Dupa campania electorala si alegerea primarilor, care a insemnat, in multe zone ale judetului, o perioada furtunoasa, in comune s-a asternut linistea. Nici macar desemnarea viceprimarilor nu a reusit sa reaprinda scânteia razboiului politic dintre stânga si dreapta, desi unii primari se asteptau la dispute in ziua investirii lor. Vineri, 29 iunie, doi primari realesi de cetateni in fruntea comunitatii pentru urmatorii patru ani, au fost instalati in functie in prezenta reprezentantului Prefecturii Bacau, Elena Duhan, sefa serviciului “Verificarea Legalitatii Actelor si Aplicarea Actelor Normative”. Primul investit a fost Gheorghe Andries, PD-L, primarul comunei Plopana. Ceremonia a inceput la 12,30 si a tinut peste doua ore. Consiliul Local, urmare a voturilor exprimate pe 10 iunie, este format din 6 reprezentanti ai Aliantei pentru Bacau, patru ai USL – doi având PSD si câte unul PNL si PC – si inca trei consilieri, de la PER, PRM si PP-DD. Pentru postul de viceprimar au fost propusi Nicolae Stirbu, USL, si Vasile Tataru, PD-L. Votul fiind secret, nu putem sti cum a votat fiecare consilier, dar putem deduce. Primul candidat a obtinut patru voturi, iar al doilea, 9. Prin urmare, viceprimar in Plopana a fost uns democrat-liberalul Vasile Tataru. Chiar daca unii consilierii sopteau, printre dinti, la iesire “Au tradat, au tradat”, nimeni nu a putut contesta rezultatul. La fel s-a intâmplat in Odobesti, unde edilul democrat-liberal Ionel Galatanu se temea ca investirea sa va fi tulburata de un scandal. “Eu mi l-as dori in functia aceasta pe Ioan Burca, de la PNL, pentru ca a fost viceprimar in mandatul 2008-2012 si am colaborat foarte bine cu el, dar uniunea nu-l sustine, a declarat Ionel Galatanu, inainte de sedinta. USL il propune pe fratele lui, Constantin Burca, de la PC. Dar ma voi supune consilierilor, oricare va fi rezultatul.” Si s-a supus, pentru ca votul a fost clar si nu a generat scandal. Nu au existat “tradatori”, asadar decizia a apartinut majoritatii, care a functionat normal. CL Odobesti este format din patru democrat-liberali, doi social-democrati, doi conservatori si un liberal. USL având sapte consilieri, viceprimarul comunei Odobesti va fi cel desemnat de USL: Constantin Burca, membru al PC.
Silvia Patrascanu















