Ieri, 9 mai, am ajuns în orașul „capitală” Sibiu după 12 ani. În Capitala politică a Uniunii Europene, gazda pentru o zi (chiar de Ziua Europei!) a summit-ului Consiliului UE. Am ajuns acolo prin ochii ageri ai camerelor de luat vederi ale unei televiziuni, într-un soi de realitate virtuală.
În anul 2007, însă, am ajuns pe bune în Sibiu. Orașul tocmai devenea, pentru un an, Capitală culturală europeană. Însoțeam un grup de oameni de afaceri din turism, dintre cei mai importanți, dornici să vadă noua haină a orașului devenit capitală, să vadă cum puteau să le recomande ei turiștilor Sibiul în noua sa ipostază.
Ca și ieri, acum 12 ani, dimpreună cu tovarășii mei de călătorie am căscat mai întâi ochii asupra clădirilor din Piața Mare, din Centrul istoric și de pe străzile care duc acolo. Totul era ca nou: renovat, văruit, vopsit. Patina lăsată de timp peste clădiri dispăruse. Păcat – ne-am zis – că noul statut al orașului va ține numai un an. Dar, măcar ce s-a renovat va dăinui. Ce-ar fi fost să fi rămas de atunci Sibiul capitală pe vecie?
La Sibiu, din Piața Mare a orașului intri, în doi timpi și trei mișcări, în Primărie. Pe vremea aceea primar era Klaus Iohannis. Îi mergea vestea de mare gospodar, cu spirit și mentalitate de neamț. Adică de om exact, hotărât, serios. Touroperatorii au ținut să stea un pic de vorbă cu el. S-au și anunțat de vizită, dar ia primarul de unde nu-i! Oaspeții s-au mulțumit atunci să viziteze impresionanta clădire a primăriei și să schimbe câteva vorbe cu nu mai știu care oficial al instituției, chiar în originala sală a Consiliului Local. După care au intrat la Muzeul Brukenthal, de alături.
Ieri, Klaus Iohannis era însă acasă, în Sibiu. Nu ne-a mai tratat cu absența. Evident, acum era președintele României și s-a întreținut numai cu omologii lui din Europa. Au discutat noua strategie a UE.
Eram, însă, și noi pe acolo, pe undeva. În realitatea virtuală.
