26 aprilie 2024
Interviu"Procurorii nu sunt supraoameni"

“Procurorii nu sunt supraoameni”

Interviu cu Felix Banila, prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Judetean Bacau

– Domnule prim-procuror, de obicei procurorul pune intrebari, asta-i natura meseriei. Astazi ma gandeam sa va ofer aceeasi posibilitate, sa adre­sati dumneavoastra prima intrebare, chiar daca este un interviu de autor. Va marturisesc ca ideea acestui interviu a venit dupa ce am observat ca, de cand sunteti prim-procuror, rela­tiile cu presa au cunoscut o alta deschidere.
– Va multumesc, sunteti amabil. O sa incerc o intrebare, iar raspunsul reporterului il astept cu interes.
Ce asteptari are presa de la institutia parchetului, de la activitatea pe care o desfasuram noi, si ce am putea face pentru a fi cat mai deschisi in relatia cu mass-media in general, iar prin dumneavoastra, sper, sa creasca increderea populatiei fata de institutia noastra?
– Ziaristii, fie ei de la radio, televiziune sau presa scrisa vor ca procurorii de caz, purtatorul de cuvant al institutiei sa-si faca timp ca, in limitele legale, sa poata furniza primele informatii cu privire la un eveniment sau altul, eliminand astfel situatiile jenante in care suntem pusi si noi si dumneavoastra atunci cand facem de paza la usa institutiei pentru o informatie. Nu dorim decat sa ne indeplinim menirea: transmiterea de informatii corecte, de la surse autorizate. Increderea populatiei in activitatea parchetelor poate veni si de la o informare rapida si legala, fara a apela la surse care, de cele mai multe ori, nu poarta credibilitatea unei informari oficiale. Rezerva fata de media nu este benefica, nici pentru dumneavoastra, nici pentru noi, dar mai ales pentru publicul larg. Pornind de la acest raspuns larg, urmeaza prima intrebare a reporterului.

Orice persoana este libera sa se adreseze justitiei



– Sunteti seful unei institutii unde este recomandabil sa vii rar sau deloc, mai ales ca inainte de 1990 procuratura nu avea si nu a avut o imagine stralucita. Domnule prim-procuror, care sunt diferentele intre procuratura si parchet, plecand de la ideea ca nu este o schimbare doar de denumire?
– Eu fac parte dintr-o institutie infiintata dupa 1990, chiar daca parchetul este o institutie care a continuat activitatea procura­turii, asa cum o denumiti dumneavoastra. Nu cunosc cu exactitate care erau me­todele de investigatii si de ancheta specifice anilor de dinainte de 1992, precizand ca parchetele s-au infiintat prin Legea 92/1992, actualmente abrogata. Si eu si colegii mei am avut de invatat si am preluat din experienta, din metodele tehnice specifice acestei activitati de la colegii mai in varsta, la care am adaugat cu­nostintele acumultate in anii de studiu, de practica, din parcurgerea unei bogate cazuistici aflate in arhivele instiutiei. Eu cred ca metodele de investigatii nu difera cu mult, cu precizarile ca o parte dintre institutiile Dreptului Penal si Dreptului de Procedura Penala au fost modificate, apa­rand institutii noi, altele fiind abrogate. Sa va dau un exemplu: metodologia de audiere a unei persoane a ramas aceeasi, cu mici adaptari si modificari impuse de noile realitati economice si culturale, de dezvoltare a personalitatii umane, iar procedura de arestare preventiva a unei persoane s-a modificat substantial in sensul ca ea apartine acum instantelor de judecata.
– Oricare cetatean are dreptul la petitii, plangeri si denunturi. Cand aud de denunturi ma strange in spate. Procurorul ia in calcul, in seama, anonimele?
– Orice persoana este libera a se adresa justitiei, fie parchetelor, instantelor de judecata sau organelor politiiei judiciare. Este o noutate aparuta prin Legea 202/2010, prin care persoana care se adreseaza justitiei trebuie sa-si treaca inclusiv codul numeric personal. Sunt norme care ne ajuta in activitatea de solutionare a plangerii. Noi, cel putin la nivelul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau nu am restituit administrativ nicio sesizare care nu avea trecut codul numeric. In ceea ce priveste anonimele, aici situatia este mai sensibila, in sensul ca nu clasam asemenea lucrari, nu ca le luam in considerare dar nici nu putem sa nu le ve­rificam. Sunt proceduri legale care stabilesc modul in care acestea pot constitui puncte de plecare in ulterioare investigatii.

Patru dosare cu solutia AN

– In cariera unui procuror se intampla ca unele dosare sa ramana deschise multi ani, sa primeasca AN. In Bacau, sunt asemenea situatii?
– Eu am avut fericirea sa rezolv chiar toate cazurile care mi-au fost repartizate, cu exceptia unuia care mi-a venit din instanta de judecata si a trebuit sa ma sesizez fata de persoane necunoscute pentru o fapta comisa cu multi ani in urma, insa dosarul este in lucru. Cert este ca toate infractiunile ramase in stadiul de AN (autor necunoscut) nu m-au gasit pe mine ca procuror la aceasta institutie. Sunt, desigur, situatii si situatii. Niciun procuror nu se poate lauda ca ofera o cifra mare de AN-uri, pentru ca este o bila neagra pentru el. Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau are si el inregistrate asemenea cazuri. Eu zic, pe baza statisticii, ca ne aflam printre unitatile de parchet judetean din tara cu un numar scazut de asemenea dosare. Avem inregistrate doar patru cauze in stadiu de AN. Este vorba de infractiuni de mare violenta, omor si lovituri cauzatoare de moarte. Ele sunt mai vechi si vin din perioada 2001-2003. Amintesc aici de o fapta comisa in 15 februarie 2000, una in data de 28 februarie 2001, alta pe data de 5 mai 2002 si alta pe 14 iunie 2003. Va spun doar numele victimelor, in prima Ilisei Florin Claudiu, a doua Aurel Pletosu, a treia Gheorghe Apostu, iar a patra Geanina Marinovici Cornelia. Ele au fost mediatizate, sunt cunoscute. Niciuna nu a fost instrumentata de mine. Si eu am intampinat greutati, dar in cele din urma am putut identifica autorii.
– Dosarele cu solutia AN se inchid vreodata sau raman deschise pentru eventuale noi metode de investigare?
– AN-urile noastre nu sunt trecute in evidenta pasiva, cum se intampla in cazurile de mai mica importanta. La noi cercetarile continua pana la termenul de prescriptie. Dupa acest termen, nu mai putem face nimic, persoana identificata peste acest termen ca autor nu mai poate fi urmarita penal. In dosarele cu AN se lucreaza permanent, se identifica noi probe, se extind cercetarile, se formeaza chiar colective din procurori si politisti de la investigatii criminale. Dupa perioada de prescriere, in cazul in care este identificat autorul, prin actul intocmit de procuror se arata cine se face vinovat de comiterea faptei, dar se da solutia legala. Se incearca acum, la noi, introducerea in Codul Penal, ca la americani, imprescriptibilitatea infractiunii de omor, iar eu as adauga, dar este o opinie personala, marirea pedepsei pentru asemenea infractiuni. Dupa cum se stie, in Romania a fost abolita pedeapsa cu moartea, asa cum se prevede in toata legislatia europeana.

Proba ADN nu este infailibila

– Domnule prim-procuror, proba cu ADN face parte din metodele de investigare ale procurorilor bacauani?
– Este vorba de o cercetare bio-criminalistica, bazata pe stabilirea ADN-ului persoanei de la care a fost recoltata si corelarea cu proba de referinta. Este, dar nu chiar o noutate, ea a fost introdusa ca posibilitate in ultimii cativa ani, am folosit-o si noi, am folosit-o chiar cu succes in anumite dosare, este o proba costisitoare si de durata. In judetul Bacau nu exista posibilitatea de a efectua o expertiza bio-criminalistica, suntem nevoiti sa apelam la o institutie specializata, Laboratorul de analize genetice din Bucuresti. Avem si cadrul legal, Legea 76/2008, privind con­stituirea bazei nationale de date genetice, la inceputul acestui an au aparut si normele metodologice de aplicare a acestei legi, in acest fel avem la dispozitie toate elementele pentru a exploata beneficiile aceste metode. Metoda nu este infailibila, ea se coroboreaza cu alte probe, care dau o imagine clara asupra vinovatiei sau nevinovatiei unei persoane.
– Peste tot in lume, evident ca si in Romania, au fost erori judiciare, insa nimeni din sistemul de cercetare si decizie nu a raspuns pentru acestea. Inculpatul a facut zeci de ani de inchisoare, a fost absolvit de vina, insa cei care si-au pus amprenta pe decizie nu raspund in fata niciunei instante.
– Au fost, mai sunt si cred ca o sa mai fie. Nimeni nu le vrea, sau ar fi bine sa fie cat mai putine. De cele mai multe ori ele nu pot fi puse in seama autoritatilor statului, la ele concura si justitiabilii, nu sunt sinceri, ascund probe, retracteaza primele declaratii etc. Pot raspunde reprezentatii implicati in procesul penal doar atunci cand se dovedeste ca aceste erori au fost create in mod intentionat, cu rea-credinta sau din grava neglijenta. Erorile sunt foarte rare si am convingerea ca nu au avut la baza niciuna dintre cauzele enu­merate. In asemenea cazuri intervine reabilitarea judecatoreasca, achitarea, iar persoana se poate intoarce impotriva statului cu pretentii de natura civila.

Procurorul criminalist nu se naste peste noapte

– Munca procurorului este mai putin vizibila, fata de cea a judecatorului sau a politistului. Care sunt calitatile care il definesc, de ce ar trebui sa stie opinia publica ca un procuror este bun, mai bun, exceptional?
– Dorinta de a munci, rezistenta la efort, inteligenta, intuitie, rabdare, si trebuie sa adaug experienta. Un procuror criminalist nu se naste peste noapte. El are in spate ore, zile, ani de munca, studiu, zeci de cazuri, practica judiciara. Procurorul si politistul in multe cazuri sunt chemati sa faca lumina, sa stabileasca care sunt vinovatii unor fapte penale. Nu te poti prezenta in fata judecatorului cu un dosar subred, este in joc soarta unor oameni, cariera ta, dar si imaginea institutiei de care vorbeam la inceput. Procurorul, sa ne intelegem, nu este supraom, insa are avantajul unei pregatiri, a unei experiente, a unor calitati native si deprinderi acumulate in timp.
– Sunt situatii in care prim-procurorul, un alt procuror intervin in dosarul unui coleg, al unui procuror de caz?
– Procurorul este liber in solutiile pe care le da. Este un profesionist, un om cu o constiinta dincolo de orice dubiu, el trebuie sa-si faca treaba dupa legislatie, materialul aflat la dispozitie si dupa cazuistica judiciara. Prim-procurorul sau procurorul general nu au posibilitatea de a interveni in ancheta, cel mult pot stabili niste termene in solutionarea cauzei. Exista un control la final prin plangere la solutie. Abia atunci prim procurorul are posiblitatea de a studia intreg materialul, de a aprecia daca solutia propusa de procuror este temeinica, daca se bazeaza pe probele administrate, daca mai trebuie administrate si alte probe si, in functie de cele constatate va lua o decizie. Exista si practica consultarii, insa solutia, repet, este a procurorului. Este exclusa orice imixtiune in dosarele aflate in lucru.

Tanar si nelinistit

– Cariera prim-procurorului Felix Banila a avut ca punct de pornire, dupa cum ati afirmat, o instanta inferioara. Sunteti, dupa informatiile mele, unul dintre cei mai tineri procurori pe aceasta functie.
– Am pornit de la un parchet de pe langa o judecatorie, in cazul meu fiind Parchetul de pe langa judecatoria Moinesti, acolo unde am fost repartizat, eu fiind la origine vrancean. Mi-am inceput activitatea pe 15 decembrie 1996 si am lucrat acolo aproape 12 ani. Din 5 septembrie 2008 am venit cu delegare la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. Anterior, pentru o scurta perioada de timp, am lucrat cu de­legare si la Parchetul de pe langa Jude­catoria Bacau, trei luni, dupa alte trei luni am fost numit cu delegare prim-procuror adjunct la acelasi parchet, in cursul anului 2006 si am mai fost cinci luni la DNA, in 2007. De pe 15 decembrie 2010 sunt prim-procuror la Parchetul de pe langa Tribunal, cu delegare, iar ordinul de numire este cu 1 ianuarie 2011.
– O ascensiune rapida, in 15 ani sunteti pe o treapta la care cred ca multi ravnesc. Sunteti, imi spuneati, indragostit de meseria de criminalist. Va rog sa faceti un recurs la memorie si sa-mi spuneti care a fost cel mai dificil caz din activitatea dumnea­voastra.
– Nu vreau sa dau un raspuns standard: toate cazurile au fost dificile. Pentru fiecare procuror, fiecare caz este dificil, nici chiar cele evidente nu pot fi expediate, pentru instanta dosarul trebuie pregatit, argumentat, incadrat in legislatie. Cel mai interesat si cel mai dificil se afla in faza de cercetare, insa nu va pot spune nimic, nu il pot face public. A scris presa ceva, este vorba de acel accident in care au fost implicati cetateni din judetul Neamt, cu implicatii ce depasesc consecintele unui simplu accident. Am mai anchetat un caz in care a decedat un boxer, dosar in care au fost arestate doua persoane, o munca deosebit de complexa in care au fost implicati si colaboratori de la alte servicii. In august 2009, am anchetat un caz in care o fetita a fost omarata de tatal sau, care s-a dovedit pana la urma ca este bolnav psihic si nu a avut discernamant. Ar mai fi un caz cutremurator, insa procurorul nu are voie sa introduca in cercetare sentimentele, o batrana ucisa in casa la Beresti-Tazlau, in acel dosar fiind dispuse mai multe expertize de specialitate, serologica, fizico-chimica, traseologica, psihiatrica etc.

Opt procurori in loc de 15

– Cum se face repartizarea procuro­rilor pe cazuri? La judecatori exista metoda ruletei rusesti, sau aleatorie cum este cunoscuta in limbajul de specialitate.
– La noi nu exista aceasta posibilitate. Se incearca o anume specializare acolo unde este posibil. Sunt parchete locale care functioneaza cu unul sau doi procurori. Nu este cazul parchetului nostru, aici suntem organizati pe doua sectii, una judiciara, care presupune activarea cu procurori de sedinta (acestia isi desfasoara activitatea mai mult in sedinte de judecata) si sectia de urmarire penala si criminalistica. Acolo este munca de urmarire penala, de ancheta, in care se vede profesionalismul, rolul si rostul procurorului, acolo se da eficienta capacitatii, flerului, de ce sa nu o spunem, experientei. Acesti procurori se mai numesc procurori criminalisti. Acolo este dovada si punerea in practica a calitatilor profesionale, daca vreti, fara suparare, fara orgolii. La noi exista un grafic cu repartizarea sapta­manala a procurorilor la evenimente, valabil de luni pana luni. Schema noastra de functionare cuprinde 15 procurori, cu tot cu functiile de conducere, care nu este ocupata, suntem doar patru procurori. Ca sa functionam cat de cat, beneficiem de aportul a patru procurori delegati, trei de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau, iar unul de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Tg. Mures. Suntem sapte barbati si doua doamne, colegele noastre lucrand mai mult pe partea judiciara.
– Munca procurorului este invaluita in mister, putina lume cunoaste “la­boratorul” muncii dumneavoastra. In acelasi timp, publicul este avid dupa povesti cu happy-end. Ce credeti ca ar trebui sa stie omul de pe strada despre aceasta institutie?
– Ce nu cunoaste? Este greu de spus, nu m-am gandit la acest raspuns. Eu vad lucrurile altfel, eu cred ca publicul are intr-adevar nevoie de mai multa informatie, trebuie, ca sa folosesc un concept la moda, educat in sensul de a privi, de a analiza activitatea noastra ca una pusa in slujba res­pectarii legii, a pune ordine in relatiile dintre indivizi, de a face dreptate in ultima instanta. Publicul cu care lucram noi, in proportie de 50 la suta si chiar mai mult fuge de noi, este normal ca persoanele implicate, succeptibile de a fi pe lista autorilor unor infractiuni sa nu doreasca sa ne intanlim. Exista insa, cum este si normal, partea vatamata, interesata in stabilirea adevarului. Mai intervin in ecuatie martorii, care nu toti constientizeaza gravitatea pericolelor la care se expun pe ei sau pe altii implicati in dosar, atunci cand refuza, ascund informatii sau ofera informatii eronate. Sunt asemenea cazuri. Trebuie inteles ca parchetul nu este un ONG, nu acorda ajutoare, parchetele, organele de cercetare penala sunt imputernicite de lege pentru aflarea adevarului, iar adevarul, in multe cazuri nu este pe placul tuturor. Nici nu este posibil. Este trist si total nedemocratic atunci cand se incearca oprirea justitiei in demersul ei constitutional.
Si un ultim aspect, in ultimii ani am observat o mai mare disponibilitate a cetatenilor in directia colaborarii cu institutia noastra, fapt ce nu poate decat sa ne dea incredere.

Cine ne asculta?

– Domnule prim-procuror, strada, folclorul spun ca, in Romania, toata lumea asculta pe toata lumea, totul pleaca de la experiente trecute dar si de la numeroasele stenograme date publicitatii, aflate la dosarul unor cauze. Cine ne asculta?
– Chestiunea poate fi studiata de orice cetatean, este publica, Codul penal si Codul de procedura penala sunt acte pu­blice, oricine poate sa-si cumpere asemenea coduri, sa le studieze, sa vada procedurile legale privind interceptarile.
– Urmatoarea intrebare a ziaristului, care are exemple nenumarate din viata cotidiana, se refera la insi­nuarea si presiunea politicului in activitatea parchetelor, care sunt subordonate unui membru al guvernului.
– De cand sunt procuror, niciodata, nimeni nu a incercat sa ma influenteze in stabilirea unei solutii. Noi suntem departe de politica, ne desfasuram activitatea in conditiile legii, iar politicul nu are niciun amestec. Singura presiune este cea a timpului, a volumului mare de lucru.
– Am auzit ca procurorii sunt mari amatori de pescuit, unii chiar pescari inraiti, hobby care ii ajuta sa se relaxe­ze, sa-si adune gandurile, sa construiasca scenarii. Ba unii au afirmat ca la o asemenea activitate le-au venit idei geniale in solutionarea unor cauze. Dumneavoastra cum va petreceti timpul liber?
– In primul rand vreau sa va spun ca mi-as fi dorit sa raman in continuare procuror criminalist si sa nu fiu prim-procuror, imi place foarte mult ceea ce fac, acolo, in sectia “criminalistica” mi-am facut ucenicia, m-am format si ma simt in elementul meu. Este o meserie foarte frumoasa, care te subjuga, te obliga sa gan­desti, sa apelezi la logica, la cunostinele de natura medico-legala, de fizica, balistica, drept, iti forteaza inteligenta, pre­gatirea. De aceea nu am renuntat nici acum la activitatea de criminalist. Mi-am asumat aceasta functie, aceasta respon­sabilitate si imi duc misiunea la inde­plinire cum ma pricep eu mai bine. Am familie, am copii, iar putinul timp liber, si nu exagerez cand afirm acest lucru, il petrec cu familia. Muncesc mai mult decat orele de program, cum o fac si unii colegi, de multe ori trag o fuga acasa si ma reintorc la serviciu. Sunt situatii cand si sambata si duminica sunt plecat in diferite misiuni. Mie imi place sportul, imi place sa alerg, ador sporturile in aer liber. Procurorul are nevoie si de timp pentru meditatie, pentru ordonarea informatiilor si formularea concluziilor. Sunt cazuri la care te gandesti si noaptea, nu-ti dau pace pana nu gasesti solutia. Stii, simti, intu­iesti cine ar fi autorul unei infractiuni, insa mai lipseste o veriga: proba fara dubii.
Gheorghe Baltatescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri