duminică, 28 decembrie 2025

Probleme cu asiguratorul

Bacauanul Petru Juverdeanu ne-a reclamat faptul ca de patru luni de zile are probleme cu firma Euroins in incercarea de a obtine reparatia unei masini. "Accidentul a avut loc in februarie, când ningea foarte tare. Totul s-a petrecut la Nicolae Balcescu. Un Matiz a intrat in derapaj si a acrosat dubita care s-a rasucit si a ajuns in sant, unde s-a lovit de un gard. Dauna a fost destul de mare si de atunci masina este in service", explica Petru Juverdeanu. Autoturismul se afla in singurul service din Bacau care lucreaza cu acest asigurator. Service-ul a facut un deviz catre asigurator care arata ca pentru reparatii suma necesara este 44.824 de lei. "Pentru ca se considera dauna totala, Euroins refuza sa plateasca reparatiile. Eu nu am cerut dauna totala, eu vreau sa se repare masina pe cheltuiala asiguratorului, asa cum prevede legea", a mai spus pagubitul.
Dosarul este acum la Bucuresti, de unde omului nu i s-au dat prea multe detalii. "Am atâtea numere de telefon si nimeni nu raspunde la ele. Este strigator la cer! Dar, la ce te poti astepta de la o firma care practica astfel de preturi? Un RCA la masina mea costa 500 de lei la un alt asigurator, aici este doar 260 de lei. Oamenilor nu le pasa pentru ca si asa spun ca o dau altcuiva in caz de accident, dar uite ce poti pati", concluzioneaza amarnic Petru Juverdeanu.
Omul s-a adresat Protectiei Consumatorilor de unde nu are prea mari sperante de rezolvare a situatiei, va merge la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si va contacta si un avocat pentru a iesi din impas. In ciuda eforturilor noastre de a-i contacta pe reprezentantii firmei, acestia nu au fost de gasit.
A. Gavrila



spot_img