19 aprilie 2024
ActualitateRevoluționarii Bacăului

Revoluționarii Bacăului

Abia la doi ani după acea frenezie care ne-a cuprins aproape pe toți,  la sfârșitul anului  1989, actorul Geo Popa a venit cu inițiativa de a-i reuni pe cei care au avut curajul să urce primii, în acea vineri de 22 Decembrie,  la balconul instituției Prefecturii.

Întâlnirea, mai puțin protocolară, a avut loc în sala de ședințe a fostei Case de Oaspeți, care a devenit Centrul de Cultură „George Apostu”. Ceaușescu nu a dormit niciodată aici, dar clădirea de patrimoniu a devenit în timp un adevărat lăcaș de cultură. Pe atunci informația nu circula ca acum în rândul presei. Apăruseră multe publicații. Pe mine m-a anunțat Val Mănescu, care avea o cameră de filmat performantă, așa că am fost singurii care am imortalizat evenimentul. Nu eram mai mult de 15 persoane. În fața unui pahar cu șampanie, ger afară, atmosfera s-a mai relaxat. Trăirile imprimate adânc în memorie au prins sens narativ. Fiecare cu propria percepție, ca într-un puzle, a venit să completeze acel tablou în care era zugrăvit și curajul… și teama. Important a fost mesajul pe care l-au transmis. Centrul orașului s-a umplut cu oameni, din toate categoriile sociale. A fost bine că la noi nu s-a tras. Am avut 4 băcăuani care au plătit prețul suprem, în confruntările din București, a căror memorie este omagiată. Din discuție în discuție s-au mai devoalat și întâmplări din culise. De la înființarea Frontului Salvării Naționale și apoi a Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, până la apariția în câteva luni, în 1990, a numai puțin de 90 de partide. Întâlnirea a durat mai bine de 3 ore. Orașul era încă și atunci în întuneric când am plecat spre redacție.

Asociația Revoluționarilor 22 Decembrie 1989 „Frăție și Dreptate” Bacău.



Revoluționarii s-au constituit și ei într-o asociație cu statut juridic, a cărei membri să beneficieze, în baza Certificatului obținut cu martori, de anumite drepturi. Bacăul nu a fost inclus pe lista Orașelor Martir. Am participat la majoritatea întâlnirilor ținute o perioadă la George Apostu, după depunerile de coroane. Numărul revoluționarilor a tot crescut în timp. La 15 ani de la evenimente a ajuns la mai bine de 50, cu certificat. Așa că acel pahar simbolic, de șampanie, s-a mutat să fie servit în Sala mică a prefecturii. Și amintirile s-au mai distorsionat, înfrumusețate din ce în ce mai mult. Numai că acum erau divizați: „Luptători cu merite deosebite” (14 – 25 decembrie) și „Luptători cu rol determinant (14 – 22 decembrie 1989). Luptătorul remarcat pentru merite deosebite beneficia, conform legii, de o indemnizație lunară  în cumul de 1,10 din salariul mediu pe economie. Îndemnizația a fost tăiată de Guvernul Boc, creând multe disensiuni politice. Ei nu mai primesc decât 0,6 din salariul mediu brut, dar la ieșirea la pensie. Că a fost corect sau nu? Au existat multe controverse. Timpul a mai liniștit lucrurile. Întâlnirile au devenit tot mai rare. Mulți au luat poate neîmpăcați calea veșniciei, considerând că li s-a făcut o nedreptate. Revoluțiile întăresc spiritele, schimbă vieți, norme. La urma urmei toți cei aflați atunci în centrul orașului am fost revoluționari… chiar dacă nu am urcat la balcon. Să aprindem o lumânare pentru nevinovații ajunși martiri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri