Ce treaba poti sa faci la bloc, inainte de Boboteaza. Incurci nevasta-n bucatarie. Nu tu lemne de crapat, nu de dat mâncare la animale. Porcu s-a dus. Asa ca… hai la un peste.
Mergea uns la o copca dar nu-i gheata. Cei de la meteo au prognozat o vreme in incalzire, de zici ca intram in martie. Mâna pe telefon. Giordas, ce facem mâine? Mergem? „Unde?” Unde vrei tu! Am continuat ca-n copilarie cu „alege tu, ba tu”. Mestere, nu vezi ce vreme-i afara, ii zic. Un loc mai neaos si mai aproape, c-o sa mai fie si alti nebuni pe balta. Am stabilit sa ne vedem la opt, sa apuc sa cumpar si eu momeala.
„Hai la dig”. Peisaj de basm inecat in ceata. O vreme de toamna târzie, cu umezeala care te trage la oase. Bine ca nu bate vântul. E rece totusi. De sub mal, prin ceata, apare ca o aratare un alt pescar. Ne stim din vedere. Trage, trage? Da din cap a paguba. Am spus eu ca nu suntem singurii “plecati”. Incercam totusi. Doar n-am venit in vizita. Ne pregatim unditele. Trag cu ochiul sa vad ce vrea sa puna-n cârlig. Scoate tacticos din buzunarul interior de la piept un sul facut dintr-o pânza alba.
Ma duce cu gândul la cum isi tinea bunica banii, la sân, intr-o batista innodata. Il desface cu grija. Rosii, proaspete, apetisante. Iti vine sa le manânci… tu… peste. Un buchet de larve rosii se lafaie nestiind ce le-asteapta. Nutritionistii ar spune ca sunt pline de proteine. Pentru pesti sunt precum caviarul, pentru noi, delicatese.
Pipeta
Eu am doar viermisori. Recunosc, râvnesc la larvele lui. Dar daca cer, conform unei intelegeri nescrise intre noi, trebuie sa-i dau pestele cel mai mare pe care l-am prins. Larvele sunt insa greu de agatat in cârlig. Stiu un truc de a le face sa ramâna intregi, folosind pipeta. Aia de pui colir in ochi.
Este o ustensila obligatorie pe o astfel de vreme. Si o aveam in trusa. El nu. Luam câte o gura de vin fiert din termos si trecem la treaba. Avem fiecare câte o undita extensibila chinezeasca, de patru metri, cu montura gata facuta si cârlig pentru rosioara.
Pentru cei care nu le au cu pescuitul, cârligul are dimensiunea unui creion, sectionat. Am gasit un loc unde apa curgatoare facea o “dolie” ( se baga sub mal si se roteste, pluta ramânând in cercul vicios) si hai la treaba, fara nadire. Mai rapid, tusti repede cu viermisorul in cârlig si… pleosc, pluta mea apare la suprafata. Las undita pe cracana si bag mâinile in buzunar, sa tin la caldura, in cutiuta, miscatorii.
Inca o rosioara
Amicul avea deja mâinile reci. Se chinuia sa intepe larvele in cârlig. „Vrei si tu?!” Lasa, nu acum. Da tu sa vad daca trage, imi spun in gând. Arunca de doua ori, scoate, nu stau agatate nici macar pâna ajung in apa. Sa-l ajut… sa nu-l ajut? Maestre, da-mi voie sa-ti arat o smecherie. Asa se face! Si scot pipeta. Iau cârligul de la undita lui, un buchet de patru-cinci larve, si le potrivesc impreuna pâna la jumatate, in capatul mare al tubului.
In locul unde ar fi trebuit sa fie pompita de cauciuc. Rulasem in prealabil pe tub, prin vârful pipetei, rondele subtiri de varnis. Am rostogolit usor o rondela pâna s-a desprins si a prins frumusetea de buchet de cârlig, fara sa le sfarâme. Lanseaza. Nu trec cinsprezece secunde ca si scoate o rosiara.
„Hai, hai ca merge, mai pune unu!” Repet operatiunea. Cu cât te uzi mai des pe mâini cu atât timpul pentru procesul tehnologic se lungeste. Rezultatul insa se vede. Inca o rosioara. Schimb si eu viermisorul, dar nimic. Vazându-mi mutra dezamagita ma provaca: “hai o ultima montura si gata, ti le dau tie”.
Zic ca l-am ajutat destul. Facem schimb. Ii dau cutiuta calduta cu viermisori si-i iau larvele, câte mai ramasesera. O baga omul in buzunar si pâna sa ma dezmeticesc mai scoate un peste. E rece, s-a racit si pipeta. Totusi nu-i asa frig, doua trei grade, dar umezeala si vântul care incepuse sa bata iti cam intepeneau degetele.
Am repetat operatiunea cu pipeta si la mine. Larvele amortisera. Se fragmentau usor. Gumilasticul devenise rigid. Am rupt doua rondele pâna am reusit sa fac un buchet. Arunc si astept. Si astept. Intre timp amicul mai scoate o beldita cu viermisorul incalzit de mine. Dau la un metru de el. Poate poate!
Facerea de bine
Si am stat ca fraierii inca doua ore pâna ne-a luat zbenga. Ma bate pe umar: „cine da de baut!”. Imi trece prin gând sa-i zic cum e cu facerea de bine. Asa e regula, cine câstiga… primeste.
[HIDEPOST]
Ajungem in oras: „sefu! doua tarii mici si câte-o bere, el plateste!”. Ii suna telefonul. „Trebuie sa cumpar niste lapte”. Il conving sa mai stea, ca e timp, si-l abat de la gândurile casnice. Localul era aproape plin. Au mai venit si altii, laudându-se c-au prins peste. Hâmm…! Trei rosioare si-o beldita.
Eu nimic. Da-o naibii de bere. Cât poate sa bea?! O sa-l tin pâna se descarca bateria de la telefon si se inacreste laptele. Pescarii nu trebuie sa sarbatoreasca si ei Sarbatorile cu breasla? Noroc ca trebuia sa vina popa cu Boboteaza.
[/HIDEPOST]
