La data de 26 august a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, au depistat în trafic, pe raza comunei Sascut, un autoturism condus de un bărbat ce avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
De asemenea, polițiștii i-au reţinut permisul de conducere fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.















