29 martie 2024
OpiniiSub ochii noștri„Să fim dispuși să găsim bucurie în satisfacția de a-i ajuta pe...

„Să fim dispuși să găsim bucurie în satisfacția de a-i ajuta pe ceilalți”

Crucea Roșie Bacău. O organizatie juridică de drept public şi utilitate publică, non profit, autonomă. O instituție etalon, chiar dacă vorbim de voluntariat. Ce înseamnă, de fapt, să fii voluntar? Cum putem fi toți voluntari, fiecare în comunitatea în care trăim? Mai există speranță? Altruism? Are cine să ducă mai departe misiunea celor care au crezut și cred în tot ce înseamnă Crucea Roșie? Ne-a răspuns la toate aceste întrebări chiar directorul Crucii Roșii Bacău, Dan-Marcel Babliuc, cel care a coordonat generații întregi de tineri voluntari, în cei peste 19 ani de când este la conducerea organizației. (Roxana Neagu)

„Crucea Roșie – filiala Bacău reprezintă, într-adevăr, o instituție de prestigiu în județul nostru. Nu cred că e loc aici de falsă modestie așa că nu îmi este teamă să spun că suntem una dintre cele mai active filiale de Cruce Roșie din întreaga țară, că desfășurăm numeroase proiecte și oferim servicii diversificate persoanelor vulnerabile din comunitatea noastră. O să fac referire doar la câteva astfel de activități aflate în derulare: proiectul finanțat din fonduri europene ce urmărește stoparea abandonului școlar în școli cu risc educațional ridicat din Corbasca, Colonești și Secuieni; îngrijiri socio-medicale la domiciliu pentru persoanele vârstnice, lipsite de posibilități financiare; îngrijiri medicale la domiciliu; acordarea primului-ajutor; Caravanele de Paște și de Crăciun pentru persoanele nevoiașe; donații de produse alimentare; intervenție post-dezastre; Banca de alimente și altele. Beneficiarii noștri sunt persoane aflate în situații de sărăcie extremă, persoane sinistrate din diferite motive (case arse, luate de ape etc), copii și tineri cărora încercăm constant să le facilităm accesul la educație, pacienți pe care îi transportăm cu ambulanțele din dotare, persoane vârstnice pe care le avem în evidență și cărora le asigurăm îngrijiri la domiciliu.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, vă mărturisesc că este dificil să desfășori o asemenea paletă de acțiuni doar cu sprijinul voluntarilor. Echipa noastră cuprinde peste douăzeci de angajați permanenți, la care se adaugă, desigur, voluntarii. Aceștia sunt în majoritatea lor elevi de liceu, care au decis să își dedice o părticică din timp și din suflet oamenilor care au nevoie de ajutor. Am spus «și din suflet» pentru că nu cred că este posibil să fii voluntar fără să te implici afectiv. Voluntariatul înseamnă dedicare, timp și efort susținut, dar satisfacțiile sunt pe măsură atunci când venim în sprijinul unor persoane aflate în dificultate. A fi voluntar la Crucea Roșie Bacău mai înseamnă, totodată, apartenența la o familie, o familie cu oameni inimoși, care încearcă în fiecare zi să facă cât mai multe pentru cât mai mulți.



Mereu vom avea ce lăsa în urmă, inclusiv în ceea ce privește misiunea Crucii Roșii, aceea de a asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză. Este adevărat că voluntarii noștri sunt în majoritate foarte tineri și unori este dificil să ne mai raportăm la preocupările lor, la permanenta lor conectare cu tehnologia, pe care poate noi o înțelegem mai puțin. Fiecare generație a crezut poate să lumea se va sfârși odată cu ea, și iată că fiecare nouă generație a găsit resurse pentru a continua munca înaintașilor.

Am speranță, pentru că am încredere în semenii mei, chiar dacă an de an numărul voluntarilor este în scădere. Acest lucru se întâmplă însă și pentru că populația este în scădere și pentru că mulți aleg să părăsească România pentru o viață mai bună. Recunosc, însă, că ne-ar ajuta implicarea adulților care să fie dispuși să devină voluntari ai Crucii Roșii Bacău, să își pună dispoziție cunoștințele, experiența, timpul și dedicarea în folosul oamenilor care au nevoie de ajutor. În țara noastră, este o practică mai puțin întâlnită, aceea de a desfășura activități fără un câștig material iminent. Sunt necesare schimbări majore în mentalitatea noastră a tuturor, să fim dispuși să găsim bucurie în satisfacția de a-i ajuta pe ceilalți.

Cum devii voluntar al Crucii Roșii? Este suficient să îți dorești acest lucru. După cum am spus, derulăm o gamă largă de activități și programe și sunt sigur că avem cu toții abilități, pe care să le dezvoltăm în jurul ideii a-i ajuta pe cei vulnerabili. În ciuda diferenţelor, oamenii pot fi mobilizaţi şi pot lucra împreună, uniţi de sentimente comune profund umanitare.

Concret, programul de înscriere de la sediul Crucii Roșii Bacău este în a doua și ultima vineri din fiecare lună, în intervalul orar 14.00-16.00. Fiecare persoană care dorește să devină voluntar, completează un formular în care rugăm să fie trecute abilitățile și cunoștințele, pentru a putea direcționa activitatea sa în cel mai potrivit domeniu. De asemenea, există o scurtă discuție cu coordonatorul nostru de voluntari pentru a fi comunicată disponibilitatea de timp. Pentru mai multe informații, recomandăm apelarea numărului nostru de telefon: 0234.523.733.

Toți putem fi voluntari implicându-ne în viața comunității în care trăim și informându-ne permanent asupra resurselor pe care le avem pentru a ajuta. Spre exemplu, în această perioadă, până la data de 15 martie, fiecare angajat poate alege să doneze 3,5% din impozitul pe venit către un ONG acreditat pe un anumit serviciu social, cum este și Crucea Roșie Bacău. Este o resursă importantă, cu ajutorul căreia putem continua proiectele și programele începute și putem dezvolta altele noi pe parcursul anului 2019.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri