In weekend, Crucea Rosie Bacau a organizat Concursul pentru Sanatate si Prim Ajutor “Sanitarii Priceputi”. Acesta s-a desfasurat in Sala de Teatru din incinta Palatului Copiilor, parteneri fiind Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Scolar si Palatul Copiilor. Conform calendarului de activitati din cadrul proiectului, sunt programate cursuri de prim ajutor pentru cadrele didactice din scolile si liceele bacauane. “Aceste activitati vizeaza si elevii, care vor fi pregatiti de cadrele didactice instruite, a declarat Marcel Babliuc, director al Crucii Rosii Bacau. Dintre obiectivele Concursului «Sanitarii Priceputi» amintim: insusirea cunostintelor despre acordarea corecta a primului ajutor de baza, dezvoltarea sentimentului solidaritatii umane fata de cei aflati in suferinta, dobandirea unor notiuni privind adoptarea unui mod de viata sanatos, precum si insusirea cunostintelor despre Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.” Demarat in anul 1962, la initiativa Comitetului de Cruce Rosie Bacau, Concursul pentru Sanatate si Prim Ajutor „Sanitarii Priceputi” este singurul concurs de acest gen care se desfasoara in scolile si liceele din Romania, bucurandu-se de un interes deosebit din partea elevilor si a profesorilor.
D. Mincu















