La Sala de Atletism din Bacau a avut loc deschiderea oficiala a manifestarilor expozitionale Alimentexpo, Agromexpo si Plantexpo, care se desfasoara in perioada 2-5 aprilie. La expozitiile agricole participa aproximativ 50 de agenti economici din 19 judete ale tarii dar si din tara vecina, Bulgaria. Expozitiile sunt organizate de Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau, in parteneriat cu Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Bacau, Oficiul Judetean pentru Consultanta Agricola (OJCA), Agentia pentru Plati si Interventie an Agricultura (APIA) si Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. La deschiderea oficiala, care a avut loc la ora 11.00, au luat cuvantul reprezentantii institutiilor din agricultura bacauana, ai Camerei de Comert si Industrie (CCI) Bacau dar si ai mediului de afaceri. Firmele expozante prezinta si ofera spre vanzare o gama variata de produse din carne, lapte, miere si legume. La standuri vizitatorii vor putea gasi si utilaje, echipamente si accesorii pentru industria alimentara, instalatii frigorifice, nutreturi, angrasaminte chimice, pesticide, instalatii, sere, solarii dar si echipamente pentru irigat. aCriza economica a afectat si sectorul agricol. In urmatoarea perioada, dupa criza financiara, este asteptata o criza a alimentelor. Este de apreciat efortul pe care l-au facut producatorii din industria alimentara dar si agricultorii care sunt prezenti la expozitie. Fata de ultimii ani, putem spune ca editia din acest an, a 15-a, este la 80-85% din ceea ce a fost, in privinta spatiilor ocupate, dar si a numarului de expozanti”, ne-a precizat Mihai Tulbure, directorul Camerei de Comert si Industrie (CCI) Bacau.
Mircea Merticariu















