Primarul Bacăului a reiterat ideea ca Guvernul să preia Thermoenergy, furnizorul de agent termic al orașului și care lasă an de an o gaură de peste 10 milioane de euro în bugetul municipiului.
„Dacă nu am avea Thermoenergy, orașul ar avea cu 45 de milioane de lei în plus. Acum, că prețul gazelor a crescut cu 35%, înseamnă că anul viitor vom plăti 60-65 de milioane de lei din buget. Cred că este timpul că Guvernul României să preia Thermoenergy. Dacă este atât de bun și viabil pentru UE la scăderea emisiilor de carbon, să le scadă ei în continuare”, a spus Necula.
Thermoenergy a înghițit 85 de milioane de euro în cadrul unui proiect referitor la scăderea emisiilor de carbon, însă, pentru a primi acești bani, municipalitatea s-a angajat să mențină societatea in funcțiune cel puțin cinci ani după finalizarea proiectului.
Problemele apar, spune primarul Necula, pentru că doar 15.000 din cele 60.000 de apartamente din Bacău mai sunt racordate la sistemul centralizat, ceea ce înseamnă că veniturile sunt prea mici, iar pentru a acoperi cheltuielile cu gazul metan, trebuie să intervină municipalitatea.















