Actorul nu e numai un rostitor de rol pe o scena. Grija pentru cuvantul trimis spectatorului este una totala: desi imbraca eminamente haina oralitatii, o vocabula are, pentru artist, si infatisarea scrisa. Probabil ca si aici este distinctia text – spectacol, in sensul ca o piesa de teatru este text in praesentia si spectacol in absentia. Inainte de r e p r e z e n t a t i e, replica unui personaj are o r e p r e z e n t a r e tipografica, destinata actorului, chiar daca textul respectiv mai ajunge si sub ochii cititorului de rand. Un Gheorghe Cozorici, o Dina Cocea parcurgeau cuvantul tiparit cu atentia data mai ales ultimelor litere-sunete, care deveneau pe scena ecoul din constiinta spectatorului. As zice ca mai ales finalul unui cuvant este important pentru actor.
Nu l-am vazut niciodata pe scena pe Florin Piersic pana in seara de 23 mai 2011. Regizat de Radu Beligan, spectacolul cu piesa „Straini in noapte“ a fost o reusita artistica. De fapt au fost trei reprezentatii: un pre-spectacol de circa 30 de minute, sustinut de oaspetele bacauanilor, spectacolul propriu-zis, in care partenera i-a fost Medeea Marinescu, si un post-spectacol, din nou cu Florin Piersic doar.
Ca in teatrul de acum doua mii de ani, actorul a aparut in ipostaza de povestitor, prezentandu-ne cate ceva din cele ce vor fi urmat. Pretextul a fost „un comunicat important“, dezvaluit abia in minutul 27. Pana atunci, am aflat despre ultima biruinta a dragului nostru actor: a incalcat canonul intrevederilor cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, vrajindu-l cu povestile despre… limba maghiara vorbita de stefan cel Mare. Desi a fost avertizat ca vizita nu are voie sa depaseasca 20 de minute, Margelatu a parasit cabinetul P.F. Daniel dupa doua ore si jumatate, acceptate, desigur, de amfitrion. „Abia dupa ce am iesit de la patriarhul am realizat ca am comis un pacat.“ Am notat aceasta replica pentru forma articulata „patriarhul“ (ca si „imparatul“, „aproapele“ sau „semenii“), dovada ca Florin Piersic si-a insusit limbajul religios.
In minutul 27, ne-a spus, spre linistea noastra, ce l-a impins sa iasa pe scena inainte de a… intra in scena. Voia nimic altceva decat sa inchidem telefoanele mobile pe durata spectacolului. si ca sa fie mai convingator, ne-a povestit cum undeva in tara i-a cerut unui vorbitor din primul rand telefonul si a continuat el discutia cu sotia acestuia. I-a spus, printre altele, ca barbatul se afla in sala cu o doamna tanara etc., etc.
Ultima parte, banuiti, a reprezentat-o sesiunea de autografe. A durat mai bine de trei sferturi de ora, dar a meritat nu numai pentru pledoaria de 3’54” in favoarea Casei „Alecsandri“ din Bacau, cat pentru spectacolul gratuit oferit de mai multi tineri, carora le-a cerut adresele ca sa le trimita prin posta cate o fotografie. Pentru fiecare a avut obiectii privind caligrafia si ortografia („asta-i scris de analfabet!“ sau „Parca-i laba gastei!“), dar cel mai expresiv moment l-a avut in centrul atentiei pe un baiat de 23-24 de ani, care locuia pe strada… Oriz. „Oriz? Ce-i aia Oriz?“ intreaba actorul. „Lasati asa, e Orizontului, dar oricum ajunge…“ Atat i-a trebuit lui Florin Piersic…
Intre rusinea de a-i fi concitadin acelui tanar si multumirea ca avem un mare militant pentru drepturile limbii romane, a biruit a doua traire. Vorba lui Doru Ridel, ce astepta dupa mine, pentru un autograf pe afisul spectacolului: „Macar de-ar fi toti artistii ca Florin Piersic…“
Ioan Danila
Romana de azi: Strada Oriz, pentru Florin Piersic
