fost ridicată biserica Precista, sfinţită la 1 ianuarie 1491. Curtea a fost extinsă ulterior de Bogdan III, alt fiu al lui Ştefan cel Mare. Bacău a fost ales ca loc pentru edificiul domnesc ţinând cont şi de faptul că aici se intersectau principalele drumuri comerciale din centrul şi vestul Moldovei: drumul moldovenesc ce venea dinspre nord pe Valea Siretului şi mergea spre Galaţi, cu ramificaţii spre Ţara Românească; drumurile sării şi păcurii care veneau de la Ocna pe Valea Tăzlăului şi de la Moineşti pe Valea Trotuşului; drumul Oituzului, care ducea în Transilvania. Fiind un important punct vamal, suficient de riguros pentru a se naşte expresia „Ţi-ai găsit Bacăul!”
Dacă la 1821 Bacăul număra puţin peste 1.000 de locuitori, ulterior s-a înregistrat o creştere demografică constantă, astfel că, în perioada interbelică, Bacăul se dezvoltă din punct de vedere urbanistic, fiind, după Bucureşti, al doilea oraş asfaltat din vechiul Regat.
Datorită creşterii demografice dar şi economice, Bacăul este declarat municipiu la 7 decembrie 1929.
